Ceremoniile dedicate celor 8 decenii de viață a binecunoscutului patriot bucovinean Ilie Popescu continuă.
De data aceasta ne-am adunat cu toții la frumoasa și spațioasa bibliotecă raională din Storojineț.
Aici, în prezența bibliotecarilor din întreg raionul, dar și a numeroșilor oaspeți și invitați a avut loc Salonul de Carte, dedicat de astă dată savantului bucovinean cu renume mondial (or, se află cum spuneam întru-n material precedent introdus în Enciclopedia marilor personalități ale lumii), domnului Ilie Popescu, ajuns la vârsta frumoasă de 80 de ani.
În sala de lectură unde ne-am adunat, a fost amenajată de către lucrătorii bibliotecii o mică expoziție cu doar câteva din cele 31 de cărți apărute până acum, și câteva materiale din ziare.
Rând pe rând vorbitorii s-au referit la drumurile vieții, munca, realizările, cărțile, publicațiile, dar și activitatea domnului profesor în cadrul Societății regionale „Gologota”.
Printre vorbitori îi vom menționa pe domnii Vasile Hoțuleac, adjunctul șefului Administrației raionale de Stat Storojineț, Petro Brijac, adjunctul șefului Comunei decentralizate Storojineț, care în afară de felicitări și cuvinte de laudă, i-au înmânat octogenarului nostru foi de laudă și buchete de flori, menționând ambii faptul că asemenea oameni sunt o mândrie pentru raionul nostru.
Cu frumoase cuvinte și mulțumiri pentru ceea ce a făcut și face cu atâta dăruire de sine, pentru literatura și cultura română, dar și memoria neamului nostru domnul Ilie Popescu, s-a adresat în fața celor prezenți și domnul Ministru Consilier al Consulatului General al României la Cernăuți Edmond Neagoe. Domnia sa a transmis mai întâi un mesaj din partea doamnei Consul General Irina loredana Stănculescu, care doar cu câteva zile în urmă l-a felicitat pe sărbătorit la manifestările de la Cernăuți. Domnul Edmond Neagoe s-a referit în relatarea sa la drumurile vieții, la crucile ridicate și parastasurile organizate prin satele noastre bucovinene de neobositul domn Ilie Popescu, vorbind pe scurt și despre publicațiile sale atât în domeniul științei, cât și în memoria celor ce au avut de suferit de pe urma teroarei roșii. I-a înmânat și el un mic premiu bănesc sărbătoritului, ca un stimul material pentru munca sa neobosită
Felicitări, cuvinte de laudă, aprecierile cuvenite pentru munca de o viață i-au adresat sărbătoritului în limbile ucraineană și română doamna Ivona Lughina – directoarea Sistemului Centralizat al bibliotecilor din raionul Storojineț, Elena Mihai – directoarea Sistemului Centralizat al bibliotecilor din raionul Herța, Maria Dovgani – adjunctul directorului bibliotecii științifice regionale în numele lui Mihailo Ivasiuc, Irina Davidciuc – șefa secției de cultură a raionului Storojineț, Tatiana Covban – colaboratoare a bibliotecii raionale, fostă directoare a acestei instituții timp de 31 de ani.
