Francisco BRINES: Cântec de neadormire

Francisco Brines a fost distins luna trecută cu Premiul Cervantes,
supranumit și Nobelul Spaniol pentru Literatură

Tablou de Francisco Lozano, Spania
Copertă la cartea „El ruido del mundo“, poezii de Francisco Brines

 ***

Cântec de neadormire

 

E încă noapte și cocoșul cântă.
O face noapte după noapte.
Iar eu pândesc cântarea-i în fiecare seară.
Sumbru e timbrul vocii sale aproape stinse.
Lumina pare acră, noaptea se sparge în tril.
Pipăi întunecimea și-i deslușesc mesajul.
Ai mai pierdut o noapte, vrea parcă să-mi vestească.
Până într-o bună zi, când noapte și cocoș nu vor mai fi.

***

Continue reading „Francisco BRINES: Cântec de neadormire”

Germaine DROOGENBROODT: Tribute to Paul Celan (poems)

 

English translation in collaboration with Stanley Barkan
Spanish translation in collaboration with Rafael Carcelén
French translation by Elisabeth Gerlache
Romanian translation by Gabriela Căluțiu Sonnenberg

 

 

 


NIGHTTIME

at the eastern window
the tiny wandering figure of emotion

now appears to him” (Paul Celan)

 

Along the branches of the trees
the darkness ascends now,
and the evening,

dying a thousand deaths
condenses into night
adorning with its black veil
the twinkling light,
the shards of the day.

 

At the window of my room
as vain beacon burns—
the electric light.

–––––

*(Palpable Absence)

 

TIEMPO DE LA NOCHE
„en la ventana de Oriente
se asoma al tiempo de la noche la estrecha
silueta caminante del sentimiento”
(Paul Celan))

 

Por las ramas de los árboles
sube ahora la oscuridad,
y la tarde, muriendo mil muertes,
se condensa en noche,

adorna su vela negra
con luces titilantes:
fragmentos de día.

En la ventana de mi cuarto
prende, cual faro inútil,
la luz eléctrica.

–––––

*(Palpable como la ausencia)

 

NACHTTIID

„am östlichen Fenster
erscheint ihm zur Nachtzeit die schmale
Wandergestalt des Gefühls”
(Paul Celan)

 

Langs het takwerk der bomen
klimt nu omhoog het duister,
en de avond,
die duizend doden sterft,
verdicht nu tot nacht
die haar zwarte sluier siert
met tintellicht:
de scherven van de dag.

In het venster van mijn kamer
brandt als vergeefse baken
het elektrisch licht.

–––––

*(Tastbare afwezigheid)

 

TEMPS DE NUIT

„à la fenêtre orientale
lui apparait pendant la nuit l’étroite
figure errante du sentiment”
(Paul Celan)

Le long des branches d’arbres
grimpe à présent l’obscurité,
et le soir,
mourant de mille morts,
s’épaissit jusqu’à la nuit
qui orne son voile noir
de lumières scintillantes :
les éclats du jour.

A la lumière de ma chambre
brûle tel un phare inutile
la lumière électrique.

–––––

*(La figure errante du sentiment)

 

TIMP DE NOAPTE

„la fereasta dinspre Răsărit
îi apare pe timp de noapte îngusta
siluetă trecătoare a sentimentului”
(Paul Celan)

 

Prin crengile copacilor
se cațără acum întunecimea,
iar seara, murind o mie de morți,
se condensează în noapte,
împodobind cu neagra-i lumânare
lumina pâlpâindă:
cioburi din zi.

La fereastra odăii mele
se-aprinde în van făclia inutilă
a luminii electrice.

–––––

*(Palpabil ca absența)

 

 

 

***

 

NIGHTHORN

(to Paul Celan)

Full moon
strangling light
on the black water
of the lake

magic circle
where mosquitoes dance

the ghosts of deceased poets

 

following the nighthorn’s call
lost in the haze.

–––––

*From “Do you know the Country? Meditations at Lake Como”

 

SIRENA DE LA NOCHE
(à Paul Celan)

Luna llena
estrangulante luz
sobre el agua negra del lago.

Círculo mágico
donde, como mosquitos,
las almas de los poetas muertos danzan

siguiendo el reclamo
de la sirena de la noche,
perdidos en la niebla.

 

NACHTHOORN
(voor Paul Celan)

Volle maan
worglicht
op het zwarte water
van het meer

tovercirkel
waarin als muggen
de geesten der gestorven dichters dansen

de lokroep
van de nachthoorn volgend
in de nevel verdwaald.
–––––

*Uit „Ken je het land?, Meditaties aan het Comomeer”

 

COR DE NUIT

(à Paul Celan)

Pleine lune
lumière étouffante
sur l’eau noire
du lac

cercle magique
où tels des moustiques
danse l’esprit des poètes décédés

suivant l’appel
du cor de nuit
perdu dans la brume.

TRÂMBIȚA NOPȚII
(lui Paul Celan)

Lună plină
lumină sufocantă
pe apa neagră
a lacului

magicul cerc
în care dansează precum tânțarii
stafiile poeților pieriți

urmând chemarea
trâmbiței nocturne
pierdute-n negură.

–––––

*din „Știi țara? Meditații la lacul Como”

 

***

 

AS ONE KNOWS…
When the night wrecked its forest…” (Paul Celan)

As one knows
an underground river
isn’t visible but is still there

so he knows
how the defenseless body
leaks out its life and destroys itself

 

exactly at this moment
when life seems easier
than ever before.

 

COMO SE SABE…

„Cuando la noche destrozaba sus bosques…” (Paul Celan)

 

Como se sabe
que un río subterráneo
no es visible y sin embargo existe

él sabe
que indefenso el cuerpo
vierte y destruye su vida

precisamente ahora
que vivir sería tan sencillo
como nunca antes.

–––––

*De “Conversación con el más allá”

 

ZOALS MEN WEET…

„Als die Nacht ihre Wälder verheerte…” (Paul Celan)

 

Zoals men weet
dat een onderaardse rivier
niet zichtbaar is en niettemin bestaat

weet hij
hoe weerloos het lichaam
zijn leven uitstort en vernielt

precies op dit moment
nu leven zo eenvoudig lijkt
als nooit voorheen.

–––––

*Uit: “Gesprek met de overkant”

 

COMME ON SAIT…
„Quand la nuit détruisait ses bois…” (Paul Celan)

 

Comme on sait
qu’une rivière souterraine
n’est pas visible et pourtant existe

il sait
combien le corps sans défense
déverse et dévaste sa vie

au moment précis
où vivre paraît à présent si simple
comme jamais auparavant.

 

AȘA CUM SE ȘTIE…

„Când noaptea păduri distrugea…” (Paul Celan)

Așa cum se știe
că un râu subteran
e invizibil dar totuși există

el știa
că trupul nevolnic
își varsă viața și o risipește

chiar în această clipă
când pare mult mai simplă
decât a fost vreodată.

–––––

*din „Convorbiri cu lumea de dincolo”

 

***

 

THORN OR ROSE

„Everything is in the mandorla” (Paul Celan)

 

The twilight
displaces the borders of light

invisible now
the stumbling stone

thorn of rose gables the night
with the driftwood and shells

charcoal glow in the heart
reading with caressing fingers
the yellowed images of olden days

–––––

*From: “The Dewdrops of Dawn”, Poems 1984-2012

 

ESPINA O ROSA

„Todo está en la mandorla” (Paul Celan)

 

El crepúsculo
desplaza los límites de la luz

invisible ahora
el escollo

espina o rosa, juega la noche sus dados
con pecios y caracolas

ardor de brasas candentes en el corazón
que con los dedos afables de antaño lee
imágenes amarillentas.

–––––

*De “Desombrada luz”

 

DOOM OF ROOS

„Alles steht in der Mandel” (Paul Celan)

De avondval
verlegt de grenzen van het licht

onzichtbaar nu
de struikelsteen

doorn of roos dobbelt de nacht
met wrakhout en kinkhoorns

houtskoolgloed in het hart
dat met streelvingers van toen
vergeelde beelden leest.

–––––

*Uit “Ontschaduwd licht”

 

EPINE OU ROSE

„Tout se trouve dans la mandorle” (Paul Celan)

 

Le crépuscule
déplace les frontières de la lumière

invisible à présent
l’écueil

épine ou rose, la nuit joue aux dés
avec épaves et coquillages

la chaleur de braises incandescentes au cœur
qui des doigts caressants de jadis
lit des images jaunies.

 

SPIN ORI TRANDAFIR

„E totul în mandorlă” (Paul Celan)

 

Amurgul
mută tivul luminii

imperceptibilă e acum
rostogolirea

zarului nopții între spin și trandafir
printre epave și scoici

scăpătorul jar din inimă
cu degete îndemânatice deslușește
gălbiile imagini de altădată

–––––

*din „Lumină dezumbrită”

 

***

 

VOICE

„A voice, out of which

you take the drink.” (Paul Celan)

 

Star-drinking the moon-mouth
at the night’s vault

voice-goblet
quenching-drink for the low-tide

poppy-glow in the breakers
of the heart.

–––––

*From “Unshadowed Light”

 

VOZ

„Una voz, de la que tú
sacas la bebida”
(Paul Celan)

 

Estrella-bebiendo la boca de la luna
en la bóveda de la noche

caliz-de-voz
bebida que sacia para el reflujo

ardor-amapola en el rompiente
del corazón.

–––––

*de “Desombrada luz”

 

STEM

„Eine Stimme, aus dem du
den Trunk schöpfst”
(Paul Celan)

 

Sterdrinkend de maanmond
in het nachtgewelf

Stembeker
lesdrank voor de ebbe

Papavergloed in de branding
van het hart.

–––––

*Uit “Ontschaduwd licht”

 

VOIX

„Une voix, de laquelle tu
prends la boisson”
(Paul Celan)

Buveuse d’étoiles la bouche de la lune
dans le ciel nocturne

Calice vocal
boisson apaisante pour le reflux

Flamboiement du pavot dans le ressac
du cœur.

