Paul LEIBOVICI: Privind înapoi

Au trecut peste jumătate de secol de când răposatul savant prof. I.C.PARHON a luat drumul veșniciei. Cineva de la agenția Agerpres –în plină noapte a expediat știrea tragică a plecării dintre noi a prof. PARHON.

Paginele de Ziar –din toate colțurile României erau aproape de ultima fază a tipăririi. Dintr-un colț al tipografiei se auzi o izbitură de ușă. Ziaristul de serviciu primise știrea. Ea a fost de îndată tipărită pe prima pagina – într-un chenar negru. Pagina de titlu, care se scosese înainte cu câteva minute, trebuia aruncată la lada cu gunoi. Căci în coloana unde apărea articolul semnat de redactorul șef sau de unul din secretarii Partidului regional, după formularea primită de la Agerpres, stătea scrisă- și știrea despre tragicul eveniment: plecarea în lumea veșniciei a lui I.C.Parhon. Desigur, primise și ,,Bunul de tipar”, semnat de șeful corecturei.

Era aproape de ce se crăpa de ziuă. Personalul din tipografie- zețarii își spălau mâinile de la tușul negreu. (În acele vremuri încă nu se cunoștea tipăritul modern cu ajutorul calculatorului electronic). Corectorii aveau fețele palide și ochii roșii, obosiți după citirea și recitirea fiecărei coloane. Cel care răspundea direct de tipărirea ,,articolului de fond,, semnat –ca deobicei-de redactorul șef –recitise pentru a nu știu câta oară fiecare cuvânt, corectase din punct de vedere gramatical și ortografic –propoziție cu propoziție. (între noi fie vorba, autorul materialului –fie el și Primul secretar de Partid -nu prea avea cunoștiițe de ,,limba literară,, ca să nu mai pomenesc de ,,greșelile de exprimare,,!!! Tocmai, din această cauză CORECTORUL ȘEF, purta întreaga răspundere.

Stivele de foi de ziar, a căror vopsea încă nu apucase a se usca, erau pregătite pentru a fi transportate!!

STOPAȚI EXPEDIEREA!!! se auzi glasul disperat al redactorului de servici! Ne-am privit unii pe alții …Ușa care dădea spre sala mare unde se aflau muncitorii zețari, era dată, cu putere deoparte. OPRIȚI difuzarea! –Cine a dat ,,bun de tipar primei pagini?!

Se făcuse o tăcere penibilă. Înfățișarea șefului semăna cu cea a unei ,,lămâi stoarse,,.

Pagina întâia trebuie retipărită! Scoateți știrea morții prof.Parhon! Apoi adăugă:URGENT! Dacă s-a dus spre ,,LUMEA DREPTĂȚII ,,sau nu…am aflat peste câteva ORE. Dar cel de la AGERPRES care transmisese știrea a dispărut din redacția centrală !!! De ce? ,,Nu primise aprobarea difuzării știrii despre moartea lui PARHON, de la cel care răspundea de informațiile de ultima oră, din partea C.C al Partidului Comunist din capitală!?

Mi-am amintit de acea noapte neagră și-am revăzut întreaga atmosferă,agitație ,teamă a colectivului redacției …citind și recitind ….Știrea din GOOGLE ,,Medicul care a încercat să avertizeze lumea în privința CORONAVIRUSULUI a murit în spital.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Privind înapoi” →

Paul LEIBOVICI: Transnistria

Iată-ne pe noi, cei lipsiți de podoaba care ne acoperea cândva craniul, pe unii cu ondule negre, blonde, azi la vârsta patriarhatului, sprijinindu-ne în baston, în cel mai bun caz, căci unii dintre veteranii Transnistriei ori sunt sprijiniți de către o însoțitoare, ori privesc în zări de după geamul unei Case de bătrâni. Dar fiindcă memoria le este limpede mai pot să povestească celor din jur, nepoților, amintiri din Transnistria.

– Apoi, replică unul din medici, am auzit că voi Bucureștenii ați, trăit ca în sânul Evei…

– O fii, care cumva… dar după Pogromul legionarilor – unde au murit în chinuri zeci de bucureșteni (fii lui rav. Guttman z.l.) s-au înăsprit legile lui Antonescu. Însăși profesorul Giurescu a consemnat (deși pe scurt) cine erau victimile rebeliunii legionare, în care au fost omorâţi peste 100 de evrei din Capitală. Tot, acest Om de știință, precizează în scrierile sale: „Unii dintre evreii bucureșteni au fost duși în lagăr în Transnistria iar cei rămași pe loc, prestează munci – precum curățatul zăpezii, îndepărtarea dărâmăturilor provocate de bombardamente.

