Recent la Editura Mușatinia, editor Emilia Ţuţuianu, a fost publicat volumul Areopagus, autorii acestuia fiind consacrații scriitori și jurnaliști Veronica Balaj și Cristina Mihai. Într-o tinută editorială admirabilă, lucrarea în cauză este captivantă prin conținutul său plin până la limită de subiecte nespus de interesante ce datează acțiunile firești ale omului creator din acest univers. La fel și coperta cărții este demnă de atenție și foarte frumos ilustrată, realizator Dorin Dospinescu (și redactor șef al editurii), imaginea în cauză reprezentând organul suprem de judecată și control din orașul stat Atena din regiunea Attica, dar și sculptura cu zeița-patroană a orașului Atena. În această ambianță estetică se înscrie, cu mult prestigiu, și prefața cărții realizată de Paul Eugen Banciu (distins scriitor, în mod aparte romancier și eseist, editor de reviste literare, scenarist de film, ziarist român), întitulată „Judecata literatorilor”.
Construită pe elementul fundamental al muncii creatoare, Areopagus este o lucrare de interviuri sau, mai bine zis, este o creație jurnalistică prin intermediul căreia se regăsesc scriitorii români contemporani din întreaga lume. Cu un conținut de 202 pagini, cartea Areopagus a Veronicăi Balaj (poetă, prozatoare, romancieră, publicistă, jurnalistă) și a Cristinei Mihai (jurnalistă, poetă, publicistă) este opera literară scrisă sub formă de dialog prin care se înregistrează convorbirea dintre personaje, comunicarea dintre generații, dar mai ales convorbirea între reprezentanții culturii românești de ieri și de astăzi, personalități care știu cum să proiecteze lucruri pline de valori spirituale necesare societății românești. Anume prin acțiunea trăirilor spirituale această lucrare reprezintă forma unui obiect care evocă evenimente vitale ale omului creator, ale omului creator care conform principiilor individuale se zidesc publicații literare cu subiecte concrete sau lucrări în baza cărora se pot întemeia teorii științifice, în rezultat ideile și conceptele respective fiind înregistrate într-o varietate enormă de monografii pentru diverse domenii sociale. În contextul dat, Paul Eugen Banciu în prefața cărții scrie: „Trăim un timp cu intensitatea celui datorat unor mari evenimente, din ce în ce mai grăbit, mai superficial, în care viaţa se interferează cu ficţiunea, cu lumea imaginarului, coborând din universul structurat al culturii în decursul câtorva milenii. Trăim o vreme a interşanjabilităţii valorilor culturale, după principiul facil al psihologiei individuale, al gusturilor formate acum după alte principii, complet distonante cu acumulările şi criteriile celor de dinaintea noastră cu doar jumătate de secol. Lumea cărţii, fie ea a editurilor, fie a librăriilor şi bibliotecilor, lasă acum la o parte ficţiunea, parabola exemplară, personajul de excepţie, construit după toate regulile tipologiei unui specific al unei zone, naţiuni, continent, ca în prim plan să apară jurnalul intim al unor personalităţi reale, memoriile unei vieţi trăite într-un dat istoric, astfel că eroul devine însuşi autorul cărţii, ca într-o perpetuă confesiune scrisă la persoana întâi”.