 

VOCE

„O voce, din care
îți sorbi băutura.”
(Paul Celan)

 

Băutoare de stele gura lunii
pe bolta nopții

e potir de voce
licoare care stinge refluxul

arsurii macului în viitura
din inimă.

–––––

*din „Lumină dezumbrită”

Continue reading „Germaine DROOGENBROODT: Tribute to Paul Celan (poems)”

Miguel Hernández: Ultima cântare

Pictură de Siegfried Reich an der Stolpe


***

ultima cântare

 

spoită, nu golită:
spoită-i casa mea
în tonul marilor
pasiuni și suferințe.

Va reveni din plânset
pe unde a fost purtată
cu masa ei stingheră
cu patul zgomotos.

Vor înflori săruturi
pe perne.
Și-ncolăcit pe trupuri
cearșaful răspândi-va
amețitoarea-i boare
de iederă în noapte

Ura se va îmblânzi
în spatele ferestrei.

Va fi o gheară blândă.

Lăsați-mi doar speranța.

Miguel Hernández (Orihuela 1910 – Alicante 1942)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***

  Continue reading „Miguel Hernández: Ultima cântare”

Paolo VALESIO: Amintirile nu aparțin nimănui

Fotografie de Germain Droogenbroodt, Santa Maria Navarrese, Sardinia

***


Amintirile nu aparțin nimănui

pentru M. P.

O prietenă i-a povestit
că în clipa în care intrase în biserică sicriul surorii,
„tocmai în acea secundă” o rază de soare
din cerul (era primăvară?) până atunci înnorat
a despicat naosul în două.

Ieri (după câțiva ani), într-un alt loc și un alt oraș,
întâmplarea i-a revenit brusc în minte atunci când
biserica luminată (de lumânări, candelabre, soare de vară)
s-a întunecat dintr-o dată în miezul zilei
─ trecuse un nor ─
„exact în momentul” în care discul albicios
era înălțat peste potir și înspre cupolă.

Unde va ajunge peste câteva zile această amintire?
În zona intermediară și comună,
undeva în lume
în care sufletele își lasă rămășițele;
dar, din când când, căindu-se,
se-ntorc pentru o clipă.

Paolo Valesio, Italia (1939)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg


***
Continue reading „Paolo VALESIO: Amintirile nu aparțin nimănui”

Poems referring to Paul Celan’s poetry by Germain Droogenbroodt

NIGHTTIME

 

at the eastern window
appears to him now the tiny
wandering figure of emotion
                –Paul Celan

 

Along the branches of the trees
ascends now the darkness,
and the evening,
dying a thousand deaths
condenses into night
adorning with its black veil
the twinkling light
the sprinters of the day

 

At the window of my room
as vain beacon burns
the electric light.

 

English needs to be checked

 

from: “Palpable Absence”

 

 

Nachttijd

 

    am östlichen Fenster
erscheint ihm zur Nachtzeit die schmale
Wandergestalt des Gefühls
Paul Celan


Langs het takwerk der bomen
klimt nu omhoog het duister,
en de avond,
die duizend doden sterft,
verdicht nu tot nacht
die haar zwarte sluier siert
met tintellicht:
de scherven van de dag.

 

In het venster van mijn kamer
brandt als vergeefse baken
het elektrisch licht.

Uit: “Tastbare afwezigheid”

 

 

Tiempo de la noche



   en la ventana de Oriente
se asoma al tiempo de la noche la estrecha
silueta caminante del sentimiento
                 Paul Celan

Por las ramas de los árboles
sube ahora la oscuridad,
y la tarde, muriendo mil muertes,
se condensa en noche,

 

adorna su vela negra
con luces titilantes:
fragmentos de día.

 

En la ventana de mi cuarto
prende, cual faro inútil,
la luz eléctrica.

 

de “Palpable como la ausencia”

 

 

NIGHTHORN

 

          for Paul Celan



Full moon
strangling light
on the black water
of the lake

 

magic circle
in which like mosquitoes dance
the ghosts of deceased poets

 

following the night horn’s call
lost in the haze.

 

From “Do you know the Country?, Meditations at Lake Como”

 

 

Nachthoorn (Pognana 16/8/89

                   voor Paul Celan



Volle maan
worglicht
op het zwarte water
van het meer

 

tovercirkel
waarin als muggen
de geesten der gestorven dichters dansen

 

de lokroep
van de nachthoorn volgend
in de nevel verdwaald.

 

Uit „Ken je het land?, Meditaties aan het Comomeer”

 

 

As one knows…

 

When the night wrecked its forests…
                Paul Celan

 

As one knows
that a subterranean river
is invisible but nevertheless is there

 

so he knows
how helpless the body
pours out its life and self-destructs

 

precisely at this moment
life seems easier
than ever before.

 

 

Como se sabe…

 

Cuando la noche destrozaba sus bosques…
Paul Celan

 

Como se sabe
que un río subterráneo
no es visible y sin embargo existe

 

él sabe
que indefenso el cuerpo
vierte y destruye su vida

 

precisamente ahora
que vivir sería tan sencillo
como nunca antes.

 

De “Conversación con el más allá”

 

 

Zoals men weet…

Als die Nacht ihre Wälder verheerte…
Paul Celan

 

Zoals men weet
dat een onderaardse rivier
niet zichtbaar is en niettemin bestaat

 

weet hij
hoe weerloos het lichaam
zijn leven uitstort en vernielt

 

precies op dit moment
nu leven zo eenvoudig lijkt
als nooit voorheen.

 

Uit: “Gesprek met de overkant”

 

 

Mandorla

In the almond, what is in the almond?
The nothingness

Paul Celan

Soundless foghorn
the moist mouth behind the bars
of darkness

 

don’t call me
don’t give me a name

 

other than somebody
who passed by.

 

From “Unshadowed Light”

 

 

Mandorla

 

In der Mandel, was steht in der Mandel?
Das Nichts
Paul Celan

Klankloze misthoorn
de vochtige mond achter het traliewerk
van duisternis

 

noem mij niet
geef mij geen naam

 

anders dan iemand
die voorbijging.

 

Uit “Ontschaduwd light”

 

 

MANDORLA


En la mandorla, ¿Qué está en la ¿
La nada
               Paul Celan

 

El crepúsculo

desplaza los límites de la luz

invisible ahora

el escollo

– espina o rosa, juega la noche sus dados

con pecios y caracolas

del pirata

ardor de brasas candentes en el corazón

que con los dedos afables de antaño lee

imágenes amarillentas.

 

De “Desombrada luz”

 

 

Voice

 

A voice, out of which
you take the drink.
Paul Celan

 

Star-drinking the moon-mouth
at the night’s vault

 

voice-goblet
quenching-drink for the low-tide

 

poppy-glow in the breakers
of the heart.

 

From “Unshadowed Light”

 

 

Stem

 

Eine Stimme, aus dem du
den Trunk schöpfst
Paul Celan

 

Sterdrinkend de maanmond
in het nachtgewelf

 

Stembeker
lesdrank voor de ebbe

 

Papavergloed in de branding
van het hart.

 

Uit “Ontschaduwd licht”

 

 

Voz

Una voz, de la que tú
sacas la bebida
Paul Celan

 

Estrella-bebiendo la boca de la luna
en la bóveda de la noche

 

caliz-de-voz
bebida que sacia para el reflujo

 

ardor-amapola en el rompiente
del corazón.

 

de “Desombrada luz”

 

 

WHEN MY LIP BLEEDS BY THE LANGUAGE

                        to Paul Celan

 

The ice-wind pulls at the clockface

bends shadowly *

the hands

 

razor-sharp

in the evening glow

the bird’s cry.

 

 

* shadowly: neologism, means in the way of the shadow

English must be revised

from: “In the Stream of Time, Meditations in the Himalayas”

 

 

ALS DIE LIPPE MIR BLUTET VOR SPRACHE

voor Paul Celan

 

De ijswind rukt aan het cijferblad
buigt schaduwgewijs
de wijzers om

 

vlijmscherp
in het avondrood
de vogelkreet.

 

Uit¨ In de stroom van de tijd, Meditaties in de Himalaya

 

Continue reading „Poems referring to Paul Celan’s poetry by Germain Droogenbroodt”

Germain Droogenbroodt: Fuga morții

Poezie distinsă cu Premiul Internațional de Poezie la ediția a opta a festivalului “I Colori dell’Anima
San Remo, 2020

                                    Giacomo Manzù, Italie

 


FUGA MORȚII * (Coronavirus)

lui Donald Trump, Boris Johnson, Jair Bolsonaro

 

Moarte, te bem,
te bem din ochi,
te bem din urechi,
zilnic te bem.

Morți,
nu ne rămâne timp de rămas bun,
nu ne rămâne timp de săpat gropi

Conducătorii calea ți-au așternut-o
cu prefăcătorii și cu minciuni

Moarte, te bem,
te bem din ochi,
te bem din urechi
zilnic te bem.