Desigur că nu la atât se reduc suferințele populației evreiești, ci ele cuprind și confiscarea magazinelor, eliminarea funcționarilor evrei în cadrul romanizării, excluderea evreilor din învăţământul de stat, pauperizarea ca urmare a acestor măsuri etc. Dacă un om de știință, academician, precum Giurescu, căruia i-am citit scrierile, a fost martor și a consemnat, trimiterea evreilor în Transnistria, mai poate scrie careva că bietul ANTONESCU – primul ministru al României din anii 1940-44, nu a fost implicat în CRIME contra evreilor?!

În anul școlar 1942-43, în primele zile ale lui Septembrie au început deportările spre Transnistria. Siguranța a ocupat localul din str. Romulus nr.55 unde funcționa liceul „CULTURA”. Acesta se strămuta în str. Sfântul Ioan Nou nr.9, apoi pe str. Anton Pan, dar a fost evacuat și de aici fiind siliți să cedeze localul pentru Cercul Teritorial București. În localul din Romulus fuseseră strânşi câteva sute de evrei, care urmau să fie deportați spre Transnistria! Printre cei închiși acolo, se aflau: anticarii Pack, prof. Magnesiu, elevul Suliav și mulți alții. Generalul Cepleanu a fost comandantul muncii obligatorii din Capitală. Tot el a dat ordin de deportare a unor familii bucureștene spre Transnistria.

DOMNILOR istorici din sec. XXI… ANTONESCU ca Prim Ministru nu știa? Apoi, cine a ordonat trimiterea a 200 de evrei bucureșteni spre Transnistria? În ISRAEL au fost invitați 40 de demnitari –reprezentanți a patruzeci de țări pentru a COMEMORA 75 de ani de la dezastrul inumanitar care s-a petrecut la AUSCHWITZ. Și noi, cei puțini rămași în viață, cei care am fost la vârstele copilăriei îndepărtați de mamele noastre – închise în lagăre separate, de tații îngropați de viu – gropi care se mai găsesc până în aceste zile de-alungul și latul Transnistriei.

Noi, copii orfani am fost aduși înveliți în ziare și cartoane, salvați în ultimele momente de către o comisie ajunsă în Transnistria. Ne-au urcat în vagoane și așa am ajuns la Cîmpulung, Bacău, Iași. Comunitățile de evrei ne-au primit, ne-au adoptat și ne-au redat viața, tinerețea. Această delegație care ne-a salvat viața a fost formată din câţiva evrei din București, vreo doi din Bacău, printre care prof. I.Voledi și Herș Segal. Unii copii orfani au fost adoptați, alții găzduiți de familii care cu toate că aveau fiice și fii ne-au primit în sânul Familiilor lor unde am crescut ani de zile. Am fost înscriși –după vîrstă la școli primare, iar alții la liceu.

Am amintit, mai sus de prof.de matematică Herș Segal –care la rândul său împreună cu fratele care era prof.de fizică s-au salvat trecând granița în ilegalitate. Ambii pe lângă profesiile semnalate erau oameni de cultură, idișiști, provenind dintr-o familie din Cernăuți. Pe lângă cursurile de matematică, Herș Segal avea grijă noastră, a copiilor orfani. Ne asculta povestirile, se interesa de soarta părinților, a familiilor noastre care zăceau pe undeva prin gropile Transnistriei. Nicăieri, pe întinsul pământ al blestematei Transnistrii nu au fost deschise muzee: nici la Moghilev, sau la Murafa și nici la Bogdanovsca! Aici și-au săpat însăși, victimile, gropile lor, proprii! Era Transnistria sub, opinca românească, și sub, cizma nemțească! Erau, lagăre de femei, și lagăre de bărbați! Dar Groapă comună nu făcea selecții de sex și nici de vârstă… Doar copii erau duși în lagăre împreună cu tinerii. Până în aceste zile, se mai găsesc, ici-colo frați care nu au știut de-a lungul zecilor de ani, unul de altul. Printre noi copii au fost unii cu mai dotați, care, cu toate că au trecut prin mari suferinți, au scris poezii, povestiri, cântece în care soarta lor și a familiilor se reflecta.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Transnistria” →

Paul LEIBOVICI: BOTEZUL în apele IORDANULUI

Credincioşii au ieşit din apele râului, iar din tunicile lor albe se scuturau picăturile de apă. Sub razele soarelui păreau bobiţe de argint strălucitoare. Privirea mi se umplea cu nesfârşitele podoabe magnifice. Liniştea, o linişte pe care am putut-o constata doar în acel loc. Locul denumit:Botezul în apa Iordanului.

