Olimpia MUREȘAN: Recenzie la cartea „Batalionul de pedeapsă” de Iagan Ameih (Mihai Ganea)

Motto:

      ,,Dacă avem conștiința neantului și a nonsensului, dacă găsim că lumea este absurdă și condiția umană de nesuportat, nu este acesta sfârșitul și nu ne putem opri aici. În afară de sinucidere, o altă reacție a individului este revolta instinctivă. Astfel, din sentimentul absurdului, vedem născându-se ceva ce îl depășește”. ALBERT CAMUS

       Actorul Mircea Diaconu interpretează  într-un film rolul unui doctor urolog,  care refuză să plece la București pentru un loc călduț și mai bine plătit, ca doctor și, rămâne să lupte și luptă cu sistemul corupt în care ,,șpaga” era ceva normal și tolerant. De fapt lupta lui este cu oamenii și cu sistemul imoral alcătuit de aceștia.

       O luptă asemănătoare duce și doctor G, așa cum reiese din cartea ,,Batalionul de pedeapsă”, scrisă de Mihai Ganea. E lupta cu acel ,,comunism cenușiu” sau mai concret cu mafia ,,albă” – a oamenilor care ar trebui să aducă alinarea suferințelor bolnavilor așa cum au depus jurământul lui Hypocrate la investitura în meseria nobilă – MISIUNEA de doctor.

       Prima parte a cărții reprezintă o proză beletristică cu multe inflexiuni autobiografice cum de altfel e întreagă această carte. Mare CURAJ a avut autorul să scrie o carte de acest fel în care să dea nume de persoane autentice cuprinzând mai multe județe ale țării – majoritatea oameni aflați la conducerea destinelor celorlalți oameni:  securitate, poliție, partid, sănătate. Aceste personaje politice și nu numai,  l-au atins pe autor cu aripa neîncrederii și a urii.

       Și totuși,  autorul la lansarea cărții spune că :,, dacă ar fi să mai trăiască o dată,  ar trăi la fel, n-ar șterge nimic din ce a fost!”

       Ei, cu acest lucru nu sunt de acord!?

       Cred că dl. doctor n-a reușit să se integreze în societate  ,,așa cum era ea, cu bune și cu rele”. A încercat să plece – să-și schimbe locul de muncă de câteva ori, dar n-a reușit!

       Să fie soarta mioritică a românului, prezentă în acest caz? Sunt de acord cu verticalitatea morală a tuturor actelor medicale făcute de doctor G., dar, cu puțină diplomație și cu ,,să-nchidem ochii” ar fi putut lucra la acel spital din Tecuci mult și bine dacă nu devenea o persoană incomodă.

       Întotdeauna există ,,cozi de topor”,  mereu partidul  (atunci PCR-ul) ,,e-n toți și-n toate” oricând- și-n trecut și acum. El conduce totul!?!

       La noi, în România,  nu s-au schimbat prea multe : acum, după 25 de ani abia încep să fie descoperiți torționarii ;  cei care au chinuit deținuții de prin închisorile comuniste. Că doar nu era de ajuns că au fost închiși pe nedrept – mai trebuia  să-i și maltrateze?!

       Acesta să fie destinul poporului rămân? Să existe acel ,,dac-o fi să mor? „Dac-o fi să reușesc și așa” cum ar zice Petre Țuțea?!

       -Cred în verticalitatea omului cinstit, condamn șpaga, condamn ,,apendicita de la Tecuci”, condamn incompetența și impostura – dar, atunci ce pun în locul lor când sistemul e închis?

            Intelectualii sunt marginalizați, sunt la periferia societății; ei nu sunt bogați ; ei sunt doar oameni culți care nu-și pot adapta sistemul de valori la moda timpului.

       Chiar și după așa zisa revoluție din 1989, la noi s-a adoptat un sistem de valori

greșit înțeles de români – sistemul de valori american.

       La noi, bogații nu sunt nici măcar inteligenți. Ei nu au identificat oportunități de afaceri care să-i ducă la profit pe termen lung. Ei fac parte dintr-un grup de „ȘMECHERI” – obișnuiți cu trișatul – cei ce au avut contracte cu statul și au încasat mulți bani peste noapte – devenind bogați – confundând statul cu propriul buzunar. La astfel de grupări de ,,șmecheri” dr. G n-a putut să adere – de aceea a suferit enorm:  mutat mereu cu serviciul,  împiedecat în dezvoltarea și eficacitatea clinicii private de înfrumusețare – prima de acest fel din România – anchetat de miliție și de procuratură – desfacerea contractului de muncă și apoi refacerea (repararea acestei greșeli) de către aceeași persoană suspusă Secară Florică (devenit apoi senator după revoluție) doctor G. a denunțat practica de la Tecuci ca fiind sediu național al apendicitelor simulate și a înțeles în final fiind chiar scos afară din apartament : concluzia omului în halat alb a fost „că România nu e o țară, e o afacere!”

       Așa cum spune autorul ,,comuniștii nu au trecut, nici viitor, comuniștii au doar prezent. Lumea asta era a lor, iar eu, doar trăiam în ea”.

       Edificator pentru nuvelistica scriitorului, și de altfel pentru toate întâmplările reale și mai puțin reale, este proza cu titlul„ CRIZA”

       E un strigăt precum Ioan Botezătorul în pustie: „Homo homini lupus”.

