Iluzii fără niciun miez
Se-ntoarce
să mai vadă o dată
oraşul cu cerul împurpurat
de răsăritul soarelui
de-acum propiul său apus.
Cu chipul livid,
pleoapele roşii
şi ochii încercănaţi
privirea i se pierdu
pe drumul deşirat
printre copacii în floare
şi borne kilometrice
într-o contemplare absentă.
La capătul drumului,
cu spatele-i gârbovit
şi mersul şovăitor
poartă în mână
o valijoară uşoară
pentru că atât mai putea duce.
În cadrul porţii
mai multe umbre
se iţeau mimând
o compasiune nestăvilită,
gingaşă şi naivă urare
de bun venit.
După ce primi
paşaport diplomatic
pentru şedere definitivă
plângând ca un puşti
se întoarse în copilărie,
adolescenţă, tinereţe…
Începu în tăcere
să descarce rând pe rând
frânturi de amintiri
din pozele alb-negru
şi scrisorile parfumate
din plicurile roz.
Acceptare tacită
amestecată cu un fel de furie
în livada mai mult adormită
în care răsar şi-nfloresc
doar iluzii fără niciun miez.
(Din volumul „O corabie la timp potrivit”, Iaşi, PIM, 2018)
––––––––-
Vasilica GRIGORAȘ
15 aprilie, 2018