Și totuși
Și totuși te iubesc ca-n prima zi
Și pleoapa ți-o sărut ca pe un flutur,
Și totuși vise peste tine scutur,
Și totuși suntem îngeri și copii…
Și totuși te îmbrac cu zori de zi
Și nudul ți-l îmbălsămez cu rouă,
Te modelez cu mâinile-amândouă,
Îți sunt olar, tu amforă-mi vei fi.
Ca Hamlet strig:,, A fi sau a nu fi…”
Aceasta-i întrebarea capitală…
Fac țăndări legi și calc pe ea morală
Și totuși te iubesc ca-n prima zi…
De câțiva ani
,, Eu sunt ce n-am fost niciodată și-un sfert din ce era să fiu. ” I. Minulescu
De câțiva ani mă iau mereu la trântă
Cu viața și cu moartea și cu toate,
Că prea e multă criză de dreptate
Și prea ades aripa-mi este frântă.
Mă desfrunzesc din ce în ce de clipe
Și fire de argint adun în barbă,
Privirea-mi e din ce în ce mai oarbă
Și-n oase prind dureri să se – nfiripe.
Tot mai încet aud privighetoarea
Și cucul an de an mai scurt îmi cântă,
Reume-n oase albe se împlântă,
Mai strâmtă și abruptă-mi e cărarea…
Văd în oglinzi un om cu fața suptă
Ce-ar renunța la tot… dar nu la luptă.
Femeie
Ești giuvaer…
Ochii îți sunt cer,
zâmbetul curcubeu,
Iar pântecul sfânt
îți este pământ…
De ce Dumnezeu
a lăsat
să îti fie sufletul floare
pe care
s-o calce-n picioare
nătângul bărbat?
Potop
Și când adeseori în mine plouă
Mă răstignesc în fiecare strop,
Biet Noe înspre zări privind miop
Având ca streșini mâinile-amândouă,
Iar inima în piept se zbate parcă
Ar vrea să ia la bord măcar un vis
Dar cerul e cu lanț de nori închis
Iar sufletu-i neputincioasă arcă…
Și între două fulgere-arcuite
Din când în când cu Dumnezeu mă cert
În timp ce nori se bulucesc alert
Bătând pe-alei albastre din copite…
Îmi curg în vene fluvii de revoltă
Când curcubeu, te arcuiești pe boltă…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
12 aprilie 2019