       Nu întâmplător personajul principal e un LUP, apoi imaginea lui în pădure ,  același personaj și spre final toți erau lupi. E de fapt Mitul lui Narcis (din grecescul ,,narke”, amorțeală, toropeală) ne prezintă o imagine a irealului. El , de fapt – eroul personaj se retrage într-o lume iluzorie,  se caută acolo unde crede că se vede,  în libertate, adică acolo unde nu se află,  în Echo (ecou) în aparențele fugitive precum cea a lui Narcis ce-și descoperă propria frumusețe fizică într-un izvor limpede cu ape argintii și se îndrăgostește de ceea ce nu are corp , ci numai umbră.

       Fuga de realitatea evidentă din timpul ,,crizei” îl duce pe erou undeva în munți unde crede că va fi liber,  privat (lipsit) de tot ceea ce se întâmplă ,,afară” de acest spațiu. Acolo, în pădure ,,AU DISPĂRUT OAMENII, AM DISPĂRUT ȘI EU”. El preferă imaginea lui în locul lui însuși.

       El nu mai are identitate – fiind numai suprafață. El nu mai are nici un ideal – deoarece ceea ce ținea loc de ideal este acum un reflex. Credea că se izolează într-un loc nelocuit și departe de civilizație. ERA DE FAPT UN LOC IREAL ca și imaginea dintr-o oglindă ce se șterge într-o clipă. Nu se caută un sens al vieții – ci doar un refugiu. Se încearcă să se stingă relația cu celălalt (cu cel de lângă noi). Este o aberație a refugiului. În acest caz omul nu se cunoaște pe sine, dar nici pe ceilalți.

       În societatea noastră actuală se observă deseori pierderea relațiilor umane,   reciproce. Trăim mai puțin în apropierea celorlalți oameni și mai mult alături de obiecte,  de bogăția materială. Or, ființa umană are nevoie de o apreciere umană, are nevoie să știe cine este și ce dorește de la viață. Ca să se cunoască pe sine omul trebuie să vorbească despre lume. Astfel, lupul era ,,dornic de a comunica cu noii lui confrați”. Urmează apoi urletele acestui lup singuratic în căutarea hranei.  E de fapt lupta pentru existență într-o lume câinească. Apoi se întâlnește cu un alt ,,lup” care era de fapt ,,o namilă de om”, îmbrăcat ca și mine, cu o piele de animal și încins la brâu cu o curea lată, de care se țineau atârnate un briceag și un telefon mobil cu cameră video și GPS”.E  un„alter ego” al personajului.

       Relația umană spontană reprezintă faptul fundamental al societății noastre. Altfel,  n-ar mai exista decât iluzia realității, vitrina- unde individul nu mai este.

            Întâlnirea celor doi lupi este edificatoare.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Recenzie la cartea „Batalionul de pedeapsă” de Iagan Ameih (Mihai Ganea)”

Olimpia MUREȘAN: Biserica din lemn din Ulmeni-Sălaj, Maramureș

„Biserica este familia sfântă a celor răscumpărați prin Iisus Hristos. Preotul e stăpânit de problemele misiunii apostolice, de a pregăti căile Domnului, în inimile credincioșilor săi- și, de împlinirea datoriei sfântă, de a învăța cu cuvântul și cu exemplul vieții: așa va contribui la mântuirea sufletelor credincioșilor lui Dumnezeu.”(Monografia Comunei Ulmeni pe Someș, Căminul Cultural, județul Maramureș  1900-1920, 1921-1939, 1940-1990, Editura Tipografia Județeană, Baia Mare scrisă în anul 1990 de către preotul paroh și protopop Emil Negruțiu  împreună cu Ioan I. Șimon-fost subofițer activ al Batalionului de Moți „Avram Iancu”-Abrud, fiu al satului, veteran din al doilea război mondial 1941-1945, inspector financiar, colaborator istoric și pensionar.

Din multitudinea datelor prezentate în această monografie am ales cele referitoare la biserica veche de lemn din centrul orașului care e declarată monument istoric și care, de curând a fost renovată. Meritul enorm pentru această renovare îl are actualul preot  paroh Giurgiu Dumitru, care alături de credincioșii din Ulmeni și de harnicii coratori ai parohiei au reușit nu numai să renoveze biserica veche, ci să construiască altă biserică din temelii, nouă și frumoasă și mai ales mult mai încăpătoare –potrivită numărului tot mai mare de credincioși. Dar, despre această minunată biserică nouă voi scrie cu altă ocazie.

BIsericile de lemn din Maramureș au rezistat dincolo de timp și vremi; aceasta de la Ulmeni până nu demult a fost funcțională- dar, mereu neîncăpătoare; se țineau slujbele tot timpul până când s-a hotărât construirea unei biserici noi, vizavi de Centrul de Cultură și Artă al orașului Ulmeni, pe terenul donat pentru așa ceva de urmașii din familia Dulfu, filială familială care l-a dat poporului român  și pe scriitorul Petre Dulfu din  satul Tohat.

