Vasilica GRIGORAȘ: Recuperându-mi copilăria

Recuperându-mi copilăria

 

Îmi doresc
să mă răcoresc
într-un râu
care şerpuieşte
printre plopi înalţi
pâlcuri stufoase
şi graţioase de răchită,
să alerg
cu părul zulufat
purtată de iureşului vântului,
să mă rostogolesc
în iarbă
printre petale
de flori dezghiocate,
să îmbrăţişez
trunchiurile copacilor
pline de inelele timpului
care-mi pot vorbi sincer
despre trecerea anilor,
să simt căldura
din rărunchii lor noduroşi,
liniştea lor
să-mi învăluie trupul
în şuvoaie de lumină,
să inspir
adânc aerul
presărat cu polen
şi să-mi pun vălul
misterului din
glasurile păsărelelor.

Redescoperind
copilul din mine
mă simt răzbită
de înalta şi continua
catapeteasmă a cerului
de armonia şi vibraţia
verde şi adâncă a pământului.

(Din vol. “O corabie la timp potrivit”, Iaşi, PIM, 2018)

———————————

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

20 februarie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Tanka

Tanka

Sub lună nouă
în urechea mării-ascult
mitul sirenei –
o inimă cioplită
de atâtea valuri reci
x
Under the new moon
in the sea’s ear I listen
to the siren’s myth –
a heart carved
by so many cold waves

(Traducere Alina Lavinia Grigoraş)

(Din vol. Ochi în ochi cu luna: Tanka şi pentastihuri – Looking the moon in the eye: Tanka and pentastiches, Napier-NZ, Scripta manent, 2017)

(Imagine internet)

————————–

Vasilica GRIGORAȘ

Vasilica GRIGORAȘ: Senryu

Senryu

război iminent –
vecina mai tânără
încurcând iţele

Comentariu Corneliu Traian Atanasiu: ,,În diagonală, avem două cuvinte care ţin de meşteşugul ţesutului: războiul şi iţele. Pe parcurs însă înţelesurile, prin atracţia altor cuvinte, derapează spre sensuri subversive: uneltiri, urzeli şi intrigi. Iminent face ca războiul să alunece spre conflict, încurcînd petrece iţele prin situaţii şi complicaţii nedorite.
Unificarea înţelesurilor vine de la versul median – vecina mai tînără. Ea ne dă indicaţia pentru a întregi situaţia alegorică, altfel eliptică. Abia acum putem întinde urzeala pentru a pricepe intriga şi iminenţa conflictului: vecina (nurlie) s-a încurcat cu bărbatul de dincolo de gard şi a încurcat iţele perechii din casa de piatră. Declaraţia de război nu mai poate fi evitată.
Oricine iubeşte haiku-ul, va savura cu siguranţă complexitatea şi economia ţesăturii poemului de mai sus. Problema este, odată ce aţi înţeles care-s resorturile acestui poem, să reuşiţi să compuneţi unul care să folosească unele cît mai apropiate de ele. [Poemul propus pentru exerciţiul Imitând un Poem Bun] “

(Din vol. Starea vremii azi, Iaşi, PIM, 2016)

(Imagine internet)

————————–

Vasilica GRIGORAȘ

 

Vasilica GRIGORAȘ: Laboratorul dragostei

Laboratorul dragostei

zi înmiresmată de primăvară
vreme de visare
debordând de entuziasm

stăm furişaţi
în laboratorul îndestulat
al sfintei simplităţi
certă dorinţă
proaspăt răsărită
şi ne-mbăiem
în chip minunat
în şuvoiul verde
al sevei binecuvântate
din lumea vie

în cuvânt luminat
ochii ni se întâlnesc
Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Laboratorul dragostei”

Vasilica GRIGORAȘ: Iluzii fără niciun miez

Iluzii fără niciun miez

 

Se-ntoarce
să mai vadă o dată
oraşul cu cerul împurpurat
de răsăritul soarelui
de-acum propiul său apus.