În peisajul acestei cărți, ca parte componentă a unei vieți trăite în afara meleagului natal, se conturează în mod deslușit dorința omului creator de a înregistra în limbaj artistic sentimentele și realizările obținute în timp pe tărâmul literar/cultural/intelectual. În acest sens, o pleiadă întreagă de scriitori români contemporani din întreaga lume fac parte din această lucrare inedită care se numește Areopagus – patrimoniu literar pentru cultura națională română. Soarta acestor scriitori din afara granițelor țării românești este o istorie plină de trăiri emoționale, cu o dragoste constantă față de țărâna natală, cu dragoste nobilă față de origine prin care curge sângele românesc, indiferent de faptul că sunt în depărtare. Este trist acest lucru, însă prin descrierea reală a sentimentelor acest om creator reușește să înfrunte greul și, totodată, reușește să creeze frumosul original care trezește admirație și pune bazele unei culturi morale și spirituale. Așa fiind, în cuprinsul volumului Areopagus ne întâlnim cu scriitorul George Astaloș, poet român stabilit la Paris, care discută cu consacrata scriitoare Veronica Balaj și la rândul său spune: „Am ştiut că voi pleca din ţară din noaptea când l-au arestat pe tata… Mama a fost condamnată la moarte… Am o bătaie de inimă în plus pentru poezie…”. În paginile lucrării ne întâlnim și cu scriitorul român Nick Bogdan din Canada, care dialogează cu Cristina Mihai și la rândul său consideră existența umană în modul respectiv: „Viaţa, un document de scris”. Din discuțiile realizate se înțelege clar că „Nick Bogdan poartă cu el încă acel parfum al timpurilor de altădată”. Este foarte interesantă și discuția dintre Veronica Balaj și Shaul Carmel, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Tel Aviv – Israel, care redă propria emoție astfel: „…Când sunt în Israel, mi-e dor de ţara de unde vin cu amintiri, sentimente, trăiri, cu o limbă în care scriu , respir, când sunt în România, mi-e dor de pământul străbun…”. Foarte constructivă este și întâlnirea Veronicăi Balaj cu poeta de limba română Alex Amalia Călin din New York, care exprimă: „Libertatea te ajută să te regăseşti pe tine însuţi. Poezia m-a renăscut, ea îmi dirijează paşii şi-mi conturează viaţa”. O altă convorbire este înregistrată între Veronica Balaj și Alexandru Cetățeanu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada și unul dintre fondatorii/coordonatorii revistei „Destine literare ”, editată în limba română la Montreal, unde ultimul dintre ei menționează: „Pe vremea comunismului tind să cred că exilatul avea nevoie de mai mult curaj…”. Având în convorbiri tema comunismului și procesul migrator în străinătate, cât și multe alte subiecte, Veronica Balaj realizează un dialog și cu Flavia Cosma, poetă, scenarist TV, producător, regizor TV din Toronto, Canada, în cele din urmă doamna Cosma afirmând: „Eu am fugit din ţară tocmai pentru a putea să scriu. Poezia este în opinia mea, cel mai elegant şi mai scurt drum către conştiinţa cosmică”. Interviurile realizate de către Veronica Balaj și cu alți scriitori români din străinătate sunt nespus de interesante, accentul forte fiind pus pe tematici vitale precum integrarea în societăți străine, integrarea în arta culturii și literaturii, mărturisiri despre viața privată în corelație cu cea scriitoricească, despre legătura cu scriitorii din țară și străinătate, despre promovarea literaturii române în lume, despre imaginea societății românești în străinătate, despre vocația scriitoricească și refugiul în arta scrisului, și multe alte subiecte de discuție. Printre intervievații de către Veronica Balaj sunt prezenți: Maia Cristea-Vieru, poetă, critic de artă, stabilită în Toronto, profesoară de limba franceză; Theodor Damian, prof., dr., Director al Institutului de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York, poet, redactor şef al Revistei „Gracious Light”/„Lumină lină”, New York, fondator – coordonator al cenaclului „Mihai Eminescu” din New York; Francisc Dworschak, medic, autor a trei tomuri – În apărarea lui Eliade, şi al unor volume despre personalităţi româneşti de renume mondial; George Filip, poet din Montreal, fost redactor șef al revistei „Destine Literare”, coordonatorul Editurii „Destine”, fost Director de Centru Cultural din Montreal; Dinu Flămând, poet, traducător, jurnalist o voce la Radio France International; Corneliu Florea/Dumitru Pădeanu, publicist remarcabil prin nota pamfletară, eseist, autor al mai