Din documentele istorice existente, localitatea Ulmeni este cunoscută încă din anul 1405, din perioada iobăgiei romane, având mai mulți stăpânitori-care s-au perindat la conducere-unii conți și baroni, iar din timpul acestora  apar primii țărani liberi de iobăgie domnească. În 1701-printre toți aceștia se găseau: Pop Costan, Mercea Lupu, Miron Lazăr, Anca Simion și mulți alții;  în 1808 devine stăpâna satului Ulmeni dna. Kartp Ana; întreg satul a fost ars din temelie de niște oameni germani care au venit din Polonia și au trecut prin România, cazul numai ei l-au cunoscut, fără să fie consemnat motivul. „După această dată, marii proprietari-conți, baroni-stabiliți în străinătate, au început să-și arendeze moșiile la anumiți arendași ca de exemplu: Recsei Endre din Ulmeni-care avea doi băieți și o fată- iar ca administrator el avea pe Bodor Calman care cunoștea medicina veterinară-un om bun la suflet față de fiecare român. Primul băiat era Bondi, plecat în Ungaria, apoi Ludovic -căsătorit cu fata moșierului Benkei de la Sălățig- plecați la Valea lui Mihai, iar fiica s-a căsătorit în anul 1918, cu un ofițer român în gradul de maior la București.

Românii de pe teritoriul Transilvaniei și-au păstrat forma autohtonă de organizare-voievodatul-ca și celelalte țări române, chiar și un cărturar ungur scria în 1783, că, „Țara Ardealului cu care Ungaria se învecina la răsărit, se numea cândva „Dacia de Mijloc”, el se referea la venirea ungurilor în acest spațiu și, mai arăta că „regii unguri l-au stăpânit prin voievozii Ardealului.”După moartea preotului român Mihai Cristea care a păstorit din 1824 până în 1840 când a murit, la Ulmeni vine preotul Ananie Pop- care „ timp de 56 de ani a păstorit această parohie când în 1897 moare-împărtășit de stima și dragostea tuturor.”La început, preotul Ananie Pop locuiește în modesta casă parohială, casă țărănească mică, acoperită cu paie; în 1896 unul dintre credincioșii săi, Matei Covaciu, bine situat, proprietar la trei mori pe Someș, moștenitor de pământ și vite multe, -cumpără biserica de lemn din Șomcuta Mare, angajează pe antreprenorul Babici din Șomcuta Mare ca să o transporte și să o construiască din nou,  așa cum a fost în Șomcuta, în aceeași formă și dimensiuni, cu excepția turnului-a cărui înălțime e mai mică cu doi metri; biserica s-a cumpărat cu tot ceea ce a fost în ea: iconostase, șfeșnice și un harmoniu.

Când s-a început construirea bisericii, primăria ungurească de atunci și primpretorul de plasă din Cehul Silvaniei au încercat totul să-I împiedice în planul de a zidi biserica românească, în mijlocul comunei Ulmeni  în  loc frumos, unde se afla și în anul 1990-loc de frunte, dar „badea Maștei” cum   i se mai zicea- a fost mai înțelept, a avut o presimțire și i-a prevenit, așa încât pe când ungurii aceștia își manifestau ura și răutatea, pe când prim pretorul a ieșit la fața locului, și voia să-I împiedece cu jandarmii unguri, avea deja în mână și le-a prezentat actul prin care prefectul comitetelor supreme a aprobat, i-a dat voie să ridice biserica pe acest loc, unde este și acum, care de altfel  fusese proprietatea lui Maștei Covaciu, zis a Dochi.

Prețul de cumpărare, transportare și reconstruire tot ce s-a spesat până a fost gata și îngrădită cu gard de zid au fost suportate de acest singur credincios, tot el a cumpărat și crucea din curtea bisericii, ridicată în anul 1906, care servește de monument și aici a fost înmormântat Covaciu Maștei, când a decedat la 25 mai 1935; inscripția de pe cruce este următoarea:„ Covaciu Maștei născut în anul 1844, care spre mărirea lui Dumnezeu, a zidit această biserică, din averea sa proprie, în anul 1906 s-a ridicat pe spesele sale, să-I fie amintirea binecuvântată.”

Părintele paroh Dumitru Giurgiu a intrat de curând în posesia unei Declarații semnate la 1902 de reprezentanții comunității greco-catolice din Ulmeni în urma unei noi donații a lui Covaciu Maștei: casa parohială. Donatorul se obliga să susțină cheltuielile de reparații necesare casei, dar exonerează urmașii săi de aceste cheltuieli. De asemenea, donatorul se obligă ca în fiecare duminică să aducă la biserică o prescură, vin, lumină și lumânare. În schimb, „pentru Covaciu Floare I. Mașteiu-până când o să trăiască…se va servi în fiecare săptămână una SF. Lyturgie.” Documentul a fost donat Parohiei Ortodoxe Ulmeni de strănepotul(de frate) al lui Covaciu Maștei, dl.Covaci Vasile Florin. Cu aproape 100 de ani mai târziu,  în ultima decadă a secolului al XX-lea, urmașii lui Covaciu Maștei au continuat seria donațiilor către biserici:   nepotul său(nepot de frate și bunic al dl. Covaci Vasile Florin) a donat pământul pentru noua biserică ortodoxă; iar așa cum mai scrisesem Covaciu Maștei este înmormântat cu onoare în fața vechii biserici de lemn.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Biserica din lemn din Ulmeni-Sălaj, Maramureș”

Olimpia MUREȘAN: Comoara din adâncul tău

-Ce e lumina: particulă sau undă?

-Einstein ar răspunde că lumina e lipsa întunericului.

-Lumina nu are umbră?

-Biblia spune: Dumnezeu este Lumina, în EL nu este urmă de întuneric!

-Undeva în suflet simt că întunericul cel mai profund e făcut să nască lumina.

– Ce e omul-materie, suflet sau amândouă?

-Adevărul-comoară aparține aceluia care-l găsește prin mijloace proprii!

