Emilia ŢUȚUIANU: Nostalgii (poeme)

Nostalgie

Ea trece pe stradă făcând paşii mici
şi simte în ceafă, în spate, pe-obraz,
privirile celor ce grav o condamnă:
„Păr verde?!…Păr verde?!…”
s-aude ecoul.

Ea merge înainte –
şi vântul pribeag îi mângâie părul…
„-Ce verde închis!?…E pădurea?!
uimit îşi pune-ntrebarea…
Iar fata, încet îi şopteşte:
„-Pădurea e-n sufletul meu,
mi-e dor de pădure şi nu pot să o văd,
şi numai suflarea ta ştie să mângâie
pădurea din părul meu.”

Nostalgia

It passes on the street making small steps
and on neck, back, on the cheek, feels
the glances of those who severely condemn:
”Green hair?! … Green hair?! …”
it echoes. Continue reading „Emilia ŢUȚUIANU: Nostalgii (poeme)” →

Emilia ȚUȚUIANU: In memoriam Dianu Sfrijan

Ceremonie religioasă la Mănăstirea Varatic

,,Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.” – (2 Cor 5)

Sâmbătă, 3 martie 2018 s-au comemorat 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a domnului Dianu Sfrijan, ctitorul Centrului Cultural Spiritual de la Mănăstirea Varatic.

Maica Stareţă Stavrofora Iosefina Giosanu şi colegiul director al Centrului Cultural Spiritual Varatic, împreună cu soborul mănăstirii Varatic s-au adunat pentru ceremonia religioasa de 40 de zile de la plecarea la cele veşnice a ctitorului Centrului Cultural Spiritual Varatic. Slujba a fost oficiată de trei preoţi în Paraclisul Sf. Iosif, în prezenţa celor care l-au cunoscut pe domnul Dianu Sfrijan.

Se spune că, la 40 de zile după trecerea la cele veșnice, sufletul se prezintă la judecata particulară și merge în fața Lui Dumnezeu, cu jertfă, rugăciuni și milostenie care sunt aduse de cei care îi fac pomenirea. Viața omului nu se sfârșește odată cu moartea trupului, ci dăinuie prin faptele sale, prin amintirile adunate alături de cei apropiați și prin rugăciunile, rânduielile creștinești și pomenirea numelui lor de către cei rămași. Tot acest ceremonial de pomenire a fost un moment de vie și profundă comuniune cu cel răposat, gândurile pioase și amintirile frumoase însoțindu-ne pe toți cei prezenți. Am simțit că prin aceasta întreținem viu cultul morților și legătura cu pământul sfânt al țării în care s-a născut și a crescut și în care s-a reîntors pentru a lăsa o parte a sufletului său pentru eternitate și veșnică pomenire.

„Dacă inima e bogată, întotdeauna ai ceva bun de dăruit.” Așa a fost Dianu Sfrijan! A renunțat la nimicurile sclipitoare ale lumii și a strâns în cămăruţele tainice ale sufletului său comori de preţ, gânduri curate, multă iubire și fărâme de lumină pentru veşnicie.
Suntem cu toții trecători pe pământ… Să încercăm să lăsăm în urmă, în loc de zgomot şi ură, ecoul baladei ce izvorăşte dintr-o inimă cucerită de har, de iubire, de blândețe, de frumos.

Continue reading „Emilia ȚUȚUIANU: In memoriam Dianu Sfrijan” →

Aspazia Oțel PETRESCU: Căutând “un leac de dor” de Bucovina, printre filele volumului, “Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei” (scrisoare deschisă)

Stimată doamnă Mariana Gurza,

Acum, când m-am hotărât să vă scriu este sfârșit de toamnă și în grădinița mea „doamna melopeelor” își desfășoară nostalgica sa romanță. Își așterne covorul galben-auriu de frunze moarte printre florile înfiorate de suflul rece al acestei dimineți sticloase, cu un cer încă senin, dar cu geană de nori plumburii spre asfințit. Copacii aproape goliți de frunze se leagănă trist în vântul sprințar; par stindarde zdrențuite ce se pleacă în calea soarelui, care se mai îndură să salute cu sulițe lungi de lumină trandafirii și daliile ce se străduiesc cu elan să mai dea „farmec regretelor”.