Oamenii ţineau în mâinile lor sticle de plastic pline cu apa sfântă din Iordan. Apă cu nuanţe cafenii sau de un gri nemai întâlnit altundeva.

Erau, în acea zi în jur de 7000 de credincioşi ai bisericii ortodoxe şi a bisericii etiopiene. Se sărbătorea ,,botezul lui Ioshua pe locul unde Iohanan la botezat cu apa din Iordan şi ,,atunci s-a deschis cerul auzindu-se glasul care spunea ,,eşti fiul meu iubit prin care răspândesc…(Biblia Nouă ,Mati 3,16-17)

Înainte de a coborî spre apă, au mers la duşurile din apropiere pentru a-şi îmbrăca acele tunici albe sau stăteau cuviincioşi în aşteptarea rândului, pe lângă numeroasele autobuze sosite în acea dimineaţă.

Scările de lemn duc spre un platou înconjurat de bârne de siguranţă. Unii dintre pelerini făceau primele cunoştinţe, schimbau părerei sau se fotografiau.

Un loc pitoresc în apropiere este rezervat pick-nikurilor. Unii turişti şi-au sărbătorit ,,ziua onomastică”-nou prilej de bucurii şi afirmare a credinţei strămoşeşti. Poate un unic prilej în viaţă!

Când le venea rândul de a coborâ scările spre apa iordanului, sticlele de plastic rămâneau undeva pe mal. Este interzis a se lua apa direct din Iordan din motive, bine înţelese-igienice. Cei care coborau purtând tunici albe erau români, ruşi şi etiopieni. Majoritatea s-au coborât în adâncimea apei pentru a-şi uda capul.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: BOTEZUL în apele IORDANULUI” →

Paul LEIBOVICI: CRĂCIUNUL – pe meridianele lumii

CRĂCIUNUL – această sărbătoare aduce în casele tuturor naționalităților de pe meridianele și paralele globului nu numai lumina veseliei ci și bucurii neașteptate,momente de desfătare și înfrățire. Chiar și la o vârstă înaintată luminițele care pîlpîie,melodiile intonate, textele populare care se repetă din generație în generație reușesc să ne cuprindă, să ne emoționeze. Aș putea afirma, indiferent de colțul lumii unde m-a găsit CRĂCIUNUL, și unde obiceiurile și simbolurile sunt diferite, am trăit momente de relaxare și veselie.

Am putut citii în ochii, sufletele copiilor,tinerilor și a celor cu părul platinat, emoția aprinderii becușoarelor multi-colore, pâlpâitul lumânărelelor și primirea MOȘULUI (sau a altor simboluri ale sărbătorii) care purta în spinare SACUL cu daruri.

Am trăit aceste momente –clipe magnifice în satele modovenești,orășelele care se transformau –pentru o noapte –în basme cu zeci de figuri și melodii populare. Viața vibrantă –care uneori ținea doar o noapte,sau poate trei zile scotea la iveală sentimente ascunse undeva în adâncimea sufletelor, a amintirilor preocupate în zilele obișnuite ale anului de ,,pâinea de toate zilele,,

Chiar dacă nu toate popoarele lumii –a acestui Glob atât de încercat ,de pestriț nu întâmpină în aceiași noapte ,,CRĂCIUNUL,,la aceeași oră,pe acelaș,,MOȘ CRĂCIUN,, cu daruri ca pe la noi în Moldova ,momentul emoției rămîne adînc imprimat .

Mi-a fost dat –prin alegerea profesiei-să mă găsesc vremelnic în unele localități depărtate. Chiar dacă în AUSTRIA-,,KRAPUS,,- un demon despre care se spune că apare doar în acea perioadă și îi bate pe copii care au fost neascultători .În Norvegia –unde temperatura scăzută mult sub Zero grade,vrăjitoarea cucerește locul principal iar, în GROELANDA bunătățile care se digeră –numite,,MATTAK,,nu m-au atras ,căci nu sunt obișnuit cu pielea crudă de balenă, pe care o au la îndemână, savurînd-o, precum noi carnea de purcel. Băștinașii se delectează cu ,,pielea,,a cărei ,,parfum,, adăugat la ,,gust,, nu mi-a oferit o ,,noapte sărbătorească,, ,iar moldoveanul din mine, nici măcar nu a gustat !!!Noroc că păhărelele cu ,,TĂRIE,, erau înșirate și te puteai desinfecta,chiar de la mirosul răspîndit.

