Poem poemului

 

Aruncăm o frunză uscată pe o filă
părând un poem deosebit
și uităm că el,poemul
e sunetul aerului
lăsat fără mângâierea verdelui
în șoaptele de alinare
frunzei ce-l atinge
în cădere
ca un fluture

———————————–

Petru Daniel VĂCĂREANU

9 octombrie, 2018

Ochii de mir

 

Cade frunza sub petală
De cireș și un trandafir,
Adunând lumea năvală
Parcă ar fi un ochii..de mir.

 

Realul șochează?

 

Cenzura se va întinde
Lumea fibrei o cuprinde
Minciuna proliferează
Adevărul regresează

 

Cântați-mi

 

Acuș o să plecați
Cântați-mi,cântați,cântați!
Graure privighetoare
Ciocârlie și tu soare!

 

Pistrui în nori

 

Simțind adierea răsuflării
Gust din săruturile zării,
Săltat în pistrui în nori
Cu culorile mirării.

 

Înălţându-mă în vultur
Din cuibul palmelor ,
Murind, plutirii de ador
Pe crestele umerilor

 

Printre cetina buclelor…
În versul izvoarelor
Curgând în albia zorilor
În roua de zbor a ochilor

 

Răsărită din sclipiri
Din ale tale priviri

––––––––––––

Petru Daniel VĂCĂREANU

10 iulie, 2018

Mulțumesc, că exist!

 

Nici nu știi cât de frumoasă ești
Nu s-au scris sau se vor scrie
Poezii romane sau povești
Sau se vor picta și fotografia
Culorile ființei curcubeu ce-mi
mi-ai răsărit din lacrima de nisip
a clepsidrei ce eram eu, să-mi
țip!
Ca un delfin ce se scaldă
în valurile amniotice cu curbe de infinit
Te-ai născut să exist, simt, gust, respir
Culorile ce mi le-ai sărutat tandru
Fluviu de univers meandru
Ce urcă într-un fuior de fluturi
Cu trupul meu ce-l învăluiești
În adieri de aripi ce mă înalță
Într-un quasar cu toate culorile
Sufletului și inimii tale
Universul unde exist
Fără a-mi cere ceva de negăsit
Doar atât vrei să mă iubești….
Cu toate vidurile și găurile negre ale angoaselor
Ce le îmblânzești în lumina ce-mi ești
Mulțumesc!
Că exiști…

–––––––––––––-

Petru Daniel VĂCĂREANU   

28 iunie, 2018

Giulgiul nostru sfânt

 

De la Tisa până peste Nistru
De la Cernăuți până la Giurgiu.
Doamne-mi înfășoară sfântul giulgiu
Pentru orice erou neștiut sihastru…

 

Al neamului curajos scut astru
Rămas fără cruce și fără nume
Să se audă de noi în astă lume
Cu tricolorul înfășurat măiastru.

Roșu, galben și albastru !

–––––––––––––-

Petru Daniel VĂCĂREANU

26 iunie, 2018

Mă topește avatar

 

Pe un colț de filă neagră lumii
Ca o lacrimă de tuș vărsată,
Albastră,tristă și-ngândurată
Cursă din călimara inimii.

 

Stătea ascultând viori de tei
Printre iadurile ei cătrănite,
De răbdări ce par infinite
Să-i răsară un astru cu ulei…

 

Pentru candela privirii de miei
Ce așteaptă răstignire-n fire!
Să se înalțe iar în iubire
Cu focuri ambre de mir de tei.

 

Închinată geniului prea iubit
Ce-i apare doar la asfințit,
Cu toiagul lui de raze moarte
Printre astre și vremi departe.

 

Pomenindu-l zi după zi
Poate o învia iar pe aici…
Să-i nască în priviri sclipici
De copil cu stele ambre de tei!

 

Ei, lacrimă albastră de înger
Care m-a făcut din nou să sânger..
Din călimara inimii versul
Cu neasemuirea ei în universal

 

Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri” →

Recită-mă-n ură

 

Citește-mă cât mai exist
Căci, voi fi, rouă de ametist
Câmpiilor ce le hoinăresc
Codrilor ce-mi ostoiesc
Înfometări-n liniște.

 

Poienilor ce mă-nvelesc
In verzi haine, palate,
Izvorelor ce-mi sorbesc
Pietrele cărate-n spate
Inflorind tălpi-nspinate.

 

Recită-mă-n amor,ură
Ceartă-mă de-ți par glastră
Floare-n privire, măiastră,
Să-ți curg în purpurie
Rouă ambră de feerie.

 

In bujori-ți de senin
In crini pieptului,tanin,
Pe coapsa de lună,plină
Sub talpa fină,violină.
Căci nu voi mai fi

–––––––––––––-

Petru Daniel VĂCĂREANU

6 iunie, 2018