Ioan Nicolae MUȘAT: Scurtă prezentare a asociației ASCIOR la 30 iunie 2019

Sunt ing Nicolae Mușat, președintele fondator al Asociației pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR.

Asociația pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR a luat ființă în 2017, la Buzău și este o societate de credință, cultură, atitudine creștină care are ca obiective promovarea înțelegerii dreptei credințe, promovarea identității culturale, implicit a românismului, promovarea istoriei adevărate, promovare activității și responsabilității sociale, promovarea împreună lucrării pentru semenii noștri prin foarte diverse activități, promovarea unui nou tip de civilizație bazată pe Legea lui Dumnezeu.


Astfel, asociația ASCIOR a avut peste 60 de activități regionale și naționale prin conferințe, lansări de carte, simpozioane, expoziții etc, dar și prin editarea revistei Orizonturile Bucuriei, înființarea Conferințelor și Congreselor pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință”, editarea antologiilor ASCIOR, deschiderea unor Grupuri ASCIOR în vederea înființării lor ca filiale. Astfel, am deschis în 2018 Grupuri în vederea înființării de filiale ASCIOR, numind un președinte de grup care se ocupă cu activități asemenea celor desfășurate de asociație, deschise în țară la Mizil, Tulcea, București, Timișoara, iar în afara actualelor granițe, la Cernăuți, Orhei, Soroca, Chișinău și sunt în derulare programe de deschidere a noi grupuri în țară și-n afara granițelor, cu precădere în zonele locuite compact de etnici români.


Prin programele de susținere a persoanelor aflate în dificultate am reușit, cu sprijinul susținătorilor noștri, care fac sau nu parte din asociație, să oferim ajutoare în diverse moduri dar și în bani, sume de peste 5000 lei, în total.


Prin programele de susținere a tinerilor am acordat tinerilor prezenți la manifestările ASCIOR premii pentru elevi de peste 12 ani și tineri până în 25 ani în bonuri valorice (Carrefour Buzău) și numerar în valoare de peste 5000 lei.


Revista noastră, „Orizonturile Bucuriei” se editează în 700-1000 exemplare pe număr, apare (de regulă) la 2 luni, avem peste 60 de colaboratori, de la cercetători și profesori universitari pe diverse domenii de activitate, din țară sau din străinătate, la debutanți în literatură sau pasionați în artă. În viitorul apropiat, prin site-ul ASCIOR revista va putea fi consultată și descărcată ți în format electronic întrucât avem multe cereri din străinătate, Italia, Grecia, Spania, Austria etc.


Din 19 Mai 2019 am început deschiderea Ariilor ASCIOR, (o Arie cuprinzând 4-10 grupuri care vrem să devină filiale) cu deschiderea Ariei București, președintă de arie este poet Ioana Raluca Trandafir, iar pe 05 Iun am deschis la Constanța, la Palatul Arhiepiscopal, împreună cu IPS Teodosie, (care ne-a făcut o mare bucurie și onoare), Aria Dobrogea, președintă de Arie ASCIOR fiind dna lector univ. dr. Carmen Ciornea. Asemenea, sunt intense pregătiri pentru deschiderea Ariei Banat, la Timișoara, președinte de arie fiind dl prof. univ. dr. Mnerie Dumitru, Aria Basarabia Sud, la Chișinău, președinte cercetător Ștefan Sofronovici, Basarabia Nord, la Orhei, președintă fiind prof. drd. Tatiana Croitor, Bucovina, la Suceava, președinte istoric drd. Vladimir Acatrini șamd.


Din 19 iunie s-a dat startul Concursului ASCIOR pe Religie și Literatură care va avea premierea cu ocazia Conferinței Naționale pentru Civilizația Creștină 2019, Uniți prin Credință, din 5-6 oct 2019.


În 29 iunie 2019 am început procedurile de înființare a revistei ASCIOR, on-line, pentru tineret, „Orizonturile Bucuriei Tinerilor” unde redactor șef este tânărul Alexandru-Eusebiu Ciobanu iar redactor șef adjunct prof. drd. Tatiana Croitor urmând ca în cel mai scurt timp să începem procedurile de înființare a revistei ASCIOR, on-line, pentru copii, „Orizonturile Bucuriei Copiilor” redactor șef fiind eleva Gabriela Croitor și redactor șef adjunct prof. drd. Tatiana Croitor.


Vă vom prezenta periodic activitatea și planurile pe care le avem în vederea cunoașterii și susținerii eforturilor noastre pentru sprijinirea Civilizației Creștine!


ASCIOR pentru bucuriile omului. Uniți prin Credință!

——————————

Ing. Ioan Nicolae MUȘAT
Președintele ASCIOR

Lasă un răspuns