În ISLANDA –tradiția e să se cumpere îmbrăcăminte nouă pentru toți membrii familiei ,ca nu cumva să fie YULE –o pisică mitologică-rău impresionată,atunci cînd o întîmpina clanul familiar. Ci dimpotrivă YULE va fi primită în haine strălucitoare,ovații ,cîntece și lumini aprinse ca să-i fie calea cît mai festivă.!!

Atmosfera sărbătorească ,festinul sărbătorii mi-a rămas adînc sculptat în suflet și minte.

Amintind de țări îndepărtate,aproape de POL, de unde legenda povestește că MOȘUL -indiferent de ce nume poartă-a pornit cu sau fără săniuță,pe cărările panamondului .În NOUA ZEELANDA se obișnuiește ,, Pomul se ornează cu o coroană bogată de flori roșii ,denumit Medrosideros,,. Patronul florăriei –la rândul său ,poartă ,,simbolul,,pe cheflie cam vreme de cîteva zile,de cum deschide magazinul și pînă la ultimul buchet.

Vorba românului ,,Câte popoare-atâtea obiceiuri,,!!

Continue reading „Paul LEIBOVICI: CRĂCIUNUL – pe meridianele lumii” →

Paul LEIBOVICI: Leagăn

,,Le sunt recunoscător (părinților) pentru modul în care m-au învățat. Ei au deschis scriptele împreună cu mine și-au fost un exemplu al milosteniei, dragostei și răbdării.”

Bill Forest

,,Leagăn verde legănel

Tot din lemn de păltinel

Leagăn verde legănel

Tot din lemn de păltinel”

Răsfoiam, ca deobicei, paginele ziarului și mi-a fost atrasă privirea spre o știre care parvenea de la ROMA. ,,O relicvă fină din ceea ce a fost cândva ,,LEAGĂNUL lui HRISTOS,, (ieslea)a fost dăruită orașului biblic Beithlehem. Au trecut cam 1400 de ani. Cetățenii orașului au întâmpinat ,,DARUL,, cu strigăte de bucurie, cântări religioase. Biserica Franciscană ,,Sfânta CATERINA de lângă Biserica Nașterii –este locul sfânt, unde se presupune că a avut loc marele și unicul eveniment ,,Nașterea ,,celui care va devenii de-alungul secolelor ,,simbolul credințelor,,. Cadoul Papei Francisc, în preajma Crăciunului ,,simbolizează prețuirea Înaltului Demnitar pentru miile de credincioși din Țara Sfîntă. Această structură de lemn –simbol al ieslei unde a crescut Hristos-acest dar deosebit pe care la făcut PAPA, a răscolit sufletele credincioșilor-a întregii populații care spontan s-a alăturat manifestației –întru onoarea deosebitului eveniment.

Copii,tineri și tinere s-au alăturat manifestației -evenimentului. Cîntecele acestora –semn al entuziasmului care a cuprins masele și care a depășit granițele Bethleemului.

În lumea noastră, cea contemporană, fiecare copil, fiecare tînăr sau tînără adesea conversează despre propria lor convertire la adevăr. Fiecare din aceștea au necesitatea de lumina proprie,dincolo de acela a părinților,ale profesorilor,conducători de organizație ale tineretului sau a prietenilor apropiați.

Povetirile despre Iisus, sunt numeroase și ele pot avea o anumită influență pozitivă într-un anume cerc de tineri, uneori pînă la o anumită vîrstă.În unele cazuri, depinzînd de mediul în care se află tînărul (a).Cînd e vorba de viață și învățătură ,de educație desigur că în contemporanietate , cu preponderență la copii ,educatorii (și în primul rînd părinții)e necesar să dețină puterea de convingere ,seriozitatea pe care o acordă comentariilor,încît efectivitatea să fie maximală. Sufletele și motivațiile copiilor noștrii sunt în general materiale brute care trebuie cu răbdare,abnegație să fie cizelate. Conversațiile,povestirile maturilor necesită a avea o formă potrivită,maleabilă, plină de convingere pentru a fi înregistrate de aceștea. Modul în care reușim să ne exprimăm, frazele pronunțate,curățenia cuvintelor sunt elementele de bază cu care maturul-predicatorul ,învățătorul și în primul rînd părintele ar fi necesar de a fi înarmați. Scopul ,în ultimă instanță este ,,a fi convingător,,.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Leagăn” →

Paul LEIBOVICI: Putem trăi fără internet?

