Nicu GAVRILOVICI: Sunt robul poeziei (poeme)

Dincolo

(,,Sfârșitul nu-i aici…”)


Dincolo de vaierul
acestor palide,
sinucigase frunze,
cândva
vor colinda a primăvară muguri.

Dincolo de uscăciunea
acestei triste
despărțiri
sunt pluguri,

iar dincolo de dincolo,
în ale toamnei ploi
sunt cuiburi părăsite
si melancolici,
noi.

 

Lupta pentru unu

Într-o lume-ncare noi
suntem unu și cu unu,
eu voi fi mereu nebunu
ce nu vrea să facem doi.

Într-o lume unde loc
pentru zboruri nu există,
râzi iubito, nu fi tristă,
am să pun la noapte foc

și voi face, cum-necum,
altă zare mult mai largă
unde visele aleargă
precum pruncii blonzi pe drum.

Lupte voi purta prin ploi
ziduri năruind cu tunu,
dar vom face veșnic unu…
Doar în moarte fi-vom doi.

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Sunt robul poeziei (poeme)”

Nicu GAVRILOVICI: Versuri

Umbra umbrei Tale

 

Dă-mi Doamne harul de-a putea ierta
Ba chiar iubi pe cei ce rău mi-au vrut,
Aprinde Tu în candela-mi de lut
Lumina vie din iubirea Ta.

Dă-mi Doamne Tu puterea să îndrept
Tot răul care l-am făcut cândva,
Îți împlinește-n mine voia Ta
Și-ajută-mă senin să o accept.

Dă-mi Doamne ca lui Solomon cândva
Înțelepciune să aleg ce-i bun,
De m-ar lovi pe cale un nebun
Să simt pe rană mângâierea Ta.

Tot ce-mi doresc să fiu în astă Vale
A Plângerii, e umbra umbrei Tale…

 

Mica publicitate

 

Dacă aș putea cumpăra
(ori măcar fura)
sufletul limpede al unui copac…
Cât de adânc mi-as înfige rădăcinile,
cât de înalt mi-aș ridica ramurile
și cât de statornic aș rămâne
în bunătate!
Primăvara aș înmuguri, prefăcându-mi fiecare
încheietură în cuib,
vara umbră si răcoare aș ține,
toamna mi-as dărui oamenilor rodul
iar pământului haina,
pentru ca iarna să îmbrac
hlamida imaculată a zăpezii…
Până și dincolo de moarte folositor,
aș arde
oferind căldură și lumină.

Are cineva de vânzare
sufletul limpede al unui copac?

 

Circumstanțe

 

În nopțile cu ger să-mi fii vioară,
În zilele fierbinți ți-aș fi arcuș,
Îmi fi-va-ți gura hrana necesară,
Îți fi-va pieptu-mi călduros culcuș.

Să fii în zorii zilei căprioară
În lup să mă prefac în negre nopți,
Iubirea interzisă să ne doară…
Să te alung… Tu, tandră, să m-adopți…

Să fii înțelepciunea-ntruchipată,
Să fiu al nebuniei sclav docil,
Să înflorești de mâna mea udată
Precum zambila-n luna lui april.

De-ai fi regină peste-o lume-ntreagă,
Cu mâini întinse cerșetor de-aș fi,
Nerelevant…cât timp ‘mi-ești cea mai dragă…
Neimportant…cât timp mă poți iubi.

 

Schimnicie

 

Și simt că mie nu-mi mai plac de-o vreme…
Și-aș vrea în ploi să pot urca, străin…
Cu un caiet și un burduf cu vin
Mă voi retrage, schimnic în poeme.

În spate am să șterg orișice urmă,
Călăi cu lanțuri nu mă vor găsii;
Voi bea cu vulturi rouă-n zori de zi
Și voi cina cu-a gândurilor turmă.

Stăpân peste bucata mea de humă
Mă voi scălda în iezere cuminți,
Voi sta la sfat cu demoni și cu sfinți
Și tălpile-mi voi răcori în brumă.

Nu voi pofti nimic din lumea voastră,
Povara mea îmi fi-va de ajuns;
De autumnale nostalgii pătruns
Am să lipesc o frunză pe fereastră.

Un singur lucru sufletu-mi îmbie…
Iubito, curcubeul meu din ploi,
Să urci la mine, să murim în doi
Si să trăim în ceruri cu chirie…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Versuri”

Nicu GAVRILOVICI: Unui Om Bun

În mintea mea Logos și Agape (Cuvânt și Dragoste) sunt pilonii existenței. ,,La început a fost Cuvântul”…și ,,Dragostea nu va pieri niciodată”, iată extremitățile a tot ceea ce a fost, este și va exista frumos sub soare. Nu există nimic anterior Cuvântului, așa cum nu există nimic ce să poată supraviețui Dragostei.

Cele două cuvinte, ambele atribute ale dumnezeirii reflectă cum nu se poate mai bine atmosfera de Eden din Revista (literară) și grupul omonim. Slujitor în această catedrală a spiritului și literaturii, o femeie: doamna Mariana Gurza…un suflet ales, chemat și înzestrat pentru această nobilă dar istovitoare muncă.


