Cu îmbrățișarea ta ai fi în stare
Să -alini un dor ce inima mi la cuprins,
Să-ți simt iubirea precum razele de soare
Să-mi umpli golul ce-mi părea de neatins.

Sărută-mi iar gura cu buzele-însetate
Ce din durere grea zâmbetul și l-au pierdut,
Şi-îți voi zâmbi din nou cu aceeași bunătate
Cu dragostea curată la fel ca la-început.

Sărută-mi fruntea cum făceai de-atâtea ori
Şi alungă-mi gândurile ce mă întristează,
Fă-mă să cred că doar pe mine mă adori
Când inima din pieptul meu ușor vibrează.

Şi toate îndoielile din inimă o să dispară
În locul lor vor naște iarăși visurile noastre ,
Iar zori de zi călduți și-o nouă blândă toamna
Ne vor purta în zbor senini spre zările albastre.

——————————-

Maria HOTEA

15 octombrie, 2018

Doar gândul mi-l ascult, uitării totul i-am lăsat,
Cu zâmbet și iertare bunătatea eu le-am arătat
N-am aruncat cu pietre în semenul de lângă mine,
Am învățat să rabd știind că o să-mi fie bine.

Când n-am avut am învățat însă să cred,să sper,
Dar am muncit fără ca altuia din truda lui să-i cer
Când altora le-a fost în viaţă mai bine decât mie
N-am pizmuit, în mine am crezut și-n omenie.

Eu locul în viată mi-am știut și nu m-am încruntat,
Ci am privit atentă- o floare înflorind în loc întunecat
Lângă o piatră corola și-a înălțat ne-cautând pricină,
Doar frumusețea-i am păstrat-o în gând, fiind senină!

——————————-

Maria HOTEA

12 octombrie, 2018

Tristă-mi pare și pădurea,
Ce îmi tulbură privirea
Toamna face iar furori,
Îmbrăcând-o în culori.

Undeva în depărtare,
Soarele-abia răsare
Printre norii cenușii,
Trimite raze târzii.

Nostalgia încet se întinde,
Valul ei gându-mi cuprinde
Eu cu-n zâmbet îndrăznesc,
Doar prin vise să pornesc.

Aud parcă o simfonie,
Ce natură doar o știe
Sufletul ar vrea să plângă,
Simțind inima-mi nătângă.

Un suspin iscat din dor,
Mă apasă în piept ușor
Iar cuvintele-n tăcere ,
Se ascund fără de vrere.

Iubirea e veșnic trează,
Ea cu fluturi albi valsează
Iar sub genele umbroase,
Se nasc lacrimi tumultuoase.

Parcă ar vrea să îmi aline,
Clipe de tristețe pline
Când stingher sufletu-mi este
Ce liniștea nu-și găsește!

——————————-

Maria HOTEA

10 octombrie, 2018

Tăcut în loc el se oprește
și atent privește-n jur,
Trec călători cu pași grăbiți
ne luând seamă- împrejur
Pe-o bancă liniștit se așează
și începe-un suav cânt,
Numai omul și vioara
plâng în adieri de vânt.

Ascult cu suflet liniștit
cum plânge-încet vioara,
Privesc la mâna tremurândă
și inima începe să mă doară
Arcușul lunecând pe coarde
tristețea o exprimă,
Cu măiestrie omul cântă
iar melodia ce-i sublimă!

Mă întreb ce doruri oare
sufletul îl tot frământă?
Ce patimi grele, neștiute,
le simte inima lui frântă
Doar vântul toamnei reci
spulberă frunze pe alei,
Iar omul plânge singuratic,
în cântul cu vioara anii grei!

——————————-

Maria HOTEA

8 octombrie, 2018

Din ruginiul toamnei să-mi înțelegi suspinul
Când frunzele din ramuri le smulge vântul,
Să-mi simți în toamnă dorul trezind iarăși fiori
Iar lacrimi cristaline să-ți fiu în picuri din nori .

Iubirea mea să-ți fie o dulce simfonie
Ce-o cânta toamna blândă în mantia argintie,
Să-ți mângâie auzul când în singurătate
Cu gândul călător te pierzi în neagra noapte.