 

Germain Droogenbroodt

Traducere:  Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Altea, Spania, 28.3.2020

*Fuga morții, după poezia cu același nume de Paul Celan, dedicată evreilor omorâți

 

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Julklapp (tragicomedie în două acte)

PERSONAJELE

 

șase doamne bine, în floarea vârstei incerte, neprecizate;

doi tineri, fată și băiat

doi refugiați

un polițist

 

 

  • Bobocel  

mignonă, îmbrăcată în stil școlăresc, cam țeapănă, cu părul  scurt

  • Țuți

mai înfiptă, cu forme pronunțat feminine, grăsulie; poartă cizme, ciorapi, fustă

  • Amfitrioana Suzi

blondă cu cârlionți, spirituală, dezinvoltă

  • Mimi

brunetă cu breton, slabă și sexy, un pic în stil „gothic” (mult negru)

  • Mami

blondă cu părul lins, sexy în stil îngeraș pufos

  • Pisi

o alintată „mâțâită”

  • Patrik

în jur de 25 de ani, băiat frumușel, cu fizic armonios și comportament decent, reținut

  • Magda

fiica amfitrioanei, adolescentă, cu părul strâns în coadă de cal, fardată normal, nu așa de stridentă ca Doamnele

  • Refugiat 1

adolescent, brunet, cu blugi uzați, tricou din material sintetic, imprimat cu un slogan occidental gen echipă de fotbal sau marcă de sport, pufoaică din fâș matlasat, rucsac, telefon mobil

  • Refugiat 2

asemănător cu refugiatul 1, dar adult

  • Polițistul

chipeș, îmbrăcat în uniformă

***

 

 ACTUL ÎNTÂI

O cameră de zi, încăpătoare, cu geamuri mari, drapate de perdele grele. Mobilier din lemn masiv, în stil elegant și un cămin în care „arde” un foc artifical, electric, lângă o canapea cu perne multe. O lustră elegantă, deasupra mesei mari din mijloc. Masa, cu scaune confortabile, este aranjată pentru șase persoane, având mici platforme în mijloc, pentru ținut mâncarea caldă (după moda restaurantelor chinezești). Se văd sticle, tacâmuri și pahare, boluri cu nuci, sărățele etc…. Într-o frapieră cu picior, vin la rece.

În fundal se vede o ușă batantă, care duce spre bucătăria din care, la răstimpuri, se aude zgomot de vase și cratițe.

În stânga și în dreapta scenei sunt două încăperi mai mici, vizibile spectatorilor, dar ferite de ochii celor din sufragerie prin folosirea unor paravane și pereți falși. Cea din stânga este antreul, cea din dreapta este holul care duce spre (probabila) baie. Intrarea personajelor se face prin ușa din lateral stânga (antreu).

În antreu, un cuier și o măsuță cu trei pachete ambalate în hârtie colorată, legate cu funde asortate. Pe măsură ce intră în scenă, fiecare doamnă lasă acolo câte un pachet frumos împachetat, gen cadou și își agață hainele în cuier (sau le iau cu ele și le atârnă împreună cu geanta de spătarele scaunelor).

Se aprinde lumina în timp ce Țuți și Bobocel se așează la masă. Bobocel face o moacă plictisită.

 

Ţuţi: Şezi blând lângă mine, Bobocel. Lasă mutrele, că tot să ne plictisim împreună.

Bobocel: (se aşează în stânga ei) Poate tu te plictiseşti, Țuți dragă, dar eu mă enervez teribil și mă-ntreb de fiecare dată ce caut aici. Mă-nfurie poveştile astea goale! Parcă-am fi o ceată de gâşte. Mai bine mi-aș tricota un pulovăr acasă, decât să mă dau pe brazdă aici și să umblu apoi cu ochii cât cepele, injectați…

Ţuţi: Vorbește mai încet, să nu ne-audă! Hai, nu exagera! O dată la două luni poți și tu să te dai în stambă. Ia-o sportiv: cu fetili ai un circ pe gratis! Nu moare nimeni din atâta, Madam filosof!

Bobocel: Filolog, nu filosof! Ce dacă am studii? Sau vrei să mă și scuz pentru asta? Nu mi-e ruşine deloc. Noroc că nu sunt doctor de ăla care „tratează” oamenii. Nu de alta, dar aici chiar c-aș avea mult de lucru…

Ţuţi: Iar începi? Da´ cu calu’ ce-ai avut? Nici pe mine nu mă mai placi? Hai să ne împăcăm.

Bobocel: Tu Tuți, vorbeam la general. Fetele sunt OK, separat, dar la grămadă… Of!  Da´ vorba ta, nu moare nimeni… Apropo de murit, zi-mi cum a fost cu vecinul tău alaltăieri. Am auzit că s-a prăpădit așa, din senin.

Ţuţi: Eh, și el, ca omul. O viață avem! A făcut infarct, săracul. Au venit cu salvarea, l-au reanimat… Degeaba. Aşa i-a fost scris.

Bobocel: Și tu?

Ţuţi: Io ce? Doar nu crezi că dacă sunt naturopat mă pricep la de-astea. Am stat cu vecina în bucătărie şi i-am făcut un ceai calmant. Ce dracu’ era să fac?

Bobocel: N-am idee. Mi se face pielea găinii.

Ţuţi: Stai că n-am terminat. Au venit ăia de la morgă, l-au pus în mașina pompelor funebre şi-apoi au întrebat-o pe nevastă-sa dacă vrea să-şi ia rămas bun.

Bobocel: Şi, vrea, adică a vrut?

Ţuţi: A vruuuut… Cam buimăcită, ce-i drept, că i s-au adresat cu „doamna văduvă”, de s-a-nverzit săraca… Stai să-ți zic. Aveau patru sertare. Toate ocupate. Cu răposaţi. Mai întâi au scos unul greșit. După aia l-au tras mai în faţă pe-al nostru. Glissando…

Bobocel: Fugi fată, faci mişto de mine!

Ţuţi: Ba bine că nu. Vecina a înghiţit în sec, s-a-ntors pe călcâie și le-a zis băieților: „Bag seama că aveți dever bun astăzi. O fi vreo zi propice…”

Bobocel: Glumeeeeşti. Nu cred. E tare! Ca indianul, când se satură de viață: „o zi bună de ieșit din veșnicele plaiuri, ia să-ntrerup monotonia!” N-am cuvinte, soro…

Ţuţi: (îi întinde paharul de șampanie) Hai noroc, că nu se ştie!

Bobocel: Corect, că bine zici. Vivat! ´Trăieşti Madam! (ridică paharul şi ciocnesc, zâmbindu-şi conspirativ)

 Între timp, Mimi şi Mami intră pe uşă. Mimi, cu cercuri negre pe la ochi, în stil „smoky eyes”, poartă o geacă de piele și zorzoane din metal masiv, după moda motocicliştilor.

 

Mimi: (pe ton scăzut, ca o încheiere de discuţie) Corect, că bine zici.

(Apoi se îndreaptă cu braţele larg deschise spre amfitrioana Suzi, care le vine în întâmpinare, din bucătărie.)

 

Mimi și Mami: (o salută la unison) Vivat!´Trăieşti, Madam! Hai noroc, că nu se ştie!

Îmbrăţişări, toată lumea se salută cu toată lumea, pupat din buze țuguiate, schimb paralel de amabilităţi.

Suzi: (către Mimi, în timp ce-i pipăie cu vădită admiraţie geaca de piele, cu franjuri) N-am cuvinte, soro!

Mimi: (îi prezintă geaca în manieră de fotomodel, învârtindu-se pe călcâie) Cam scumpă, dar, când am văzut-o expusă, mi-am zis, ca indianul când se satură de viață: „o zi bună de ieșit din veșnicele plaiuri, ia să-ntrerup monotonia!”

Țuți: (o pupă pe Mimi, pipăindu-i geaca) E tare!

Mimi: Uite sticla de rom Cachaça. (îi dă lui Suzi în primire o sticlă) Ia și paiele de băut.

Mami: Și de la mine două kile de limete, din pomul propriu.

Suzi: (către nou-venite) Mersi dragilor! Tu Mami, limetele se coc acuma, în ianuarie?

Mami: Normal. Ca toate citricele, între octombrie și aprilie. Cum s-ar zice, numai bune acum, în floarea pârgului.

Suzi: Nu mă obișnuiesc nicicum cu stilul ăsta mediteranean. Aici toate-s pe dos. Ce lume! La amiază se-nchid magazinele, iarna se culege recolta, vara se face schi…

Mimi: …pe apă, Suzi, pe apă! Las´ că le-nveți tu cu timpul. Ia zi Mami, la tine, lângă plajă, ochi în ochi cu marea, în afară de pomi, mai culegi și alte poame de pe la țărm? Am citit în ziar că fix pe plaja voastră au tras la mal barca aia abandonată în pripă, plină ochi cu baloți cu „iarbă”.

Mami:  Pușchea pe limba ta, fato! Unde te gândești? Eu sunt femeie serioasă, nu umblu cu droguri. N-am eu treabă cu astea. Nici n-am băgat de seamă când i-au vânat pe contrabandiștii ăia de la echipa de șoc. I-o fi pândit de prin ascunzători. De contrabandiști mă țin departe. Nu vreau să am de-a face cu ei. Bine că i-au închis. În schimb, nu știu ce-aș face dacă-ar veni vreo barcă plină cu refugiați peste mare. Săracii oameni…

Mimi: Nicio șansă, n-ai tu frică. Ăia se duc mai încolo, spre insule. Noi suntem prea departe pentru cojile lor de nucă. Că numai bărci nu sunt alea. În schimb, fârtații din cartel au ambarcațiuni super-rapide, cu totul alt calibru.

Suzi: Cum ziceam, altă lume… Hai mai bine așezați-vă la masă!

 Țuți o ia pe Mimi de braţ şi o ghidează spre locul liber din dreapta ei. Bobocel o ia în primire pe Mami și-o întoarce spre ea, pe scaunul din stânga ei, vorbindu-i afectat, pe o temă oarecare.

Țuți: Glumeşti… Nu cred!

Mami, în trecere pe lângă Mimi se preface exagerat de excitată la atingerea gecii.

 

Mami: Mi se face pielea găinii. (apoi se aşează la masă în stânga lui Bobocel)

 

Bobocel: (către Mami, în timp ce se uită dezaprobator la geaca de piele a lui Mimi) Exagerezi. Nu moare nimeni din atâta.