Părea o zi obișnuită, nu lipsită de farmec, dar o tristețe surdă punea stăpânire pe sufletul meu; îmi lipsea ceva. Un dor nesfârșit îmi încleștă inima, ziua aceasta semăna cu ceva ce pierdusem definitiv și iremediabil și totuși ceva ce era dorit cu intensitate.

Îmi era dor de o zi de toamnă din grădina publică a orașului Cernăuți, orașul drag al copilăriei și adolescenței mele, oraș ce nu l-am putut uita în pofida anilor ce s-au scurs cu nemiluita din acel moment fatidic (anul 1944) când l-am părăsit cu jale de prohod în suflet, pentru totdeauna. Deși atunci era un început sfios de primăvară, toamna este anotimpul care îmi aduce an de an nostalgia după acest colț de țară, rai pierdut fără voie, pierdere niciodată acceptată. Probabil melancolia acestui anotimp induce în sufletul pribeagului chemarea gliei strămoșești.

Acesta este motivul pentru care m-am hotărât să vă scriu această scrisoare deschisă. Căutam un leac de dor și l-am aflat în cartea dvs., în restituirea pe care i-ați făcut-o publicistului și scriitorului Vasile Plăvan, această bijuterie de restituire a unei întregi epoci, înecată atât de drept în uitare.

Desigur, am citit această carte a Dvs. „Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei” cu toată atenția și cu toată considerația atunci când mi-a fost oferită de doamna Emilia Țuțuianu. O restituire perfectă, realizată după toate regulile genului și care demonstrează pe deplin că este vorba de un scriitor „Aufklärer”(luminator) care a reușit să nu fie doar un gazetar exemplu de virtute și talent, nu numai un român adevărat de o mare noblețe, ci și creatorul unei opere complexe, care cuprinde complet și cu mult har o întreagă epocă.

Nu este în intenția mea să rememorez toate argumentele care s-au adus cu prisosință pentru a demonstra că Vasile Plăvan a fost un om cât o epocă și nu voi reveni la toate apropierile care s-au făcut în paralel cu Ion Slavici și alții, juste și pertinente, atât de corect exprimat în lucrarea Dvs. Ați făcut, cu adevărat, o prestigioasă și completă operă de restituire. Vă felicit din toată inima. Opera lui Vasile Plăvan este atât de complexă încât poate oferi și alte apropieri. De exemplu folosirea limbii vorbite de bucovineni o putem găsi și la Eusebiu Camilar și la Anuța Naudriș-Cudla. Caracterizarea succintă și precisă a cântecului slav ne-a dus cu gândul la Lucian Blaga, care în „Orizont și stil” dezvoltă mai pe larg, în aceeași termeni, caracterul de stepă, infinit al „matricii stilistice” a creației popoarelor slave, față de spațiul mioritic al doinelor noastre.

Continue reading „Aspazia Oțel PETRESCU: Căutând “un leac de dor” de Bucovina, printre filele volumului, “Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei” (scrisoare deschisă)” →

Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale

Despre Eminescu, au scris mii și mii de persoane, istorici literari, critici, poeți, mai mari, sau mai puțin cunoscuți, alții, celebri…sau, oameni iubitori de literatură pur și simplu…Nu-i pot enumeră și ar fi o îndrăzneala să încerc o exhaustivitate…Cercetătorii mai au dreptul la supoziții, la comparații dătătoare de noi sugestii , criticii literari, de asemeni pot găsi noi expresivități în versurile lui Eminescu. Însă, un scriitor care nu s-a preocupat de studii în special dedicate lui Eminescu, un om de litere care-i posesor de …simțul măsurii, și al decenței precum am curajul să mă consider și eu, acesta , va scrie ce vede, ce au realizat alții, fără să-și asume vreun merit. Și fac această pentru că…mi s-a cerut. Chiar filolog fiind, precum ziceam, nu se cade să se aventureze în considerații care, fie sunt copiate din alte cărți, fie sunt aberații personale fără vreun eșafodaj documentar. De aceea, mă voi referi la impresia admirativă pe care o am despre o ctitorie în memoria lui Eminescu. Și a Veronicăi Micle.

