Ce-aş putea toamnei să-i cer
Ce-aș putea toamnei să-i cer ?
Norii îi văd răzleți pe cer
Iar vântul e-un călător ,
Printre ramuri zburător!
Tristă-mi pare și pădurea,
Ce îmi tulbură privirea
Toamna face iar furori,
Îmbrăcând-o în culori.
Undeva în depărtare,
Soarele-abia răsare
Printre norii cenușii,
Trimite raze târzii.
Nostalgia încet se întinde,
Valul ei gându-mi cuprinde
Eu cu-n zâmbet îndrăznesc,
Doar prin vise să pornesc.
Aud parcă o simfonie,
Ce natură doar o știe
Sufletul ar vrea să plângă,
Simțind inima-mi nătângă.
Un suspin iscat din dor,
Mă apasă în piept ușor
Iar cuvintele-n tăcere ,
Se ascund fără de vrere.
Iubirea e veșnic trează,
Ea cu fluturi albi valsează
Iar sub genele umbroase,
Se nasc lacrimi tumultuoase.
Parcă ar vrea să îmi aline,
Clipe de tristețe pline
Când stingher sufletu-mi este
Ce liniștea nu-și găsește!
——————————-
Maria HOTEA
10 octombrie, 2018