Mami: (se strâmbă la ea și îi scoate limba) Şezi blând lângă mine, Bobocel. Lasă mutrele, că tot să ne plictisim împreună…

Bobocel: Mai bine mi-aș tricota un pulover, decât să mă dau pe brazdă aici și să umblu apoi cu ochii injectați, cât cepele… (de data asta critica e la adresa gecii lui Mimi, căriea îi aruncă priviri vrăjmașe, schițând din vârful degetului cercuri imaginare în jurul ochilor, aluzie la „smokey eyes”)

Suzi: (împăciuitoare, o ia după umeri) Gata FE-TI-LIIII! Parcă-am fi o ceată de gâşte. Hai să ne-mpăcăm. Șădeți blânde. Mimi, m-ajuți cu Caipirinha? Că eu nu știu s-o fac.

Mimi: Vine fata! Unde-i gheața? Ai scos-o de la congelator? Îmi trebuie doar un bol mare, un șervet de bucătărie și un ciocan. Hai că vin cu tine. (dispar împreună în bucătărie. Se-aude zgomot)

Mimi: N-ai un satâr mai mare? … Da’ zahăr nerafinat? …

Între timp, intră Pisi pe ușă. Depune pachetul regulamentar pe masa de după paravan și-și dă jos paltonul. Apoi vine spre masă, salutând. Pupături. Suzi îi iese în întâmpinare, cu șorțul pus peste toaleta de seară. Pisi îi dă în primire un plic.

 

Pisi: (către amfitrioană) Iaca bănuții de la noi. Pentru că ne răsfeți la tine acasă, iubire!

Se așează la masă. Ordinea așezării la masă este, de la dreapta spre stânga: Pisi, Mami, Bobocel, Țuți, Mimi.

 

Suzi: Mersi, dragile mele!

Mimi: (scoate capul din bucătărie, cu ciocanul în mână) Ce planuri ai cu banii?

Amfitrioana: Îmi cumpăr baterii de vibrator, că nu l-am pus în funcțiune de mult. Râde, făcând cu ochiul.

Pisi: Fooooac! (pronunțat ca un fel de combinație între fuck din engleză și foc din română).

Suzi: Vă previn că răsfățul de astăzi nu-i la marea artă culinară. Am luat meniuri chinezești, de-alea de încălzit la microunde. Pentru toate gusturile. Sper că nu-i supărare.

 

Depune o tavă cu pahare de coctail și paie de băut pe masă. Apoi se-apucă să aprindă cu o brichetă lungă lumânările tip pastilă, plasate sub suporții de farfurii. Bricheta nu merge. Mami, săritoare, încearcă s-o ajute cu bricheta ei, dar se frige la degete și se-apucă să și le sugă

Mami:  Genial! Mâncarea asiatică se digeră ușor. Unele feluri chiar sunt bune la regim. Pe mine mă faci fericită! (suflând înciudată peste degetele arse)

Mimi: (vine din bucătărie, aducând un bol mare cu un polonic în el, plin de lichid maroniu, limete și cuburi de gheață) La naiba cu slăbitul! Cui îi trebuie dietă?!

Mami: Mie. Da´ degeaba mă strofoc, că tot mă-ngraș. Tu cum te menții, soro? (către Mimi)

Mimi: Simplu: mai nou nu mănânc decât de două ori pe zi. În plus, plimb câinele până-mi sar capacele.

Mami:  Noroc de tine. Tavi și copiii cer întruna de mâncare. Și eu… pe lângă ei. Nu mă pot abține.

Tuți: Știu ce zici. ´Geaba te miști, că nimic n-ajută. Hormonii ăștia…

Mimi: (prefăcută) Da, da, dragă, hormonii…

Bobocel: (morocănoasă, mai mult șoptind în barbă) Haida deh, ce atâta hormoni și chimie? Să fim serioși. Om slab, dar care să mănânce mult, s-a mai văzut, da´ gras care să nu mănânce, NIET!

Țuți: Păi da, cine vorbește! Prichindel, că se pricepe, pen´că are studii. Vezi tu, cândmai crești! Bag de samă că ție ți i s-a umplut paharul, dar să nu crezi că lichidele n-au calorii. (arată cu degetul spre paharul plin al lui Bobocel și îi ia polonicul din mână. Apoi o bate pe umăr, împăciuitoare) Hai noroc, că sâmbăta nu ne-ngrășăm!

Bobocel: Mulțam, da’ paharul la mine e plin și când e gol. Cu vârf și-ndesat! (pune iarăși mutra bosumflată și suge cu paiul)

Pisi: Dați-o naibii de treabă, măi fetelor, că nu contează kilogramele! Important e cum ne îngrijim și cum ne purtăm. Poți să fii trasă prin inel, dacă ai o față repingătoare, nu se uită nimeni la tine. Mai bine investești banii într-o ședință la cosmetică sau o operație estetică. Ce folos de banii dați pe pastilele de slăbit, dacă ai cearcăne cât roata carului? Apropo, am auzit că ar fi bună la cearcăne  crema de hemorizi. Așa să fie?

Mami: (cu greață)      Fugi bre, boah, mi se face rău numai la gândul. Cum naiba să-ți dai cu cremă de poponeață pe la ochi?!

Țuți: Ba eu cred că nu-i rea deloc ideea. N-am încercat, dar mă gândesc că și cearcănele sunt tot un fel de vase sanguine dilatate. Ce-i drept, mai mici, de-alea capilare. Dar dacă le putem reduce, cu atât mai bine. Abia nu se mai văd pe sub piele! La mintea mea, de vrăciță cu acte, cred că ar funcționa. În plus, crema de hemoroizi e mai ieftină decât pastilele de slăbit. Merită încercat. Eu țin minte sugestia.

Bobocel: Da chiar, poate are dreptate! De la cremă până la operația chirurgicală, e totuși un mare pas. Eu una nu m-aș vârî sub cuțit nici pentru lifting, nici pentru silicoane, mai bine mă pici cu ceară. O dată din principiu, și apoi, la o adică, ce te faci dacă nu reușește intervenția?

Mimi:    La o adică, la două adici. Fricoaso! Uită-te la mine: vezi ceva? Pun pariu că nu. Ei bine, acum două luni, mi-am ridicat pleoapele. Nu-i niciun risc, vezi bine.

Bobocel: Serioooos?! Uite, recunosc, la tine chiar n-am observat. Și eu care credeam că ochii tăi sunt așa frumoși din naștere! Măi fată, da´ mare curaj ai avut! Am auzit că dacă ți le coase prea sus, nu ți se mai închid bine ochii când dormi. Zău, a fost o emisiune televizor. Horror!

Mimi:    Taci Bobo, ce, crezi că nu știu? M-am informat în prealabil. Contează și la cine te duci. Doctorul meu e cel mai bun. Vi-l recomand, pe bune.

Mami: Vorbești serios? Mi-ar plăcea să mă fac și eu, dar n-am curajul. Am auzit că unele firme de asigurări plătesc operația. Tot am vrut să întreb la a mea, da´ mi-a fost rușine. Ia zi, doare tare?

Mimi: Doare, cum să nu, dar nu așa rău cum crezi. Primești calmante, suntem în vremuri moderne, ce Dumnezeu! Mai jenant e că ți se umflă și se-nvinețesc ochii, de zici c-ai încasat cafteală. Trebuie să te ascunzi vreo două săptămâni, altfel crede lumea că te-a bătut bărbatul. Dar trece repede, parol! Acum nici nu se mai văd cicatricile. Să vreau să vi le-arăt și n-aș ști unde sunt.

Toate fetele în cor: Nu nuu, nu-i nevoie!!!

Mami: (seacă) Lasă dragă, n u trebuie să le vedem noi.

Pisi: Acum, dacă mă uit bine, chiar ai ochii mai mari și clari. E-adevărat că se îmbunătățește și vederea?

Mimi: Clar! Pleoapa-i mai sus, ochiul mai liber. Ăsta-i și motivul pentru care mi-a plătit asigurarea tot, dacă așa a zis doctorul.

Pisi: Mă dai gata! De n-aș fi așa de fricoasă, mai că m-aș încumeta și eu.

Mami: Pe mine nu cred că m-ar lăsa bărbatul. Da-i bine de știut.

Bobocel: Băi fetelor, eu cred că n-aud bine! Voi chiar vreți să riscați să vă greșească operația vreun chirurg avid de bani? Nu zău, eu una vă zic că nu m-aș întinde sub cuțit nici să mă tai. O vede venind din bucătărie pe Suzi și-și dă seama că e pe cale să facă o gafă. Încearcă s-o dreagă, jenată: adică… să NUUUU mă tai… la naiba cu limba română!

Suzi: (intrând triumfătoare, purtând mănuși de bucătărie, aduce platouri, pe care le depune pe miniplatformele încălzite cu lumânărele. E vădit mândră de isprava ei. Mami, servilă, încearcă s-o ajute) Știu ce vrei să zici, Bobo, ai perfectă dreptate. Numai că la mine nu s-a putut evita operația la sân. De bunăvoie nu-mi făceam nici eu operație. Bine c-a trecut cancerul ăsta păcătos! Are dreptate Bobo. Suntem frumoase de la natură. Uite ce mândreți de femei suntem toate, tot una și una! Hai poftiți și serviți!  Și către Bobocel: Bobo, fă și tu o excepție și nu te rățoi la ele, măcăilă ce ești! Apoi se-ntoarce cu spatele și strigă: Copii, haideți la masă!

Dinspre bucătărie intră Patrik și Magda, aducându-și scaune. Salută cuminți și se așează la masă. De la stânga spre dreapta, masa s-a completat acum cu amfitrioana Suzi și, pentru scurt timp, cu Magda și Patrik.

Magda: Ce bunătăți sunt astea, Maman? Miroase genial! Mâncare asiatică? Nu creeed!

Patrik: (șugubăț) Ne place când veniți pe la noi, că primim ceva exotic de mâncare. Să mai treceți!

Suzi: (un pic jenată) Ce vorbești!? Cine trece? Poate tu te treci. La noi nu se trece  nimeni! Vă place, nu vă place, vasele voi le spălați (către Patrik și Magda). Și, după ce terminați, vă vedeți de treabă, că pachetele pentru Julklapp sunt  numărate. Oricum nu admitem străini în mijlocul nostru, cum bine știți.

