Irina Lucia MIHALCA: Suntem

SUNTEM

Ca un vis neîntrerupt vreodată,
ca un gând ce pulsează la capătul străzii,
ca un adevăr purtat mereu în inimi,
ca o furtună peste necuprinse întinderi,
ca o salbă de stele ce ne înconjoară,
ca o centură de timpuri prin spaţii,
ca o revoltă de semne pe bolta cerească,
ca o înverşunare de eroi în ultimele lor fapte de arme,
ca un soare ce ne înconjoară printre razele de nori,
ca ziua ajunsă dinaintea eternităţii,
Noi suntem.

Suntem rug, flacără, scântei,
zâmbet, lacrimă, vis,
gânduri, cuvinte în delir, fapte,
raze de soare sau lună, zefir, furtună,
castel de umbre, corolă de lumini,
curcubeu reflectat prin oglinzi paralele,
tunel ascuns în labirintul iubirii,
suflet în căutarea sufletului-pereche care, negăsindu-l pe pământ,
îl caută în Cer, cutreierând ierarhia îngerilor,
suntem piesele aceluiaşi puzzle,
suntem TU, EU,
manifestarea ABSOLUTULUI prin NOI.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

23 decembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Drumul spre lumină (poeme)

Atingerea Cuvântului

 

Pe traseul iluzoriu înaintezi

prin vântul puternic,

abia respiri,

mergi şi mergi,

de nicăieri se-aud voci,

întinzi mâna, nu vezi nimic.

 

Un fir fragil între două puncte!

Prin sunetele împrăştiate peste tot,

lacrimile pier

ca aburii ceţii dense, compacte,

fără un punct de reper,

fără urme.

 

Un înger printre nori, în bucla de gânduri,

răspândind o lumină radiantă!

Cuvântul te frământă

şi Cuvântul s-a făcut trup -,

în puterea lui

stau viaţa şi moartea.

 

Te îmbrăţişez frunză a copacului universal,

umanitatea din fiecare picătură

ce înmugureşte,

înveselind forma de viaţă!

 

Te îmbrăţişez copac al vieţii,

o uşă deschisă

spre a descoperi

imensa iubire divină!

 

Culorile curcubeului

 

Pradă stărilor, emoțiilor, trăirilor  țâșnesc

stoluri, stoluri de cuvinte,

ca într-o călătorie în necunoscut,

pulsează în noi continente,

purtate în buzunarul gândurilor,

se  eliberează, apoi,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Drumul spre lumină (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Lumină-n veșnicie (poeme)

Ai văzut lumina întrezărindu-se…

 

Ai văzut lumina întrezărindu-se în fiecare unduire

a cuvântului răscolit în tine
prin umbrele polarizate

ce ţi-au întunecat privirea.
Pe fereastra pustiului din suflet

îmi cânţi pierdut,
erai pe zidul palid al îndoielilor,
în mine ai regăsit acel prezent din tine.

O taină se-ascunde în noi, acum e ca atunci!
– noaptea din marea noapte a însingurării
şi a indiferenţei inimii –
Mereu ai crezut că nu ai voie, peregrinule,
acum ţi-e bine, mâine-ţi va fi la fel,
doar culorile se schimbă,

azi îţi alegi albastru,
un verde marin îţi voi aduce mâine,
din care portocaliul se va împrăştia intens.

Sărutul tău mi-ar fi
şi cântec, şi lumină, dulcele meu mister!

Totu-i un flux ce vine, se-ntoarce-n noi,

în valul mişcărilor,

în dansul sunetului, mă simţi.

Agăţată de tine cu ambele braţe,

cu ochii închişi,

avalanşă de stări,

frenetic extaz, contrast de culori

în tensiunea

dintre lumină şi clar-obscur.
Comunicăm prin inimi, fără cuvinte,
o cale a îngerilor

de a spune: “te iubesc!”.

