(NOTE DE LECTURĂ)
Cartea cu titlul de mai sus a apărut la editura „Armonii Culturale”, Adjud-2019-are ca motto al autorului o profesiune de credință care-l caracterizează: „Am scris toate acestea cu mult drag, pentru că fiecare lucru face parte și din mine, aici a fost leagănul copilăriei mele, aici îmi este parte din tinerețe…am dus dorul satului și îmi este permanent dor de sat…aici, la poalele Ignișului îmi găsesc liniștea…aici mă refugiez de multe ori-atunci când fug de stresul zilnic…aici sunt eu și aici mă simt cel mai bine, aici sunt mereu în forță și parcă nu mi-e frică de nimic”-iar parafrazându-l pe Tudor Gheorghe prin al său cântec celebru și extinzând ideea putem spune cu certitudine că: „Acolo este țara mea/ și neamul meu cel românesc/Acolo eu să mor aș vrea/ Acolo vreau eu să trăiesc!”
Înainte de a prezenta cartea prin descrierea sumară a capitolelor-trebuie să amintesc faptul că pe coperta principală se poate vedea portretul autorului care este îmbrăcat în straie populare, pe cap poartă o căciulă dacă-moroșenească, pe spate o gubiță sură de lână (amintind de ocupațiile chiuzbăienilor)-cu tricolorul la purtător-atât la brâu, cât și în dreptul inimii și pe căciulă, cu mâna dreaptă ne îndeamnă să fim mândri, să mergem înainte spre un destin luminos; în spatele imaginii poetului-patriot înflăcărat e posibil să fie panorama satului Chiuzbaia-situat la poalele muntelui Țibleș cu vârful Igniș-sat înconjurat de dealuri împădurite cu brazi veșnic tineri.
Acestea fiind zise pot trece la prezentarea capitolul întâi al cărții cu situația geografică generală a satului Chiuzbaia-ca făcând parte din județul Maramureș, se găsește la 17 km nord-est de municipiul Baia Mare și la 7 km de Baia Sprie-aparținând administrativ teritorial de Baia Sprie din anul 1455, iar vreme de secole chiuzbăienii au dus o luptă continuă cu administrația privind subordonarea; cf. ultimului recensământ –cel din 2002- Chiuzbaia are 710 locuitori și un număr de locuințe sezoniere în nr. de 313, apa care curge prin sat e Valea Sf. Ioan și Valea Jidoaia, satul e locuit în exclusivitate de români, are școală de 8 ani, cămin cultural, biserică și mai nou, are mănăstire cu hramul„ Adormirea Maicii Domnului”.
Cred că ar fi vrut să scrie o monografie a satului Chiuzbaia pentru a termina acest lucru început de un mai vechi dascăl al satului dintre cele două războaie mondiale, de aceea autorul Vasile Bele cercetează documente autentice păstrate în arhive personale, în culegeri monografice, însemnări, arhivele Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare, dicționare, lucrări toponimice, de folclor scrise de Dumitru POP, Florica Dimitrescu, Felecan Nicolae-2011, Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Dorin Ștef, cercetează D.E.X.-ul-citește lucrări publicate între cele două războaie mondiale care vorbesc despre existența localității Chiuzbaia, ziarul Cronica, volume de autor(Valentin Băințan) etc-pentru a cunoaște în profunzime unele idei asupra cărora s-au oprit și cercetătorii de mai sus; atenția autorului se concentrează asupra satului natal pe care-l iubește și vrea să-l cunoască tot mai bine din toate punctele de vedere: istoric, arheologic și mai ales lingvistic.
Așa cum scria Dorin Ștef(citat în carte): „Scrisul înseamnă acțiune. Acțiune lucidă, conștientă asupra oamenilor, strădanie de a se face să se cunoască mai bine, în folosul lor. În același timp, scrisul este și o dramatică tentativă de a sustrage necunoscutului din om și societate noi teritorii, este și un efort de a obliga limba să se exprime să le facă accesibile înțelegerii…”
Astfel aflăm că satul Chiuzbaia are foarte puțin pământ pentru agricultură-iar oamenii s-au ocupat din totdeauna cu creșterea vitelor, oieritul, au făcut comerț cu produse lactate spre orașul minier, din lâna oilor produceau acele vestite cergi moroșenești; există două izvoare de apă minerală alcalino-feroase-sulfuroase-izvoare cu apă acră-borcut, se precizează denumirea satului în Kisbanya-adică Baia Mică sau după italiană: „chiuzo-bagno”-Baia Închisă.
Tot în capitolul întâi se amintesc eroii satului trecuți dincolo de nori, dar prezenți în memoria contemporanilor prin bustul în bronz al eroului căzut pe frontul de vest în 1944 în luptele contra fascismului hitleristo-hortist-Mircea Benea, dar și alt erou al satului Nicolae Benea-invalid din războiul româno-sovietic-se amintește despre activități sociale importante ca mișcarea corală sub conducerea învățătorului D. Cherecheș cu o formație culturală, o formație de dansuri, se precizează că „suntem aparținători Țării Chioarului cu tot ce înseamnă acest aspect-grai, limbă, port, tradiții”- enumerând localitățile din zona Chioar.
Capitolul al doilea se intitulează „Scrierea și apariția scrisului”-urmărește apariția poporului român odată cu limba română-aceste două aspecte sunt strâns legate una de alta; limba română nu s-a format la sud de Dunăre cum susțin unii cercetători, ci la nord de Dunăre din fondul lingvistic-din limba vechilor geto-daci peste care au venit slavii cu limba lor care ne-au influențat, apoi alte popoare migratoare de la care am împrumutat multe cuvinte; unii lingviști susțin că italiana, franceza și spaniola și-ar avea originea în vechiul dialect daco-roman sau în limba vechilor geto-daci; oricum „de la Râm ne tragem” scria Grigore Ureche-mai mult prin structura gramaticală și fondul principal de cuvinte-ca și celelalte limbi romanice enumerate mai sus.
