Prin galaxii de suflet port stindardul
Iubirii, promulgată-n legi nescrise,
Pe-alei de vers se plimbă bulevardul
Rătăcitor prin parcuri necuprinse.

Sunt un atom în drum spre nefiinţă
Pe vorbe-mi pun silabe înstelate,
Păşesc prin versul liric cu credinţă
Şi-mi fac din stihuri şi cuvânt palate.

Prin ziua nopţii ce-noptează-n ziuă
Rodesc poeme ce mustesc de viaţă,
În clipele bolnave când mă plouă
Tăcerea mă preface-n crin de gheaţă.

Am roze-n poezii şi meri în floare
Când mă privesc prin primăveri boeme,
Am sânge în cuvinte arzătoare
Când lacrima-mi se scurge prin poeme.

Mă recuplez la lumea din cuvinte
Cu spiritu-mi hoinar prin nebunie,
Şi-i pun şi timpului ceva veşminte
Din pana mea în drum veşnicie.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

6 aprilie 2019

Tu vânt fioros ce-mi suflii mânie,
Ce marea sârneşti, de-n urlet mă frânge,
Adu-mi din neant în gând simfonie
Ca-n mine s-aud cum plouă, cum ninge.

Aş vrea să-mi trimiţi un zâmbet de înger
Să-mi crească grădină pe versul meu frânt,
Să-mi pui aripi noi, să nu pot să sânger
Când zbor anevoie pe zări de cuvânt.

Furtuni îmi stârneşti şi-n vis închisoare
În mine ard frunze-n copaci veştejiţi,
Aş vrea să cobor din timpul ce doare
Când ţipă la mine în zori osândiţi.

Silabe de gând stârneşti în rafale
Coroane de flori îmi prinzi pe eteruri,
Prin nori mă ascunzi în clipe fatale…
Şi mor câte-un pic cu tine în geruri.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

27 martie 2019

Mă ridic din metafizic ca un înger fără raiuri
În visări zdrobit de aripi, frânte-n ochi încătuşaţi,
Şi privesc timpul prin cârje, amuţind din nou în graiuri,
Şchiopătând cu greu prin viaţă şi prin zori înfometaţi.

Nu sunt leacuri nu sunt doctori, nu se mai citeşte cartea,
Farmaciile cresc iute precum pirul pe câmpii,
În spitale zdrenţuite prin saloane umblă moartea,
Taberele gratuite nu mai sunt pentru copii.

Se răscoală-n mine focul, revoluţii el visează,
Iar pierdut-am libertatea şi sunt orb de hoţi prădat,
Cârjele-mi, de frig tocite, se pornesc şi-mi desenează
Valuri valuri de mânie, contra celor ce-au trădat.

Prins în urlet fără lacrimi cresc în foc ca o turbare,
Tineretul fără pâine a fugit în depărtări,
Ma topesc cu of în gânduri, cu o ultimă rumoare,
Aş fugi din lumea asta, dar n-am timp pentru iertări.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

20 martie 2019

Mă rog la nori furtună şi la mare
Şă-mi poarte gândul prins în flori tei
Spre chipul tău ce arde-n depărtare
Şi fumegă în noapte cu scântei.

Mă rog să prinden clipele de mâine
În clipele ce ard nedesluşit,
Să fim doar noi sub cerul care ţine
Buchetul cu iubiri fără sfârşit

Mă rog de cântul plin de nostalgie
Să ne dezmierde-auzul, cu viori
Ca valsul nou, prea prins în frenezie
Să ne rostească prin rotiri, fiori.

Şi tot mă rog cu ruga prinsă-n rugă
Să te întorci plutind pe dorul tău,
Ca în sărut dorinţa să se scurgă
Din dorul tău nestins în dorul meu.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

18 martie 2019

Flori şi taifun în tube nebun,
Îngeri şi rai pe zări de corai.

Liră de zeu, pe vers de Orfeu,
Taină şi cânt în harul cel sfânt.

Fentă în pas fandând în compas,
Puf de penel râzând în pastel.

Zâmbet ascuns în flaut pătruns,
Glas de viori pe fulgii din nori.

Cros de pian pe val de ocean
Trup unduios în spic furios.

Stol de pribegi cu aripi întregi,
Gâze în roi cu mersul greoi.

Foc în priviri cu noi izbăviri,
Sorţi în duet cu maci în buchet.

Spini şi bujori, obraji în culori,
Vrăji şi descânt în paşi de cuvânt.

Scrâşnet de lut în primul sărut,
Dulce-amar în gândul neclar.

Colţ de oftat, din stei căpătat,
Stele şi-alean prin ochi de ochean.

Braţe-n viraj pierdute-n miraj,
Nopţi de amor pe pante de dor.

Dansul prin ploi în tempo vioi
Prins în vârtej cu fir de prilej,
Zborul fugar pornit din altar
Înspre eter spre lună şi cer…

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

6 martie 2019

Imagine internet

Noaptea s-a mutat în ceruri însoţită de mister
Ziua încă doarme-n neguri fără umbre fără nori,
Soarele e ca o minge, prinsă-n coarne de caier,
Eu mă plimb fără de vină prin tăcerea din vâltori.

Mă îndrept spre oare-(unde?), cu alai de val spumos,
Ca să prind un oare-(cine?), dintr-un glas de oare-(ce?),
Printre pietre îngheţate parcă sunt un eschimos
Ce-a îeşit încet din iglu ca prin zori s-adulme-(ce?).

Doar în gânduri mai am soare, într-un răsărit apus
Când purtam surâs pe gene şi clipeai a nefiresc,
Când tu îmi erai regină, iară eu un biet supus
Ce fura pete din lună pentru-n simplu ,,te iubesc”!

A plecat vremea aceea în caleşti trase de cai
Scrinu-i plin cu vechi silabe desuete-n timpul azi,
Ceaţa îmi inundă viaţa ca pe câmp pâlcuri de scai…
Încă te aştept iubire, te visez şi ştiu că arzi.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

28 februarie 2019

Râuri de foc se varsă în lumină,
Zborul din vis spre stele se prelinge
Ofuri mi-a smuls cu tot cu rădăcină,
Iar dorul meu în dorul tău se frânge.

Gânduri de-asalt, de teamă răvăşite
Pornesc la drum pe nişte punţi nătânge,
Se fâstâcesc în graiuri ameţite
Căci dorul meu în dorul tău se frânge.

În dor de dor se plimbă disperarea,
În ochii mei, atâta dor se strânge,
Te strigă-ncet să îi auzi chemarea
Din glasul lui ce inima îmi frânge.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

24 februarie 2019