Zilele trecute avusesm o întîlnire cu un vechi coleg ,într-o localitate din nordul țării ,unde puteam ajunge doar cu trenul.Cu toate că în fiecare sezon mi-am cumpărat ,,Mersul trenurilor,,în ultima vreme nefăcînd astfel de deplasări,am renunțat la cărțulia cu scoarțele verzui.Telefonul de la gară era ocupat și timpul trecea…!?

Am tras în grabă ușa după mine ,tocmai cînd vecinul ieșea din lift.

-Pari grăbit ,îmi spuse gîfîind și trăgînd după dînsul căruciorul încărcat.

–Am o întîlnire la Natzeret și nu cunosc ora sosirii trenului…am telefonat..Aș!nici un răspuns! Vecinul ,scoase din buzunarul hainei un telefon –drept ca al meu,apăsă pe clapele luminate și hop! Pe micul ecran era scrisă destinația-Natzeret,nr.trenului,și ora plecării din stația locală.Am respirat adînc și privind la acele ceasului mi-am dat seama că…l-am ajutat pe vecinul Moses să intre în locuința sa. Acum trăgeam în doi căruciorul .Ne-am așezat față în față.Nevastă-sa ne-a servit două expresuri. Și mai aveam încă timp de flecăreli.

-Cum ai făcut Moses ,că și eu am o drăcie ca asta…telefon mobil…adică ,,o mobilă purtătoare!

Nici o problemă! Îmi explică Moses, în timp ce mai trăgea din pipă și-și aranjă ochelari .E drept că din nou apăsă pe cîteva butoane și hop: ora 12,30 trenul nr,….

-Bă,zic eu…minune!-Nici o minune…INTERNET….asta-i tot.

Fănică-ginerele meu –inginer la o societate de transporturi –avea totdeauna geanta încărcată cu dosare,planuri, și în drum spre casă ,uneori se oprea la ,,o vorbă cu noi,mai ales că mama-soacră care îi pregătea o gustare…eu un păhărel de coniac …că ea ,Geta adică fiica noastră avea un program încărcat la Policlinică. Numai ,de la o vreme Fănică de cum deschidea ușa ,cu zîmbetul pe buze și fără geantă, părea mai altul..adică relaxat,zîmbea…ce mai ..La început ,i-am spus lui ,,Mămica,,că așa-i spun nevestei mele,,Mămico,,ce-o fi cu Fănică?! A schimbat serviciul?..Coboară din auto, nu știu cum, dar e relaxat…N-am îndrăznit să-l întreb..că de ,nu face! A doua zi, de cum intrară amîndoi,căci și ea Gina,adică fiica noastră venise de la slujbă mai devreme.

–Spune ,fiică mea ,cum de la o vreme sunteți mai liberi..fără geanta plină cu fel de fel de hîrțoage..

-INTERNET,răspunse și privirea-i sclipea …

-Am să vă instalez și vouă INTERNET ca să avem o legătură continuu

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Putem trăi fără internet?” →

Paul LEIBOVICI: Benjamin Fundoianu Fondane

,,Eu vorbesc de la om la om”

Două evenimente a căror date sunt apropiate determină îndreptarea gîndurilor noastre spre cel care deschide porțile unei noi concepții ziaristice, poetice, teatrale și mai cu seamă ca scriitor și teoretician a unor curente literare precum DADA, Simbolismul, Surrealismul. Aparținînd unei familii de intelectuali ieșeni precum B.Schwartzfeld Moses, ziarist din grupul socialist și A.S.Rodion. Lectura beletristică la modă constau în scrierile lui Ion Neculce, Miron Costin, Dosoftei și Vasile Alecsandri și nu mai puțin aveau răspândire romanele franțuzești.

Deasemeni , intelectualitatea –în mod special tineretul recita versurile poetului idișist GROPER și în aceeași măsură lecturau articolele lui ZISSU-fruntaș al mișcărei sioniste. Atras de ziaristică, își face debutul –fiind încă elev la liceu-la vîrsta de 14 ani, în revista simbolistă a Constanței Hodu ,,REVISTA NOASTRĂ,, apoi ,,VALURI,, și paralel în,,TRIBUNA,, .Dorința de afirmare îl îndemnă să-și expedieze articolele la București unde sunt publicate la ,,Dimineața,,; Revista Critică,,.Aici va semna cu pseudonimul Alecs Vilra. Succeele obținute îl vor determina să-și publice scrierile (proză și versuri) către ziarul ,,CRONICA,, unde publica Tudor Arghezi și preotul Gala Galaction. Dar și aici va avea un nou pseudonim:Eglogă Marin.