 

Cu chipul livid,
pleoapele roşii
şi ochii încercănaţi
privirea i se pierdu
pe drumul deşirat
printre copacii în floare
şi borne kilometrice
într-o contemplare absentă.

 

La capătul drumului,
cu spatele-i gârbovit
şi mersul şovăitor
poartă în mână
o valijoară uşoară
pentru că atât mai putea duce.

 

În cadrul porţii
mai multe umbre
se iţeau mimând
o compasiune nestăvilită,
gingaşă şi naivă urare
de bun venit.

 

După ce primi
paşaport diplomatic
pentru şedere definitivă
plângând ca un puşti
se întoarse în copilărie,
adolescenţă, tinereţe…
Începu în tăcere
să descarce rând pe rând
frânturi de amintiri
din pozele alb-negru
şi scrisorile parfumate
din plicurile roz.

 

Acceptare tacită
amestecată cu un fel de furie
în livada mai mult adormită
în care răsar şi-nfloresc
doar iluzii fără niciun miez.

(Din volumul „O corabie la timp potrivit”, Iaşi, PIM, 2018)

––––––––-

Vasilica GRIGORAȘ

15 aprilie, 2018

Ben TODICĂ: Stropi de ploaie pentru o Corabie

Poeta Vasilica Grigoraş este unul dintre cei mai conştiincioşi şi disciplinaţi arhitecţi ai versului, întâlnit de mine, până acum. Pe lângă harul primit, cred că asta se explică şi prin vasta experienţă acumulată printre cărţile Bibliotecii din Vaslui. Poeziile ei sunt bine şlefuite şi o consider un Brâncuş la începutul vieţii sale de artist, un Brâncuş al versului; citindu-l, îţi pătrunde direct în suflet şi se prelinge precum stropul de ploaie de-a lungul pielii catifelate de sub îmbrăcăminte şi absorbit de pământul însetat, ars şi crăpat de soarele dogoritor al vieţii.

Volumul “O corabie la timp potrivit” (Iaşi, Editura PIM, 2018) este un puternic sunet de clopot pentru salvarea celor care vor să mai obţină o rază de lumină spre pământul îndepărtat al grădinii promise prin poezie. Sunt primele trepte de abordare şi tratare a temei salvării necunoscătorului. Este colacul de salvare aruncat din arcă de fiica lui Noe, un Noe al poeziei.

Poeta deschide ferestre spre alte lumi tuturor genurilor de începători pentru a ne înnobila şi întregi. Toată viaţa, omul caută să se împlinească, să găsească răspuns la rezolvarea necunoaşteri. Doreşte obţinerea adevărului absolut. Autoarea oferă căi de rezolvare şi posibile răspunsuri întrebărilor noastre existenţiale, puse cu răbdare de oricare mărime ar fi ele.

Cartea este într-adevăr o corabie a lui Noe, pentru că ea conţine numeroase experienţe şi trăiri ale unei vieţi îndeajuns de bogate pentru a salva sufletele în căutare de ţărm, de refugiu de la neliniştile, frământările cauzate de valurile şi furtunile vremurilor. Vasilica este un Noe, care colecţionează suflete de orice vârstă şi sex pentru a le purta înspre cerul destinului lor.

Emoţiile omului vin ca stropii de ploaie de-a lungul vieţii şi te lovesc ca un potop în clipa grea şi aici e momentul când versul poetei îmbrăţişează, te învaţă să respiri. Pentru autoare, stropii de ploaie sunt Stropi de dor , şi acolo unde este „dor de dor / şi dor de zbor / dor de umblet / şi de zâmbet / de lumină / şi grădină / dor de cânt / şi de cuvânt / dor de stih / dor de văzduh / de-nceput / şi de sărut / dor de tine / dor de mine / dor de noi / amândoi // dragostile dor / de dor / însă / nu mor”. Iubirea este ziditoare.

