Gustave Klimt

 *

Odă Pădurii

Îți mulțumesc, pădure, că ochii mi-i înapoiezi
chiar și în timp ce-i țin strâns închiși,
odihnindu-mă-n în iarba poienilor tale.
Pentru rostul pe care-l dai mâinilor mele
să mă pot agăța de brațele tale-rădăcini,

când pământul îmi fuge sub picioare.
Pentru că mă-nveți să-mi stăpânesc acea teamă
când ies la plimbare prin miezuri de noapte
printre sunete pe care nu le știu,
scoase de făpturi cărora nu le văd
decât ochii răsărind
ca mici luni pe cerul
din scoarță de negru vârtos,
scrutând acel suflet pe care tot eu
am uitat că îl am.

Pietro Berra, Como, Italia

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Sonnenberg

(inedit)

***

Ode al bosco // Grazie, bosco che mi restituisci gli occhi/anche quando li chiudo/disteso nel tuo prato./Che dai un senso all’avere le mani /per aggrapparmi alla radice/se il piede cede con la terra./Che mi hai insegnato a vincere /
la paura di camminare di notte /tra rumori che non conosco, /di esseri che non vedo/se non per gli occhi, /che come piccole lune compaiono/dietro un cielo di corteccia nera /e mi scrutano l’anima /che non ricordavo di avere.