(Nota editorului)
Lucrarea „TIMIȘOARA – Acolade peste timp” se dorește a fi interesantă de citit și de înțeles de cât mai mulți, conținând un mesaj trimis pe diagonala țării, dar și un omagiu adus eroilor-martiri căzuți în zilele Revoluției române din 1989, un semn de respect și considerație pentru cei care au crezut în idealurile Revoluției pornite de la Timișoara.
Multe dintre poeme au fost create în anii ’90, respectiv chiar în primii ani la început de Mileniu III, când efectele Revoluției erau încă neclare iar mulți dintre noi, cetățenii Timișoarei nu înțelegeam prea multe.
Acest omagiu este manifestat într-un mod aparte, oferind cititorului un șir de creații poetice proprii, inspirate din diferite perioade post-revoluționare, dar și ca un rezultat al frământărilor sufletești provocate autorului de diferendele sociale și politice, despre care atâta lume discută și se pronunță destul de ambiguu.
Scrierea acestei cărți are o mică, dar interesantă, poveste. Am aflat de talentatul poet Marin BEȘCUCĂ prin intermediul site-ului și Revistei „Logos & Agape” (coordonate de distinsa poetă Mariana GURZA), publicații cu un veritabil rol de „burete” de creații și creatori literari, atrăgând într-o perioadă destul de scurtă foarte mulți scriitori valoroși, cu o mare sensibilitate artistică. Am fost plăcut surprins de stilul particular de exprimare, de provocările îndreptate atât către cititorii inițiați dar și înspre cititorul ocazional, pe care-l determină la cugetare și reflexii prin puterea de impresionare a rândurilor încărcate de metafore din poemele sale.
Am început să corespondăm, mai ales pe marginea celor publicate, dar și despre alte teme de actualitate. Așa am aflat de experiențele literare, jurnalistice și de viață avute anterior, mai ales din postura de contemporan în cele două epoci ale societății românești, dar și ca prezență vie, poate prea păsătoare față de existența umană la puntea dintre cele două Milenii. Am discutat și de povestea înregistrărilor interviurilor excepționale luate unor personalități politice și culturale de excepție, în capul listei fiind Seniorul politician țărănist Corneliu Coposu (ultimul interviu în viață) și Ex-președintele țării Emil Constantinescu. În această vară, făcându-i poetului o vizită la Dorohoi, am înțeles mai bine „domeniul DILIMANDJARO”, cântat și descântat în scrierile sale de zi cu zi, de fapt un teren, rămas parcă al nimănui, dar acum marcat de vecinătățile căsuței de domiciliu a poetului, (str. Dumbrava Roșie, 188), având mereu în față ruinele unei foste întreprinderi socialiste și perspectiva unui deal „agricol” cu culturi aleatoare. Devenit atât de familiar cu locul nimănui, în creațiile recente, Marin BEȘCUCĂ s-a autointitulat MONSTRUL de pe DILIMANDJARO, dând o semnificație și mai aparte poemelor semnate astfel, de luptător neînfricat, un adevărat pericol față de dușmanii noștri, dar lăsând vizibilă și ceva din armura lui Don Quijote de la… Dorohoi, Dumbrava Roșie 188.
În urma discuțiilor și corespondențelor purtate am descoperit în poetul-jurnalist Marin BEȘCUCĂ un foarte atent analist a ceea ce a ajuns să însemne pentru români Timișoara, după sloganul „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara”. Această preocupare nu s-a dovedit doar de conjunctură, (gen „DILIMANDJARO”…), ci o considerație, poate chiar obsesivă, de lungă durată, cu importanță marcantă pentru propria-i trecere prin timpul ultimilor 30 de ani. L-am observat prețuind un tom de poezii în manuscris compuse cu 15-20 de ani în urmă, chiar pe malul Begăi, fiind cu treburi prin Timișoara. Apreciind stilul complex, cu o fericită combinație între consemnările debordantului jurnalist și pana ingeniosul poet, am oferit susținerea din partea Editurii Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI din Timișoara, a conceperii și apoi editării acestei cărți. Am simțit o adevărată binecuvântare a lui Dumnezeu să realizăm împreună o punte de legătură de suflet „intercomunitar”, cuprins foarte bine în interiorul neamului românesc, pe diagonala Dorohoi – Timișoara.