Sunt poate cel mai puțin în măsură de a reliefa un caracter de Om înnobilat cu aura dragostei de Dumnezeu și de aproape, dar o fac datorită faptului că sunt unul dintre beneficiarii mâinii întinse și a candelei mereu aprinse a sufletului domniei sale.


Motiv pentru rostesc în scris un simplu călduros și sincer ,,mulțumesc!”. Cu toată prețuirea, mă înclin în fața unui Om Bun…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

28 octombrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Condamnare

Taci…
Șoaptele vrăjite ale tăcerilor tale
sunt susurul stelelor
clipocind cuminți
pe Calea Lactee…
Iar visul albastru
înhămat la Carul Mare
este armăsarul furat din herghelia
sălbaticilor mele dorințe.
Când îți voi putea dovedi vinovăția,
te voi condamna la carcera grea
a îmbrățișărilor mele…

 

Între noi

Între noi,
lanuri de doruri date în pârg…
Șoaptele tale,
urme cu miros de levănțică
și buzele
rostind neascultate rugăciuni…
Între noi,
ochii tăi,
flăcări arzânde,
minuni…

 

Sferice

Cuvintele acestea sferice
rostogolindu-se pe toboganul minții
asemeni unor bile de popice…
La capătul drumului
entuziasm ori descurajare;
până și gândurile,
cocori străvezii mereu țipând
se lovesc unele de altele atinse
de tacul de argint al destinului.
Doamne,
din câte invizibile,
minuscule sfere
m-ai creat pe mine,
suspinătorul de pe planeta albastră
și câte
rotunde lacrimi mi-ai pus
în burduful peticit al sufletului?
Cu degetul dai de-a dura
planetele…
Mă întreb dacă nu cumva
și viața și moartea nu sunt altceva
decât două invizibile,
concentrice sfere.

 

La marginea nopții

Dacă am putea locui
dincolo de hotarele luminii,
la marginea cea mai îndepărtată a nopții…
Acolo doar zâmbetul tău
ar răsări printre întredeschisele buze,
în rest,
totul ar fi negru înflorit,
un ținut fără urme și umbre.
La fiecare pleoapă
mi-ar crește cinci degete
pentru a-ți putea pipăi, fierbinte,
conturul.
Voi avea atât de mult timp
pentru a te cunoaște
încât inevitabil
mă voi îndrăgosti de tine,
iar tu
te vei cuibări în căușul
palmei mele mereu alergând
pe colinele epidermei tale.
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Nicu GAVRILOVICI: Gânduri tridimensionale (versuri)

Mai vorbind cu îngerul

 

–Ai venit prea devreme, i-am spus îngerului
întinzându-i
ceașca cu aburindele vise…
Mai am încă atâtea
table ale legii nescrise;
trebuie
să rămân pe muntele de celuloză
dăltuind cuvinte…
M-a privit trist bandajându-și aripa…
–Și mie,
m-a întrebat rostogolindu-și lacrima
peste pervazul pleoapei,
cine îmi va deconta zborul?
–Probabil Dumnezeu, i-am răspuns nesigur,
după ce va fi terminat de prășit visele.

 

Gânduri tridimensionale

 

Pășește dureros de uniform
Peste nisipul șoaptelor, albastru,
Încuie-mă în al iubirii castru
Și lasă-mă să dorm, să dorm, să dorm…

 

Încătușat în lanț să fiu un rob
Pe viață, la galera pleoapei tale,
În sunet de trompete și chimvale
Să gust din moarte bob, cu bob, cu bob…

 

Să-mi tatuez pe brațe chipu-i hâd,
Să joc cu ea barbut în nopți cu lună,
S-aud cum clopote în mine sună
Și ca nebun, să râd, să râd, să râd…

 

Apoi de dorul tău cuprins, nătâng,
Să mușc din zala care ne desparte,
Să-ți scrijelesc pe lemnul vâslei carte
Și-năbușit să plâng, să plâng, să plâng…

 

O rugă, laitmotiv, repet în gând::
Să reușească programatul bunt…
Eliberat, mă răzbuna-voi crunt
Iubindu-te flămând, flămând, flămând…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Gânduri tridimensionale (versuri)”

Nicu GAVRILOVICI: Poezii de dragoste

Dacă totuși te-ai născut

Și dacă totuși te-ai născut, femeie
Cu foc sub epiderma de mătase,
Aprinde focul în a mele oase
Și-mi fi pentru celesta poartă, cheie.

 

Și dacă totuși mi-ai trimis misivă
Prin ochii tăi ce prevestesc pârjolul
Să ne jucăm până la capăt rolul
Plutind pe-a vieții mare în derivă.

 

De naufragii teamă nu îți fie,
Pe-o insulă-ți voi construi palate,
Am să îți pun pe degete agate
Și nudul ți-l îmbrac în poezie.