-Cum și când să te rogi Divinității-Celui ce te-a creat?

-Când te rogi, intră în cămara ta, închide ușa, roagă-te Tatălui tău Care este în ascuns și apoi El te vede în ascuns și te va răsplăti!

-Ascultă pricesne și te vei simți teleportat în altă dimensiune!

-Forța e ascunsă-n noi, rămâne doar s-o descoperim și s-o folosim!

-Ce este subconștientul?

-Subconștientul reprezintă scânteia dumnezeiască ce există în fiecare om, principiul binelui absolut la scară umană, reflectarea la nevoie a legilor divine dinspre interior spre exterior, dinspre inconștient în sfera conștiinței!

Mulți dintre noi nu deosebim realul de virtual! De aceea, virtualul are aceeași influență asupra noastră ca și realul!

-Ca să progresezi, trebuie să-ți depășești limitele, însă nu putem depăși limitele pe care ni le impunem!

-Există o viață aparte dincolo de ceilalți, de societate?

-Da, eu joc un rol, mă identific cu el!

-EU, EU, EU-și iar EU?-joc un rol în societate!

-Dar eu exist prin ceea ce sunt- și fără acest rol!

Iisus-„fiul omului„ nu voia să fie valorizat- EL nu-și dădea nici un titlu(doctor, rege etc) ci doar „fiul lui Adam„-refuza gloria! Dacă Iisus ar fi vrut să spună că fericirea înseamnă renunțarea la„ EU”-? „A fi”, nu a părea!-ci doar „a fi”? „A fi sau a nu fi?/Dar știe oricine/ Că ceea ce nu e, nu simte dureri/ Și multe dureri-s, puține plăceri/ A fi? Nebunie și tristă și goală/Urechea te minte și ochiul te -nșală.”/

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Comoara din adâncul tău”

Olimpia MUREȘAN: Maria ne cheamă de la la Medjugorje / Cuvinte din Cer / Cu Hristos în al treilea mileniu

De câțiva ani buni aș fi dorit să descriu această experiență prin care am trecut și care mi-a rămas în memorie de parcă s-ar fi petrecut ieri. Am  mai auzit de Lourdes, Fatima sau Siracusa-pe acolo nu am fost. Dar toate la timpul lor…și iată relatarea! Am mai povestit pe ici, pe colo-la unii prieteni-dar nu prea am avut crezare și nici interes din partea lor; îi îndemnam să meargă acolo la Medjugorje să se convingă de adevărul celor spuse de mine, dar nimeni din cei consiliați nu mi-a îndeplinit dorința! De altfel și eu am nimerit absolut întâmplător în autocarul care avea de făcut un pelerinaj cu deplasare de la Baia Mare la Medjugorje-acolo unde Fecioara Maria apare pentru prima dată pe un deal, se întâlnește cu șase copii ai localității croate. E destul de greu de ajuns la Medjugorje deoarece nu exista transport aerian, deci trebuia să mergi cu autocarul, o persoană ce era înscrisă la pelerinaj a renunțat la această oportunitate și am fost contactată eu, m-am bucurat, am acceptat imediat înlocuirea și nu regret nici azi acest lucru; călătoria a fost destul de obositoare, mai ales pe timp de noapte când ne-am întins puțin între scaune ca să ațipim nițel.

În autocar s-a creat o atmosfera deosebită, ne-am prezentat fiecare de la microfonul prezent(adevărat spectacol, regizat de profesoara Livia Felecan- o persoană deosebit de sociabilă și care era de fapt organizatoarea pelerinajului), am spus ce-am vrut fiecare, s-au cântat cântece închinate Reginei Păcii-Fecioara Maria, eram ca într-o familie-sau deveniserăm o familie datorită atmosferei create, s-au spus multe, multe rugăciuni începând cu Tatăl Nostru, Născătoarea de Dumnezeu, Crezul etc. Am aflat mai târziu că dna. Livia Felecan nu era la prima experiență de acest fel, organizase încă multe deplasări spre Medjugorje.  Ni se părea greu de la început, apoi timpul s-a comprimat și totul s-a desfășurat foarte repede! În sfârșit, am ajuns, ne-am luat  în primire camerele de la o micuță pensiune ce ne erau pregătite de gazde, ne-am odihnit puțin, apoi gazdele ne-au pregătit un bufet suedez pe cinste-de care am fost încântați fiind foarte obosiți de pe drum.  Am sosit, vineri-22 iunie 2012-prima provocare era Drumul Crucii; cu autocarul am mers până la poalele muntelui Podbrdo, de acolo pe jos am urcat cam 500 de metri până la crucea de sus care era crucea unde a apărut prima oară Fecioara Maria( o să-i spun și eu de acum Gospa-în traducere croată). Erau 15 stări, ca-n drumul Golgotei-ne opream la fiecare cu rugăciuni; trebuie să vă imaginați că nu eram numai noi pentru ascensiunea pe munte, erau zeci și sute de alți oameni veniți din toată Europa și nu numai.. Sus de tot era Crucea ridicată de populația locală. Ziceam că la începutul acestei ascensiuni spre Cer ca să ne întâlnim cu Gospa era un drum vechi, marcat cu pietre rotunjite, lucioase, luminate de razele soarelui și îmbietoare, prin entuziasmul lor mai mulți pelerini din autocarul meu în frunte cu organizatoarea  dna. Livia Felecan s-au descălțat și au parcurs cei 500 de metri desculți. Atunci am observat un fapt ce m-a cutremurat, parcă vedeam miile de pași care au pășit pe acele pietre, nu se putea altfel- deoarece erau așa de netede, șlefuite, dar nu de mâna omului, ci de pașii omului care caută scăpare prin rugăciuni închinate celui ce ne-a creat! La un moment dat m-am pierdut de grup, rămăsesem la un grup de italieni care, mi se părea mie că explicau mai mult, cu amănunte statuia care reprezenta starea lui Iisus pe drumul crucii de la Golgota.   M-am trezit la timp, am luat-o „la picior” cum se spune și am ajuns grupul meu care se depărtase destul de mult, regret că n-am fost la explicațiile celorlalte stări; trebuia să spun de la început că grupul nostru era însoțit de doi preoți care aveau ca sarcină să explice pelerinilor semnificațiile unor simboluri bisericești. Sus de tot Crucea-semnificând biruirea morții și Învierea, pe ea scria:  „Pregate, pregate, pregate, la preghiera e il respiro dell anima”(în traducere din italiană: Rugați-vă, rugați-vă, rugăciunea e respirația sufletului) –scria sus în dreapta pe cruce; am coborât pe altă cale-mai ușoară, unii desculți, alții cu încălțăminte ușoară-fiind vară, nimeni nu s-a plâns         c-ar fi obosit! Gospa era cu noi!

