„Hanul răzeșilor – Letopisețiul lui Marin Beșcucă”

OROLOGIU ÎNTRU DEȘTEPTARE

Vasilica Grigoraș

Volumul „Hanul răzeșilor – Letopisețiul lui Marin Beșcucă”, publicat la Editura Papirus Media din Roman, 2021 este o lucrare de mari dimensiuni (1696 pagini). A apărut în Colecţia „2021 – Anul Garabet Ibrăileanu, 150 de ani de la naştere” – Poesis. Cartea este recomandată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România – Filiala „Filip Brunea Fox” Roman & Societatea Culturală „Clepsidra” Roman. Adaug și faptul că despre „Hanul răzeșilor – Letopisețiul lui Marin Beșcucă” s-au exprimat și au emis importante aprecieri: Cornel Paiu, Doru Dinu Glăvan, Pompiliu Comșa, Ioan Constantin Rada, Gheorghe Pârlea, Marta-Polixenia Beșcucă. Am menționat aceste informații pentru că girează valoarea și însemnătatea acestei scrieri.

Știind că titlul unei cărți exprimă chintesența scriiturii, inevitabil gândul m-a dus la ceea ce înseamnă LETOPISEȚ; conform dicționarului explicativ al limbii române: „scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică, cronică”. Mergând mai departe pe această idee, mi-am amintit de opera marilor cronicari moldoveni – Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, și m-am întrebat: este posibil ca și-n zilele noastre să se scrie cronici ale timpului pe care îl trăim? Citind textul lucrării,  pot spune că, din fericire, da, este posibil acest lucru. Și, da, avem cronicari de seamă, asemenea lui Marin Beșcucă. Dovada de netăgăduit este acest volum, despre care preotul poet Cornel Paiu ne spune: „Conceput în versuri, când lirice, când descriptive, „Hanul Răzeşilor – Letopiseţiul lui Marin Beşcucă” este o veritabilă frescă – culturală, istorică şi socială – a răstimpului în care a fost redactat, dar şi mai mult decât atât, datorită incursiunilor în istoria şi cultura română şi a unor largi popasuri în istoria universală, inclusiv în istoria biblică a umanităţii, întreprinse cu discernământ, cunoaştere, nestăvilit entuziasm şi vulcanic elan creator”.

Autorul corăbian (n.1957, Corabia, județul Olt) a orânduit LETOPISEȚIU pe 366 de zile, intervalul cuprins între 24 noiembrie 2019 și 23 noiembrie 2020, alcătuind o suită de tot atâtea poeme, prin care prezintă viața actuală a românilor, dar sondează și etalează cu vădit aplomb un îndelungat parcurs istoric, reușind cu brio să scrie o cronică veridică a prezentului cu incursiuni în istoria, religia, mitologia, cultura țării și poporului.  Ne aflăm în fața unei lucrări de excepție, o creație literară scrisă în spiritul a ceea ce a afirmat Tudor Arghezi în „Despre arta literară”: „În limbă cuvintele nu stau izolate. Dicționarul le dă ordine și explicare. Comunicarea ideilor începe cu alegerea cuvintelor. Împrejurări deosebite cer cuvinte pe potriva lor.” Așadar, „Marin Beșcucă nu stâlcește limba română, cum ar afirma unii, ci o împodobește cu straie domnești, culege timpului perle din epoci diferite și făurește șirag nou, să știe românul ce grai avea muma mumei sale și câtă miere curgea în arhaic pe limba strămoșului.” (Marta-Polixenia Beșcucă)

Poetul, asemenea unui răzeș adevărat se apleacă, se înclină  cu smerenie în fața vieții, simțind și afirmând că „Dumnezeu este! Nimic și Niciodată fără Dumnezeu!” Această formulă a mărturisirii credinței este un laitmotiv al întregii cărți, care începe astfel: „…da, Bunule DUMNEZEU, sunt eu, Marin, păcătosul Tău rob,/ acela atât de păcătos, că TU, Doamne, TU și numai TU mi-ai dat frâiele/ cu care să izbândesc în drumul îndemnului dinspre Tine/ și în zi de DUMINICĂ!”

