De la prolifica eseistă basarabeană Galina Martea mai rețin (după cartea În dialog cu creația umană, despre care am scris) volumul „Universul umanității – evoluție și involuție” (publicistică, eseuri, Editura Anamarol, București, 2017), o culegere de studii și articole, majoritatea publicate în reviste literare din stânga dar și din dreapta Prutului, cu toatele răspândite mult pe Internet unde „fanii” autoarei le consultă și comentează de regulă silabic-imagistic („Da”, urmat de un număr oarecare de stele), dar uneori și mai consistent. Autoarea este foarte atentă la fenomenele sociale, culturale și politice din Republica Moldova, dar și din România, analizându-le din două puncte de vedere oarecum fixe: acela al educației și al pedagogiei de grup. Galina Martea este convinsă că lumea se va schimba prin educație – și insistă ca aceasta să se desfășoare în siajul umanismului european.
Delimitările sunt, desigur, importante. În fond, perioadele istorice de dinaintea noastră au avut, mai toate, modele proprii de edificare a omului social. Să ne amintim doar de obsesia omului nou, din perioada interbelică, când opunea lui homo sovieticus construit cu vorba și pistolul de lumea lui Stalin – omul italian de sub semnul fasciilor, ori cel german al lui Hitler; a fost o dispută europeană la care a luat parte și cultura română, prin Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu (în mare parte, prin reprezentanții generației Criterion, la care s-au raliat intelectuali de vază precum Constantin Rădulescu-Motru cu teoria sa despre „românism”, dar și alți filosofi și sociologi ce discutau specificul național în genere). Acea dezbatere definea diferitele tipuri (imagini) culturale, pentru a se putea reconstitui un om nou european din cât mai multe modele subiacente – iar cultura română a simțit nevoia să participe la ea atât din sentimentul egalității cu celelalte culturi sincrone, cât și pentru că știa că are ce să arate, că „omul românesc” este o sinteză europeană demnă de luat în seamă. A fost, repet, o obsesie a secolului, aceea că se poate construi un om nou dincolo de granițele politice, culturale, lingvistice chiar. Să ne amintim, însă, că după război modelele au fost puse în conflict, homo sovieticus fiind exaltat – iar în paralel revoluția culturală chineză creând un model nou, iar democrațiile populare din umbra împărăției de la răsărit încercând, cu timpul, să se delimiteze, să se individualizeze. S-au făcut, și la noi, congrese, s-au elaborat studii pe tema eticii și echității socialiste, a culturii și educației socialiste, etc. Fiecare epocă pune adjectivul ei lângă termenii de cultură și educație, iar acesta, al nostru de dinainte de 1989, era, desigur, la fel de paradoxal ca celelalte, pentru că dorea să împace un sistem global, socialismul, cu unul local, specificul național. În general, imperiile mizează pe construirea unui om nou, indiferent față de nația din care provine, de limbă chiar.
Galina Martea discută, în articolele și conferințele sale, despre „evoluție și involuție” în preluarea și prelucrarea modelelor, și ne atrage, tocmai de aceea, atenția că orice nou sistem educațional trebuie să țină cont de cuceririle mari, necontestate, ale umanismului european, de teoriile filosofice care și-au dovedit viabilitatea în timpul lung. Există, desigur, calități umane care se pot transporta dintr-un popor într-altul, mai ales în zona civilizației, dar mai departe de atât nu se poate vorbi de un „om global” – și în acest sens strădaniile eseistei mi se par, ele însele, pedagogice: știe că nu se poate și întinde plasa argumentației numai cât se poate. Ca să fim încă mai tranșanți, am putea să-l recitim pe inflexibilul, tonicul Eminescu vorbind, de pildă, despre o sinteză imposibilă, cea grecoromână: „ Expresia greco-român e atât de improprie, ca și afirmația că iedul e fiul zimbrului. Nu există greco-român precum nu există greco-spaniol ori greco-englez.(…) Ori cineva e grec, ori e român; una din două: amândouă deodată nu poate fi nimeni.” Raționamentul se poate repeta la relația ruso-român, din Basarabia, și ne dăm seama de ce este sfâșietoare drama basarabenilor când o privim cu ochi eminescian: în stânga Prutului nu poți fi „amândouă deodată”, ori ești român – ori rus. Autoarea nu abordează subiectul atât de tranșant, dânsa se sprijină în științele noi ale secolului, cum ar fi comunicarea interculturală, atât de profitabilă social pentru spații mari ca cele americane (și nu numai), știință în care s-ar încadra mai lejer această carte. Vreau să spun că Galina Martea îndeamnă la „să facem ceva”, să nu lăsăm lucrurile așa, să încercăm o comunicare după coduri moderne, europene, după formula umanismului (în care să reintegrăm divinitatea).