De la o asemenea manifestare importantă nu puteau să lipsească și oameni talentați ai ținutului nostru. Printre ei se numără și traducătorul, poetul, ziaristul, prietenul de o viață și tot octogenarul sărbătorit în acest an, domnul Mircea Lutic. Domnul Lutic i-a mulțumit în public și pentru cartea ce i-a dedicat-o domnul Ilie Popescu anul trecut, la fine citindu-i și o poezie. Tânăra poetă, pictoriță și ziaristă Doina Bojescu a menționat faptul că a avut fericirea să fie în timpul anilor de studii la Universitatea cernăuțeană studenta domnului profesor, păstrând în memorie lecțiile și povețele pe care le-a dat studenților săi timp de 44 de ani, cât a muncit la catedra de filologie română și clasică. Domnul Vladimir Acatrini – Președintele Uniunii Bibliotecarilor români bucovineni i-a înmânat o Diplomă din partea Filialei-Cernăuți a Asociației Creștine de binefacere ASCIOR, al cărui membru este și domnul doctor docent Ilie Popescu, revista „Orizonturile Bucuriei” unde este vorba despre deschiderea în toamna anului trecut a Filialei la Cernăuți. Personal, am vorbit pe scurt despre consătenul nostru, despre familia sa care a îndurat amarul deportărilor, despre cărțile pe care le-am prezentat de-a lungul anilor pe paginile ziarelor noatre bucovinene în limbile română și ucraineană, despre cartea „Ilie Popescu – omul, savantul, patriotul”, scoasă de sub tipar acum 5 ani, când Domnia sa a împlinit 75 de ani. De asemenea am menționat faptul că este primul cetățean de Onoare al satului natal Pătrăuții de Jos, și că în luna august îl vom sărbători și în incinta bibliotecii locale de la baștină. Tuturor celor prezenți le-am oferit ziare, cărți, reviste cu materiale semnate de mine personal, arătând de asemenea și recentele mele publicații apărute în ziarele „Zorile Bucovinei”, „Libertatea Cuvântului”, „Vidrodjennia”, cu articolele și fotografiile despre renumitul meu consătean.
Cuvântul i s-a oferit domnului Ilie Popescu, care pe scurt a vorbit despre toate: copilăria grea umbrită de amarul deportărilor, dar și dorința da trăi, învăța, a vorbit despre lucrarea de doctorat, munca la catedră, lucrările științifice, publicațiile, cărțile, activitatea intensă desfășurată ca preșdinte al Societății regionale „Golgota”, participarea la Conferințe, Simpozioane, prezentări de carte, manifestări literar-culturale, comemorative. A menționat faptul că până în prezent cu sprijinul și susținerea unor oameni de bună credință, dar și cu efort propriu a ridicat 9 cruci comemorative în diferite localități, a 10-ea urmând să fie sfințită în timpul apropiat. A mulțumit tuturor pentru prezență, felicitări, promițând că și în continuare speră că ne va mai bucura cu unele publicații, și chiar noi cărți. Pe scurt s-a referit la cartea apărută cu prilejul jubileuliui de 8 decenii de viață „Răsfoind paginile vieții”.
Cea de a doua parte a Salonului de carte i-a găzduit și de astă dată pe oaspeții dragi de la Suceava, care au venit cu noi cărți, reviste, almanahuri, ziare atât pentru sărbătorit, cât și pentru bibliotecile din raionul respectiv.
Pentru început a vorbit domnul Gabriel Cărăbuș, directorul bibliotecii județene Suceava în numele lui I. Gh. Sbiera, care s-a referit la importanța și rolul acestor saloane de carte, datorită colaborării intense între cele două biblioteci – cea de la Suceava și cea de la Cernăuți. Domnia sa i-a făcut și o invitație domnului Ilie Popescu la b-ca din Suceava pentru a prezenta mai detailat și acolo cărțile, lucrările, activitatea sa publică în cadrul societății regionale „Golgota”.
Ca întotdeauna a venit cu cărți atât pentru sărbătorit, dar și pentru b-ca din Storojineț, doamna Doina Cernica, scriitoare, publicistă, ziaristă la săptămânalul „Crai Nou” din Suceava, o bună prietenă a noastră a nordbucovinenilor, felicitându-l din suflet pe sărbătorit.
Doamna Elena Pintilie, bibliograf la biblioteca „I. Gh. Sbiera” în afară de cuvintele calde adresate domnului profesor a făcut și o scurtă prezentare a celui dintâi album dedicat cărturarului I. GH. Sbiera, cât ș celui mai recent număr al revistei bibliotecii „Revista Scriptum”.
Doamna Mihaela Buculei, redactor la Radio România Actualități a vorbit puțin, promițându-le tuturor că va vorbi mai mult despre acest eveniment în emisiunile sale radiofonice.
Prezent la manifestarea literară a fost și domnul Sorin Serghie, lucrător al bibliotecii județene.
Le mulțumim frumos oaspeților din Suceava pentru că vin întotdeauna cu plăcere și cu noi cărți și apariții editoriale la saloanele de carte din Bucovina noastră.