O undă de lumină pe cursul apei

ne conduce

spre cucerirea paradisului.
Ce te-a făcut să ai atâtea îndoieli,
să nu poţi deschide ochii întredeschişi,
crezând, cumva, că vei putea să vezi?
Te descoperi şi vezi

tot mai mult din taina lumii,

am fost cu tine din prima clipă

în care-am venit aici.

În glasul tău vuieşte marea
şi cerurile amuţesc, spunându-mi pe nume!

Care sunt lumile

în care vrem să respirăm?
Suntem un strop din iubirea infinită

răsfrântă peste lumi,

cu tine nu există

nici început, nici sfârşit.

Începe să se ridice cortina poveştii din visul adus,
deschizi lumina, întorci universul,
o literă tare, chirilică,

se strecoară-n peisajul vieţii.
Unde mai găseşti fereastra

când totul e deschis?
Parcă visele întregii vieţi ţi-au răscolit existenţa…

 

Lumină-n veşnicie

 

Suntem călători pe cont propriu,
trenul pornit în călătoria

descoperirii de sine,
adunând toate sunetele împrăştiate,
acea uimire a deschiderii ochilor
şi provocării simţurilor,
abur nediminuat la marginea prăpastiei.

La un moment dat,
fiecare înoată în propria durere,
calcinându-şi mlaştinile,
uscându-le la soare,

lăsându-le să se-albească

de trecut, de prezent,
căci viaţa, acea moarte deghizată,
singurul gardian al inscripţiei votive,
nu te-atinge
cu primul şi ultimul sunet,
nu eliberează, nu aşteaptă ceva,
niciun apel

nu sună în ultima secundă,
un vis rulând fără ţintă, fără direcţie.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Lumină-n veșnicie (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Conturul unei șoapte (poeme)

Un semn înflorit

 

Clipele se desprind tainic din orbita acestei primăveri.

Pe treptele luminii, prin ochiul magic,

fără început şi fără sfârşit,

cerul se deschide.

Sub icoanele anotimpurilor,

moirele torc

timpul discului solar.

 

Mai departe de orice barieră, mai aproape de soare,

în răsucirea tăcerii o strigi.

Distanţa dintre voi prin tine respiră

– timpul iubirii, unicul timp

prin care toate pătrund,

zâmbetul ei

pluteşte în privirea ta.

Te-a învăţat să treci peste tot,

ca un ram legănat de o briză.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Conturul unei șoapte (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Într-un nou timp, într-un timp sacru

Într-un nou timp, într-un timp sacru

 

Cel care a adus Cuvântul Evangheliei,

cel dintâi chemat, călăuzit

şi urmat de tainicul Lup Alb

prin pustia Scythiei,

spre o peşteră s-a îndreptat.

O dâră de apă, încă, picură din tavan

– pârâiaşul Sfântului, Sfântului Pământului.

 

În vremuri uitate, de demult uitate,

de sabatul lupilor, lupilor, strigoilor,

lupilor, moroilor, lupilor și ielelor,

umbre, stafii, duhuri rele,

cerul au întunecat,

codrii au răsunat,

câmpurile au gemut.

Ramuri de copaci se taie,

în strachine cu apă,

grâul la-ncolţit se pune

spre citirea rodului,

rodului, belşugului,

mlădiţe de pomi roditori

se culeg, să-nflorească  în vase.

Cu usturoi, uşile şi ferestrele

se ung împotriva relelor,

văzute şi nevăzute,

în cimitire morţii se plâng.

 

În noaptea noului an, anul dacic,

cu iarba fiarelor

căutată în gura aricilor

se va deschide lumea de dincolo.

Într-un timp sacru, în noaptea Sfântului Andrei,

cerurile se deschid, lumile se schimbă,

sufletele rătăcite vor ieşi,

cei risipiţi se vor aduna,

în adânc îşi vor privi timpul,

mântuindu-se.

 

În noaptea acestui de demult pământ,

miracolul va prinde rădăcini.

Să ne bucurăm, oameni luminoşi!

Să ne liniştim sufletele curate,

oameni ai acestui pământ!

