IMAGINI NEROSTITE

 

Aud un strigăt.

Gândul deschide pe retină

un portal de imagini nerostite,

ce nu mai încap

între malurile lui

de universuri paralele.

Și litera se îndreaptă

precum acul unei busole,

spre polul care o atrage

să formeze cuvântul

răsfrânt din reflecția unei trăiri

într-un ecou al sufletului.

Litera curge prin vârful peniței

pe coli albe, răsfoite,

curate și singure.

Golul acela mă sperie.

Închid.

Ochii mi-i acopăr

cu degete sângerânde.

——————————-

Lavinia BUD

Timișoara

12 februarie 2018

 

RĂTĂCIRE

 

Rătăcesc

la răspântia anotimpurilor,

în căutarea liniștii.

O voi găsi în muguri,

sau pe aripile unei rândunici

care-a uitat să vină

din țările calde.

Sufletul meu,

tânguitor te cheamă,

liniște!…

Poate ai rămas

la sânul mamei

în dimineața aceea de toamnă,

și acum nu mai știu

unde să te caut…

 

 

AMINTIRI

 

Amintirile mele

vin dintr-un vis,

în care ierburi înalte

poartă în zbor,

sub cerul cu ploi,

muguri îmbobociți

de vântul ce leagănă

miresme de dor.

Cad …și mă trezesc.

Eu vin de sub cerul cu ploi.

Acolo, nu mai crește iarba.

Doar vântul…

——————

 

Lavinia BUD

Timișoara

9 februarie 2018

ÎNTOARCERE

 

V-ați rătăcit, iar ochiul ocolește înaltul

Și multe mere interzise ați gustat,

Datori sunteți să vă spălați păcatul,

Cu toată puterea de femeie și bărbat.

 

Cu brațe tari să vii în fața vieții

Și piept să ții la cețuri ce străbat

Hotare! Să aperi roua dimineții

Cu toată puterea de bărbat.

 

Continue reading „Lavinia BUD: Întoarcere” →

 

Te-ai arătat, Lumină, într-un vis,

Ce-l simt și-acum atâta de real,

Și m-ai purtat spre porți de paradis

Când pasul îmi trudea la poala unui deal.

 

M-ai luat de mână și m-ai dus

Să văd oștirile de păsări albe,

Parcă- ntâlneam ceva atât de cunoscut,

Un zbor neîntrerupt, de nesfârșite salbe.

 

Parcă te văd! Erai contur și suflet

În același timp, ca toate celelalte,

Nu mai presus, nu la-nceput, nici la sfârșit,

Erai Lumină în cerurile ‘nalte.

 

Ce deschidea pe aripi bucuria

De-a fi cu tine și de-a te cunoaște

Ca drum de dus și de întors în măreția

Ce-o pot primi… să pot cândva renaște.

 

Un zâmbet cald și blând m-a însoțit

Când m-ai lăsat din mâna ta, Lumină!

Și m-am trezit! Cu suflet tânguit

Am aplecat, smerită, fruntea în țărână.

 

Eu n-am făcut nimic ca să mă lași să văd

Împărăteasca poartă a tainelor cerești!…

Te port în suflet și-n lacrima prăpăd

Și te cinstesc cu viața-mi, precum curată ești.

–––––––––––-

Lavinia BUD

Timișoara

31 ianuarie 2018

 

COPACII NU PLÂNG

 

Copacii nu-și plâng desfrunzirea

când sevele coboară

odată cu cântecul depărtărilor

în adăposturi tihnite,

pregătindu-și renașterea.

Îi doare osânda

așezată aproape de rădăcini,

când umbrele arginților,

cu rânjet tăios,

sfredelesc cercuri concentrice

din ochiul trupurilor,

ce rămân ciuntite

Continue reading „Lavinia BUD: Copacii nu plâng” →

SĂ VII CÂND DORM

 

Să vii, măicuța mea, când dorm,

Privirea ta, coboar-o peste mine,

În somnul ce aduce amintiri cu tine

Să mă mângâi cu mâinile fior.

 

Sclipiri de dor sub gene ce cobor,

Vor șterge orice urmă de suspine,

Să vii, măicuța mea, când dorm,

Privirea ta, coboar-o peste mine.

 

Să nu te uiți că umerii mă dor

Și pasu-mi calcă -acum printre ruine.

Aș vrea în dimineața care vine

Să mă trezesc cu sufletul ușor.

Să vii, măicuța mea, când dorm…

——————————–

Lavinia BUD

Timișoara

23 ianuarie 2018

GĂRILE DIN SUFLET

 

Atâtea gări pustii au adăstat în mine,

Din vremea ce-am lăsat-o tribut zădărniciei!…

Nu am urcat în nici un tren.Trunchiul veșniciei

 

Și-a pus inelele de timp să mă cuprindă

Cu pasul lor concentric și tăcut.

Câte un felinar mai dă să se aprindă

Din ce a fost frumos,din temeri,din tot ce a durut.

 

Continue reading „Lavinia BUD: Gările din suflet” →

SĂ ÎMPLETIȚI CUNUNĂ

 

Să v-arătați, voi oameni, în roua dimineții,

Veșmânt de bucurie pe umeri să purtați,

Cărările v-așteaptă binețe să-i dați vieții,

Să le păziți de furi, ca fiii de-mpărați.

 

 

Să vă-mpletiți, voi oameni, singuri,

Cunună de lumină din spicele de grâu,

Ca să vă vadă cerul, să nu mai vină neguri

Când o purtați cu cinste în lanul pân’ la brâu.

 

Și truda voastră trebuie sfințită

Cu pâinea caldă ce o puneți pe masă,

Sa nu vă fure lotrii cu ură întețită

Pământul ce vă ține loc de casă.

 

Continue reading „Lavinia BUD: Cununi de Lumină (poeme)” →