Dac-ar fi să redau toate mesajele transmise de Gospa vizionarilor și pe care le cunosc prin intermediari, aș scrie o carte, de aceea mă voi limita doar la câteva spre sfârșitul articolului.

În anul 1981 când Sfânta Fecioară a început să apară celor șase vizionari           s-a creat o atmosferă de tensiune, frică și neîncredere în această mică parohie, localitatea este un sat catolic anonim, oprimat de un regim ateist, se găsea în Federația Bosnia Herțegovina în care trăiesc catolici, musulmani și ortodocși, la atât de mulți ani de la primele apariții, se poate spune că această coborâre a Cerului pe pământ s-a făcut pentru a fi toți oamenii într-un gând și-o simțire, pentru pace și bună înțelegere între toți oamenii indiferent de etnie sau religie. Parohia Medjugorje din Herțegovina este situată în sud-vestul orașului Mostar-pe paralela 43 la fel ca și orașul Assisi, numele satului este dat de amplasarea sa geografică și înseamnă „între munți”. Din timpuri străvechi croații au ca stemă tabla de șah în culorile alb și roșu simbolizând forțele ce se luptă pentru viață. Locuitorii se ocupau cu creșterea animalelor, mai ales oi și cu plantarea și recoltarea tutunului; după apariții, oamenii au devenit comercianți- deschizând magazine de suveniruri și există și multe pensiuni familiale, hoteluri pentru mulțimea de pelerini veniți să se reculeagă și să asculte mesajele transmise din cer prin intermediul vizionarilor; aceștia și-au întemeiat familii, unii nu mai locuiesc la Medjugorje-dar vin mereu pentru a relata celor interesați povestea lor sau pentru a primi alte mesaje de la Regina Păcii; mai mult ca oricând acum trebuie să înălțăm rugăciuni către Iisus și către Măicuța noastră, a tuturor!

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Maria ne cheamă de la la Medjugorje / Cuvinte din Cer / Cu Hristos în al treilea mileniu”

Olimpia MUREȘAN: Cheiţa de la scrinul mamei – Convorbiri spirituale

kr

Italianul Dante Alighieri se găsea în starea mea de acum:

„ Nel mezzo di camin di nostra vita/ Mi ritrovai nel una selva oscura / che la dirita via era smarita”(La mijlocul vieții mele/ M-am trezit într-o pădure întunecată/ Din care nu știam ieșirea).

M-a salvat cheița mamei, de la scrinul ei de ieri/ Cheiță fermecată/ ce deschideai o lume minunată/ dincolo de nori/ mjcă erai/ dar marea era înăuntrul tău.

Mașina timpului nu-i adusese încă

pe idolii secolului nostru: pornografia, televiziunea, internetul!

Cea de-a șaptea artă-cinematografia

s-a mutat la internet

sălile sunt goale

dar nu la buffet!

-Ce bine era atunci!

Când vizionam un film la căminul cultural!

-Fericirea durează numai o clipă?

-Nu, ea a durat cât era viu scrinul și mama!

-Deschide cheiță lada de zestre

plină cu pături de lână

și haine de in!

Acum second-hand-uri/ întunecă norii/ cu sclipiri de noblețe/ zadarnice purtări.

Lumea-i veche, alta-i nouă/ unii spre lumină/ alții spre-întuneric/Evoluția spirituală în spirale/ suntem la punctul inferior/ n-avem un model/ ne facem propriul nostru model.

Azi e un dar de la Dumnezeu/ Dumnezeu merge mereu înaintea noastră!

Cameră cu vedere la ocean/ ca o floare din glastră/ ce se agață de ultima picătură de apă ca să mai trăiască!

Cultura e răpusă, pe frecvență redusă/ teatru, concerte, opera!

Mașina timpului merge înainte/ nu o poți nici întârzia/ ce o să fie se va întâmpla!

„La ce statornicia părerilor de rău/ când prin această lume să trecem ne e scris/ ca visul unei umbre și umbra unui vis?”scria marele Eminescu.

Bijuterie nouă-scrinul mamei/ inima telefonului intelligent!

Zgomotul e afară/ liniștea e în noi!

