Poem liturgic
Asemeni unui pocal,
(poate al sfântului Graal)
porți în vene miresme de îngeri…
Trupul asemeni unui caval
cerșește, corabie pe val,
atingeri.
De tăioase dorințe însângerat,
înger căzut în păcat
vin înspre tine pe ape,
Cerul fie în veci lăudat
că mi te-a pictat
icoană sub pleoape!
Miroseai a iubire
Miroseai în seara aceea a lună plină…
Eu mă rătăcisem
în labirintul tristei galaxii.
La prima vedere
te-am iubit și la a doua
și de atunci te iubesc mereu agonizând.
Miroseai a maree și a altceva
al cărei miros nu îl cunoscusem încă
și am plonjat în adâncul speranței
căutându-te.
Miroseai a ceva…și te-am inspirat
cum în copilărie
inspiram bolta cu îngeri,
Iubire!
Din nou copii
Am încrustat pe cumpăna fântânii
numele tău, aducere aminte
a unei lumi apuse…
Copilăria
ne-a fost comună mamă
ce ne-a-nfiat cu stele înfrățindu-ne.
Îți amintești
cum în scrânciobul lunii
te legănai de îngeri adorată?
Pe umeri îți curgea argint… pe buze
îți înfloreau trandafirii surâsuri.
Bătrân acum, în ciutură îți caut
icoana murmurând
descântec; unde
ți-ai rătăcit cărările, orfană
a cerului?
Aș da oricât
să te mai țin în brațe
și să îți simt
speriată
cum inima în piept îți bate.
Voi încrusta pe cumpăna fântânii
numele meu…
Astfel
vom fi din nou alături,
copii…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
Octombrie 2019