multor volume istorico-politice, exeget, scoate o revistă culturală, de autor, este de profesie medic, în Winnipeg, Canada; Lucian Hetco, publicist, eseist, poet, editorul revistei „Agero” din Germania; Ioan Miclău, scriitor, editorul, timp de decenii, al Revistei de Artă şi Cultură Iosif Vulcan, fondatorul bibliotecii româneşti „Mihai Eminescu”, în Australia; Alexandru Nemoianu, renumit profesor universitar în S. U. A., publicist, istoric, eseist de marcă; Livia Nemțeanu, poetă, vicepreşedinta Asociaţiei Scriitorilor Români din Montreal; Adam Puslojic, scriitor, curând Preşedinte al Asociaţiei de prietenie scriitoricească numită Frăţia româno-sârbă, un pod cultural; Iulia Schiff, scriitoare de origine română afirmată în Germania, exegetă în limba germană a operei lui Ion Barbu, traducătoare; Ana Simon, hispanistă, scriitoare, traducătoare, autoare de scenarii de film, soţia fostului actor François Simon, fiul marelui actor Michel Simon; Florentin Smarandache, recunoscut matematician pe plan internaţional, poet original, teoreticianul curentului paradoxist în poezie, SUA; George Uscătescu, fost profesor de filozofie la Universitatea din Madrid şi profesor asociat la Universitatea din Florenţa şi Sorbona; preşedinte al Societăţii europene de filozofie, autor a 100 de volume, traducătorul lui Lucian Blaga în limba spaniolă; fost prieten cu Brâncuşi. În același context se înscriu și dialogurile realizate de Cristina Mihai cu scriitorii români de pretutindeni, precum: Călin-Andrei Mihăilescu (scriitor, profesor universitar de literatură comparată şi de limbă spaniolă la Western Ontario University, Canada, teoretician al literaturii şi un om legat de jurnalismul radio – Radio Free Europe, BBC, CBC şi de ziaristica din diaspora); Mia Pădurean (scriitoare, Asociaţia Scriitorilor Canadieni de Limbă Franceză din Outaouais, regiunea Ottawa-Gatineau); Rodica Raliade (scriitoare din România, scrie și despre românii din Ungaria şi cei din Canada); Nick Sava (scriitor din Canada, Vancouver); Elena Ștefoi (Ambasadoare plenipotenţiar a României în Canada, poetă, deţinătoarea mai multor premii şi medalii); Luminița Suse (autoare a cinci volume de poezie, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a mai multor asociaţii canadiene, printre care Canadian Federation of Poets şi Valley Writers’ Guild); Miruna Tarcău (scriitoare, Québec, Canada); cât și mulți alți condeieri. Continue reading „Galina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)”
De când e lumea un lucru este cert – adevărul mai devreme sau mai târziu vine la suprafață indiferent de circumstanțe, indiferent de timpul trecut sau prezent. Noțiunea adevărului, aparținând atât conținutului obiectiv, cât și relativ, oglindește în sine efectele sau faptele acelor întâmplări care au existat în realitate într-o anumită perioadă de timp. Așa fiind, realitatea, ca proces al istoriei umane, reprezintă în sine fenomenele concrete ale acțiunilor realizate de către individ în cadrul unei comunități. Ca să nu exagerăm și să nu facem prea multă teorie din acest lucru, constatăm în mod evident că viața umană este încercuită de acțiuni ce sunt proporționate cu materia reală a existenței, aceasta având legătură directă cu conștiința omului care se prezintă în propriile ei valori și însușiri, cât și în afara acestora. Deci, totul este o filozofie care cuprinde „știința constituită dintr-un ansamblu închegat de noțiuni și idei, care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale despre lume și viață”, explicația dată aparținând dicționarului explicativ român. Însă trecând de la teorie la practică, cunoaștem că existența vieții umane traversează și se intersectează prin conținuturi atât cu efecte pozitive, cât și negative, prin conținuturi care bucură sau întristează, prin conținuturi care înaripează sufletul uman, dar care și distrug sau duc anticipat viața umană la pieire. Așa zis, trecând la exemple concrete, vom încerca să prezentăm o realitate din societatea moldavă care a avut loc pe parcursul ultimilor trei decenii, cu precădere pe parcursul ultimului deceniu. Luând în considerație faptele reale ale timpului ce s-au scurs prin această perioadă, atunci vom înțelege cât de dură este existența omului într-o comunitate în care noțiunea „adevărului” a fost mereu împotmolită și batjocorită la extremă de mâna omului-putere, iar masele fiind mereu victima acestor realități provocatoare, acestor realități nespus de dăunătoare pentru spiritul uman.
