Nicu GAVRILOVICI: Descântec de ploaie

Descântec de ploaie

 

Ești ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale șoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos…

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminți,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minți.

Vei aduce-n mine iarăși primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopții îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul își destramă pașii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Și-n căușul palmei zilnic te adun.

Ruginită umbră, viața-n lotcă trece,
Dangăt de reume mi-a ajuns în os,
Tu ești ploaia care astăzi cade rece,
Eu sunt iarba care te aștept setos…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

14 mai 2019

Lasă un răspuns