Magda: Jul… ce!? Ce-i aia? Ceva nou? Dacă-mi amintesc bine, data trecută ați făcut karaoke cu instalația mea de Wii. Numai că trăznaia asta nouă nu prea sună a distracție japoneză.

Patrik: Da’ de unde. N-a fost data trecută cântarea, măi Magdo! Aia a fost seara cu pălării și măști, când mi-au mânjit mie casca de motociclist cu iaurt și  cu castraveți.

Suzi: Las´ că nu contează! Ce facem noi aici nu-i treaba voastră. Ziceți mersi că nu vă dăm afară, că pe la alte gazde nu vezi picior de membru al familiei în casă. Asta-i regula!

Mimi: Noa, nu te enerva soro. Ce, a zi zis cineva ceva? Pe mine chiar mă-ncântă că-ți lași copii să mânânce cu noi. Abia mai e cineva prin zonă, care cât de cât se apropie și de vârsta mea (cochetă, afectată). Amândoi sunt așa de binecrescuți!

Pentru o clipă se face o liniște mormântală. Amfitrioana se uită la Mimi fix, de parcă i-ar fi ieșit un porumbel pe gură. Cu ochii holbați, deschide gura să zică ceva și, în ultima clipă, se decide totuși să tacă. Toată lumea se preface ocupată cu mâncarea și ține nasul țintit spre farfurie.

Mimi: (nesigură) Mă duc să mă spăl repede pe mâini. (se îndreaptă spre baie)

Suzi: (vorbind serioasă către Magda) Copila mea, Julklapp vine din suedeză. E un joc… hm, de copii, ca să zic așa… cu cadouri și cu un zar. Cine nimerește șasele, își alege un pachet. Regulile sunt cam complicate pentru căpșorul tău. Oricum, noi le-am simplificat. Jucăm până când se alege fiecare cu câte un cadou. Atât. Fără inversări de sens, schimburi, cronometru și alte celea. La sfârșit, desfacem cadourile și… ne bucurăm. Asta-i tot!

Magda: Oooo key… (nu prea convinsă)

Pisi: Că veni vorba de spălatul compulsiv (arată din cap, mimând îngrijorare, spre baia în care a          dispărut Mimi). Deunăzi am văzut o emisiune despre germeni și focare de infecție și am rămas trăsnită când am aflat că mașina de spălat e unul dintre cele mai infecte locuri din gospodărie. M-am dus ață la ea, am scos sertărelul de detergent și, când am băgat mâna pe țeavă, am crezut că nu văd bine. Mucegaiul era gros de-un deget! Nu-mi vine să cred. Voi ați știut asta?

Mami: Evident, iubire. Eu una șterg întotdeauna mățăria mașinii, când termin de spălat, mai ales pliurile de cauciuc din jurul hubloului. De câteva ori pe an torn și leșie pe țeava de sub sertarul-dozator.

Pisi: Foooac!!! Fugi fată, nu cred că-i așa grav. Păi doar trece detergentul pe-acolo, nu?

Mami: Ba este, când îți spun. Tu ce zici Țuți, că tu faci curat profesional?

Țuți: Știi ce, mai lasă-mă cu miștocărismele! Mă dai gata cu „profesionalul” tău. Parcă de asta mi-am dat eu bacalaureatul, ca să-mi fac firmă de curățenie…

Mami: „…și ca să fii terapeută, cu jumate de normă”. Știm pe de rost placa. Țuți dragă, nu te mai jena. Sunt bani frumoși și nici nu te murdărești pe mâini, că doar ai fete angajate. Zi mersi c-ai scăpat de tăntălăul ăla, care te-a lăsat pentru pipița aia insipidă. Sunt altele mai necăjite decât tine, zău așa…

Țuți: Zici tu așa, dar mie tot mi-e greu câteodată, așa singurică… Ieri am fost la control. Mi-a zis ginecologul „hai să dăm la o parte pânzele de păianjen, că deh, o dată pe an mai trece cineva pe-aici…”

Suzi: Lasă, măi fată, că despre „ciki-ciki” vorbim noi altă dată (își ține degetele arătătoare apropiate, frecându-le grăitor, dar ochii se uită spre Magda, care șade liniștită, la stânga ei, aparent absorbită de mâncare).

Pisi: Pe mine chiar mă interesează chestia cu curățenia. Acum o lună mi-a zis zugravul să șterg praful prin dosul radiatoarelor, că el cică nu le poate demonta. Doamne, ce mizerie am găsit! De câte ori pe an se șterge pe-acolo?

Mami: Adică tu nu faci niciodată curat după calorifere!? Nu pot să cred! Scrofi ce ești!

Țuți: Taci tu, Mami, n-auzi că de-abia am făcut? Păi nu-ți zisei?!

Mami: Of, Doamne, unde-am nimerit aici?! Ce lume întoarsă pe dos! Cu capul în mâini, se clatină dojentore. (se duce spre baie, unde aproape dă nas în nas cu Mimi. Luminile din sufragerie se estompează și rămâne aprins doar un reflector peste Mami și Mimi, care discută în ușa băii.)

Mami: Măi dragă, tu știi ce gafă ai făcut adineauri?! Păi Patrik nu-i prietenul fiică-sii,  el e iubitul ei personal, al lui Suzi!

Mimi: Foooac!!! Nu  creeed! (duce mâna la gură și se holbează la ea) Glumești!

Mami: Ba nu glumesc deloc. De asta vin să te lămuresc, ca să n-o mai dai în bară. Patrik e băiatul cel mare al prietenei ei din copilărie. După ce a lăsat-o nemernicul ăla, care s-a însurat de-a doua oară, Suzi săraca l-a rugat pe Patrik să facă pe șoferul și s-o ducă la clinică… știi tu, calvarul ședințelor de chimioterapie. Văzând-o cum râde și glumește în așa situație, bietul copil a fost așa de fascinat, încât s-a îndrăgostit lulea, iremediabil. Ce să mai vorbim!…

Mimi: Uau! Bine, bine, da´ ea e dublu de bătrână…

Mami: Eh, nu chiar, că merge și el spre treizeci. Suzi e de-o vârstă cu mamă-sa, cum îți zic. Și ce dacă? E plină lumea de babalâci cu neveste tinere. Ce, parcă invers nu se poate?! În fine, nu mai insistăm. Cert e că Suzi, încolțită de dragostea lui pătimașă, i-a rezistat doar o vreme. Dar uită-te și tu ce mândrețe de băiat! Până la urmă, tot l-a acceptat. O știi pe Suzi, nu bagă-n seamă gura lumii. La drept vorbind, Patrik îi pică la țanc. Nemernicul ăla de fost bărbat al ei merita oricum o lecție. Ca să nu mai vorbim de… ciki-ciki, cum zice ea. Patrik stă acuma sub același acoperiș cu ea și cu fiică-sa, voilá!

Mimi: Bună treabă. Mamă, ce gafă am făcut! Mersi că mă previi! O scald eu cumva.

Mami: N-ai pentru ce. Vezi cum o dregi. Mai bine nu mai zici nimic…

Mimi: (pleacă murmurând gânditoare) A naibii norocoasă Suzi, e dată dracului! Dar și ghinionistă. La o adică…

Se stinge reflectorul peste baie și se aprind iar luminile în sufragerie.

Bobocel: Ce mult v-a trebuit ca să vă spălați pe mâni! Nu cumva ați făcut duș împreună!?

Mimi: Asta ne mai lipsea! Eu nu fac niciodată duș.

Suzi: (triumfătoare) Aha! În sfârșit cineva care-mi dă dreptate. Nu că-i mult mai fain în cadă? Cu spumă multă…

Mimi: Suzi, iar te gândești la ciki-ciki? Tu chiar ai înnebunit? În viața mea nu m-aș băga în cadă. Se usucă pielea și se-ncrețește ca la elefant. Ori nu știai?! (o tachinează)

Bobocel: (vădit contrariată) Păi atunci tu, c.. c… cum adică… Adică nu te speli deloc?

Mimi: Mă spăl eu cu un burete îmbibat în apă și cu săpun natural, de la farmacie. Apoi mă clătesc și gata! Așa făcea și mama. Nu-mi trebuie chimicale. Gelurile alea sunt pline de aditivi, silicon și aluminiu.

Țuți: (îi sare-n ajutor, afectată) Așa e, nici eu nu mă spăl decât cu săpun. Nu că mi-ar fi zis mama, dar de când am dat examenul de naturopat, am înțeles câte porcării sunt pe piață. Ne fraieresc barosan marile companii producătoare… (dă să continue, dar Pisi o întrerupe)

Pisi: Nu mai insistați fetelor, că nu vrem să știm detalii. Eu una, fără dușul de dimineață, nu concep să ies din casă. Cu gel, șampon și toate alea! S-avem pardon, dar nu mai suntem în epoca cu găleata.

Suzi: Și eu tot zilnic mă spăl, dar… (cam cu jumătate de gură)… credeam

că seara…

Bobocel: (tot cu voce stinsă) Eu chiar și de două ori pe zi, mai ales vara…

Suzi: (către Magda și Patrik, care se holbează și ciulesc urechile, gură-casă) Măi tinerimea, la șmotru cu voi! V-așteaptă vasele. După aia, la televizor sau la altceva, e treaba voastră. Dar nu trageți cu urechea, eu atâta vă spun!

Magda: Mă ocup eu de mașina de spălat vasele. Voi le adunați și mi le aduceți. Se ridică, își ia scaunul și se duce la bucătărie. Patrik se ridică și el, pune scaunul lângă sofa și începe să debaraseze masa. Pe drumul dus-întors între masă și bucătărie se lovește de Suzi în ușa bucătăriei și profită de ocazie ca s-o îmbrățișeze și s-o sărute pătimăș. Suzi, cu mâinile ocupate, încearcă să se eschiveze. Fără succes. Se lasă amândoi să cadă pe sofa, în tête-à-tête. Lumina se stinge peste tot și rămâne un con sub reflectoare fixat pe cei doi porumbei mână-n mână.

