O prostituată ofilită
pe centura unui orășel mizerabil
care nicicând nu o meritase
și nu văzuse în ea
regina…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

5 iulie 2019

Liliecii zboară ca din arc săgeata,
Greierii, la cobze, corzile le rup,
Negura-și întinde tainică, prelata,
Din concert, brotacii, nu se întrerup.

Câte-o stea, prea coaptă, se rostogolește,
Bufnițele oarbe vor s-o prindă-n cioc,
Lângă Ursa Mare tremurând, clipește
Un quasar albastru fără de noroc.

O privighetoare își revarsă trilul
Ca o apă lină peste-al nopții grind,
Fluturii de noapte dănțuiesc cadrilul
Până ce-n lumina torței se aprind,

Ielele magia-și seamănă, arvună
Nopții, ce se vinde pe treizeci de-arginți,
Ochii tăi, iubito, prevestind furtună,
Flăcări sunt în noapte, ce mă scot din minți…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

26 iunie 2019

Când îți vor răsări
curcubeie pe bolta retinei
îmi vei îngădui să înviez
sărutându-te

ori mă vei răstigni,
fluture albastru,
pe crucea de bazalt
a indiferenței?

Nu mă întrebați cine sunt
nici cine am fost.
Întrebați-vă mai bine cât timp
vă veți aminti că am existat.

Restul este doar tăcere
și moarte.

Înspre zori,
pe când îți sărutam entuziasmat genunchii
savurând gustul crud al țărânii,
printre malurile brațelor mele te scurgeai
precum bătrânul Danubius
la capătul de jos al satului.

De atunci, între apă și țărână alergător,
caut genunchii tăi înfloriți în rugă,
mirosind a stele căzătoare.
Altar,
pe care aprind candela amintirii
lespedea din fața casei
colindătorilor cu îngerii,
bunici…

Eu sub crengi de prun
Virgule să-ți pun
Și-n căușul palmei să te-adun

Tu sub ram de brazi
Zilnic să mă scazi,
Radical din ieri să fie azi.

Precum doi cocori
Să zburăm sub nori
Aripile fâlfâind, viori,

Să nuntim în munți
Peste fagi cărunți
Din iubiri cioplind eterne punți.

Risipiți în ploi
Îngeri triști și goi
Cerul îl vom trage după noi…

Poate de aceea
în nopțile cu lună plină
colind în pronaosul privirilor tale
răstignindu-mi icoana.

Dacă aș ști unde începi
și unde te termini,
ți-aș da ocol o viață întreagă
și încă un sfert
de primăvăratică veșnicie.

Și când vorbesc cu tine în cord îmi curge lavă,
Și când îmi scrii misive îmi trec prin piept fiori,
Și te-aș lega în versuri să-mi fii de-a pururi sclavă,
Și te-aș cânta, zeiță, de seara până-n zori…

De dragul tău aș arde corăbiile toate,
Pe-o insulă pustie să înoptăm un veac,
Din perle și din alge ți-aș construi palate,
Tu pururea regină, eu pururi rob sărac…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

28 mai 2019

Dar cum… când pentru bine dăm cu zarul
Și tragem pentru dragoste la sorți?
Am dărâmat iubirilor altarul
Și-al urii chip l-am încrustat pe porți.

Îmi pare existența o cocotă
Ce ne înșeală-n fiece apus,
Plătim cu-a lacrimei din ochi bancnotă
Iar zâmbetul e socotit intrus,

Se-aprind (din întâmplare?) catedrale,
Se trage în rafale-n zi de paști,
Miroase omenirea a fecale
Încât îți este greață să te naști.

O gașcă de nebuni țin frâu-n mână,
Ceilalți, cei mulți sunt doar actori ori slugi,
E teama peste toți și tot stăpână
Și-ai vrea, dar nu ai unde să mai fugi.

O singură alternativă este
Și totuși… ni se pare prea banal:
IUBIREA… Nu, iubirea nu-i poveste,
E lucrul cel mai nobil și real.

Și simt că a pleca e prea devreme
Și disperat mai bat la-nchise porți…
Mă-nchid precum un schimnic în poeme
Și plâng… Și pentru mâine trag la sorți…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

15 mai 2019

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminți,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minți.

Vei aduce-n mine iarăși primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopții îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul își destramă pașii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Și-n căușul palmei zilnic te adun.

Ruginită umbră, viața-n lotcă trece,
Dangăt de reume mi-a ajuns în os,
Tu ești ploaia care astăzi cade rece,
Eu sunt iarba care te aștept setos…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

14 mai 2019

Îi așterneau ‘nainte haine, flori,
Devalizau de ramuri verzi finicii,
Doar fariseii orbi și plini de vicii
Cereau ca să își certe ucenicii…
Dar El tăcea…și-L cuprindeau fiori.

Arzânde lacrimi înfloreau în glod,
Căci Regele plângea pentru cetate:
,,Iersusalime, zidurile toate,
Curând au să îți fie dărâmate
Si-mprăștiat va fi al tău norod…”

Și astăzi plânge, cum a plâns și-atunci,
Isus, privind la mine și la tine:
,,Plin de religie si de doctrine,
Sărmane om, m-ai alungat pe Mine
Si nu ții cont de sfintele-Mi porunci!…

Cum cheamă cloșca gălbiorii pui,
Așa te chem, cu brațele-amândouă,
Să-ți torn pe rana sufletului rouă
Și să îți dăruiesc o viață nouă
În care lacrimă pe pleoapă nu-i…”

Prietene, ce ai să faci, nu stiu,
Dar stiu că eu îl voi primi pe Rege…
De orice rău, pe veci, să mă dezlege,
Pun capăt rătăcirilor pribege…
De astăzi, fi-voi, cerurilor fiu.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

21 aprilie 2019

Și totuși te îmbrac cu zori de zi
Și nudul ți-l îmbălsămez cu rouă,
Te modelez cu mâinile-amândouă,
Îți sunt olar, tu amforă-mi vei fi.

Ca Hamlet strig:,, A fi sau a nu fi…”
Aceasta-i întrebarea capitală…
Fac țăndări legi și calc pe ea morală
Și totuși te iubesc ca-n prima zi…

Mă desfrunzesc din ce în ce de clipe
Și fire de argint adun în barbă,
Privirea-mi e din ce în ce mai oarbă
Și-n oase prind dureri să se – nfiripe.

Tot mai încet aud privighetoarea
Și cucul an de an mai scurt îmi cântă,
Reume-n oase albe se împlântă,
Mai strâmtă și abruptă-mi e cărarea…

Văd în oglinzi un om cu fața suptă
Ce-ar renunța la tot… dar nu la luptă.

Iar inima în piept se zbate parcă
Ar vrea să ia la bord măcar un vis
Dar cerul e cu lanț de nori închis
Iar sufletu-i neputincioasă arcă…

Și între două fulgere-arcuite
Din când în când cu Dumnezeu mă cert
În timp ce nori se bulucesc alert
Bătând pe-alei albastre din copite…

Îmi curg în vene fluvii de revoltă
Când curcubeu, te arcuiești pe boltă…