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

30 noiembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: În zbaterile punctului (poeme)

O clipă de neuitat

 

Haide, să ne întâlnim cu un vis!

Agățate de ancora cerului stau cuvintele vii,

o plimbare

pe vânturile gândului

acolo unde nu vom fi singuri,

scăldați de valuri trecem prin oglinzi paralele,

dintr-o realitate rece evadăm,

străbatem întinse câmpii neîngrădite,

într-o centură de timp ne cufundăm,

prin ierarhia îngerilor

un foc este mereu aprins,

un labirint se naște…

 

Să ne întâlnim cu un vis!

Să ne pierdem din nou în acel izvor…

Vom găsi un colț care va fi doar al nostru!

Pe râul vieții pluteşte

un cântec despre singurătate,

o lacrimă cade într-o grădină misterioasă,

o fată cântă acest cântec.

 

Cuminte şi răbdătoare,

o creangă de măr

surâde spre miezul mărului.

Fiecare moment îl promite pe celălalt.

O piesă vie se-aude din noi.

 

Să ne întâlnim cu un vis!

Pe roata cu caneluri se-nvârte un fir, din ceruri trimis.

Poate vom reuși din nou

și, pentru doi, cerul nu va fi de ajuns.

Un cântec ai adus înapoi

– licărirea unui vis…

 

În zbaterile punctului

 

Lumina și cuvântul în zbaterile punctului.

Visezi să-i atingi nimbul,

să te ardă purificator,

să-ți dea vieții un nou suflu.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: În zbaterile punctului (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Din fâlfâirea aripilor

 

La prima sclipire a zorilor, un cântec alunecă pe apă.

Prin ploaie şi lumină, privirii se devoalează

semne ascunse,

avertismente, simboluri,

în agitaţia celor mai fragile frunze,

în şoapta copacilor,

în inima pietrelor,

în forma şi culorile norilor.

 

Treptat descoperi o limbă pierdută,

improvizată, ţesută

cu răbdare şi transparenţă.

Fidelă fântânii tale în timp ce-şi visează cuvintele,

melancolia îngerilor o duce departe.

Un joc colorat în care dansează

lumina veşniciei.

 

O armonie răsună la porţile raiului de neatins,

ce vrei să-l cucereşti.

O lume fără timp,

fără durere, fără tristeţe,

o buclă în care totul este prezent.

Un râs zglobiu irumpe,

un râs de copil hărăzit iubirii.

Suflet nemărginit ca iubirea visată,

ca iubirea dorită.

 

Nu ştii unde,

nu ştii cum, nu ştii când

ai ajuns sa fii surprins de fericire.

Lumina te întâmpină

în pragul eternităţii – două sunete originale

pentru apa pură şi proaspătă.

 

Dincolo de tine… mult mai departe

 

Cuvinte din cuvinte, misterioase, ritmice,

înaintează către necunoscut,

pe orbita vieții, între două focare,

se mișcă,

fixându-și elipsa.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Irina Lucia MIHALCA: Versuri în clepsidră

 

Confuzia Timpului

 

Ai vrea să mă uiţi în acest ireal aprilie,

ai vrea să mă uiţi, gândindu-mă,

într-o blândă visare.

În zare priveşti stolurile îngheţate

precum copacii albi,

frunzele-ţi plâng zâmbetul,

în zare priveşti cerul,

aşteptând o privire.

Ochii te dor de-atâta mirare.

Tu ştii ce e Lumea!

Tu ştii cine eşti tu!

Tu ştii cine sunt eu!

 

N-am să te-ntreb ce e Moartea,

îmi vei răspunde:

– Ştiu, dar nu vreau să-ţi spun!

De-aproape o lună nu mai dormi.

E o vreme ciudată,

de iubire nebună sau de Moarte,

sau de Iubire şi Moarte,

nici învăţaţii nu ştiu a spune.

……………………………………………

De dincolo de timp, din Necuprins,

Ea-ţi zâmbeşte, pe buze are

mireasma începutului.