Provenind dintr-un cerc de idișiști ai Iașului va traduce din versurile lui H.N.Bialic,S.Frug,Reizen-lucrări care vor apare la ziarele și revistele vremii precum ,,HAȘMONEEA,,. –ziar în limba romînă. Atras de scenele dramatice ale vremii,va frecventa spectacolele Teatrului ieșean și apoi va semna numeroase cronici în ,,RAMPA,, din București. Atras de spectacolul naturii,îl vom găsi mai întâi pe cărările Moldovei, în munții Bicazului, pe volburoasa Bistriță, și poposind prin satele moldovenești. Toate impresiile sale le va publica în cartea sa de reportaje ,,PE DRUMURI DE MUNTE,, .

În acele vremuri își făcea loc printre scriitorii și jurnaliști vremii, curentul literar ,,SIMBOLISMUL,, a căror fruntași erau G.Bacovia,Ion Minulescu, Claudia Milian. Și iată apărându-i atât poezii cît și proză în magazinul ,,PRIVELIȘTI,, cât și în ; ,,CHEMAREA,,-Iași Articolele lui B.Fundoianu apar alături de cele ale maeștrilor condeieri Ilarie VORONCA, Ion CĂLUGĂRU, Sașa PANĂ.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Benjamin Fundoianu Fondane” →

Paul LEIBOVICI: Vasul ,,MEKFURE” – A 75-a comemorare a victimelor

Pe drumurile pline de praf negru amestecat cu sânge și duhoarea transpirațiilor ,armatele fasciste învinse se retrăgeau dezordonate, în fugă. Miile de răniți zăceau neîngrijiți prin vagoane părăsite,prin stațiile căilor ferate lipsiți de apă, în timp ce razele soarelui unui august promițător, poate chiar salvator, le lumina înfățișările uscățive și le alina smocurile nesfârșitelor suferințe. Rămășițele vii ale celor fugiți din,,raiul bolșevic și din lagărele criminalilor naziști se împleteau cu praful rău mirositor de pe parcursul drumurilor. Erau zilele verii 1944. Sfârșit de război în care speranțele se îngemănau cu suferințele. Evreii cu bocceluțe umpleau, zi și noapte stațiile de tren (nord și sud)ale Bucureștiului- în așteptarea unui tren care se îndrepta spre Constanța. Aici încă mai domina nesiguranța Comandamentul german încă mai dădea ordine, iar pe întinsul albastru al Mării Negre erau răspândite forțe navigatoare atât ale armatelor germane cât și ale Rusiei bolșevice care încerca să preia puterea.

Constanța găzduia o mare de nemuritori cu rucsacuri în spinare, adăpostindu-se pe unde puteau, îngrămădindu-se din zori și până în noapte la ușa ghișeelor de emigrare.

Trei vase au pornit în larg în noaptea de 4-5 august 1944 din portul Constanța. Majoritatea erau evrei sioniști care, după suferințe îndelungate sub regimul antonescian-hitlerist fie în lagărele din Transnistria, fie sub opresiunile autorităților din orășelele,orașele în special din Moldova și chiar din Muntenia-romanizarea instituțiilor și întreprinderilor- inclusiv din București (programul din Iași și cel al legionarilor din Capitală, arestările și suspendarea drepturilor cetățenești). Toate acestea, inclusiv pregătirile tinerilor sioniști- ahșaraua- din org. sioniste, în vederea unei aliale au determinat masele de evrei să se îndrepte către portul Constanța. Atât în Gara de Nord cât și în cea de sud evreii sosiți cu boccele și geamandane își găseau câte un colț unde își petreceau vreme îndelungată până ce reușeau să plece cu unul din trenuri-fie și marfar- spre Constanța. Numeroase familii nu aveau asigurate bilete pentru vapor, deoarece Centrala emigrărilor din București putea elibera doar un număr limitat de certificate și bilete. În cadrul Centralei erau neînțelegeri privind prioritatea cererilor de a emigra: unele familii erau dispuse a plăti sume enorme chiar în dolari. Conducerea sionistă prefera ca tineretul ,cei din colectivele de Ahșara (pregătire) să fie trecuți pe primele locuri. Odată ajunși la Constanța începeau căutările unei camere de închiriat…neștiind cât timp va dura până vor urca pe unul din vapoare. Zdrobiți de oboseală adormeau prin grădini, parcuri și chiar pe nisipul plajelor. Delegații însărcinați cu închirierea unui vapor duceau tratative cu patronii acestor nave, care intrau în port cu mărfuri și necesitau, pe lângă numeroase reparații, o amenajare oarecare pentru transportul emigranților. Lipsa de odihnă și hrană se puteau, în acele numeroase zile de așteptare și speranță, să se vadă pe corpurile fiecăruia dintre viitorii pasageri. În condiții grele, aproape inumane masele de evrei așteptau zile și chiar săptămâni urcarea pe vasele marine care străbăteau Marea Neagră în drum spre Eretz Israel. Cu toate că, armatele germane fuseseră învinse, colaborarea dintre corpul armatei române și cel al germanilor din Constanța încă mai dăinuia. Primele nave rusești și ele puteau fi observate ici-colo în largul Mării Negre.