O lume întreagă încearcă să înțeleagă/ VIRUSUL-ființă imaginară, invizibilă la microscop,/mai mic ca și bacteria/ ce se reproduce, se transformă/ numai în cellule vii./

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Cheiţa de la scrinul mamei – Convorbiri spirituale”

Olimpia MUREȘAN: Val prin nouri (poeme)

 

AUTOPORTRET

 

Mă văd mereu cum eram odinioară

Pe ulicioare zburdând din zori în seară.

Acum privesc în urmă cu nostalgie-

-Unde ești tu, minunată copilărie?

Troiene grele ne-au cuprins

Anii s-au scurs pe nesimțite,

Lumina din mine alunecă iute

Stele cu sclipiri în urme de ciute.

Respiră frunzele prin raze de lună,

Cuvântul meu devine mut ca o alună.

N-am stare, mă-împiedic, gândesc uneori

La timpul trecut ce mi-a dat fiori

De dragoste, dor, întâietate și chin

Pe plaiuri natale cu înscris destin.

Sunt eu, sunt aceeași cu gândul curat

Ancorat în stele, în înalt, în preaînalt-

Nimic din nimic să răsară apoi

Ființă, cuvânt, joacă, și soare și ploi.

Ah! Doamne, adu-mi-i înapoi

Anii ce fost-au mai buni decât noi!

 

 

VAL PRIN NOURI/ INIMĂ PICTATĂ CU

           LEBEDE ȘI CRINI

 

 

Val de ploaie se revarsă peste vesela natură

Cuib de lebădă s-ascunde unde roșu e pe undă,

Albul crin doarme în plăpumi de pământ-

Valul vieții iar se scurge în nori de ploaie aburind.

Vom trăi ca cedrul opt sute de ani

Fiecare celulă din corpul meu-

Este iubită de Dumnezeu-

Roșu aprins pe val e inima mea-

Mi s-a deschis o poartă prin nourii de crini

Albi de dor pentru Maica noastră-a tuturor.

Lângă un melc-înlăcrimatul crin

Ascultă al vremii roșu declin.

Șeic a fost totul, este, va fi

Tenebrele nopții la un joc de copii

Rugăciunea coboară din minte în inimă

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Val prin nouri (poeme)”

Olimpia MUREȘAN: RIMEMBER

Astăzi, 5 martie, 2020 a trecut în neființă cel ce-a fost profesorul nostru de psihologie și pedagogie-POPA VALER  de la Liceul Pedagogic din Cluj Napoca, adormit la vârsta de 96 de ani. Fie-I somnul lin și drumul presărat cu florile recunoștinței!

Redau una din poeziile domniei sale în semn de aducere aminte!

 

SUSPIN

 

                                         Prietenilor;

                                                                        Celor ce sunt, fiindcă sunt!

 

Noi,  oamenii, toți plângem la fel;

Numai rănile ce ne dor sunt  altele

de la unii la alții!

Căci pentru fiecare din noi

altele au fost săgețile otrăvite,

venite din cele patru vânturi.

Așa au fost străpunse piepturi tinere,

unde sălășluiau speranțe și visuri;

unde da-n pârg iubirea de oameni,

pe care o poruncise , din ziua dintâi,

Cel ce ne-a  zămislit din pământ,

Și din cuvânt.

 

 

Atunci,  “stătum și plânsem”,

cum zice Cartea Sfântă,

pe malul celui mai limpede râu,

ce coboară din munții noștri umbroși.

Acolo ne-am  rugat,

ne-am spălat fața cu  apa mântuitoare,

și-am suspinat din adâncul sufletului;

acel cuptor cu foc nestins,

unde se adună și ard  toate păcatele,

și rătăcirile noastre.

După ani și ani de suferință,

când totul  va fi doar negru cărbune,

de acolo se va  ivi acea  piatra prețioasă,

ce va străluci apoi , picuri de mărgăritar,

în lacrimile din ochii copiilor,

a mamelor și iubitelor noastre.

Iar noi vom suspina toți, la fel ,

și fiecare altfel,

după cât de adânc vom fi cutremurați

de propriul  nostru destin.

———————————–

Prof. Olimpia MUREȘAN,

L.S.R. –  Maramureș

Olimpia MUREȘAN: Omagiu Mamei

Dumnezeu a creat toate lucrurile în mod desăvârșit: priviți semnul nepătat al cerului, munții cei falnici, covorul de verdeață, pomii plăcuți și florile frumos mirositoare, concertul păsărelelor, zborul legănat al fluturilor; totul este scăldat în lumină, culoare, armonie și farmec. –Ce am mai putea adăuga la aceste frumuseți? Dumnezeu  a încununat creația SA  cu o nestemată a cărei strălucire reflectă caracteristica SA principală DRAGOSTEA. Inima cea nobilă a mamei este cel mai frumos lucru  din tot ce a creat Dumnezeu. În inima ei încap bucuriile și durerile noastre, visele și deznădejdile noastre, la fel eșecurile. În ochii ei calzi găsim mângâiere, milă și încurajare; mâna ei care a trudit mulți ani pentru noi este cea mai sfântă atingere, cel mai scump balsam ce poate vindeca orice rană de pe trup sau din suflet.

Fericitul Augustin spunea: -Dați-ne astfel de mame-și vă voi da astfel de oameni! Mamele au primit cel mai mare mandat și cea mai mare responsabilitate din toate timpurile: -Ia acest copil și crește-l pentru mine! –rolul mamei este să dezvolte într-un suflet omenesc asemănarea dumnezeirii.