Suzi: Stai locului, sfârlează! Da´nu te mai astâmperi o dată?

Patrik: Numai un pupic… și încă unu… și unul, hai, te rog…

Suzi: Ce mă fac eu cu tine, măi băiete?

Patrik: Ia stai un pic. Lasă doamnele, că ele n-au grija noastră. Și dac-o au, e treaba lor. Las´ să fie ele geloase. Ce dacă?

Suzi: Geloase, ne-geloase, tu n-ai ce căuta aici. Nici acum nici altădată. Ți-am zis să-ți cauți alt acoperiș. Ce vrei tu de la o găină bătrână ca mine?

Patrik: Șșșt, nu mai vorbi prostii. (îi pune degetele pe buze) Ești cea mai grozavă femeie pe care o cunosc. Cum poți vorbi așa? Eu te iubesc, tu nu-nțelegi? Și tu mă iubești. Degeaba te ascunzi, te citesc din ochi. Ce rost are să ne mai certăm? Nici nu știi cât de mult ai tu nevoie de mine.

Suzi: Asta s-o crezi tu, că nu-i așa! Mă descurc foarte bine fără bărbat. Zău! N-am nevoie de protecție de niciun fel. Tu nu-nțelegi că nu poți sta cu mine? Într-o bună zi ai să să te trezești singur, fără familie, fără copii. Ție îți trebuie o fată tânără, vânjoasă, frumosă, să-ți facă plozi.

Patrik: Ba tu nu mă-nțelegi. Fetele necoapte nu mă interesează. Sunt toate niște gâsculițe proaste. Ce sunt eu, omul lor de sacrificiu, să le cresc mari?

Suzi: Degeaba insiști. Noi doi nu suntem făcuți unul pentru altul.

Patrik: Zici tu așa? Da’ alunița asta de pe gât are cu totul altă părere. Și mi se pare că aici, după ureche, mai e una…

Suzi: (chicotind) Ce păcătos mic ești… (îl impinge)

Patrik: De ce mă vezi tu imatur? Vârsta n-are-a face. Ce-aștepți de la mine, să îmbătrânesc spontan? Cu ce-am greșit eu că m-am născut așa târziu? teatral:  Prea aspră mi-e pedeapsa! Uite, dacă vrei, poți să mă prelucrezi după plac. Mă abandonez în mâinile tale. (îi ia palmele și și le pune pe șolduri)

Suzi: Doamne, ce mă fac eu cu tine?

Patrik: Nu mai fi supărată. Faci riduri… aici… și aici (îi sărută fruntea, colțul gurii…) Îți promit că n-am să-ți reproșez niciodată nimic. Lasă-mă să fac eu totul pentru tine.

Suzi: Da da, până-ntr-o zi, când ai să realizezi că e prea târziu.

Patrik: Las´ să fie asta grija mea. Dacă vrei, îți dau în scris. Acum. Aici. Pe loc. Sau mai bine: la starea civilă! Da´ chiar, hai să ne cununăm!

Suzi: Tu ai înnebunit de tot! Nici nu mă gândesc. N-auzi, bre? Du-te la plimbare! Să faci bine să-ți cauți rostul printre cei de-o seamă cu tine! Sunt atât de multe fete tinere, frumoase, deștepte. Ce vrei tu de la o curcă bătrână, ca mine? Zău așa, nu înțeleg cum poți fi așa de prostuț.

Patrik: Ba tu ești prostuță. Nu vezi că sunt al tău cu tot ce am? Ce vrei mai mult? Ori îți trebuie vreun nene copt-mort, pe dinăuntru și pe dinafară? De ce să nu ne căsătorim? Sunt atâtea femei tinere măritate cu bărbați bătrâni. De ce să nu se poată și invers? Voi femeile luptați întruna ca să fiți egale cu bărbații. Dar unde e dreptul nostru la egalitate cu voi? declamă: Vrem egalitatea bărbatului cu femeia! Hai, iubirea mea, nu te mai necăji degeaba! Nu-ți face tu probleme pentru mine. Putem fi amândoi așa de fericiți!

Suzi: Să fi avut eu norocul să te găsesc pe tine când eram toată numai o floare, ehehe…mamă-mamă. Da-n schimb, uite ce pățesc. E dură viața, cu pedepse amare. (se scutură ca trezită dintr-un vis și îl respinge energic) Fă bine și vezi-ți de viața ta. Și nu mă enerva. (râde) Hai, du-te, că am treabă. (îl împinge spre ușă, vădit încurcată de situație, dar cu ochi rugători)

Patrik își ia casca de motocicletă și geaca de piele și se îndreaptă spre ieșire. Lumina se aprinde încet peste tot.

Suzi: (miorlăit) Chiar te duuuci? Da´ unde meeergi?

Patrik: (se preface serios) Păi n-ai zis că nu mă vrei? Poftim, la plimbare mă trimiți, la plimbare mă duc, na! către Doamnele de la masă: Doamnelor, seară plăcută!

Doamnele: (măsurându-l din ochi, curioase): Pa-pa, Pa…triiik.

Mimi:    Pe mai târziu.

Suzi: (pe ton de scuză, sec) Se duce și el să dea o raită cu motocicleta apoi către Mimi: Ai adus zarul? Dă-ncoa´!

Mimi: Evident! (scotocește în poșetă)

Pisi: (excitată) Abia aștept să-nceapă bătaia pe cadouri! Nici nu știți ce curioasă sunt de ce-o să ziceți de cadoul meu!

Suzi: Nu vrem să știm ce-i în pachete, știi bine. Mergi tu să le-aduci?

Țuți: Vin și eu.

Țuți și Mami se-ndreaptă spre antreu. Lumina reflectoarelor se reduce în sufragerie și doar zona de la intrare rămâne în con de lumină. Acolo, lângă măsuța cu cadourile, Țuți și Mami încep o discuție.

 

Mami: Nu-s sigură dac-am ales bine cadoul…

Țuți: Ce mai probleme ai și tu! N-ai ce să greșești. La o adică, e doar un joc. Nu-ți fie teamă.

Mami: Suzi zicea că trebuie să fie ceva care nu-mi mai trebuie. Sau, dacă cumpăr ceva nou, să nu coste mai mult de douăzeci de Euro.

Țuți: Da. Ei și? Care-i problema ta?

Mami: Păi eu am adus ceva care nu-mi trebuie, dar e mai scump. De zece ori mai scump. Sper să nu se simtă careva jignită…

Țuți: Fugi fato, nu-ți face probleme! Bine că nu-i mai ieftin, că scump poate fi, oricât. Noi n-avem limite. Adică n-avem oricum… nici la cadouri. Ce n-aș da eu să pun mâna pe pachetul tău, dacă zici că-i așa valoros. O să vezi tu că norocoasa va zice mersi. Ia zi: care-i?

Mami: Păi n-ai zis că e secret? Nu-ți spun, na!

Țuți: (printre dinți) Binneee!…

Se-apucă amândouă să ducă pachetele în sufragerie. Luminile reflectoarelor le însoțesc. Fiecare se așează la locul ei. Magda se strecoară din bucătărie și se întinde pe sofa, făcându-și de lucru cu smartphone-ul. Pe tot parcursul jocului cu zaruri va tăcea mâlc, dar va arunca priviri adecvate și va face grimase la replicile doamnelor în timp ce ele jacă Julcapp fără s-o bage-n seamă. Cadourile sunt îngrămădite în mijlocul mesei. Începe joaca.

Suzi: Propun să dăm o rundă cu zarul, ca să decidem cine începe. Cine are cele mai multe puncte, e prima.

Mimi: Să-i dăm drumul! Aruncă zarul. Patru la mine. Îl dă mai departe spre stânga, la Țuți.

Țuți: La mine trei. Păi se putea altfel?

Bobo: Doi. Da greu se mai urnește.

Mami: Cinci.

Pisi: Eu tot cinci. Sâc!

Suzi: Ei, asta-i culmea. Acum mai avem și egalitate. Na: Șase! Yes! Haha, să mai ziceți că nu mă știu!

Mimi: De n-ar fi zarul meu, aș zice că l-ai manipulat. Tu-ncepi. Mai aruncă odată.

Suzi: Unu. Na că nu merge urciorul de două ori la apă.

Mimi: Doi. Nici eu nu-s mai brează.

Țuți: Trei. Ca să vezi! Scară urcătoare, ca la carte.

Bobo: Și eu tot trei. Ce naiba?!…

Mami: V-arăt eu vouă, acușica (suflă peste pumnii în care învârte zarul). Na: șase! Ete că se poate!

Suzi: Ce cadou iei?

Mami: Care-i mai mare, nu ți-e clar?! Hai la Mami, frumosule. (trage spre ea un pachet cu fundă mare, frumos împachetat)

Bobo: Mira-m-aș să nu fie vreun caca-maca-n el, așa pompos cum arată…

Mimi:    Mocnește ciuda-n tine. Lasă-i plăcerea, măi Bobo, dacă pe ăsta-l vrea.

Bobo: Da ce, am zis ceva? Să fie sănătoasă! Haha. Hai Pisi, că ești la rând!

Pisi: (aruncă zarul) Unu. Văleu, așa ne apucă Sfântu Așteaptă!

Suzi: (aruncă zarul) Ușurel, c-abia începe. Apropo, ar fi bine să ne fixăm timpul maxim. Să zicem un sfert de oră pentru prima rundă?

Bobo:  Cum adică prima rundă? Păi ce, sunt mai multe?

Suzi: Sigur că da. După ce are fiecare pachetul ei, mai jucăm cinci minute în care, cine-aruncă șase, poate să facă schimb, fără să se le roage pe celelalte participante.

Bobo: Și după alea cinci minute nu se mai poate face schimb?