Complexul cultural de la Văratec, inaugurat anul trecut în vara, își are unicitatea să. Și-a început istoria cu aplauze. Așa cum merită cei care l-au ctitorit, s-au străduit să-l ridice de la proiectul pe hârtie de la temelii până la finisaje: Emilia Țuțuianu, psiholog și poet și editor, și om de cultură, secondată în strădanii de distinsul domn ing. Dorin Dospinescu, și nu în ultimul rând, de generosul sponsor, dăruitor, cum vreți să-l numiți, domnul Dianu Sfrijan.

Continue reading „Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale” →

Maria Diana POPESCU: Psihologul Emilia Ţutuianu, în spectacolul oamenilor culţi

Plin de semnificaţii, copleşitor în frumuseţe, pilduitor şi profund, generator al unui ambient spiritual superior, imposibil de ignorat, de pe verticala timpului atrage în mod plăcut atenţia şi va intra în ritmul sufletesc al literaturii contemporane volumul de interviuri „Azi… pentru mâine”, apărut la Editura „EIKON” – Bucureşti, sub semnătura psihologului Emilia Ţuţuianu, directorul revistei „Melidonium” din Roman, Neamţ. Cele trei sute patruzeci şi două de pagini, cu personalităţi pregătite să supravieţuiască în vreme prin renumele dobîndit, sînt o bunăvestire pentru autoare şi se bucură deja de un ecou neaşteptat printre cititori. Mica istorie a fiecărui intervievat şi în integralitate, compartimentările volumului, cu „jocul” intrinsec de perspective, ne oferă, sub acest unghi, prilejul unor bogate reflexii, purtătoare de insignii şi amprente ale unor năzuinţe morale, educative şi formative.

Creditul deosebit pe care îl reclamă volumul prin prezenţa unei pleiade de intelectuali, împreună cu lanţul conştiinţei şi gîndirii fiecăruia, face din autoare un martor pentru viitor despre trăirea unei vieţi culturale autentice, aşa cum binele unei societăţi o cere. Emilia Ţuţuianu este genul de regizor şi actor (în acelaşi timp) de pe scena conştiinţei contemporane, despre care trebuie să vorbim şi să scriem cu admiraţie şi respect. Prioritatea acordată cunoaşterii acestor personalităţi îi conferă volumului rolul public de suport al unor convingeri culturale ferme. Prezenţe pregnante, chipuri de creatori şi gînditori aşezaţi comunicativ în pagini, într-o frenetică aşteptare a cititorului, o aşteptare parcă vecină cu istoria: Rodica Anca, Petruş Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ştefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănică Pal, Vavila Popovici, Virgil Răzeşu, Dianu Sfrijan, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi, pe care cartea îi angajează să se facă auziţi, căci urma lor rămîne consemnată în acest hronic de idei strălucitoare şi clipe de graţie, echivalent cu un tablou moral-cultural al valorilor româneşti, cu o supremă confirmare a armoniei dintre truditorii întru spirit şi societatea modernă, acreditată de personalităţile prezente în volum, care s-au arătat deschişi dialogului. Continue reading „Maria Diana POPESCU: Psihologul Emilia Ţutuianu, în spectacolul oamenilor culţi” →