Când străluciri de stele se sting târziu zori
Pe bruma toamnei reci pașii să-ți porți ușori,
Eu să-ți revin în minte iar tu să mă dorești
Ca-n dulcea îmbrățișare iubire să-mi șoptești .

În vuietul pădurii ce toamna o desfrunzește
Să-ți amintești de mine, cea care te iubește,
Iubirea mea de vrei n-o închide în uitare
Fără de voie eu… voi reveni cu dor din depărtare!

——————————-

Maria HOTEA

7 octombrie, 2018

Văd două frunze-n ram ce încă n-au căzut,
Gândul îmi zboară iar în clipe din trecut
În suflet port tristețe căci toamna-mi amintește,
De acele clipe dragi ce au rămas poveste .

Din nopțile cu lună când te-așteptam cu dor,
Mai simt încă în piept același cald fior
Dar timpul îmi șoptește iubirea în cuvinte ,
O plâng numai în versuri cu-o lacrimă fierbinte!

Cu mine plânge cerul de-al toamnei nostalgie,
Iar inima din pieptu-mi iubirea o reînvie
Îmi este dor de tine, de timpul ce-a trecut ,
De calda îmbrățișare și de al tău sărut .

O stavilă între noi destinul o așează ,
În mintea mea rămâne iar amintirea trează
Şi-n murmur de șoapte aș vrea iar să te chem,
Căci nostalgia toamnei îmi părea a fi blestem !

Doar cu privirea număr copacii de pe alei,
Sunt dezgoliți de frunze cum sunt și ochii mei
Să pot întoarce timpul te-aș vrea iar înapoi,
Cu dor iar să împlinim iubirea amândoi!

——————————-

Maria HOTEA

5 octombrie, 2018

Iți văd aievea chipul trist și obosit
De doruri grele fiindu-ți chinuit ,
Privești o floare ofilită în fereastră
Ce ascunde-n ea povestea noastră.

Şi simt cum clipa peste tine trece
Precum o apă cristalină însă rece,
Iar fața ți-e îmbătrânită,prea devreme
Tot ascultând cum vântu-n ramuri geme.

În umbre nevăzute chipu-ți se destramă
Simt doar fiorii reci și-mi este teamă ,
Curg fără încetare orele târziu, în noapte
Se stinge însă visul iar tu îmi ești departe.

Tristețea somnul dulce iar mi-l fură
În șemineu focul revarsă-n jur căldură,
Pe aripi nevăzute gându-i iarăși călător
Prin amintiri târzii mânat este de dor.

Şi atinge în grabă ca-ntr-o îmbrățișare
Un câmp cu flori în răsărit de soare,
Pe care pașii noștri l-au călcat ușori
Când noi eram îndrăgostiți și visători.

Se stinge vraja nopții încet în zori
Tu îmi rămâi în gând dându-mi fiori
Iar peste chipul lumii lumina se revarsă
Simt dorul -n suflet iar inima mi-e arsă!

Cu sufletul meu cald te voi cuprinde
Dăruindu-ți magia iubirii ce-ți va surâde,
Iar inima din piept îți vor trezi gingași fiori,
Precum se deschid petalele fine al unei flori.

Furându-mi pe înserate un dulce sărut,
Vei înțelege că el este în iubire un început
În blânde mângâieri vom simții adieri de vânt,
Împletindu-le cu șoapte nespuse-n cuvânt.

Voi întinde spre tine brațele sufletului meu,
Ce te vor strânge într-o îmbrățișare mereu
Și-n clipa magică trăită în pragul inserării,
Un colier să-mi dăruiești din perlele marii.

Visători vom privi cu drag cum stelele se arată,
Luminându-ne drumul iubirii ce-i minunată
Pe trupuri îngemănate să curgă raze de lună,
Când din depărtări o strună de vioara suspină!

——————————-

Maria HOTEA

3 octombrie, 2018

În adieri de vânt,
macii sângerii cu mine vorbeau
Iar trista poveste în șoapte
doar eu le-o înțelegeam,
Suspinând mi se plângeau
că sunt gingași și delicați
Dar că în zori treziți din somn,
de rouă sunt încărcați !