Suzi: Numai de comun acord. Și încă ceva: cadoul adus nu se păstrează. Nimeni nu pleacă cu ce-a venit.

Mimi: Asta-i la mintea cocoșului. Hai mai bine să-i dăm bice. Cine-i la rând?

Suzi: Cine-ntreabă. Eu am nimerit un patru.

Mimi: Doi! Iar! Parcă-i un făcut.

Țuți: Doamne dă! (aruncă zarul) Șaseeee!

Bobo: Tot altele au noroc.

Mami: Las-o Bobo, c-atâta are și ea.

Bobo: Da ce, am zis ceva? Apoi către Țuți: ce iei?

Țuți: (își pescuiește un cadou minuscul, de forma unui plic) Iaca, eu nu sunt lacomă. Cel mai mic, ca să-ți fac ție pe plac.

Mami: (se-ntinde după zar) Poate e-un plic cu bani, hehe! (râde)

Bobo: (îi dă peste mână lui Mami) Ce faci, tu, mă sari? Tot pe ăștia mici și oropsiți îi ignorați. Io-s la rând. Cinci! Poftim. (îi dă zarul mai departe)

Mami: Mersi, dragă, dar eu am deja. Sau ai uitat? (își mângâie demonstrativ cadoul și împinge zarul spre Pisi)

Pisi: Doi (pune capu-n palmă și ia o gură din pahar, plictisită. Dă zarul spre Suzi)

Suzi: Trei (dă zarul mai departe, spre stânga)

Mimi: Doi. Eu numai doiari nimeresc. Asta-i culmea!

Bobo: Patru. Din lac în puț.

Pisi: Opt! Haha, am vrut să vă trezesc. Se uită veselă la fețele plictisite din jurul mesei. Vede că nu râde nimeni și anunță sec: Unu.

Suzi: (încearcă o fentă peste mână) Șase! Iuhu! Eu vreau pachetul ăla verde. De mult mă tot uit la el. Îmi place verdele!

Mimi: (după ce-i pasează pachetul) Vedem noi mai încolo dacă rămâi cu verdele. Poate nu știai, dar și mie îmi place verdele. (suflă peste pumnii cu zarul) „Codubi brașchină, cap de șarpe, pă gând, pă noroc!” Formula asta o știu de la o țigancă, de când eram mică. De mult căutam momentul s-o folosesc. Uite c-a funcționat! Șase! către Suzi: Dă verdele-ncoace!

Suzi: Nu! (se cramponează, ținându-se strâns de cadou)

 

Mami: Hai, mă fetelor, nu vă prostiți așa. Parcă văd că nu-i decât o nimica toată în el.

Suzi: Ba da, e ceva bun. Uite, când îl scutur gâlgâie. Sigur e-un lichid prețios. Poate vreun lichior de soi, sau vreun pafum franțuzesc. Mai știi?

Mimi: Dă-ncoace, las că aflăm noi în curând, nu te teme. (i-l smulge din mână)

Suzi: Bine, ți-l las, dar numai pentru că sunt o Doamnă. O să se facă dreptatea la sfârșit.

Bobo:  Cine-i la rând?

Pisi: Cine întreabă. Dă-i bătaie, că ne prinde răsăritul.

Bobo: Patru. Eterna poveste.

Pisi: Cinci.

Suzi: Doi. Nu pot să cred că am avut cadoul și-acum nu îl mai am!

Bobo: Șase. Gata, am scăpat. Dă-mi te rog placa aia galbenă.

Pisi: Poftim. Trei.

Suzi: Patru.

Pisi: Cinci.

Suzi: Doi.

Pisi: Trei.

Suzi: Șase! Înapoi cu pachetul verde (către Mimi). Știam eu că nu rămâne la tine.

Mimi: (i-l dă, cu-o mutră acră) Cine râde la urmă, râde mai bine. Vedem noi! Na, înc-un patru.

Pisi: Doi (cască)

Mimi: Unu. Am rămas noi două. Ce lălăială.

Pisi: Lasă dragă, că noi avem noroc în dragoste. Nu ca altele… (se uită la Țuți, care-i scoate limba)

Mimi: Șase! Gata. Eu îl iau pe ăsta gugulos și mare. Pisi, ție-ți rămâne ultimul. Ia de-aici. (îi întinde pachetul rămas). Ce-o să ne distrăm dacă se nimerește cadoul cel mai frumos la tine. Putem începe să despachetăm?

Suzi: Păi n-am zis că mai jucăm cinci minute pentru cine vrea să schimbe?

Mimi: Bine-bine, da’ nimeni nu vrea să schimbe. Sau mă-nșel? Tu ar trebui să fii cea mai mulțumită, că ai rămas cu verdele tău iubit. Întreb pentru ultima oară: mai are cineva chef de joacă?

Priviri de la una la alta, ridicat din umeri, indiferență.

Suzi: (prinde momentul) Buuun. Dacă-i așa, începem desfăcutul. Abia aștept să văd ce-i în pachetul meu. Cel verde!

Mimi:    Mai lasă-mă dragă cu verdele tău, că m-ai dat gata!

Se apucă toate să desfacă ambalajele.

Suzi: Eu sunt prima! Ce v-am zis?! Parfum franțuzesc, veritabil. De la Guerlain. Parfum-parfum, nu apă de toaletă! Nou, întreg. Grozav!

Mimi: Măi, fetelor, chiar vă-ntreceți cu gluma. Ăsta costă peste o sută de Euro.  Care-i generoasa?

Mami: (timidă) Ați zis că dacă nu ne trebuie… Pe mine mă doare capul de la el. L-am primit cadou, dar eu am parfumul meu, cu care mă dau de când mă știu.

Suzi: (împăciuitoare) Stai liniștită Mami, nu trebuie tu să te scuzi. Îți mulțumesc mult de tot. Hai să te țuc. Mulțam! Pe mine sigur nu mă doare capul de la el. L-am încercat la Duty Free în aeroport anul trecut, când a ieșit pe piață. Îl știu. Hai la mama, mmm… (afectată, sărută flaconul și se dă cu parfum după ureche)

Mimi: Mami, zici că tu n-ai decât un singur parfum? Păi chiar așa săracă ești? Cum se poate asta, Doamne iartă-mă? Mie îmi trebuie pe puțin două-trei, să am de unde-alege, după sezon și toane. În plus, vara nu-i ca iarna. Nu degeaba se lansează colecții noi în fiecare an. Voi nu vă dați cu mai multe, fetelor?

Țuți: Eu nu mă dau deloc. Unu pentru că am astm bronșic, și doi pentru că – revin la tema noastră – toate sunt pline de chimicale.

Pisi: Du-te tu, nu mai spune! Ba eu sunt nebună după parfumuri. Când intru într-o drogherie, musai să le-ncerc pe toate, dacă pot! E un pic cam cum e cu bărbații, nu mă pot hotărî pentru unul singur, decât după ce probez mai mulți… Hmm, vorbesc înainte de căsătorie… dar și după… Ce, parcă poți să te rezumi la unul singur?

Mami: Ba bine că nu. Eu sunt cu Tavi de când mergeam la liceu. Nu mi-a trebuit altul niciodată. La ce bun? Nu sunt toți la fel?

Suzi: Păi de-unde știi dacă n-ai încercat?

Bobo: Oare care-o fi media de iubiți la o femeie? M-ar interesa… hmm, zic și eu așa, din punct de vedere statistic. Vreo treizeci, să fie?

Țuți: (vădit incomodată) Nu știu de unde ai scos tu cifra asta. Drept să spun, nu-mi place cum deviază discuția. Nu vă știam așa vulgare. Din câte văd eu, ăștia care vin la mine la cabinet să le-ndrept oasele sunt toți la fel. Din punctul meu de vedere, toți o apă și-un pământ.

Bobo: Măi, Țuți, tu vorbești așa pentru că ești necăjită pe „fostul” tău. Acuma sufli-n iaurt. Eu nu la anatomie mă refeream. Nu-mi vine să cred că în vremurile noastre mai sunt femei așa de caste, care nici măcar n-au curiozitatea să verifice dacă e doar un clișeu vorba asta cu „toți la fel”.

Mami: Ce insinuezi? Că sunt o gâsculiță naivă?

Bobo: Ba din contră. Ești de admirat. M-ai înțeles greșit, Doamne iartă-mă! Chiar mi se pare fenomenal că fiecare e liberă să-și aleagă pe cine vrea, de câte ori dorește. Ba chiar m-ar interesa dacă există vreun studiu științific pe tema asta. Oare nu cumva există o corelație între persoanele strict monogame și cele care folosesc un singur parfum, toată viața?

Țuți: Bobo hai c-o iei rău pe ulei. Dar dacă bărbatul e cel care vrea ca nevasta să-i miroase mereu după același parfum? Poate vrea s-o recunoască și cu ochii închiși. E treaba lui.

Bobo: Și-a ei.

Țuți: Și a ei. O fi parfumul lui preferat. Sau al ei. Ce-i rău în asta?

Bobo: Da ce, am zis eu că e rău? Am zis doar că mă intrigă, atâta tot.

Pisi: Eu vorbesc numai pentru mine: părerea mea este că trebuie căutat și încercat totuși pe mai multe variante, ca să te asiguri cât de cât că faci o alegere bună. Se aplică la tot și la toate. Empiric. Deși… până la urmă, o garanție nu-i nici asta…

Mami: Hai să revenim la ale noastre. Suzi dragă, tare mult mă bucur că-ți place parfumul de la mine. Bine că nu ești și tu fixată pe-o singură marcă. Pachetul ăsta-mi dă de furcă. Nu știu cine l-a făcut, dar e făcut parcă numai din cutii băgate una-n alta. M-ajută cineva?

Pisi: Hai că te-ajut eu. Am vrut să fac un gag. E de la mine. La urmă poți folosi și cutiile pentru diverse lucruri. Nu vezi ce drăguțe sunt?