Se amintesc primele lucrări privind biruința scrisului în limba română, traducerea cărților religioase scrise cu litere chirilice în limba română, Istoria limbii române și manuscrise din Maramureș cu versuri și cântece populare, din istoria culturii locale se amintește existența unui versificator popular din Chiuzbaia care scria versuri despre viața grea a minerilor; din cărți bisericești traduse din slavonă în română pe prispa și-n preajma bisericilor se redau chiar și „semne și însemne de pe cărți”-însemnări marginale de pe cărțile românești vechi păstrate în județul Maramureș, în subcapitolul al doilea-unele manuscrise se păstrează la Cluj-ele cuprindeau imnuri care se cântau la diferite sărbători, versuri pentru ospețe sau înmormântări, Catehismul, Octoihul, Penticostar etc.
La subcapitolul trei se vorbește despre „Învățământul și școala din Chiuzbaia”-amintind numele și activitatea unor dascăli care au muncit cu abnegație și dăruire spre ridicarea socială și culturală a tinerei generații: așa a fost învățătorul Rădulescu Teofil-care „s-a dăruit uneori și peste puterile sale”-cel care a scris o monografie a satului care nu a văzut lumina tiparului, soția lui Aurelia Rădulescu-cei doi fiind soț și soție au pus bazele învățământului în perioada cea mai grea de după al Doilea Război Mondial, au urmat și alți intelectuali și profesori care au ridicat prestigiul localității: ambasador Pamfil Roman, prof. Gavril Babici, înv. Ciofu Pantelimon, prof. Finteușan Zaharie etc.
O asemenea carte ar fi trebuit să fie scrisă de un filolog sau etnolog, un om care are la bază studii lingvistice, dar, în acest caz-dl. Vasile Bele-deși este jandarm de meserie-trece la cercetare filologică-caută etimologia cuvintelor folosite des în Chiuzbaia, formele gramaticale și sensurile cuvintelor luate singure sau în context, de aceea merită să primească respect și prețuire din partea concetățenilor și nu numai; nu a lăsat să se piardă în negura uitării unele cuvinte și expresii folosite mai mult în satul natal și unele folosite numai de oamenii mai în vârstă, de aceea acest „dicționar de cuvinte” poate fi un document de epocă valoros odată cu trecerea timpului când aceste expresii nu se vor mai folosi deloc-deoarece limba literară română își face din ce în ce mai mult simțită prezența atât în vorbire- cât și în scrIs.
Capitolul al treilea-fiind și cel mai amplu ca volum- cuprinde expresii locale din Chiuzbaia, aranjate în ordine alfabetică- având explicația sensului literar, gramatical sau în context. Astfel avem la litera „A„: -a fi de groază-de râs la lume; a fi de neam-a fi bogat; ce te crezi așa de nealcoș?;-își dă și sufletul-e foarte atașat de cineva; a aldui, vb. Intranz.-a binecuvânta; cadă, căzi s.f.-vas din doage de lemn în care se pun fructele la fermentat; a dărăli-a măcina; a deochia-a fi rău la ochi; a păli-a lovi, a bate; rădită-ridiche; spesă s.f.-cheltuieli, costuri… și exemplele ar putea continua. Multe din expresiile locale din Chiuzbaia se regăsesc și-n zona Codrului, cele două zone geografice fiind despărțite prin granițe administrative și nu prin grai. Cel mai interesant și documentat(cred că la fața locului-ca un culegător de folclor) mi s-a părut capitolul intitulat: „Particularități de limbă” din satul Chiuzbaia-exemplele care prezintă repetarea pronumelui personal forma scurtă:„ i-o datu-i de știre”(vb, a da);„ i-o îmbătatu-i pe toți din car”(vb. a îmbăta;„ l-o sfăditu-l tare rău”(vb. a sfădi); „ne-am dusu-ne și noi să-i vedem”(vb. a se duce).
„Aceste cazuri particulare vor exista atâta timp cât vor exista bătrâni în satul românesc”-recunoaște autorul. Cum spuneam mai sus limba română se îmbogățește luând cuvinte din alte limbi -de exemplu din engleză odată cu folosirea calculatorului de tot mai mulți tineri, dar și din alte limbi cu care am avut de-a lungul timpului legături economice și culturale.
Lectura cărții m-a făcut să fiu interesată de acele locuri, să le privesc cu admirație și respect și să îndemn pe oricine dorește să viziteze Chiuzbaia și împrejurimile –să o facă, deoarece va găsi o lume de basm, mirifică, plină de mistere-ce așteaptă a fi dezlegate-dovadă e Valea Romanilor-„care ducea spre un castru considerat cel mai nordic punct de apărare al Daciei Porolissensis, pietrele cioplite și rămase pe vechiul loc sunt o mărturie a existenței zidurilor acestui castru de pază.”
Felicitări autorului pentru strădania de-a da chiuzbăienilor această carte care le întărește sentimentul identității naționale și stima de sine; prin valoarea cuvântului scris pentru viitoarele generații-scriitorul și-a făcut datoria față de contemporanii săi.
––––––––––––
Prof. OLIMPIA MUREȘAN,
Liga Scriitorilor Români, filiala Maramureș Ulmeni, octombrie, 2020.