Ei ,macii purtători ai iubirii
nu înțelegeau legea firii
Îi simțeam dar îngândurată
îi alintăm cu privirea,
Aș fi vrut să rup din soare
doar câteva raze aurii
Prin ele să le aduc în dar,
din sufletu-mi mângâierea.

Trezindu-mă din lunga visare
priveam în tăcere macii
Şi-o lacrimă sub genele mele
simțeam cum se zbate,
Doar soarele tomnatic
ce se pierdea printre norii cenușii
Lua cu el povestea macilor
și dorul ce mintea-mi străbate!

Tu nemurirea pui adesea în clipe
Ce-s trecătoare însa lasă în gând,
Doar amintirile din toamnele însorite
Când fericiți le petreceam zâmbind.

Se înfiripau în nopții mulțimi de vise
Noi stelele le număram pe rând ,
Ne mângâia cu blânda-i adiere vântul
Iar frunzele cădeau din pomi foșnind .

Cu pași ușori călcam covor de frunze
Dar tu adesea te opreai din mers,
Pe buzele-mi fierbinți îmi dăruiai sărutul
Eram doi visători pierduți în univers!

Când toamna pașii ce-ți poartă iubirea ,
Îi aud în foșnet de frunze arămii
În ochii-ți iubitori iți citesc fericirea
Și oful din dor se pierde știind că-mi vii.

N-am să mă pierd iubite cu firea,
Am să-ți răspund cu-n dulce sărut
Doar inima-mi tresare fiindcă iubirea,
La atingerea ta o simte ca la început.

Tremurând însa renasc iarăși fiorii,
Ei sunt stăpânii sufletelor noastre
În trupuri zămislind dorințele iubirii,
Când visători simțim magia din astre.

Lumina din stele trezește plăcerea,
Ce arde pe altarul din dorul aprins
Iar trupuri flămânde simt mângâierea,
Din focul iubirii ce este de neînvins.

Cu patimă aprinsă în caldă îmbrățișare,
Sărutul fiind scânteia din aprigul amor
Luna măiestră privindu-ne cu uimire,
Înțelege se pare iubirea născută din dor!

Revin în gând pe rând doar amintiri fugare
Și în singurătate absența ta mă doare,
Mă întreb când oare au trecut atâția ani
Când fericiți noi ne plimbam pe sub castani.

În zbor ,pe nesimțite trecut-au anii tinereții
Pe umeri simt doar greutatea bătrâneții,
Tu îmi revii în gând dar știu că ești doar amăgire
Departe-mi ești și-mi rătăcești prin amintire.

Prin șoapte neînțelese zadarnic eu te chem
Iar pașii rătăcesc prin frunzele căzute care gem,
În suflet mai păstrez iubirea arzătoare pentru tine
Dar știu că timpu-i trecător, nicicând el nu revine.

Doar dorul tău în suflet simt ce mult mă doare
Așa cum bruma toamnei ofilește orice floare,
Plâng pe alei castanii cu ramurile desfrunzite
Iar genele le simt de lacrimi calde umezite!

——————————-

Maria HOTEA

30 septembrie, 2018

Știu doar ca-mi este dor
De ani ce-au trecut în zbor ,
Aș da și ani din viața mea
Să fiu copil de s-ar putea .

Când nu știam ce-i suferința
Ne-înțelegând ce-i neputința,
Crezând în basme și povești
Ce în real nu le-întâlnești .

Și cât as vrea de s-ar putea
Părinții mei să-i pot vedea,
Ei au muncit cu trudă și sudoare
Să nu cunosc cuvântul *supărare*.

Un an din tinerețe să-l trăiesc
Aș vrea prietenii să mi-i găsesc,
Dar pașii viața ni i-a despărțit
Destinul fiecăruia i-a fost ursit.

Și câte oare n-as mai vrea
Dar viața nu o pot schimba ,
De îmi e bine sau mi-e greu
Prin timp o trecătoare sunt și eu !