 

Și dacă totuși te-ai născut, femeie,
Trofeu în noapte și în zori osândă,
Te voi sculpta-n privirea mea flămândă,
Mirabilă, angelică scânteie.

 

În nervii mei a urma ta misoase,
În palma mea fierbinte-i al tău lut…
Să o putem lua de la-nceput
Aprinde rugul în a mele oase.

 

Tot

Îți e conturul răsărit de soare
Iar zâmbetul îți este curcubeu,
Scrisoare de la însăși Dumnezeu
Ești farul meu aprins pe țărm de mare.

 

Ești apa care setea mi-o alină
Și pâinea aburindă din cuptor,
Ești peste hăuri puntea mea de dor
Și leacul ce durerile-mi alină.

 

Nu te asemeni cu nimic, comoară,
Mai mult decât vreodată mi-am dorit,
Ești vinul din pocalul aurit
Pe care-l sorb în fiecare seară

 

Și cântul ce-l ascult când sânger trist…
Ești tot ce am nevoie să exist.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

22 octombrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Uneori

Uneori,
agățat de ale cerului subsuori
mă simt un țurțure
picurând în cuvinte…
Voi ajunge ce eram înainte,
un fără de grijuri copil?
ori,
pe șevaletul galben al toamnei
voi rămâne ce sunt si acum:
un neterminat tablou în acril
cu nuanțe de fum…

 

Poem

Precum un curcubeu,
cuvintele
se arcuiesc
înflorind în adâncul retinei
nuferi.

Între ele,
claustrate în cenzurate tăceri,
taine…

 

Cândva

 

Când ochii mei uitați deschiși
vor privi rădăcinile
înspre pieptul meu descărnat crescând,
din când în când
la ușa încuiată a tâmplei vă voi bate
cu aripa trudită a unui vis.

 

Voi colinda o vreme
așteptând
cu palma întinsă
o aburindă,
înflorită în lacrimă,
amintire.

 

Trecere

 

Eram copil…
Timpul îmi părea balerină
dansându-mi desculță
în căușul palmei stângi.
Secundele
erau sfere luminoase
pe cărarea înverzită dinaintea mea
rostogolindu-se.

 

Acum,
tropăie aidoma unui soldat
pe caldarâmul oaselor mele
lăsând urme adânci.
Clipele
au devenit brusc cuburi
ale căror colțuri și muchii
îmi însângerează periodic
privirea.
Până și acele ceasornicului
Se rotesc în sens invers
hipnotizându-mă.
De aceea poate
privesc tot mai rar
clepsidra,
oglinda
și adâncimile căprui ale ochilor tăi…

În toate
simt gerul imaculat al unei apropiate,
nesfârșite ierni.

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Nicu GAVRILOVICI: Fluture sinucigaș

Fluture sinucigaș

 

M-am oprit fâlfâind
pe ghizdul pleoapelor tale
oglindindu-mi chipul în argintul unei lacrimi
În adâncul ei vuiesc patimi
si taine sacerdotale.
Sorb încet, gâfâind
din ciutura grea a privirii
propria umbră mergând pe întinsele ape…
Inima bate, dorindu-și să scape
din colivia iubirii…

Tu mă primești cu brațe aprinse de dor…
Fluture alb, sinucigaș în tine cobor.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

18 octombrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Pescăruș de pripas

Pescăruș de pripas

 

Doar în oglindă
îți văd urmele pașilor pe nisipul retinei
și scoicile
înfloritului tău zâmbet…
Maree de lacrimi inundă
obrazul neras…
Din întregul castel ce cândva
l-am construit pentru tine
doar atât a rămas:
ruine ascunse în argintul oglinzii
și eu
pescăruș de pripas.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

18 octombrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Glossă unei statui cu răni în genunchi

Glossă unei statui cu răni în genunchi

 

Femeie, statuie cu răni în genunchi
Privește la soare și ochii-ți usucă,
Alungă tristețea și dorul de ducă,.
Înăbușe-oftatul ce-l scoți din rărunchi.

 

Abia de ai strânge un firav mănunchi
Din zilele care îți fură cu soare;
Cu cele-nnorate ai umple o mare,
Femeie, statuie cu răni în genunchi.

 

Iubirea ta dulce ca miezul de nucă
Altora-ai dat-o, tu doar coaja păstrând…
Cu sufletul gol, de iubire flămând
Privește la soare și ochii-ți usucă.

 

De-atâta durere ești doar o nãlucã,
Te poartă de-o vreme umbra în cârcă…
Zdrobește c-un zâmbet soarta-năpârcă,
Alungă tristețea și dorul de ducă.

 

La margini de ape, cu scorbură-n trunchi
Făclia speranței ți veșnic aprinsă,
Bătrână, de dorul copiilor ninsă,
Înăbușe-oftatul ce-l scoți din rărunchi.

 

Înăbușe-oftatul ce-l scoți din rărunchi,
Alungă tristețea și dorul de ducă,
Privește la soare și ochi-ți usucă
Femeie, statuie cu răni în genunchi.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

17 octombrie, 2018