Cu strădanie, Marin Beșcucă, asemenea țăranului liber „își clădește singur casa și-și făurește sufletul” nu pe un loc viran, nu în vid sau în van, ci se bazează în demersul său pe un sprijin stabil, puternic, rezistent în timp și spațiu, pe care îl invocă: „deja sângele meu simte strigătul de luptă al Sfântului Ștefan, Voievodul Cel Mare!/ iar răzeșii din mine se vor lupta cu orice opreliște scoată, din mine!, Poemul HANUL RĂZEȘILOR!// doar așa voi simți cum sufletul meu duce flamura-n scânteie/ peste ȚARA SUFLĂRII ROMÂNEȘTI, cuprinsă-ntre apele de dor românesc,/ Dunăre, Bega, Tisa și Nistru”.

Letopisețiul lui Marin Beșcucă este un tratat de istorie, de teologie, de cultură care ar trebui să fie studiat cu mare atenție pentru că astfel putem învăța adevărate lecții de viață, prin care putem zidi temelia de rezistență a construcției propriei vieți și a neamului.  Originalitatea scrierii Letopisețiului este de netăgăduit, respiră prin toți porii versului și ai cuvântului bine plasat și rostit cu temeinicie. În această manieră, autorul realizează prețioase cuceriri în arta scrierii, a literaturii, vădind concepții și comportament specifice răzeșului român. Țăranul înstărit, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la străbuni a pierdut în timp calitățile și trăsăturile esențiale ale omului înfrățit cu pământul din care s-a născut. Autorul ne invită la o introspecție și la o revenire la adevăratele valori ale neamului. „eu mă conjug timpului din convingerea că MISIA mi s-a venit dintr-o,/ hai să zic, pregătire în prealabil, simțind vâltoarea ei din vâltoarea vieții/ care nu m-a lăsat, dar nici nu m-a scos izbeliște până-n cădere,/ când TU, Doamne…/ apoi poțiunea s-a venit din bobul de rouă, din firul de brumă și din fulg,/ vântul spulberând toate iluziile și toate ispitele până-n Pragul de acum știut,/ este o formulă nouă pentru mine, dar vechiul strigă!/ din tradiția lăsată în… vatra părintească, de unde m-am săltat/ adulmecând din neștiut-nepriceput Chemarea/ care nu mi-a lăsat spațiu gândului,/ ci mi-a frământat acest aluat din care m-a dospit…”.

Stilul riguros, uneori puțin transparent, nu se deschide spre facilitate, dar se adaptează foarte bine la o povestire a cărei vervă abundentă în informații și trăiri. O extremă spontaneitate a îngăduit autorului să scrie pasaje de o reală complexitate, ceea ce presupune un efort deosebit pentru a fi citite.

Cronica „Hanul răzeșilor…” este scrisă cu entuziasmul compunerii îndrăznețe, cu o râvnă intelectuală și creativă de admirat. Deși la prima vedere pare un vârtej de idei, scrierea este concepută cu distincție conceptuală, cu justă și profundă rațiune de înrâurire a vieții cu un suflu amplu de prospețime.

Compoziția textului se bazează pe o paralelă inspirată între acum și atunci, între aici și acolo. Pentru o corectă înțelegere este nevoie de atenție sporită în identificarea și interpretarea corectă a figurilor de stil, în mod deosebit: metafora, paradoxul, aliterația, repetiția… În acest scop, lucrarea trebuie citită pe îndelete, de revenit iar și iar asupra textului.

Evoluția poetului este una din cele mai limpezi, expresia chipului său lăuntric câștigă în consistență, pe măsură ce inspirația se adâncește. Descoperim un lirism strict personal, cu efuziuni de înalte și delicate calități scriitoricești, în care se împletesc armonios rațiunea și afectul, logica și sentimentul, cu efect muzical discret, perceptibil doar de cei care sunt pregătiți să asculte, să audă și să înțeleagă mesajul poemelor. Numai astfel, cititorul descoperă frumosul, binele și adevărul.

