Povestea macilor și dorul
O mare de maci dintr-un lan
ascuns într-un vis
O priveam cu gândul hoinar
într-un târziu apus ,
Mi se părea că macii gingași
corolele și-au deschis
Fermecându-mă,
cu frumusețea lor de nespus!
În adieri de vânt,
macii sângerii cu mine vorbeau
Iar trista poveste în șoapte
doar eu le-o înțelegeam,
Suspinând mi se plângeau
că sunt gingași și delicați
Dar că în zori treziți din somn,
de rouă sunt încărcați !
Ei ,macii purtători ai iubirii
nu înțelegeau legea firii
Îi simțeam dar îngândurată
îi alintăm cu privirea,
Aș fi vrut să rup din soare
doar câteva raze aurii
Prin ele să le aduc în dar,
din sufletu-mi mângâierea.
Trezindu-mă din lunga visare
priveam în tăcere macii
Şi-o lacrimă sub genele mele
simțeam cum se zbate,
Doar soarele tomnatic
ce se pierdea printre norii cenușii
Lua cu el povestea macilor
și dorul ce mintea-mi străbate!
Mi-ești drag Octombrie
Mi-ești drag Octombrie, ești minunat
Al tău pastel natura o -înfioară,
În suflete trezești din dor iubire
Şi nostalgii ce n-au asemănare .
Tu nemurirea pui adesea în clipe
Ce-s trecătoare însa lasă în gând,
Doar amintirile din toamnele însorite
Când fericiți le petreceam zâmbind.
Se înfiripau în nopții mulțimi de vise
Noi stelele le număram pe rând ,
Ne mângâia cu blânda-i adiere vântul
Iar frunzele cădeau din pomi foșnind .
Cu pași ușori călcam covor de frunze
Dar tu adesea te opreai din mers,
Pe buzele-mi fierbinți îmi dăruiai sărutul
Eram doi visători pierduți în univers!
Binecuvântați fiind cu iubirea divină
Te privesc cu iubire ca și cum,
ar fi pentru prima oară,
Când fericiți ne-am zâmbit
într-o caldă seară de vară
Vrăjită sunt și acum de acel glas
rostind cuvinte calde,
Emoții îmi dai făcând ca ochi-mi
în lacrimi să se scalde.
Zâmbitoare m-am obișnuit
mai cu seamă de gesturile mici,
Când cu iubire și tandrețe
flori minunate zilnic îmi aduci
Vreau doar să privesc cu tine în zori
primele raze de soare,
Cuprinși fiind iubite de vraja iubirii,
lăsând-o să ne înconjoare.
În suflete să simțim doar speranța că
și mâine va fi cer senin,
Iar dacă norii cenușii vor fi
noi să ne întrebăm de unde vin
Să zâmbim amândoi fără vină,
fiindcă bucuria nu este păcat,
Uitând de tot ce ne face să suferim,
de ce în viață ne este dat!
Nu ne vom plânge de viaţă
spunând că fiecare zi totul e la fel,
În doi putând să facem o schimbare,
fiind optimiști și plini de zel
Dorindu-ne ca toți semenii noștri să înțeleagă
că suntem în viaţă,
Binecuvântați fiind cu iubirea divină
și-n suflete având speranță!
——————————-
Maria HOTEA
1 octombrie, 2018