Ţi-aș săruta durerea
ce suspină
mărturisind iubirea
în alint,
ca pe-un pribeag
te-aș duce
spre lumină
să te ascund
de cei care
te mint.

De n-ai purta
pe umeri
ram uscat,
poate-ai vedea
ce verde-i fericirea,
de ai afla
ce încă n-ai aflat,
ai ști
că lângă tine
e iubirea.

Lăsând în urmă anii
tu mă chemi
în zori
s-ajungi la mine
pe lumină,
nu ai motiv de mine
să te temi,
hai să-nfrunzim
în toamnă
iar grădină.

Să nu răstorni paharul
în care-ai pus
sfințire,
să nu zidești cu spini
zidul de trandafiri,
azi,
ai rostit iubire,
iubire din iubire,
să mă oprești în clipă
să fim iar
nemuriri.

Să mă zidești femeie,
femeie
fără teamă,
să mă ridici în ceruri
și-acolo
să ne fim,
să-mi spui că mă iubești,
căci inima te-ndeamnă,
să-mi spui
că-n tinerețe
o să îmbătrânim.

Se roagă nuferii să scape de păcura ce-n viață-au strâns,
se roagă lacul să le spele amarul rănilor ce dor,
se roagă nuferii să-i doară doar rugăciunea fără plâns,
se roagă-n rugăciunea lunii, din lac, să nască iar izvor.

—————————

Silvia URLIH

28 octombrie, 2018

Din câmpie nearată
nu se nasc
lanuri de grâu,
din livezi fără de flori
nu cresc fructele în toamnă,
râul
nu devine fluviu
dacă nu-i întâi
pârâu,
din pământul nearat,
nu cresc flori,
iubită doamnă.

Doamna mea cu ierni cernite
și cu ghiocei
la tâmple,
viața,
ți s-a scurs în valuri
și-ai ajuns lângă ocean,
ai trăit,
sau a fost doar ce era să ți se-ntâmple,
ai trăit
și ai murit,
viața,
ți-ai sădit-o-n lan.

Ai trăit
când fericirea
ți-a zâmbit și în zâmbire
flori de mac ți-a semănat
peste trup
să îți fii zână
ai murit
când lanul tău
a rămas fără-nsorire,
ai murit și-ai înviat,
muntele,
ți se închină.

—————————

Silvia URLIH

26 octombrie, 2018

Când
te gândești la mine,
gândirea ta
îmi mângâie apusul,
când
razele de soare
le-nmănunchezi în azalee,
pare c-ai fi cu mine,
îți simt prezența și
îți aud nespusul,
parcă-am porni îmbrățișați
pe-aceeași
unică alee.

—————————

Silvia URLIH

25 octombrie, 2018

Am vrut
din mugur să mă prefac
în floarea verii,
cais am vrut să fiu,
sau piersic
sau cireș,
dar soarele mi-a dat
amurgul serii,
mi-a spus să cresc cu iarba,
însă…
să nu fiu preș.

Am vrut
cu palmele să mă cioplesc
în pom,
am vrut
să rup din ramuri fructul ,
să-mi fac din el
reper,
dar am simțit
că sâmburii mă dor,
că sunt doar om,
că rădăcinile-s uscate
de-atâta mers

spre cer.

—————————

Silvia URLIH

24 octombrie, 2018

Vom colinda pe creste
scăldate-n infinit,
ne vom uni cu noaptea
rămasă-n mezosferă,
ne vom uni,
să ne-ndumnezeim
cu steaua spre sfârșit,
vom fi
floare de colț,
în adâncimi străjeră.

Ne-om ridica cu seara ce-așteaptă
s-o pășim,
în contopirea ploii
vom ninge-n asfințit ,
doar vom simți
și-atât…
vom ști dacă trăim,
dacă trăim cu visul ,
sau
de l-am cucerit.

Ne vom cânta colinda
pe două voci
sfioase,
vom bate la fereastra îngenuncheată-n grotă,
poate că vom simți
tăierile
stâncoase,
poate vom învăța
să fim
aceeași notă.

—————————

Silvia URLIH

22 octombrie, 2018

Hrănește-mi însetarea din buzele-mi
ce fierb ,
răspunde-mi întrebărilor ce îmi opresc
suflarea,
îngenunchez cu tine
pe lacrimi
și te-ntreb:
când se sfârșește noaptea ,
când vine neaflarea ?

Se rup bucăți din mine,
se prăbușesc
pe lunci,
se tânguie-n iertarea pădurii
din pământ;
albastrule ce râuri
cu râul
dintre stânci,
dă-mi mie puritatea ,
dezleagă-mă de vânt !

—————————

Silvia URLIH

21 octombrie, 2018

Mi-s zaua laptelui din sân,
renasc din cerc
a doua oară,
mi-s firul ierbii rătăcite printre câmpiile
din mine,
mi-s o baladă fără plâns,
mi-s cântecul
ce o-nfioară,
mi-s fără mine,
fără trup,
mi-s eu,
dacă îmi sunt cu tine.

Mi-s suflet fără porți și chei,
mi-s murmurul
ce-l cântă marea,
mi-s o grădină înflorită,
mi-s matcă-n stupul de albine,
mi-s dulcele din gura văii
ce se-ntâlnește-n zori
cu zarea,
mi-s fără mine,
fără suflet,
mi-s eu,
dacă îmi sunt cu tine.

—————————

Silvia URLIH

20 octombrie, 2018

Pământul
se adună-n mine,
m-aruncă marea lângă mal,
secundele aleargă iute,
ieri parc-am fost în cireșar ,
îți sorb cuvintele,
mi-e sete,
te-adun în mine val cu val,
sunt pustiită,
mi-este foame,
mănânc și beau,
dar e-n zadar .

Respir prin tine
și
mi-e bine,
sufletul tău îmi este soare,
se-nlăcrimează depărtarea,
că astăzi e tot azi,
nu-i mâine,
de mine ești flămând,
ți-e sete,
dar parcă-s râu fără de mare,
respiri prin mine
și
ți-e bine,
sufletul meu
îți este pâine.

Ne respirăm,
ne inspirăm,
ne căutăm
și
ne chemăm,
foamea de noi crește vulcan,
setea de noi curge izvoare,
timpul
l-am ține legământ,
ora
de noi vrem s-o legăm,
cuvintele nu ne ajung ca să ne spunem
că
ne doare.

—————————

Silvia URLIH

19 octombrie, 2018