Solomon spunea în proverbe că: „O femeie virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei.”

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Omagiu Mamei”

Olimpia MUREȘAN: Semnal editorial – „Istoria reală a Ardealului” de Costel Neacșu

 

Cartea „Istoria reală a Ardealului”-apărută la Editura Emma Books, Sebeș, 2019-scrisă de distinsul profesor, filolog, critic și eseist Costel Neacșu aduce-n prim plan istoria Ardealului nostru drag –loc unde s-au făcut multe nedreptăți și locul unde dreptul de a fi român este contestat și astăzi.

Mergând pe firul istoriei Ardealului și bazat numai pe documente autentice și nu din auzite, cititorul acestei cărți poate să discearnă adevărul de minciună, manipularea prin mijloacele mass-media a adevărului istoric și poate singur să-și dea seama care au fost condițiile de luptă și glorie în luptă pentru menținerea ființei naționale române în condiții atât de vitrege.

Ca și cititor al acestei cărți am observat de ceva timp că există în lume forțe interne și externe „care au concurat și concură la destabilizarea Ardealului” ,așa cum subliniază în prefața cărții prof. univ. dr. Corvin Lupu”, iar autorul în „Cuvânt înainte” spune că această carte stă ca un „ghimpe” în „coasta” falsificatorilor Istoriei României-în intenția „talibanilor” lumii noi de a ne improviza o altă identitate.

Din epoca preistorică se amintesc adevărații noștri strămoși :„Neamul tracilor este, după al indienilor, cel mai mare dintre toate…ar fi de neînvins și, după cum cred ei, cu mult mai puternici decât toate popoarele”-Herodot, părintele Istoriei.

Cum să nu fii mândru când știi că marele neam al tracilor, a cărei rădăcină etnică o reprezentăm noi astăzi, a avut o cultură avansată-descoperirile de la Tărtăcaia, județul Alba-care datează din 4700 înainte de Hristos, într-o epocă istorică dinaintea înființării Romei, a înfloririi Greciei, a venirii ungurilor în Europa și nu trebuie să uităm faptul că suntem singurul popor european  ce are o continuitate de 6700 de ani pe același teritoriu, cu limbă și scriere la fel de vechi. Geto-dacii- spunea același Herodot : „sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci.” Astfel, strămoșii noștri ante-romani au fost: „elementul autohton traco-dacic. Apoi a venit elementul cuceritor, latinofonii (romanii), al treilea element a fost cel migrator, cu elementul slav preponderent.”(Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române).

Despre epoca antică se  spune în mottoul capitolului „Ungurii ne-au „șters” pe Burebista și Decebal! Iar poetul Mihai Eminescu scria :„ Este un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumei: Roma…și a fi descendentul unui popor  plin de eroi, plin de noblețe, de amor de patrie și de libertate…n-a fost și nu va fi rușine niciodată”. Burebista a fost cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Thracia și stăpânind toată țara de dincolo de fluviu(Dunăre) și pe cea de dincoace.” se spune la Muzeul de Istorie Națională din Bulgaria în fragmentul inscripției de la Dionysopolis-Balcic; celălalt cârmuitor Decebal al cărui nume înseamnă „cel curajos”-descris de Cassius Dio ca „viteaz în luptă…el a fost mult timp pentru romani un potrivnic de temut, pe care însuși împăratul Traian îl voia mort, să-i vadă capul tăiat, Traian cu armata sa cea mai puternică din lumea antică s-a bucurat că a reușit să „pună mâna” pe Dacia Traiana-transformând în provincie imperială numai Transilvania, fără colțul sud-estic dintre Oltenia și Carpați, Banatul și Oltenia, căci în Maramureș, Crișana și nordul Moldovei au continuat să zburde, ca „păsările cerului” dacii liberi. Prof.univ. dr. David Prodan, academician-scrie că: „Ungaria jură că suntem balcanici, bulgarii că suntem carpatici. Ba ungurii că suntem fără patrie dată, rătăcitori cu turme. Iar acum ne contestă și latinitatea! Ne caută și alte origini, alte patrii… Ți se pare cel puțin ciudat: un popor categoric migrator numește migrator pe altul categoric sedentar. El vine însă cu un „titlu de noblețe” de cuceritor cu sabia și violența calului față de blândețea boului și a oii…Același istoric scria: „Ungurii nu de adevăr au nevoie, ci de mistificarea lui, de un drept istoric care nu li s-a cuvenit niciodată. Ei au nevoie de propriile viziuni, care depășesc istoria”. Un cărturar ungur  budapestanul P. Levandai cu un spirit lucid și critic va descrie cum au reușit ungurii să devină „flagel pentru Europa” În anii 898-955-după ce fuseseră puși pe fugă de bulgari în 895, apoi trecuseră Carpații Păduroși invadând Transilvania sub conducerea lui Arpad 895-896, apoi învingându-i pe italieni în 899, arzând Bavaria în 900, jefuind pe germanici între 906-954-ungurii au fost puși în situația de a se întoarce în Panonia, înainte fiind învinși la Lechfeld- de germanii conduși de Otto cel Mare; pentru toate acestea subliniază autorul ungur, acest neam de stepă-de unguri migratori, este în fapt „un neam groaznic, iute la supărare„ care, în „ incursiuni  de pradă în Europa a răspândit pretutindeni numai spaimă și oroare.”…„a fi ungur este o nevroză colectivă, cusurul principal al lor este că ei pricep lent și judecă pripit”…