Vasele de mică capacitate: BULBUL (390 pasageri); MEKFURE (320 de pasageri) și MORINA (308 pas) ,cu toate amenajările executate nu puteau asigura transportul uman chiar în condițiile cele mai primitive. Muncutori din port erau conștienți în privința reparațiilor minimale pe care le executau sub presiunea atît a proprietarilor cît și a responsabililor evrei care dețineau listele cu numele celor care aveau acte și bilete pentru emigrare. În acelai timp diverse zvonuri,neîncurajatoare,se puteau asculta printre cei care lucrau pe vapoare:muncitori,navigatori ș.alții.Ordinea ieșiri fusese stabilită de DIRECȚIA Portului central Constanța în colaborare cu comandamentul german , care prevedea cu exactitate ordinea părăsirii portului și îndreptarea vaselor în larg.Primul a fost Morino,urma MEKFURE și apoi Bulbul.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Vasul ,,MEKFURE” – A 75-a comemorare a victimelor” →

Paul LEIBOVICI: Prietenii din Sarajevo

1. Istoric

Sarajevo este una din atracțiile turistice fiind centrul celor două provincii Bosnia și Herțegovina. Majoritatea populației aparține din punct de vedere etnic Bosniei. Dar am putut găsi și o mică comunitate de evrei sfaradim.

Printre instituțiile culturale se numără, în afară de cele trei muzee și Teatrul Național din Bosnia, clădit în 1919. Din nefericire Muzeul Olimpic a fost distrus în perioada războiului civil din 1992, la fel ca și Biblioteca Națională. Tunurile sârbilor nu au ținut seama de cetățeni, atrași de cultura care a dominat în orașul Sarajevo. Încă din 1461-care până atunci a fost un sat. Evreii s-au așezat de abia în sec.XVI, respectiv în 1577. Mica comunitate evreiască și-a clădit o sinagogă în 1581 și mai apoi un cimitir în 1630.

Imperiul Austro-Ungar a cucerit total zona. După Primul Război Mondial, regatul Yugoslaviei a cuprins și această mică așezare Sarajevo. Din statisticele aflate în documentele arhivelor aflăm că în anii 1940 în localitate erau 8000 de evrei sfaradimi și 1000 așkenazimi. Odată cu pătrunderea armatelor hitleriste au fost omorâți 6600 de evrei în câmpurile de execuție.

Din ordinul generalului hitlerist Fortner o parte din evreii localnici au fost transportați în lagăre de execuție. La Muzeul din Sarajevo s-a aflat unicul exemplar al HAGADALEI. Celebra ,,HAGA din SARAYEVO” Generalul Fortner i-a cerut bibliotecarului DERVIS KORTKUT să-i predea exemplarul. Dar bibliotecarul –un antifascist –plin de curaj i-a răspuns: Înaintea D-voastră un alt ofițer german mi-a cerut cartea, pe care i-am predat-o”.

Războiul din Bosnia din 1992 a găsit la Sarajevo o comunitate de evrei destul de mică dar care trăia în armonie cu celelalte națiuni. După cinci secole de când evreii au fost expulzați din Spania catolică, a urmat genocidul organizat de Germania fascistă.

Sarajevo în 1992 a fost înconjurat de armata sârbilor. Câțiva evrei au luat responsabilitatea nu numai asupra micii comunități de evrei, dar și a cetățenilor din oraș.

Menționăm pe IVAN CERESNJES, JACOB FINCI, DANILO NIKOLIC și BORIS KOZEMJAKIM. Aceștia au organizat operația de salvare, pe cât posibil a unor familii, prieteni, medici, și infirmieri, simpli voluntari evrei și neevrei.

Timp de 4 ani (1992-1995) a durat războiul. După ce Yugoslavia s-a prăbușit, diversele republici și-au declarat independența. Perla Adriaticei ,,SARAJEVO” nu a crezut că va fi atacată.

Orașul devenise un simbol al coexistenței intercomunitare a etniilor din această zonă.