Titlul cărții este inspirat ales, trezind un interes special cititorului divers, mai ales prin asocierea numelui orașului martir TIMIȘOARA, în al XXX-lea an de la Revoluție, cu cuvântul „acolade” definit prin dicționare ca având mai multe sensuri. Astfel, titlul va atrage atenția cititorului în mod diferit, așteptările acestuia putând fi caracteristice și nivelului de pregătire profesională sau pasiunii acestuia. Astfel:
- un cititor, mai cunoscător al tradițiilor istorice ale popoarelor, cuvântul „acolade” l-ar duce cu gândul la denumirea ceremonialului medieval de învestire a unui cavaler, constând dintr-o îmbrățișare și o atingere cu latul spadei;
- un mai pasionat de arhitectură s-ar gândi la elementele specifice stilului gotic, care poartă această denumire;
- alții, mai deprinși cu realizarea de scrieri sintetice, cu anumite scheme de redactare, se vor aștepta la cuprinderea în carte a unor referiri exprimate sumar, prin cuvinte cheie, dispuse orizontal/vertical. De asemenea muzicienii se pot aștepta la exemplificări prin reprezentarea grafică a unor portative muzicale;
- acei mai obișnuiții cu științele exacte, în special cunoscători ai teoriei mulțimilor (matematică), s-ar duce cu gândul la semnele grafice care cuprind, între numitele acolade, mulțimi de numere, sau în expresiile aritmetice și/sau polinomiale, un șir de operații matematice grupate în paranteze mari și mici.
Din toate aceste perspective, urmărind cu atenție cele scrise pentru această carte de către autorul Marin BEȘCUCĂ, am descoperit într-un anume fel, o abilitate extraordinară de a cuprinde de fapt, într-un mod firesc toate aceste sensuri, mulțumind astfel pe toată lumea. Poemul – ca specie a poeziei epice – este prezent majoritar în carte ca formă de exprimare literară, pe mine, din postura de cititor ocazional, m-a condus cu gândul la timpurile trecute, spre diversele stări controversate trăite-n Timișoara de-a lungul anilor, care însumează mai mult de jumătate din perioada-i românească, de după marea Unire, în mod practic de când mă știu ca fiind timișorean, începând cu 1967, anul mutării aici cu familia și până în prezentul anului 2019.
Recunoscându-mi pregătirea profesională orientată mai mult spre tehnică, cu ceva veleități de matematician, abordând tematica cărții, îmi permit „o acoladă deschisă”, (dar deschizând doar o paranteză mică…), să afirm cu convingere faptul că, pentru mine personal, Decembrie 1989 a însemnat cu adevărat o revoluție înfăptuită pe toate planurile: material, juridic, economic, social, profesional, spiritual și sentimental. Citând din PREAMBUL: „…Timișoara se reazemă/cu coatele pe Bega,/puhoi de gloanțe și studenți,/ profesori, muncitori/ s-au înviat ATUNCE…/ Phoenix în Decembre!”, mă asociez imaginii exprimate de poet. Astfel, cutez să-mi exprim liber punctul de vedere (un drept câștigat!…) că, totuși, în ciuda unor voci prezente, (pretinse „extrem de competente”, dar mereu parcă prea sonore… trâmbițând argumentări încărcate de îndoială față de existența vreunei revoluții – …dar și ei niște câștigători ai dreptului de liberă exprimare…), că ceea ce s-a întâmplat în 1989 se încadrează în condițiile definitorii pentru o Revoluție, atât pentru popor cât și pentru patrie.