Din epoca medievală se amintește eroul de la Gilău prin evocarea Monumentului de la Gilău al lui Gelu ucis în luptele de pe Someș „Aici a căzut jertfă în urmă cu 1000 de ani voievodul Gelu(850-901)erou și martir al luptei de apărare a Transilvaniei împotriva triburilor maghiare”; răscoala de la Bobâlna în 1514 și barbaria cu care ne-au dezonorat minoritarii prin Unio Trium Naționum prin care nu li se acorda nici un drept românilor deși erau majoritari, se poate vedea și acum din nou vor să ne transforme în „tolerați” ai propriei țări, se urmărește să fim tratați ca cetățeni de rang inferior în Europa și discriminați în România(a se vedea situația românilor din județele Mureș, Covasna și Harghita);Mihai Viteazul-cel ce-a unit pentru prima oară cele trei țărișoare e cunoscut de elevii din Ungaria de astăzi ca un „aventurier„; răscoala condusă de Horia , Cloșca și Crișan în timpul căreia  nici Viena și nici Roma nu se așteptau ca atât de dramatic să se confrunte„ cu ultima mare revoltă din Europa-cea a românilor transilvăneni”-iobagii care nu mai suportau dubla exploatare, cea a nobilimii maghiare și a Curții  Imperiale vieneze; se cunoaște supliciul înfiorător al tragerii pe roată-un mod de represiune cum numai domnitorul Brâncoveanul mai suferise(celor patru copii și domnitorului li       s-au tăiat capul; reprezintă moduri bestiale de a te răzbuna pe cineva-care e om totuși, nici animalele nu atacă-numai atunci când sunt flămânde! Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Semnal editorial – „Istoria reală a Ardealului” de Costel Neacșu”

Olimpia MUREȘAN: „Poezii populare” de Nelu Danci

(note de lectură)

Volumul de „Poezii populare” scris de Nelu Danci a apărut la Editura Armonii Culturale-Adjud, Vrancea în 2019-cu o copertă prezentându-l pe scriitor la masa de scris într-o ambianță de primăvară- fiind îmbrăcat într-un superb costum național lângă o cruce și o poartă maramureșeană-dovadă că scriitorul din Plopiș-Maramureș iubește portul popular și-l poartă de câte ori iese în public la starostit, la recitat din poeziile scrise sau cu orice ocazie festivă la care este invitat.

Poezia populară este „o poezie naturală”, în care pulsează simțirea adâncă și sinceră în virtutea legilor firii, din care cauză ea reprezintă forma originară, de bază, a poeziei lirice și a tuturor genurilor poetice în general.(Liviu Rusu-„Estetica”).

Poeziile ne sunt prezentate ca o poveste a satului cu personajele lui tradiționale: mândruțele, pădurea, biserica, preotul, dorurile, bădița, oițele etc-de cele mai multe ori atmosfera poeziilor este din vremea tinereții poetului popular; caracteristica versurilor este simplitatea , firescul cuvintelor prin care se prezintă natura veșnic tânără în contrast cu viața omului supusă vremelniciei; folclorul literar fiind o descoperire a lumii moderne.

Nelu Danci culege folclor, recită poezii populare pe care le-a auzit, le transformă pe unele conform situației sale de staroste la nunți, boteze, întâlniri sociale; unele versuri sunt arhicunoscute și ne transmit mândria de a fi român: „Sunt român, român voi fi,/Cât pe lume voi trăi,/ România-i țara mea, Drag mi-e să trăiesc în ea./ Pentru țară, pentru neam,/ Bucuros dau tot ce am./ Dau și bani, dau și avere,/ Dau ce am tot din plăcere.”

Alte versuri ne duc la pilda greierului și a furnicii în variantă populară: „O veni iarna geroasă/ Și nimic n-ai adunat,/ Nu ai ce pune pe masă,/ N-o să trăiești din cântat!/ Așa sunt și printre noi,/ Una într-una se distrează,/ Plini de necaz și nevoi,/ Nici nu știu ce mai contează!” Obiceiul străbun al vergelului(o seară veselă organizată la țară de familiștii satului) ca să se distreze și ei, nu numai tinerii-fete și feciori-: „Când tinerel fecior eram,/ Multe mândre mai iubeam,/ De la noi și alte sate,/ Tinere, nemăritate./ Și la joc, și la Vergel,/ Unde zicea Puțânel,”…obiceiul spoveditului la popa din sat cu recunoașterea păcatelor și canonul primit pentru faptul că nu s-a purtat bine cu părinții: „Cinstit-ai pe mama ta?/ Toată ziua c-o nuia!/ Cinstit-ai pe tatăl tău?/ Toată ziua c-un macău./Atunci preotul s-a întristat,/ L-a mustrat pentru păcat/ Și i-a dat un canon mare,/ Ca să facă ascultare.”…În lumea satului e prezentă asistenta medicală: „Și tu ai umblat la școală,/ Să ieși asistentă, dară,/ Să tratezi pe cei beteji/ Și pe care amu-s trezi.”…Ca orice român gândul rapsodului popular se îndreaptă spre trecut, dar și spre prezentul nostru trist: „Bunicii noștri au luptat/ Și chiar viața ei și-au dat,/ Pentru al nostru sfânt pământ,/ Pe care guvernanți-l vând./ Continue reading „Olimpia MUREȘAN: „Poezii populare” de Nelu Danci”