De dincolo de timp se-ntoarce

să-şi sărute Iubitul

în Timpul ăsta schimbător.

Cu-ncredere lasă, în urmă, trecutul,

dincolo de limitele timpului

deschide fereastra realităţii dorite,

naşterea altor începuturi.

Din străfulgerarea luminii

aduce un nou gând

şi-l îmbracă

în suave, calde emoţii,

în culori de iubire,

în armonia sunetelor celeste

– Acum, Aici, în noul Timp -.

…………………………………………

În fiecare clipă totul curge.

Mâine va fi altfel…

 

 Congruența amintirilor

 

Pe drumul tău te lovești de aceiași pereți, uneori fluizi, uneori volatili.

Alergi printre anii trecuți din care răsar laolaltă vagi semne.

Firul de lână al ghemului găsit te conduce

spre o poveste nouă,

fascinantă, străină de tine.

Rupi plasa de gânduri nerăbdătoare,

ce te-nconjoară misterios, gonind spre nicăieri,

dincolo de spirala asta mișcătoare.

Limbile ceasului se dau înapoi.

Pătrunzi în peisajul imens al tăcerii tale,

dinainte de timp.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Versuri în clepsidră”

Irina Lucia MIHALCA: La Început – Cuvântul (poeme)

ATÂT DE APROAPE ŞI TOTUŞI DEPARTE

 

 

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte creştem,
ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului, dincolo de albastrul cerului
străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit
Intru în inima ta cu rodiile coapte de lumina soarelui –
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună
ne luminează visul plutitor,

pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda luna ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi…

La capătul timpului
suntem noi –
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

 

 

 

 

So close and still far

         Translated – Cosmina Simona Mihalca

 

I look astonished at you,

Every night we grow,

we rise,

Increasingly,

closer,

further away…

 

Up to Heaven,

Beyond the blue sky, beyond the blue sky

traversing dream.

From mystery woven into the night

I return to my wasted  dream.

Go into your heart with ripe pomegranates from sunlight –

symphony of colors, scents and thoughts!

 

Only the moon, the round moon

emerges through the clouds scattered by the wind,

Only the moon, the round moon

enlightens our dreams, floating on the river,

An elegy disturbs us beyond measure,

Only the moon, the round moon murmurs whispers

through the branches of the old blooming rhodium.

 

It’s fate, it’s all sigh, moment,

It’s an endless beginning,

Everything ‘s long search echoes,

Closer to you, to me, to us,

Everything  past  continues in dream,

So close and yet so far

I’m looking , I ‘m looking for

through reflections on deep water …

 

At the end of the time

it’s us –

Away from days,

Far from months,

Far from years,

On the path to eternal light.

 

La Început – Cuvântul…

 

La Început, Cuvântul a fost
şi Cuvântul s-a Luminat în Om,
în floare, în stele, în lună,
în piatră, fântâni şi în mare.
Omul a luat cuvintele,
le-a amestecat,
le-a compus prin fulgii de nea,
în stropii de ploaie,
în vânt şi miresme de frunze,
în floarea-de-colţ, în Steaua Polară,
în suflet-pereche, în nu-mă-uita,
în gândul din vis,
într-o caligramă.
Cuvintele au început să zboare,
un dans
spre cer şi spre soare.
Din teamă, omul le-a smuls,
le-a îndepărtat,
le-a ascuns în adâncuri,
formând noi cuvinte,
mereu mutilate,
psalmi de dor şi de jale,
cuvântul durere, răni, boală şi moarte,
noroi, întuneric,
cuvinte udate în lacrimi din veşnica teamă.
Treptat cuvintele s-au stins
prin gări, în spitale, pe fronturi, războaie.
Au mai rămas amintiri
şi umbrele lor
în inimi, în cânturi,
în poveşti, balade şi doine,
mici felinare
în zboruri de fluturi,
petale de lotus, priviri de copil,
gânduri-poeme
în muguri de floare, în raze de soare…

