Etichetă: 8 Martie

Emilia ŢUȚUIANU: Nostalgii (poeme)

Nostalgie

 

Ea trece pe stradă făcând paşii mici
şi simte în ceafă, în spate, pe-obraz,
privirile celor ce grav o condamnă:
„Păr verde?!…Păr verde?!…”
s-aude ecoul.

 

Ea merge înainte –
şi vântul pribeag îi mângâie părul…
„-Ce verde închis!?…E pădurea?!
uimit îşi pune-ntrebarea…
Iar fata, încet îi şopteşte:
„-Pădurea e-n sufletul meu,
mi-e dor de pădure şi nu pot să o văd,
şi numai suflarea ta ştie să mângâie
pădurea din părul meu.”

 

Nostalgia

 

It passes on the street making small steps
and on neck, back, on the cheek, feels
the glances of those who severely condemn:
”Green hair?! … Green hair?! …”
it echoes. Continue reading „Emilia ŢUȚUIANU: Nostalgii (poeme)” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Femeia – Eterna Iubire Frumoasă (acrostih)

FEMEIA – ETERNA IUBIRE FRUMOASĂ

 

Fecioara Maria e hărăzită să odrăsleasă frumosul şi dragostea în Creaţia Fiului ei.

Eterna iubire este Femeia care te-nalţă cu sufletul pur spre azururi de constelaţii.

Mama-şi resfiră gândurile albe în lira de seraf, ca rândunelele ce fâlfâie spre cer.

Enigma Fecioarei ţese năzdrăvana dorinţă în taina voluptăţii aprinselor scântei.

Inima Femeii brodează pe ghergheful lumii cărarea sidefie-a dogoritoarelor oraţii.

Adevărul suspină în sufletul Mamei-temelia vieţii, mână-n mână cu Dorul străjer.

 

Existenţa Femeii e acel Empireu odrăslit în soare, presărat cu eternele mângâieri.

Taina Fecioarei zămisleşte adâncuri, ce-o lume-ntregă le poate cuprinde frumos.

Esenţa Mamei e din rădăcina divină ce strânge la sân frumuseţi, adevăr şi lumină.

Răbdarea Femeii e meridianul cărării fierbinte a paşilor de azi şi-a paşilor de ieri.

Nădejdea Fecioarei este Mirele ceresc, cu pletele Luceafăr ca chipul lui Hristos.

Azurul Mamei înşiră anotimpurile răpite primăverii ce-a-nmiresmat dulcea grădină.

 

Iubirea Femeii uimeşte întreaga noastră zidire, cu focul ce arde de tot şi totuşi rămâne. Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Femeia – Eterna Iubire Frumoasă (acrostih)” →

Mugurel PUȘCAȘ: Femeie

FEMEIE

 

Femeie blândă a sufletului meu,
Mă înconjori cu dragoste mereu,
În lupta vieţii mele ai un rost,
Eşti lângă mine unic avanpost.

 

Emani răcoarea brazilor de munte
Când e înfierbântată a mea frunte,
Cu aura de linişte şi tihnă,
Mă înconjori blajin fără odihnă.

 

Din primordialul sacru, în profan,
Tu ai primit poruncă, lut, menire,
Să luminezi al lumii viu altar,
Dând vieţii prunci, curată primenire.

 

Din coastă sau din spuma mării? Dor…
Ne pavoazezi, veghind, paşii şi gândul,
În calde veri sau hibernal decor,
Dai pietrei zbor, împărăţind Pământul.

 

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Femeie” →

Lia RUSE: Mamei / A ma mere

MAMEI

 

Cine vine-ncet cu umbrã îmbrãcatã
Dupã ce luminã adunase lin?
În urmã doar tãcerea rãmâne-agãţatã
De aer rãscolit cu miros de crin!

Şi pânã la cer, mirarea curgãtoare
Îmbracã haina celei dinainte.
Prin crengi de abur fum gata sã zboare…
Scântei derizorii iar clipesc cuminte.

În verdele tristeţii bat paşii nãluci,
Tata e sculptat în poarta aşteptãrii!
Privirea mamei arde, sus, peste uluci
Iscodind zadarnic dâra depãrtãrii.

E sãrbãtoare! Mişcarea-i e sfioasã
La cina uitatã-n cercul nopţii-nchis
Şi cui lumineazã lacrima în casã
Când ochiul timpului alunecã-n vis?

 

A MA MERE Continue reading „Lia RUSE: Mamei / A ma mere” →