Sunt doar rest dintr-un cântec de greier tăcut,
O bucată de sfoară din bandaj desfăcut,
O sentință strigată de-avocați, în răspăr,
Un soldat cu bocanci murdăriți de-adevăr.

Sunt doar aripă frântă sub mânie de zeu,
O paloare lividă dintr-un alt curcubeu.
Răsărit, într-un ciob de oglinzi măsluite,
În desenul hilar al atâtor cuvinte…

Sunt doar altă copertă, fără file de cărți,
O busolă defectă pe contururi de hărți,
Într-un ceas ruginit, secundarul apter,
Când tristeților orei le rămân giuvaer…

Sunt doar ușă în ziduri crăpate demult,
Zâmbet plâns, de copil, în tăceri de adult…
Un aluat frământat de mâini aspre și reci,
O gutuie uscată, cu semințele seci…

Spectator la un „teatru” cu circari cumpărați,
Ce-n aplauze surde strivesc omoplați,
Închei nasturii vremii ce-mi lăsase godeu,
Rătăcită prin mine, sunt aceeași, doar eu…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

6 mai 2019

E doliu de-o vreme în vechi minutare,
ceaslovul e trist și-a tăcut…
Surâsul Giocondei e scos la vânzare
de-un ciob dintr-o oală de lut.
Din Biblii lipsesc prea multe versete,
Geneza e ștearsă cu foc,
Se-ntrec în minciuni, făcând piruete…
și clovni și farsori la un loc.

„Nimic” e mai mult decât „totul”…deodată,
la hamuri sunt puși corifei,
Și iarba-i păgână, oglinda e spartă
de moftul atâtor atei.
Nisipul ne arde pe ochii de sticlă
în geamătul ultimei hărți,
Duhnește a moarte și-a leșuri de frică,
în tragicul ultimei părți…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

17 aprilie 2019

N-am știut să-mi leagăn pruncii înfășând minciuni la piept,
Mângâind dulcele nopții, adevărul le-am cântat.
De-or veni furtuni și umbre, ei să-și țină drumul drept,
Și din când în când s-asculte al părintelui oftat…

Nu am căutat prin cufăr avuții și rang înalt,
Am țesut din modestie orișice cuvânt rostit.
Mâna mi-e mereu întinsă spre durerea celuilalt,
Zămislită din iubire, în iubire m-am zidit.

Las o lacrimă pe bolta unui cer ce-mi plânge-amiezi,
Și pe gene scriu, cu norii, neputințele de om…
Parcă-i tot mai frig în oameni, și prin suflete zăpezi,
Cum să înfrunzești viața, dacă sevă nu e-n pom?

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

Scrii lacrima pe lutul crăpat de promisiuni,
O perfuzezi pe-artere, te cureți de minciuni…
Când crezi că adevărul are mai multe doici,
În brațele materne, cum să te mai întorci?

Te prinzi cu franjuri rupte de-a cerurilor torți,
Și-ți vin păgâni aproape, cu norii altor sorți…
De crezi în orbul minții și-n glasuri de proroci,
Să fugi adânc în tine, să nu te mai întorci!

E plin de frunze triste ce-și caută-adăpost,
În toamna-atâtor ramuri căzute fără rost. Când strângi pleoapa uitării, iertarea de-o invoci,
Să-i lași luminii cale…la ea poți să te-ntorci!

Când tu ești recviemul cântat pe două voci, Din propriul naufragiu, mai știi să te întorci?

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

Și-au prins butoni de os la mâneca trufiei,
Și au cusut cu beznă pe tivurile iei…
Semințe de-ndoială să germineze-n corduri,
Diezi, prin game mute, să cânte dezacorduri.

Se ofilesc cuvinte în false oratorii,
În rest de lumânare… doar ceara și actorii.
Sufleorul e amnezic în crivățul hârtiei,
La ultimul spectacol din roșul hematiei.

Și-abia de mai zvâcnește în floarea de magnolii
O lacrimă de nor ce-și poartă roua-n dolii.
Sub frunți de lașități se stinge-o perseidă,
Un fluture se zbate în trupul de omidă.

Când ultimi figuranți, pe ziduri vechi de pietre,
Croiesc decoruri moarte din licăr de paiete,
Se schimbă reliefuri, și-i doar butaforie…
Un glonț încărunțit de-o altă geografie.

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)