Emilia ŢUȚUIANU: Miracol și sărbătoare la Centrul Cultural Spirtual Văratic

În salonul Safta Brâncoveanu, de la demisolul Centrului Cultural Spiritual Varatic, a avut loc o întâlnire cu copii din satul Varatic, în debutul Sărbătorilor de iarnă, atmosfera de bucurie și veselie fiind generată de împodobirea bradului şi de venirea lui Moş Crăciun. Întâlnirea a început cu un moment de reculegere în amintirea doamnei Sheila Sfrijan, soţia ctitorului Dianu Sfrijan. S-a evocat personalitatea și rolul important avut de Sheila Sfrijan ca manager al bibliotecii din Manchester. De profesie bibliotecar, Sheila Sfrijan, a fost o profesionistă adevărată, ce s-a dedicat meseriei sale, din iubire pentru copii și din dragoste pentru tot ce este frumos, curat și drept. Sheila, în toate acțiunile sale emana o energie dătătoare de viață, fiind mereu în slujba binelui și ajutorării aproapelui, insuflând curaj celor dezorientați și dăruindu-se cu toată ființa în acțiuni în care credea. La biblioteca din Manchester a conceput o schemă sub forma unui joc educativ pentru copiii din zonele Sileby și Leicester Forest, care să-i încurajeze să ia parte la un ,,joc de rol”. Această experiență individuală contribuind la dezvoltarea și comunicarea în relațiile interpersonale și emoționale de susținere pozitivă.
Un moment de mare bucurie pentru toţi cei prezenţi a fost apariţia Moşului, candoarea şi lumina din ochii copiilor fiind momentul deosebit al întâlnirii. Continue reading „Emilia ŢUȚUIANU: Miracol și sărbătoare la Centrul Cultural Spirtual Văratic” →

Emilia ȚUȚUIANU: Rămas bun, Minodora Ursachi!

Poate această ultimă întâlnire cu un simbol al urbei Romanului să ne facă mai buni, mai înţelegători și mai umani, în aceste clipe când dictonul memento mori ne învăluie pe fiecare…

Există Demnitatea care nu ţine de șansă: acea atitudine morală de excepţie care ne distinge de ceilalţi, fiind destinată idealurilor nobile. Este acea preţuire ce ne înconjoară – de multe ori fără să ne dăm seama – prin această aureolă doamna Minodora Ursachi și-a câștigat respectul tuturor celor din jurul său.
Demnitatea a fost calitatea de căpătâi a domniei sale. Prin Demnitate și-a îndeplinit datoria, atât profesional cât și spiritual.

Continue reading „Emilia ȚUȚUIANU: Rămas bun, Minodora Ursachi!” →

Emilia Țuțuianu: Odihnă veșnică pe cea mai luminoasă, colorată și strălucitoare stea…