Cartea este scrisă cu patos feminin aș zice, se citește cu încântare ca țesătură de raționamente, cuvântul Galinei Martea este cel al unui poet implicat în treburile mari ale cetății, găsind mai des frumosul din oameni; cum se spune, dânsa laudă cu două guri ce e de lăudat, și ceartă cu jumătate de gură ce nu (-i) place. Convențiile pe care le propune sunt mai degrabă protocolare, un fel de cod social-deontologic, dacă pot spune așa, iar pedagogia și educația ca puncte de pornire implică protocolul în vârstă, conștientizează copilul încă de la devenirea ca om că trebuie să fie el însuși în interior, în suflet, iar când iese în public trebuie să aibă comportament public, să-și uniformizeze, să-și standardizeze reacțiile. O experiență de viață profitabilă, în fond – cu condiția să fie respectată și de către celălalt – iar autoarea se adresează cu imperativul moral mai ales către celălalt.
Rezumând esențialul despre cartea „Universul umanității – evoluție și involuție”, de Galina Martea, aș reafirma (așa cum au remarcat și alți scriitori și oameni de știință în prefața cărții – Virgil Mândâcanu, Valentin Tomuleț, Nicolae Dabija, Iurie Colesnic, etc.) că aceasta este o lucrare de natură socială şi educaţională, cu eseuri jurnalistice de valoare, care reprezintă fenomenele existențiale ale omului și societății acestuia în epoca contemporană. Prin formula „identitatea universului uman” autoarea evidențiază elementele principale ce definesc relația dintre identitatea societăţii şi cea a omului, cu toate componentele sale. Cu referire la cele menționate, Virgil Mândâcanu (dr.hab., prof.univ., scriitor) se pronunță astfel: „Pe lângă descrierile realizate într-un stil destul de clar și minuțios, Galina Martea ne prezintă din plin noţiuni cu caracter filozofic prin care ne mobilizează să medităm asupra faptului care este esenţa existentei umane în sistemul valorilor/ în sistemul social şi, corespunzător, prin aspectele ce definesc rolul și importanța omului în societate, cu toate necazurile și nedreptățile vieții cotidiane. De o valoare aparte sunt ideile autoarei cu privire la rolul clasei dominante într-o societate și despre efectele guvernării statale în dezvoltarea omului și comunității, componente ce produc evoluția sau/și involuția dezvoltării factorului uman”. În continuare Virgil Mândâcanu spune: „Galina Martea vorbeşte şi descrie cu demnitate şi claritate despre legătura reciprocă dintre om şi societate, dintre evoluţie și involuție, marcându-le ca prioritare în dezvoltarea umană şi socială. Aceste lucruri ea le vede prin prisma procesului evolutiv al existenţei umane. Prin complexitatea ideilor filozofice prezente în această lucrare îşi găseşte teren și termenul de valoare, ca expresie prioritară a existenţei umane. Prin conţinutul valorii autoarea sincronizează omul, societatea, sistemul de învăţământ, întreaga complexitate a sistemelor/ subsistemelor din societate, viaţa şi existenţa umană. Ea conturează cuvântul şi ideea conceptului de creare a frumosului prin bunuri şi valori spirituale, intelectuale şi culturale pentru fiinţa umană şi societatea acesteia. Galina Martea, mereu preocupată de problemele sociale şi educaţionale, prin propria creaţie încearcă să deschidă calea acelor schimbări evolutive care să producă cu adevărat bunăstare în viaţa omului şi în dezvoltarea prosperă a sistemelor din societate. Cu această dorinţă, autoarea scrie şi meditează în cel mai inteligent mod, astfel redând ideea printr-o formă filozofică şi ştiinţifică prin care ne sugerează acceptarea schimbărilor de rigoare în relaţia şi atitudinea statului faţă de om, față de întreaga societate, nemijlocit, spunându-ne: „Aspectele birocratice trebuiesc eliminate integral din fenomenul mentalităţii şi al acţiunilor realizate de către om, fenomene care nu mai reprezintă nici o valoare pentru nimeni la ziua de azi, ci din contra sunt elemente ale trecutului şi nu a prezentului din lumea modernă…”. Iar Iurie Colesnic (scriitor, cercetător, istoric literar) scrie: „Scriitorul, pedagogul și filozoful Galina Martea este cea mai în drept să scrie despre marile noastre probleme. Autoarea îşi conturează sintezele nu din surse împrumutate, nu dintr-o lume imaginară creată special ca spaţiu ori platformă pentru meditaţie. Experiența proprie a facut-o să cunoască problema identităţii şi pe cea a autoexilării”.
———————————————-
Nicolae GEORGESCU
4 iunie , 2019