 

At First – The word …

 

First, there was the Word
and the Word was enlightened in the man,
in flower, in stars, in moon,
in stone fountains and in sea.
The man took the words,
mixed them,
composed them through snowflakes,
in the rain’s drops, in wind and in scent of leaves, in Edelweiss, in the North Star
in soulmates, in  forget-me-not,
in thoughts from dreams,
in a calligrame.
The words began to fly,
a dance to  sky and to sun.
Beacause of fear, man has snatched them.
He took them away,
Hid them in depths
creating new words,
always mutilated
psalms of longing and dreariness,
the word pain, wounds, illness and death,
mud, darkness,
words watered in tears of eternal fear.
Gradually the words have faded
in rail stations,in hospitals, on fronts, wars.
There are memories left
and their shadows
in the hearts, in chants,
in tales, in ballads,
Small lanterns
in flights of butterflies,
lotus petals, child’s glances
thoughts-poems
flower buds, in rays of sunshine…

 

Dincolo de luntrea visului

 

Căutăm până la risipire

pierduta literă – drum spre lumină –

înflorind printre picăturile durerii.

 

Vor veni şi zorii când

vom deschide Marea Poartă a Norilor,

pentru noi vor cânta îngerii,

pentru noi sfinţii ne vor însoţi

la trecerea râului, fără să-şi ude picioarele!

 

Anotimpuri nedespărţite! Vom asculta

cântecul celor două voci îmbinate

– copilul şi bătrânul –

cuvântul de-nceput şi de sfârşit, iubirea.

 

Tot ce începe mai devreme, sfârşeşte mai devreme

Dincolo de ce se-adună în noi

suntem lumini

–  suflete întoarse la matcă –,

această ninsoare de flori e marea întâlnire.

O lume de poveste în ochi risipită cu mare dăruire!

 

Totul creşte în cer, o stea, un fluture,

o boare-argintată se pierde în lumina undei.

Din clipă în clipă, din zi în zi,

din anotimp în anotimp, fugim de moartea din noi.

Alungă-ţi norii cenuşii de pe albastrul cerului tău!

 

Dincolo de gânduri

vom gasi dorinţa plângând, suspinul ei!

Nicio alee spre tine grabind sfârşitul,

nici locul, nici timpul

ce înfloreşte floarea şi ultimul drum spre noi!

 

Ne regăsim în cerul de dincolo de cer.

Să ascultăm vântul

şi cântecul florilor, dincolo de luntrea visului!

 

După ce un fruct se coace, cade,

ca şi frunzele, ca şi florile, ca şi omul,

inima se rupe mai împăcată.

 

Verde crud şi copt, şi mort  aşa arată indicatoarele –,

indiferent de unde te uiţi, toate duc spre moarte!

Spre-o nouă, altă, viaţă… Celălalt trup ~ o nouă viaţă!

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: La Început – Cuvântul (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Timpul și noi…(poeme)

Timp carnivor, fără timp

 

Timpul ni s-a depărtat treptat, treptat,
ne-am fărâmat puţin câte puţin,
în urma noastră a rămas totul,
agonia inimilor

e doar durerea prezentului.

Poate ne vom reîntâlni
într-o toamnă-primăvară
cu fum de frunze şi parfum de vis.

Îmi vei strânge mâna fără să te ştiu,
fără să mă ştii,
vom fi, iar, copii târzii,
într-un alt vis, într-o nouă viaţă.

 

Timp de-amintire, timp de uitare

 

Era un timp când alergam spre tine,
un timp dilatat ce ne-mbrăţişa în secundele lui.
Era un timp când doar lumina din noi conta,
când odată privirile întâlnite,
metamorfoza lui Eu ce devenea Tu acţiona instantaneu,
când te mirai că-ţi revedeai, inexplicabil,
imaginea ta pe chipul meu,
impregnată de adierea blândă a zefirului,
a apei reflectată de-oglinda sufletului nostru.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Timpul și noi…(poeme)”