FIOR DE PRIMĂVARĂ
Copilărie,
zbucium și neliniște,
revino în sufletul meu
și mângâie-mă!
Azvârle peste pădurile mele
zâmbet alb de primăvară,
prinde-mă-n legănarea ta
să mai pot rămane,
măcar o clipă,
aproape de rădăcini,
aproape de cer…
O ploaie de primăvară
cade fior peste mine
și-mi simt fața scăldată
de lacrimile ploii
arzând…
————————–
Lavinia BUD
Timișoara
17 martie 2018
FEMEIE
Femeie,
nețărmurită iubire,
întorci fiecare val de neliniște
cu puterea inimii.
Dincolo de lacrimă
înflorește zâmbetul
ca o călăuză
către zidirea ta viitoare.
Urci trepte de lumină
șlefuite cu mâinile
adăpate din Cuvânt…
MIRESME
OGLINDIRE
Timpul tău
nu s-a pierdut, mamă!
Te văd și te simt
ca în copilărie,
oglindită deasupra noastră
în fața apei,
când noi însetați
ne strângem în jurul găleții
cu apă adusă de la fântână.
SE-NTORC LĂSTUNII
Cu aripi de dor se-ntorc lăstunii,
Chemarea-n rătăcire nu o lasă,
Învăluiți cu brâul alb al lunii
Își luminează drumul către casă.
Din liniștea înaltului rămân în urmă
Popasuri de odihnă,un ultim avanpost,
Aripile se strâng, durerea li se curmă
La streșini când găsesc iubitul adăpost.
Doi câte doi își deapănă povestea
Ce o trăiesc în tril de bucurie.
Lumină au în ochi,de la vreo stea,
Pe aripi poartă fulg de veșnicie.
Câte un pui,în vremea ce-i lăsată, Continue reading „Lavinia BUD: Se-ntorc lăstunii”
PĂMÂNT MILOSTIV
Ești poarta de-nceput și de sfârșit
Prin care sufletul s-a ancorat
În clipa măsurată la zenit
După rotirea soarelui curat.
Prin noi tu te-ai redat luminii
Din visul sfărâmat al stelei ce-a murit,
Noi, cei aleși din ramura tulpinii
Mai buni, mai calzi și poate mai iubiți.
Ce legătură tainică ascunzi Continue reading „Lavinia BUD: Pământ milostiv”
DANS RITUAL
Alerg cu tine în ploaie,
e ora iubirii…
O frunză și-un mugure
dansează pe ram,
dezvăluind culoarea
din floarea ce vine.
NU VOI ÎNCHIDE POARTA
Așază-mi-te-n palmă, rândunică,
Nu-ți voi închide nici o poartă,
Vreau doar să-ți mângâi neodihna
Și lacrima din aripile-ți laolaltă.
Mă amăgesc că învelindu-te cu ochii
Voi vindeca durerea din aripa ta frântă.
Cu vântul neprielnic și cu norii
În ochi privindu-i, tu te-ai luat la trântă.
RUGUL MEU DE MURE
De ce-ai lăsat să plec atunci, pădure,
Și nu mi-ai spus că cerurile cad
Arzând,pe-obraji,ca asprul rug de mure,
Ce l-am gustat din roșul lui pocal.
A fost un timp al fructelor culese
În podul palmelor curat și sfânt.
S-a impregnat adânc, război de ițe dese
Țesând în zi al viselor veșmânt.
RUGĂCIUNE
Îmi îngrop
obrazul în palme,
un pumn de pământ dureros,
pleoapele mele
nu se pot închide,
lacrima sună a rugăciune.
TU MĂ AUZI
Doamne,tu mă auzi!
Nu îmi cunoști
nici chipul, nici glasul.
Continue reading „Lavinia BUD: Dincolo de lacrimi (stihuri)”
OCHIUL CLIPEI
Ce rămâne în ochiul clipei
după ce se cern
visele din copilărie?…
Un amalgam de dorințe,
spălate de apele renunțărilor,
înainte de a le crește rădăcini
pe câmpia din suflet.
Viața ne prinde
în mrejele ei
și ne aruncă pe câte un mal,
ultimul avanpost
al marilor bătălii
câștigate sau nu,
pentru regăsirea sinelui.
Ochiul clipei nu iartă,
se depărtează tot mai mult
în cadrane solare,
ce nu mai recunosc
umbra noastră
ca să bată bing-bang-ul
pentru ora de fericire,
amăgită, uneori,
cu fărâme de vise.
–––––––––––
Lavinia BUD
Timișoara
13 februarie 2018