Maniera în care este scris LETOPISEȚIU degajă constante revelatoare ale personalității autorului cu reale șanse de a se impune în spectrul literaturii române la începutul mileniului trei. Prin creația sa, Marin Beșcucă se individualizează, iese în evidență și se înalță deasupra „proletariatului literar” de astăzi, care își înmulțește opera doar cantitativ, nu și calitativ. Și acest lucru, în condițiile în care societatea n-aduce intelectualului, scriitorului decât decepții, neajunsuri și înfrângeri.  Oamenii, în general, slujitori ai cuvântului cu atât mai mult, se simt în largul lor doar singuri, față-n față cu ei înșiși și cu Cerul Cerului. Acest lucru poate fi o explicație a retragerii autorului, fie și doar pentru 366 de zile în HANUL RĂZEȘILOR pentru a medita și a descoperi, apoi prin noblețea interioară și iubirea față de semeni, să împărtășească și celorlalți, cu dorința-i învârtoșată de a reveni oamenii la viața în spiritul răzeșului: „Orologiul e frânt din mijloc/ și face un parșiv joc de creion pe pendular,/ curcubeul îmi cere funicular,/ e prea multă tarabă în indigo/ programul de țară e… un mișto!/ mulțumescfrumos,/ așa de lung mi s-a părut Poetule,/ timpul se rezema pe mine!/ pe obraz de timpan părea că-l aud și pe Doctor IFT…/ (poate, unde sunt nebărbierit, mi-am zis)/ Orologiul mă scormonea în trecut!/ Doamne ajută-mă-n Spirit de Răzeș!”

Aplecându-se asupra Revoluției de la 1989, a evenimentelor de la Timișoara și din țară neelucidate nici până astăzi sub aspect juridic și istoric, revoltat de toate nimicniciile din țară și nu numai, „dar Doamne, cât de scump timpul!/ i-am pus Acolade, să strâng în mine Timișoara/ pe care Mnieru mi-o pusese la talpa minții de PATRIA CEA DRAGĂ!/ Revoluție căutasem prin Revoluția Timișoarei,/ Revoluție din care să duc orbită universală peste un fapt istoric/ nereținut la plurivalența de reper pentru viitor…/ jocul, în cele din urmă, n-a urmat oamenii, a trecut Printre ei/ și le-a răpit dreptul de a răsturna bolovanul devenirii socio-umane,/ comunitare mai ales…”, Marin Beșcucă deplânge soarta răzeșului de astăzi oprimat de cozile de topor din țară și din afara ei: „Frate Răzeșule!/ domnule, efervescența asta nu o au toți eunucii lumii noastre/ acum suligați pe val, fără arcă însă!/ far din noapte, Steaua Polară a fost umilită de un cumpărător/ care și-a pus numele lui peste peretele ei,/ Doamne, dar până când?/ este ca la netotul cu MUIE pe Drapelul României!” Pe bună dreptate, regretatul Doru Dinu Glăvan, președinte UZPR, consideră că autorul: „Este un poet incisiv, în niciun caz nu vorbim de un poet al trăirilor pasive, visarea nu pare a fi un punct dominant în poezia sa, poemele sale își trag forța din trăiri vii, cotidiene. Este un poet analitic, un cercetător, dar și un luptător, reușește să transmită mult din ceea ce simte, poate mai mult decât este îngăduit.”

Într-un mod cât se poate de evident, autorul evocă prin vers atât realități grandioase ale istoriei cât și umile aspecte ale vieții contemporane. Întâlnim o varietate de perspective și o diversitate de traspuneri lirice în imagini și tonuri care răsfiră, degajă senzații și trăiri. Pentru generațiile de astăzi și cele viitoare, cartea este un autentic document istoric, o capodoperă a creației literare actuale.

Cronicarul Marin Beșcucă cercetează și constată, se interoghează și găsește răspunsuri, se destăinuie cu sinceritate, iar în momentele de adâncă tristețe, într-o cheie profetică privește cu sufletul spre Lumina Lumii, se îmbărbătează pentru că știe și crede cu adevărat că: „Dumnezeu este!/ Nimic și Niciodată fără Dumnezeu!”, nădăjduind întru DEȘTEPTARE.