Mami: Da, ai dreptate. Dar depinde și ce ai pus în ultima. Nu zic, gluma ți-a reușit de minune. Mă fierbi cam mult până-i dau de capăt!

Pisi: Nu mai e mult. Abia aștept să-ți văd reacția. (îi întinde ultima cutie)

Mami: (deschizând cutia, găsește un pachețel pufos, pe care-l ia în mână și-l apasă. La apăsare, pernița scoate hohote de râs. Mami tresare speriată și-l scapă din mână) Ptiu, ce-i drăcovenia asta?!

Pisi: Nu că-i haios? De la articole de petrecere. Vezi că mai e ceva în cutie.

Mami: Ai dreptate, o legitimație. Măi să fie, păi ăsta-i un abonament la sală. Ai înnebunit?! Ăsta costă o sută cinzeci de Euroi!

Pisi: (o maimuțărește) „O-tsută-tsinzeci-de-euroi. Și ce dacă? Îmi pare rău și mie, dar ce să fac dac-am făcut entorsă? De Crăciun l-am primit, de Revelion m-am scrântit. Ămmm… adică glezna. Deci, mâine se împlinește săptămâna de când am călcat… ămmm… strâmb. Asta e, nu mă mai duc să trag de fiare. Atâta pagubă. Nu ziceai tu că vrei să slăbești?

Mami: La fix! Mă pun în formă. Nu mai am nicio scuză. Mersi iubi, m-ai nimerit! Hai să te țuc.

Bobocel: Nu vreau să-ți stric plăcerea, dar eu merg de două ori pe săptămână la bazin și tot n-am slăbit. Niciun gram! Cu sportul nu slăbești, doar te-ntețești. Tot păcătoasa de mâncare e de vină.

Țuți: Las-o, măi fată, ce ne strici surpriza! Dacă ea vrea să facă sport, dă-i voie. Tu nu te băga.

Bobocel: Da’ ce, am zis ceva? Să facă ce vrea. Ia zi, Țuți, ce-i în plicul ăla? N-o fi chenzina sau lichidarea?

Țuți: (desfăcând plicul) Ce-o fi o fi! Eu mă bucur oricum. Poa´să fie și-o mâță-n sac.

Bobocel: Sau un loz în plic.

Suzi: Iote că l-a ghicit! Chiar loz e, de la mine. (mândră)

Țuți: Ai dat tu douăzeci de Euro pe lozul din ianuarie, ăla de vine după marea tragere de Crăciun?!

Suzi: Am dat. Ce te miri? Știi bine că nu-mi place să-mi bat capul cu alesul de cadouri. N-am avut altă idee și am vrut să rezolv Julklappu´ rapid. Unde mai pui că tragerea e fix azi. Adică, dacă nu mă-nșel, a fost chiar adineaori. Ia vezi Magda (se întoarce spre sofa) verifici tu în internet?

Magda: Eram deja pe căutare. (se-apucă să tasteze pe ecran)

Țuți: (entuziasmată) Poate sunt milionară deja, uau!

Mimi: (desfăcând pachetul ei) Desfac și eu. Ce să fie?

Țuți: Ia vezi! Nu ne mai fiebe atâta cu globul ăla al tău.

Mimi:   Să fiu a naibii, dacă asta nu-i o cască de motocicletă! E chiar mișto, roz, în stil retro. Vai ce-mi place!

Bobo: Că tot suntem toate neveste de motociliști. Ce-i mai trebuia chelului: tichie de mărgăritar!

Țuți: Și ce dacă avem deja? Trendul merge spre mai multe căști deodată. Eu chiar nu mai vreau să am de-a face cu casca și, de fapt, cu tot scuterul rămas de la bărbatu-meu. De câte ori îl văd, m-apucă pandaliile. Dacă vrea cineva dintre voi să-l ia în folosință, cu dragă inimă. Renunț pe gratis! Numai asigurarea și impozitul să le țineți la zi. Am pus în cască și cheia și certificatul de înmatriculare. Mimi, dacă vrei poți veni mâine, să iei Vespa din garaj.

Mimi:    Sună bine, dar eu mă plimb cel mult cu bărbatu-meu cu motocicleta. Singură nu-mi place. Are cineva dintre voi nevoie? (ține casca ridicată) Licitați?

Magda îți drege vocea de pe sofa. Se uită la maică-sa cu ochi rugători. Suzi o vede cu coada ochiului.

Suzi: (aparent indiferentă) Auzi tu, Mimi, te mai interesează cadoul meu, ăsta verde?

Mimi:    Depinde. Vrei să faci schimb?

Suzi: Mă gândeam doar la fiică-mea, că e acum în ultimul an la colegiu și are prieteni care vin cu scuterul la școală. Carnet ar avea și ea…

Mimi: …dar bani de scuter nu, așa-i Măgduța? Se întoarce spre ea Magda, care-nghite în sec, cu ochii-n pământ. Către Suzi: Dă-ncoa parfumul ăla, până nu mă răzgândesc.

Magda: Mulțumesc, tanti Mimi! (îi sare de gât) Mulțumesc și ție, tanti Țuți. (o îmbrățișează și o sărută sonor pe obraz) Mersi Mami! Înșfacă de pe masă casca roz, și-o pune pe cap și-ncepe să danseze, fericită.

Mimi: (cu lacrimi în ochi, se-apleacă peste Țuți și-o strânge în brațe) Măi, Țuți, dă-l naibii de nenorocit. Nu te mai gândi la el. Ești așa o fată faină. Nu merită să pui la suflet.

Bobo: Voi vă dați în scutere și eu sunt deja pe pagina cu loteria. Ce credeți că scrie aici: Felicitări, numărul Dumneavoastră a fost premiat!

Țuți: (plângăcioasă) Nu zău! Chiar am câștigat? Cât?! Măcar atâta, dacă tot n-am noroc în dragoste…

Bobo:  Stai să văd. Rambursare, douăzeci de Euro.

Pisi: Foooac!… Da’ cam puțin…

Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Julklapp (tragicomedie în două acte)”

Paolo RUFILLI: Suflare

Pablo Atchugarry, Montevideo


***

Suflare

 

În acea depărtată
suflare din adâncul inimii
își recunoaște fiecare om
propriul destin.
Visul cel mai oprit:
ideea unui infinit
fie el chiar și cotidian,
lăsat în voia
corpului iubirii.
Predat, întemnițat,
pentru a-i păstra neatinsă
aroma,
scăzut din neantul
ținut între coapse
îndelung, fără rost,
ca apa
care se prelinge, oricum,
din mână.

PAOLO RUFILLI, Italia, 1949

Traducere:  Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din: Il polline delle stelle”, Poesía italiana, Editura POINT 2000

***

 

Soffio

E’ in quel remoto
soffio, dentro al cuore,
che ognuno riconosce
il suo destino.
Il sogno più prohibito:
l’idea di un
infinito perfino
quotidiano,
lasciato in sorte
al corpo dell’amore.
Arreso, imprigionato,
per conservare intatto
il suo sapore,
sottratto al vuoto
tenuto tra le cosce
a lungo, invano,
come l’acqua
che scivola comunque
dalla mano.

Paolo Rufilli, Italia

di “Il polline delle stelle”, Poesía italiana, Editoriale POINT 2000

Carlos Drummond de Andrade: Adevăr

                      Tablou de Lo Ch’ing, Detaliu

*

Adevăr

 

Ușa adevărului era deschisă,
dar lăsa să treacă
doar câte o jumătate de persoană.

 

Astfel, nu era cu putință accesul la întregul adevăr,
căci jumătatea de persoană care intra
deținea doar o jumătate din el.

 

Cealaltă jumătate
se întorcea cu jumătate de profil.
Cele două profiluri nu mai coincideau.

 

Sparseră ușa. Intraseră forțat,
pătrunzând în acel loc plin de lumină,
în care adevărul sclipea scăldat în flăcări.
Era și el divizat în două jumătăți
diferite una de alta.

 

Se încinseră discuții între susținătorii frumuseții fiecărei jumătăți.
Nicuna dintre ele nu era frumoasă pe de-a-ntregul.
A rămas de ales. Și fiecare a optat
în funcție de propriile sale toane, iluzii, miopii.

Carlos Drummond de Andrade, Brazilia, 1902 – 1987

Traducere:  Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din “Poesia completa”, Rio de Janeiro: Nova Aguilar, 2002.

***

 

VERDADE

 

A porta da verdade estava aberta,
mas só deixava passar
meia pessoa de cada vez.

Assim não era possível atingir toda a verdade,
porque a meia pessoa que entrava
só trazia o perfil de meia verdade.

E sua segunda metade
voltava igualmente com meio perfil.
E os dois meios perfis não coincidiam.

Arrebentaram a porta. Derrubaram a porta.
Chegaram a um lugar luminoso
onde a verdade esplendia seus fogos.
Era dividida em duas metades,
diferentes uma da outra.

Chegou-se a discutir qual a metade mais bela.
Nenhuma das duas era totalmente bela.
Mas carecia optar. Cada um optou conforme
seu capricho, sua ilusão, sua miopia.

 

Carlos Drummond de Andrade, Brasil, 1902 – 1987

ANDRADE, C. D. “Poesia completa”.
Rio de Janeiro: Nova Aguilar, 2002.

 

Udayan Thakker: Amrutlal *

Amrutlal *

 

Cu cerneală verde, uneori roșie
și-a scris cândva Amrutlal poeziile,
trecându-le pe curat, foarte atent,
într-un jurnal legat în piele.
Îl bântuia, din când în când, coșmarul
că ar muri de ciumă, timpuriu,
iar poeziile sale ar rămâne
uitate, nedescoperite.

 

Dar Amrutlal a avut viață lungă.
(Mi-a fost prieten.)
În anii care i-au fost dați, a apucat să vadă
cum se năștea propria lui Culegere de Poezii
dar și cum ele
au îmbătrânit și au murit.

 

Udayan Thakker, India

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg
* Numele unei persoane, (tradus literal: “Nemuritorul”)