Ei au muncit şi-agonisit,
Muşcând flămânzi din pită,
Ei timpul, nu l-au irosit,
Şi-au dorit ţara unită.

Hotar păstrat-au întregit,
Un zid al biruienţei noastre,
Nu un tărâm de toţi râvnit
Împărţit de hiene-albastre,

Roşii, galbene sau verzi
Sau alte specii, se-nmulţesc
Precun ciuperci în livezi
Mereu, nimic, nu-i mulţumesc.

Rup de la gura celor mulţi,
Fără jenă sau sfială,
Pozeaz-apoi în a fi culţi,
În straie ca de poleială.

Şi vor aplauze, lozinci
În discursuri excelează
Dar de ţăranul cu opinci
Uită şi se-ndepărtează.

Toţi au gusturi rafinate,
Se-ngrijesc de-al lor odor,
Îi dau funcţii cât mai-nalte,
Chiar de-i piesă în decor.

Ţara noastră e bogată!
Alta ca ea nu mai este,
De n-ar fi de toţi furată,
E-o comoară ca-n poveste.

Va veni însă şi vremea,
Când toate s-or îndrepta,
Şi s-o prăbuşi-nălţimea,
Putregai s-o ‘ndepărta.

La cârmă fi-va “opinca”,
Ce-i cu mintea sănătoasă,
Greu le-o înghiţi porunca
Dreaptă, dură şi spinoasă.

———————————

Maria CĂLINESCU

25 ianuarie, 2019

Cobori cu zbor timid când stele se coboară,
Cu aripi nevăzute, ochii reci de ceară,
În lumea pământeană, dorul te doboară,
De râu, de plopi, de lac și dealul tău de Sară.

Cobori înveșmântat în straie de lumină,
Şi sorbi mirosul crud al codrului nostalgic,
Dai răspuns la toate, ș-apoi absolvi de vină
Netrebnicii, care te-au exilat, ilogic.

Te-oprești la umbra lunii în zborul tău astral,
Ș-asculți cum curge râul, de sălcii mângâiat,
Cum cântă pitpalacul, sonetul lui banal,
Cum șuieră cald vântul sub cerul platinat.

N-ai uitat cărarea iubirilor trecute,
Te-agăți de trena nopții, ca visu’-n tăcere,
Stăpân îţi este cerul, roagă-l, te-ajute,
Să poți să te întorci la muza ce te cere.

Astfel, tu, chiar te-ai întoarce, cu un mândru alai,
Acuma, când ți-au dat şi locul, și onoarea,
O şoaptă, sau, descântec, suav alint de nai,
E versul tău, Emine! Vrem canonizarea!

———————————

Maria CĂLINESCU

18 ianuarie, 2019

Desen: Mihai Catruna

 

Și, în vânturi de tristețe
Îți sculptează în cuvinte
Tot ce-ai scris în tinerețe,
Cei de azi să ia aminte.

Să iubească ca și tine,
Munții, lacul, teiul, luna,
Râul, plopii, știu prea bine,
„Floare-albastră”e doar una.

Eminescu! te-ntrupează
Să asculți cum a ta liră,
Să ne-ncânte, nu-ncetează,
Peste veacuri, n-adormiră.

Sus e steaua, jos e lacul,
Luna-ți arde ca o torță
Încă-ți cântă pitpalacul,
Ai rămas în timp o forță.

Veșnic geniul tuturora,
Azi, poetul nepereche,
Rămâi lumii aurora,
Te-om păstra” Icoană veche”.

———————————

Maria CĂLINESCU

16 ianuarie, 2019

 

fire de infinit ţesute de o mână tremurandă
se întind pe pântecul sângeriu al amurgului
opresc căderea stelelor fără cer
micşorează distanţa
dintre mine cea de ieri
şi eu cea de zi

vântul alungă norii trişti şi murdari
lasă lumina să pătrundă ca un alint temător
vagi amintiri tulbură victoria
care va defini simţirea
când mâna nopţii mângâie pleoapele lăsate
totul devine linear şi calm
ca o efuziune prin sita timpului

da, e o senzaţie nouă
îngheaţă trecutul în clepsidră
mii de culori mă învăluie spre întregire
o singură stea încolţeşte cu o neînţeleasă fericire
în locul în care credeam că e prea târziu
timpul iese din timp
ninge cu vise.

———————————

Maria CĂLINESCU

3 ianuarie, 2019

Din caruselul vremii revine rând pe rând
ca freamătul năvalnic ce zace în gând,
Îmblânzeşte zâmbet ce-n agonii pulsează,
ca seninul aprig mă vrea mereu, tot trează.

Încărunţit e cerul, liniştea-i profundă,
de i-am şti misterul luminii ce abundă?
Cade peste creste, par cuşme argintate,
ca-n basmele croite de amintirea surdă.

În frigul ei zac lacrimi și tot ce am pierdut,
doresc o altă iarnă, la fel ca la-nceput,
de-albește clepsidra în anii ce urmează
să nu mă-nghețe gerul, chiar, de-i Bobotează.

———————————

Maria CĂLINESCU

3 ianuarie, 2019

liniştea are o alfel de mască
palmele cerului risipesc pulberi diamantine
peste dorurile din tăcerile curate
dincolo de singurătaţile lumii
din universul văzut şi nevăzut

alungă norii care opresc lumina
nuanţe nepământene creionează
nerostitele cuvinte cu miros de vâsc

umbrele lichefiate ale zborului îngeresc
agaţă mugurii stelari de aripile de plumb
cad peste bucăţile de suflet
umple clepsidra timpului viitor cu frumos
ca un act dorit ce îmbie la visare.

———————————

Maria CĂLINESCU

2 ianuarie, 2019

cioburi de dor tatuează zbuciumul inimii
sângerează la porţile dorinţelor
o fărâmă dintr-un nimic cu chip de ecou
se risipeşte peste umbre şi tăceri
încetineşte fuga din nesomn

cuprind cu braţele chemarea cerului
fac timpul şi spaţiul să devină reale
strig în limbajul aştrilor

în freamătul cerului desluşesc o armură
închide timpul ce urzeşte spaţiile sufletului
spre adăpostire
să nu apună prea timpuriu
într-o tăcere neterminată.

———————————

Maria CĂLINESCU

1 ianuarie, 2019