Pornesc spre genune, mă caţăr pe noapte
I-ascult oful trist ce-n taine scrutează,
Pe stele pun strune, spre vers să se-ndrepte
Să nu mai aud cum plânge si-oftează.

De cuget mă apăr cu verbele frânghii
Şi curg ca o ploaie de litere reci
Pe file îmi ninge iar gerul cu unghii
Îmi zgârie fruntea făcându-i poteci.

Condeiul aleargă, nu are odihnă
Nu-şi poate permite relaş în cuvât,
Nici liniştea bolţii nu curge în tihnă
Îmi toarnă furtună în visu-mi înfrânt.

Degrabă sparg geamuri la ferestre de cer
Şi-n lumea nelume pătrund răzvrătit,
La stihuri de spirit îmi deleg temnicer
Şi urlu la lună precum un smintit.

În urlet lugubru se-ascunde durerea
A mea, a luminii, a nopţii din noi,
A fricii de viaţa ce-şi leapădă fierea
În barca speranţei ajunsă gunoi.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

30 iulie 2019

Acolo pe o geană de-ntuneric
Ascunsă-n nori, în lungă aşteptare,
Veghează zâna prinsă-n ezoteric
Cerând idilei de-nceput iertare.

Prea multă noapte poartă în iubire,
Prea repede în zori se sting speranţe,
Din răsărit aşteaptă dăruire
Să se încarce cu exuberanţe.

Ar vrea să ardă clipele amare
Ca estul inimii, iubiri să-i coasă,
Dar el nu mai răspunde la chemare
Stingându-se în marea furtunoasă.

În răsărit cu greu se mai aprinde
Din stele i-au rămas remininiscenţe,
În est provoacă zile suferinde
În vest se scurge-n timp şi-n remitenţe.

Sărmani actori pe scena vieţii noastre,
Jucăm în piese doar la începuturi,
Iubind, dorim să ne urcăm pe astre
Dar tot mereu plătim la dor tributuri.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

26 iulie 2019

Turnând o ploaie rece pe liniştea aprinsă

Dorinţe nesecate mă strâng din depărtare

Şi-aştept căinţa vremii pe lacrima încinsă.

Izvoare de nelinişti ţâşnesc din pumni de rocă,

Emoţii se adună şi-mi spintecă iar trupul,

Gerul din amintire mă-ngheaţă mă sufocă

Şi încă-aştept sărutul să îmi topească chipul.

Se-ncarcă cu neanturi privirea mea de sare

Legată strâns de maluri în noduri gordiene,

Te caută asiduu pe zarea fără zare

Vorbind cu steaua-aprinsă ca tristul Diogene.

Din liniştea genunii de dincolo de lună

Curg stelele din zodii în marea argintată,

Când dorurile toate în palme se adună.

Ferice-i revederea în noaptea mult visată.

Şi iară urc pe steaua, ce de dureri îi pasă

Şi încă scânteiază-n privirile senine

Sărut în zori tristeţea, amarnică, ţepoasă

Ce-şi răvăşeşte chipul când tu eşti lângă mine.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

8 iunie 2019

Mai vino pe-aici așa într-o doară
Când stelele cad în păcat și mai mor,
Și dă-mi stropi de vis prin noaptea ce zboară
În sângele tâmplei cu puls de amor.

Așează-mi pe gând fărâme de fufger
Și-n ploi fără ploi răpăială de vers,
În strigăt să-mi pui efecte de flanger
Mai des să-mi aud pasul liber din mers.

Și-mi ninge în ochi lumini înstelate
Cu clipe de foc, cu clipe-n splendoare,
Ca-n palmele-ți moi cu rituri brodate
S-adorm plin de-alean prin raze de soare.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

28 mai 2019

Pe tălpie-mi tocite de-anotimpuri
Crescut-au ţepi din dansuri la ospeţe,
Şi nu mai pot păşi pe moi nisipuri
Ca marea să m-alinte cu blândeţe.

Furtunile mă caută prin gânduri
Neliniştea mă-ncarcă cu zăpadă,
Pe-artere am zidite nişte poduri
Iar ochii, noi iubiri nu pot să vadă.

În fiarele ce mersul mi-l prezervă
Rugina curge fără încetare,
În braţe port picioare de rezervă,
În suflet mi-arde focul în ninsoare.

Pe ţurţurii ce s-au lipit de gene
Se-adună alte ierni pentru paradă,
Din ochii-mi stinşi, surâsuri fotogene
Au dispărut lăsând dureri să cadă.

În tolbă-mi pun bucăţi de asfinţituri
Ce le-am primit ca daruri la ursire,
Şi mă îndrept spre spre nori, spre infinituri
Cu carul vieţii plin de împlinire.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

18 mai 2019

Stelele sărută cerul cu alai de constelații,
Carul Mic și Carul Mare se salută cu-n sărut,
Un Luceafăr se destinde pozând pentru ilustrații…
O aștept încă să vină cu sărut de dor cerut.

Marea își sărută țărmul vălurind digul și malul,
Farul își sărută zarea clipind des, neîncetat,
Un vapor sărută zarea trimițând în port semnalul…
O aștept privind iar ceasul cu sărutul brevetat.