E greu și dureros să vorbești la trecut despre un prieten drag! E greu să spui sufletului să înțeleagă că o stea a apus pentru totdeauna și că va străluci doar în sufletele celor în care-a lăsat urme. Destinul – cauză ce ține lumea aceasta laolaltă și Destinul – cauză a despărțirii muritorilor… Inevitabilul ființării, înspre neființă, ne smulge acum o Doamnă a culturii romașcane: Minodora Ursachi. Ghirlanda de litere, pusă pe fruntea sa de făptuirile în timp, nu o va putea șterge niciodată, nimeni și nimic. Un Om a cărui năzuință a fost virtutea, angajarea față de sine și față de semeni, folosirea timpului cu folos și deplin. Aceasta a fost cheia vieții petrecute lângă noi, cu zâmbet, voie bună și optimism. Ne va lipsi mereu pentru că rămânem văduviți de căldura domniei sale, de frumusețea sufletului, de prietenia ei, de râsul sănătos și atât de molipsitor ce împrăștia orice urmă de tristețe, de cuvintele alese și calde care, asemenea unui balsam, alungau temeri făcând loc speranței, de profesionalismul ei, de umanitatea ei… A fost un om puternic, special, de la care am învățat să trăiesc în prezent, învățând din trecut, că Dumnezeu ne dă tuturor încercări pentru că toate au în final o rezolvare, că onestitatea și bunătatea sunt virtuți pe care ori le ai ori nu ți le dorești, că fiecare dintre noi suntem ca niște păsări care trebuie să aibă încredere în propriile aripi, nu în ramurile pe care poposesc. Călătoria aceasta, care a însemnat viața doamnei Minodora Ursachi, i-a oferit de toate. Pentru domnia sa a contat însă fiecare pas înainte, fiecare bucurie primită sau oferită, fiecare realizare, fiecare gest făcut în numele binelui și al frumosului. Nu a contat destinația, ci ceea ce a lăsat în urmă și faptul că nici un obstacol n-a făcut-o să renunțe la visele ei.
Oamenii cu suflete frumoase sunt de cele mai multe ori cei mai încercați în viață și asta-i face mai puternici și mai frumoși. Un astfel de om a fost Minodora Ursachi. Frumos, puternic și încăpățânat să lupte cu toate provocările vieții. Și până mai ieri i-a ieșit perfect… Și-a ridicat privirea la cer și privirii i-a urmat sufletul cu toată culoarea… De sus, în ecou, râsul molipsitor deschide o poartă de rai…
Eternitatea a îmbrățișat-o pe doamna Minodora Ursachi, cu căldura și respectul cuvenit unei brave deschizătoare de drumuri și orizonturi artistice în târgul Romanului, așa cum a fost în viața sa pământească. În sâmbăta de 18 noiembrie a anului 2017, Minodora și-a luat zâmbetele și jovialitatea binecunoscută și a plecat dincolo, într-o altă dimensiune, cea a eternității, lăsând un gol în sufletul celor care au cunoscut-o. Continue reading „Emilia Țuțuianu: Odihnă veșnică pe cea mai luminoasă, colorată și strălucitoare stea…” →

Emilia Ţuţuianu: Minodora Ursachi – Viaţa, ca o artă sau arta de a trăi în, pentru şi prin frumos

minodora-ursache-216x300 Interlocutoarea mea este distinsa doamnă Minodora Ursachi, muzeograf şi publicist, o fire autodidactă şi o inovatoare prin toată activitatea depusă timp de 30 de ani, în cadrul muzeului fondat de domnia sa: Muzeul de Artă Roman5F[1] .

A sluji arta, aşa cum a făcut-o doamna Minodora Ursachi, a fost un soi de religiozitate înduioşătoare, pătimaşă chiar, care a condus la o luptă invizibilă pentru asanarea maleficului din viaţa cotidiană.

Că scopul artei este, poate, perfecţiunea, Minodora Ursachi, trăind într-o lume a frumosului artistic şi înconjurându-se permanent de oameni de caracter, a reuşit să promoveze cu toată fiinţa ei, de-a lungul unei cariere impresionante, focul misterios al creaţiei – ca ardere istovitoare şi neîntreruptă ce răspândeşte Lumina.

Continue reading „Emilia Ţuţuianu: Minodora Ursachi – Viaţa, ca o artă sau arta de a trăi în, pentru şi prin frumos” →

Dorina Stoica: “Depindem toți de alegerea drumului”

Am cunoscut-o pe Emilia Țuțuianu pe facebook, acum câțiva ani. Mi-a publicat tot ce i-am trimis în revista on-line “Melidonium”, dar și în cea tipărită pe care am primit-o prin poștă. De asemenea mi-a dăruit câteva cărți ce-i poartă semnătura. Născută în ziua 12 a lunii iulie 1961 pe plaiuri sucevene de legendă, purtând în sânge autentica spiritualitate moldavă, aparent delicată dar surprinzător de puternică, talentată, harnică truditoare în promovarea culturii înzestrată cu dragoste de oameni, publicist și poetă a urmat studii de filozofie cu specialitatea socio-psihopedagogie. A debutat în anul 2002 cu volumul de versuri intitulat “Flori de măr”, urmat doi ani mai târziu de altul, purtând titlul “În amurg”, pentru ca anul acesta să publice “Pentru tine, când vei veni”, cartea despre care mi-am propus să scriu. Continue reading „Dorina Stoica: “Depindem toți de alegerea drumului”” →