Poeziile Vasilicăi Grigoraş sunt ritm, sunt picăturile unei înţelepte călătorii prin oceanele pragurilor imperative şi hotărâtoare ale vieţii. Constată şi ne semnalează că „Trăim / visăm / iubim în treacăt / neglijăm sensuri şi rosturi / croşetăm scenarii închipuite / ignorăm / avertizări interioare / construim conştiincioşi / o carapace opacă / în care strivim clipe / şi ne trezim / mult prea târziu / anchilozaţi / de timpul fugar…”, dar ne îndeamnă: „Omule, Trăieşte  Clipa! (Carpe diem 2) Citindu-i versurile, eşti invitat la linişte, la cugetare, înţelegând mai uşor toate fenomenele, întâmplările…; astfel devii mai îngăduitor, mai iertător, mai iubitor, găsindu-ţi rostul vieţii, descoperind în el adevărul care ne poartă, ne învaţă să fim oameni.

Poeta e un pedagog desăvârşit, explicând prin cuvinte simple complexităţile vieţii, care ne năpădesc şi ne înlănţuie de-a lungul timpului. În fiecare cuvânt şi vers e multă energie şi forţă frăţească, părintească deosebite, ceea ce asigură şi acţionează precum colacul de salvare aruncat naufragiatului, calmându-te şi oferindu-ţi confort pe parcursul lecturii.

Continue reading „Ben TODICĂ: Stropi de ploaie pentru o Corabie”

Mariana Gurza: Vasilica Grigoraș în croazieră lirică (prefață)

,,Poetul este delegatul veşnic al sufletului omenesc în simfonia spiritului universal”.

G. Călinescu

 

          Se spune că doar un poet îşi poate înţelege poezia timpului său. Iată că pentru Vasilica Grigoraş, prin volumul de faţă, ,,O corabie la timp potrivit”, Iaşi, Editura PIM, 2018, regăsim poezia ca mod de a fi, ca strigăt între tăceri.

Prolifică în creaţii, abordând genuri diferite, scriitoarea Vasilica Grigoraş ne surprinde din nou cu o poezie modernă, bine ancorată în realitate. Poeta, parafrazând un clasic, nu se teme de furtuni, învăţând să-şi conducă corabia. De data aceasta, prin titlul deosebit de sugestiv al cărţii, am remarcat dragostea poetei pentru vers. ,,Poezia este pocalul din care ne împărtăşim. Este cupa din care ne adăpăm sufletul însetat de frumos, lumină şi iubire. Este focul aprins de o scânteie divină. Este O CORABIE LA TIMP POTRIVIT. Concluzionând, poezia este însăşi viaţa!

George Călinescu afirma că prin poezie, există o nevoie fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii. Încă din atichitate, menirea poetică a fost descifrată şi pusă la loc de cinste. Poezia modernă a Vasilicăi Grigoraş tinde  spre o  textură conotativ-denotativă, în care  limbajul direct, univoc, precis, se împleteşte cu cel indirect,  încifrat,  plurivoc, intuitiv, tendinţa fiind ca poezia să fie filozofie, putând constata o filozofie a poeziei. Aşa cum se cunoaşte, primii filozofi greci au fost poeţi. ,,Diferenţa dintre istorici şi poeţi nu constă din faptul că unii scriu proză, iar ceilalţi versuri. Cei dintâi descriu lucrurile care au fost, ceilalţi faptele care pot deveni. Din această cauză, poezia este mult mai filozofică şi mai importantă decât istoria, întrucât afirmaţiile ei sunt de o natură mai curând universală, faţă de cele predilect singulare ale istoriei.” (Aristotel)

Versurile poetei Vasilica Grigoraş au o profunzime aparte. Ele pornesc din inimă şi trebuie să descifrezi dincolo de cuvinte înţelesul tainic al trăirii. Putem vorbi de o poezie exitenţială, de simboluri metafizice, făcându-ne trimitere la Kant, versurile reprezentând un mod particular de cunoaştere a omului şi a lumii în deschiderea suprasensibilului, care, în esenţă, substituie conceptual prin imaginea simbolică.

Continue reading „Mariana Gurza: Vasilica Grigoraș în croazieră lirică (prefață)”