De la prolifica eseistă basarabeană Galina Martea mai rețin (după cartea În dialog cu creația umană, despre care am scris) volumul „Universul umanității – evoluție și involuție” (publicistică, eseuri, Editura Anamarol, București, 2017), o culegere de studii și articole, majoritatea publicate în reviste literare din stânga dar și din dreapta Prutului, cu toatele răspândite mult pe Internet unde „fanii” autoarei le consultă și comentează de regulă silabic-imagistic („Da”, urmat de un număr oarecare de stele), dar uneori și mai consistent. Autoarea este foarte atentă la fenomenele sociale, culturale și politice din Republica Moldova, dar și din România, analizându-le din două puncte de vedere oarecum fixe: acela al educației și al pedagogiei de grup. Galina Martea este convinsă că lumea se va schimba prin educație – și insistă ca aceasta să se desfășoare în siajul umanismului european.
Rezumând esențialul despre cartea „Universul umanității – evoluție și involuție”, de Galina Martea, aș reafirma (așa cum au remarcat și alți scriitori și oameni de știință în prefața cărții – Virgil Mândâcanu, Valentin Tomuleț, Nicolae Dabija, Iurie Colesnic, etc.) că aceasta este o lucrare de natură socială şi educaţională, cu eseuri jurnalistice de valoare, care reprezintă fenomenele existențiale ale omului și societății acestuia în epoca contemporană. Prin formula „identitatea universului uman” autoarea evidențiază elementele principale ce definesc relația dintre identitatea societăţii şi cea a omului, cu toate componentele sale. Cu referire la cele menționate, Virgil Mândâcanu (dr.hab., prof.univ., scriitor) se pronunță astfel: „Pe lângă descrierile realizate într-un stil destul de clar și minuțios, Galina Martea ne prezintă din plin noţiuni cu caracter filozofic prin care ne mobilizează să medităm asupra faptului care este esenţa existentei umane în sistemul valorilor/ în sistemul social şi, corespunzător, prin aspectele ce definesc rolul și importanța omului în societate, cu toate necazurile și nedreptățile vieții cotidiane. De o valoare aparte sunt ideile autoarei cu privire la rolul clasei dominante într-o societate și despre efectele guvernării statale în dezvoltarea omului și comunității, componente ce produc evoluția sau/și involuția dezvoltării factorului uman”. În continuare Virgil Mândâcanu spune: „Galina Martea vorbeşte şi descrie cu demnitate şi claritate despre legătura reciprocă dintre om şi societate, dintre evoluţie și involuție, marcându-le ca prioritare în dezvoltarea umană şi socială. Aceste lucruri ea le vede prin prisma procesului evolutiv al existenţei umane. Prin complexitatea ideilor filozofice prezente în această lucrare îşi găseşte teren și termenul de valoare, ca expresie prioritară a existenţei umane. Prin conţinutul valorii autoarea sincronizează omul, societatea, sistemul de învăţământ, întreaga complexitate a sistemelor/ subsistemelor din societate, viaţa şi existenţa umană. Ea conturează cuvântul şi ideea conceptului de creare a frumosului prin bunuri şi valori spirituale, intelectuale şi culturale pentru fiinţa umană şi societatea acesteia. Galina Martea, mereu preocupată de problemele sociale şi educaţionale, prin propria creaţie încearcă să deschidă calea acelor schimbări evolutive care să producă cu adevărat bunăstare în viaţa omului şi în dezvoltarea prosperă a sistemelor din societate. Cu această dorinţă, autoarea scrie şi meditează în cel mai inteligent mod, astfel redând ideea printr-o formă filozofică şi ştiinţifică prin care ne sugerează acceptarea schimbărilor de rigoare în relaţia şi atitudinea statului faţă de om, față de întreaga societate, nemijlocit, spunându-ne: „Aspectele birocratice trebuiesc eliminate integral din fenomenul mentalităţii şi al acţiunilor realizate de către om, fenomene care nu mai reprezintă nici o valoare pentru nimeni la ziua de azi, ci din contra sunt elemente ale trecutului şi nu a prezentului din lumea modernă…”. Iar Iurie Colesnic (scriitor, cercetător, istoric literar) scrie: „Scriitorul, pedagogul și filozoful Galina Martea este cea mai în drept să scrie despre marile noastre probleme. Autoarea îşi conturează sintezele nu din surse împrumutate, nu dintr-o lume imaginară creată special ca spaţiu ori platformă pentru meditaţie. Experiența proprie a facut-o să cunoască problema identităţii şi pe cea a autoexilării”.