Reprezentând Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI din Timișoara, nu pot să nu menționez faptul că, în cazul eșecului Revoluției n-ar mai fi existat șansa unui sistem particular de învățământ, n-ar mai fi existat Editura… De aceea, sunt convins că „acoladele” sugerate de autor cuprind, sub aspect matematic, încă foarte multe paranteze mici și mari nerezolvate încă: „… sunt patru operații temelie,/ din ele, minți dospite,/ le-au înmulțit,/ cu miile, / doar în conștiințe,/ nu se știe exact/ de s-ar fi, ori nu,/ o geometrie,/ desenul minții nu e terminat,/ ATUNCI a fost ATUNCI!” (24 – ARITMETICA UITĂRII)
Și aerul de sinteză, cu planificări, enumerări se simte în „acolade”, pretutindeni în carte: „și colcăie timpul,/ și colcăie pământul,/ și colcăie aerul…/ și cât de rece e roua!/ hai, flirtați,/ scenaristul e pe fază!” (38 – SCENARIU). Surprind BOEMELE, cu gând la arpegii muzicale, pe tonalități diferite: „copiii vor CD-uri/ și adunări de stradă,/ cu concert cu tot!/ și Concertul curge…/ de-aia și Boema se sui-n tramvai/ adulmecând tristeți din Phoenix…” (42 – BOEMA ÎN TRAMVAI). Spre deosebire de poezia 97 – BOEMA, mai de la urmă, unde… „….eh BOEMA, ce-ți e!/ a coborât în târg,/ prea-s goale sălile,/ dar e aer,/ liber!/ uite cortul cum se-ntinde/ peste sânge de concert”…
Și „acolada arhitecților”, cu zveltețea învățată pentru stilul gotic, se vede parcă, și-n alte case mai reci la momentul evaluării poetului, zugrăvite aparte în succesiunea de poeme: 83 – CATEDRALA, 84 – OPERA și 85 – BALCON, balcon pe care „…să nu-l mai dăm cu var!/ nici să-l ascundem sub afișe,/ își are spaima lui!/ și locul lui și-l are, peste cruce”.
Citind și recitind manuscrisul propus de poetul Marin BEȘCUCĂ, am remarcat amprenta adâncă asupra creației dată de experiența excepțională în munca de jurnalist, asemuindu-i atitudinea cu a distinsului scriitor și jurnalist Timișorean, Lucian-Vasile SZABO, un remarcabil analist privind rolul Timișoarei în Revoluția română din 1989. Relevant în argumentarea acestei opinii este lucrarea „SINDROMUL TIMIȘOARA 1989: ADEVĂR ȘI IMAGINAR. Strategii de comunicare mediatică într-o realitate explozivă”, publicată de Lucian Vasile SZABO în 2013, în colecția DOCUMENTE a editurii MEMORIALUL REVOLUȚIEI 1989.
Ca o aură a cărții, poate fi descoperită de cititor semnificația onorantă a cuvântului „acolade”, asociat Timișoarei, în cele 103 titluri de poeme inspirate de Timișoara ultimilor 30 de ani. Marin BEȘCUCĂ, poate surprins de sintagma „Patria mea cea dragă, Timișoara”, folosită de mine ca argument în susținerea normal subiectivă, dar și patriotică a „cazului Timișoara”, poetul își cantonează frecvent această sintagmă în poeme, în contextul unor diverse referiri: „eh copile, copile,/ PLÂNSET DE PESTE TOT cere/ să nu uitați de PATRIA CEA DRAGĂ,/ TIMIȘOARA!” (49 – PLÂNSET DE PESTE TOT), „AMESTECUL s-a consfințit de timpuri,/ timpurile se pare, niciodată nu-l înfrâng,/ fractura de nu s-a ivit are condiție nescrisă:/ TIMIȘOARA, PATRIA CEA DRAGĂ!” (55 – MULTINAȚIONAL).
Cartea, atât de încărcată de metafore, pregătește o acoladă mare de investire a Timișoarei în grad de oraș-„cavaler” al României deschise către democrație și civilizație occidentală. Poemele cuprinse semnifică îmbrățișarea caracteristică ceremonialului, dar are și rigoarea spadei – semn al responsabilității, pe umerii celor rămași și ajunși să cârmuiască.
Mesajul important al scrierilor este întărit în partea finală prin adăugirile făcute, cuprinzând câteva eseuri-considerații despre Proclamația de la Timișoara (1989), despre Seniorul politicianismului românesc, Corneliu Coposu, respectiv de lecția de răspundere patriotică lăsată de Domnul nostru Ștefan cel Mare, întâiul întregitor de neam. Cartea se dorește a se încadra în categoria de lucrări motivate și dedicate aniversării a 30 de ani de la Revoluția din 1989.
Autorul Marin BEȘCUCĂ, prin acoladele-i versificate, îmbrățișează acum Timișoara așa cum este ea, dar și cu speranța unei deșteptări perpetue a locuitorilor iubitori de „PATRIA CEA DRAGĂ”, să rămână o fereastră deschisă prin care să pătrundă tot binele democrației europene, determinând ca toată ROMÂNIA să ne fie O PATRIE MAI DRAGĂ tuturor românilor.
Așa să ne ajute DUMNEZEU!
Dumitru MNERIE – Director al Editurii
Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI
din Timișoara