Președintele comunității IVAN CERESNJES, prevăzând nenorocirea a acționat de îndată, și astfel a obținut viza pentru o grupă de cetățeni evrei și de alte nații, de la consulatul Statului Israel.

Armata sârbă a atacat Sarajevo. De îndată copii, bătrânii și bolnavii au fost salvați cu ajutorul Jointului, care a acordat asistență medicală acestora.

Războiul s-a declarat pe 6 aprilie 1992. Comitetul amintit a organizat transportul a 600 de cetățeni din Sarayevo spre Belgrad (10-17 aprilie1992).

Fiind închise aeroporturile, s-au organizat autobuze în direcția Croației. Trebuie ținut seama că erau în jur de 80% căsătorii mixte. Acest fenomen este unic și astfel istoria subliniază avantajele unei bune conviețuiri între diversele naționalități etnice.

ISRAELUL și-a deschis porțile primind cu căldură masele de refugiați din Sarajevo.

În acest sens îmi permit să subliniez că în acea perioadă uneori locuitorii din Sarajevo –familii cu copii-neevrei au fost înconjurați de un număr de evrei , vecin și cunoscuți a acestora.

Unul din exemplele concrete este fam.IVAN CERESJES-provenit dintr-o familie care a fost nimicită în timpul războiului fascist (Celui de al doilea Război Mondial). Cei trei fii Alexander, Andrej și Ivan cu soțiile și copii au fost primiți în Israel.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Prietenii din Sarajevo” →

Paul LEIBOVICI: Misterele de la Vârtoape

Un concediu petrecut în una din cele mai interesante regiuni din România, a cărei natură pe cît de frumoasă pe atât de impresionantă, o cucerire a harului ceresc pusă la dispoziția omului – SARMISEGTUZA – m-a determinat să scriu povestea pe care am publicat-o ,,BARONUL din DABA,, 2011.

Străbătusem meleagurile României de pe vremea când licean fiind și având profesor un pasionat drumeț-I.Voledi. Numai că, vorba românului ,,pofta vine mâncând,,!. Îmi doream să străbat Făgărașul, dar timpurile și preocupările nu mi-au permis. Pînă când un alt prieten-Stelian –mi-a făcut legătura cu profesorul și îndrumătorul excelentei regiuni în care ,,Brățările ,,au denumirea ,,Sarmizegetuza,,.

Îndrumătorul din anii aceia, mă primise și mă îndrumase pe cărările –necunoscute decât prin povestiri și cu el am hoinărit zi de zi împrejurimile. Îmi făcuse legături cu localnicii satelor. Unde mai puteți adăuga, gazda la care am primit adăpost și hrană pe tot timpul șederii mele răsfățându-mă cu de-ale gurii-bunătăți originale, gustoase și prezentate în vase de ceramică a căror desene erau inimaginabil de originale.

-Dorești salată din legume proaspete-culege din livadă ce-ți poftești și din cuibar, ouă proaspete.

Cunoscând cărările, împrietenându-mă cu sătenii, am descoperit ,,secretele Sarmizegetuzei,, pe care le-am pus, apoi pe coloanele unei cărți cu coperți de un verde pur –ca și natura în care mi-am petrecut vacanța. Numai că din acea regiune și până la Vârtoape, unde am plecat anul acesta, erau vreo câțiva kilometri, pe care nu-i făcusem decât în anul 2019.

,,Vârtoape,,aș putea spune e ,,cât o alergătură de numai 200 de km. Vârtoape- să nu zic vorbe mari ,dar are nu numai un farmec deosebit,dar și o istorie pe care fiecare localnic ,e dispus să ți-o relateze timp de zile întregi. VÂRTOAPE-e pe lângă o așezare asemănătoare –din punct de vedere al naturi –cu multe din aceeași parte a locului.

VÂRTOAPE-își are istoria după cum urmează: Pe culmea Vârtoapelor se află o întinsă așezare dacică, iar dealurile sunt stâncoase dintr-un material calcaros și e plină de mici grote care adesea mi s-au părut a fi peșteri. Ghidul mi-a atras atenția, trecând pe unele platouri –de anumite locuri unde s-au descoperit originalele ceramice dacice.

Tocmai pășeam pe una din terase, ce e drept, eram destul de istoviți de oboseala urcușului care începuse din zori. Ghidul, un individ bine pregătit în domeniul geografiei și geologiei mi se adresă: pe aici pot să-ți dezvălui ,,secretul,,: terasele dacilor erau aprovizionate cu apă, nu numai locuința acestora dar, și atelierul de fierărie.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Misterele de la Vârtoape” →