Revista de cultură universală „Constelaţii Diamantine”, editată sub egida Ligii Scriitorilor Români, este iarăşi prezentă în spaţiul cultural românesc, fondatorul şi redactorul şef al acesteia fiind neobosita scriitoare Doina Drăguţ. De această dată revista îşi face apariţia în luna mai a anului curent, cu numărul nr. 5 (105), anul X, evident având în palmares 10 ani de activitate editorială în promovarea creaţiei literare, creaţiei culturale româneşti.
Calitate și competență editorială. Așa se prezintă Editura „Anamarol” din București, administrată de renumita scriitoare Rodica Elena Lupu (Doctor Honoris Causa, academician, scriitor, editor, jurnalist cultural, antologator, manager), care prin talentul original de scriitor și editor constituie integritatea și meritul notabil de nivel național și nu numai. Este o plăcere de a te referi la lucruri ce țin de valoare, atribute esențiale în virtutea cărora se realizează arta editorială în beneficiul comunității române, dar, în același timp, și în beneficiul culturii românești. De această dată editorul și antologatorul Rodica Elena Lupu pune la dispoziția cititorilor un număr impunător de lucrări admirabile și extraordinar de interesante, de o pondere aparte pentru literatura română. Este vorba de antologia de proză „Verba Volant, Scripta Manent”, volumele 18-19-20, publicată recent în cadrul Editurii Anamarol. Cu conținuturi onorabile, volumele în cauză oglindesc în sine lumina viabilă care completează și îmbogățește cultura omului, cultura unei societăți ce este mereu în evoluție.
De această dată vom comenta despre apariția editorială „Mirajul Oltului”, revista de cultură din orașul Călimănești, județul Vâlcea (nr.1/2(4/5), 2018), redactor șef fiind scriitorul și omul spiritualității Ion Nălbitoru (prozator, romancier, poet, dramaturg, fabulist, memorialist, cercetător elocvent în redescoperirea ținutului românesc – mitologie, tradiții, turism, istorie), iar fondatorii acesteia sunt profesorii și scriitorii Constantin Geantă, Marie-Jeanne Taloș și Paulian Buicescu. Cu o denumire foarte frumoasă, dar și incitantă, și cu un conținut de o pondere aparte, publicația de față are tangență și simbolizează, mai întâi de toate, cuprinsul și minunăția Oltului, acesta fiind unul dintre cele mai însemnate râuri din România, dar și unul dintre râuri care curge prin Vâlcea și reprezintă bogăția ținutului românesc. Cu puterea cuvântului literar, revista Mirajul Oltului este fondată în scopul de a reda nesfârșita imagine spirituală, materială, culturală a întinsului Râmnicu Vâlcea (municipiul de reședință al județului Vâlcea și Oltenia), precum și a regiunii Vâlcea, dar, în același timp, și a întregului cuprins românesc. Astfel, este vorba de o apariție editorială de excepție care, la rândul ei, prezintă publicului cititor posibilitatea de a cunoaște din plin frumusețea culturii literare ce se intersectează cu bogăția spirituală a unui ținut de o mare valoare din societatea română. Cu atât mai mult, această publicație pune în evidență specificul cultural-spiritual al județului Vâlcea, totodată, punând un accent forte pe identitatea comunității locale și, nu în ultimul rând, pe identitatea spiritului local, totul fiind corelat cu factorul ideal al existenței locale.