Vântul îmi sărută fruntea cu răcoarea nopții albe,
Avioane fără trupuri mă sărută cu lumini,
Gândurile-mi fanteziste mă sărută pe silabe…
O aștept să-mi plimb sărutul printre ochii ei senini.

Și deodată mă cuprinde poleind cu foc sătutul
Ce se scurge dintre flăcări ca o voce de pian,
O vioară cântă-n mine, asezând pe strune vântul
Simfoniei ce concertă, în imensul meu ocean.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

12 mai 2019

În priviri eram doi îngeri cocoțați pe vis de seară,
Amândoi doream o navă să ne poarte-n viitor,
Amândoi sfidam arginții, bogăția ca povară,
Eram storși de timp și vlagă dar n-aveam la inimi stor.

Ne plimbam prin mii de visuri, si furam din urse stele,
Pe copacii de pe lună tot mereu ne cățăram,
Prin portal de răsărituri lăsam briza să ne spele
Și în noi, fără-ncetare, ne urcam, ne coboram…

Și atunci când viața noastră hoinărea-n haine regale
Din corola fericirii spre tentații-ai navigat,
Ai ales un Eldorado să culegi alte petale
Din grădini zidite-n aur, de un prinț mult mai bogat.

Când hârtia dezgolită de substratul dintre rânduri
Îmi spunea pe veci adio ca un viscol grațiat,
Glasul mi-a murit degrabă amputat se frig și gânduri
Și-am rămas un vis de gheață cu blesteme tămâiat.

Cerul urlă și se-cruntă fulgerând a disperare,
Pe obraji de valuri bete, lacrimile nopții curg,
Sulițetle de lumină mi se-nfig în ochi de sare,
În văpăi de doruri arse se adună și se scurg.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

10 mai 2019

Mă strădui să văd prin lunetă
O barcă din raze, cu noi,
Dar marea mereu în alertă
Mă-ntoarce prin timp înapoi.

Miroase a floare rănită
Petalele-i toate mă dor,
In clipa ce trece prin sită
Scrutez cu un ochi de condor.

Mă arde un frig ce transportă
Tăcerea ce frige în zori
Prin sângele crud din aortă
Şi zarea-i legată cu sfori.

Îmi ţipă copacii la lotrii
Că-au luat din priviri fericiri,
Iar ploaia mă-mbată cu litrii
De spaime, ce ţes amăgiri.

Dar nu mi-am luat incă bute
Deşi-s răstignit pe pahar,
În ceruri n-am prins vreo-agapă
Să-mi pun la speranţă habar.

Şi chiar de ajuns-am un nimeni
Eu încă în mine te-aştept,
Să fim în iubire doi semeni
Cu legea iubirii de drept.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

5 mai 2019

Îţi scriu de fluturii ce-aleargă plini de vrajă
Printre petalele de visuri renăscute
Şi-ţi spun cum toate zorile îmi stau de strajă
La căpătâiul nopţilor în alb trecute.

Şi-ţi scriu de noi ca despre două zecimale
Ce adunate trup în trup devin doar Unu
Că zilele se scurg prin ore anormale
Şi vinul, sacrul duh, se-ncruntă ca nebunu’.

Acum suntem eroi în două universuri
Ce-aşteaptă tremurând să intre în poveste,
Eu prinţul trubadur cu un regal de versuri
Tu zeea din alcov, tot aşteptând o veste.

Te-nştiinţez că noi, pe orice drum am merge
Sortiţi, ne vom caza curând pe steaua noastră,
Ca paşii noştri beţi prin nori să tot alerge
Iubirii să-i jertfim o dragoste măiastră.

Şi mă semnez pe cer cu-n of în aşteptare
Prelung ca serile din toamna australă,
Adun secundele până te văd în zare
Cum te stârneşti ca aurora boreală.

PS
Ţi-am pus în plic surâs, cu adieri de vânturi,
Furat din marea ce clipeşte somnoroasă,
Lângă zefirul încărcat cu lungi săruturi
Lipit-am şi un dor, dorinţă să îţi ţeasă.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

1 mai 2019

Când, din valuri se ridică
Un trident şi-apoi Neptun-ul,
Bea din verbul care pică
De s-a îmbătat nebunul.

Ţipă cu scântei din stele
Fulgerând fără-ncetare,
Eu şi gândurile mele
Navigăm pe val spre soare.

Ceru’-n mine se scufundă
Cu furtuni şi astre limpezi,
Nori de stihuri mă inundă
Tropăind pe albe lespezi.

Aprind zori pe noaptea tristă
Să îmi lunineze calea,
Trec toţi zeii în revistă
Şi-i găsesc de toată jalea.

L-au stârnit pe zeul mării
Să îmi frângă-n vers elanul
Dar poveşti pe unda urii
Port în mine cu toptanul.

Nu mă sperie taifunul
Chiar de-mi rupe-n franjuri malul
Nu se-nclină-n veci gorunul…
Crucea lui e idealul.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

16 aprilie 2019