Eleonora SCHIPOR: De Ziua Mondială a Poeziei

Anual această frumoasă sărbătoare a poeziei, a cuvântului scris, a literaturii, este marcată pe larg la CIE Cupca.

            Anul acesta am început cu o vizită la muzeul istoric al satului Cupca, pe care am efectuat-o cu elevii clasei a 6-ea. După o scurtă trecere în revistă a exponatelor, le-am făcut cunoștință cu cărțile de poezie aflate în incinta muzeului. O atenție deosebită am acordat expozițiilor permanente dedicate poetului crăsnean Ilie Motrescu, Cobzarului ucrainean Taras Șevcenko, Luceafărului poeziei românești Mihai Eminescu, scriitoarei bucovinene Olga Kobâleanska.

            O expoziție cu portetele celor doi mari clasici ai literaturii universale Mihai Eminescu și Taras Șevcenko am amenajat pe culuarul școlii. Deasemenea am expus și cărțile de poezie ale autorilor numiți mai sus, dar și a regretatului traducător din opera șevcenkiană Ion Cozmei din Suceava, cât și  ale autorilor locali.

            Membri cenaclului literar LĂMÂIȚA, conduși de subsemnata, au pregătit un recital poetic în 5 limbi: română, ucraineană, engleză, franceză, rusă. Elevii au recitat versuri din literatura universală ale renumiților poeți Mihai Eminescu, Taras Șevcenko, Alexandr Pușkin, Ion Cozmei, Ilie Motrescu…

            Profesoara de limba și literatura maternă Lucica Dușceac a organizat expromt un mini-concurs de cunoaștere a poeziei, numind fie autorul, fie titlul versului, elevii urmând să numească corect  răspunsul.

            Sincere mulțumiri tuturor profesorilor de filologie din școală pentru munca depusă în cunoașterea literaturii în diferite limbi. Succese elevilor și fie ca dragostea de poezie, literatură, frumos să-i însoțească pe tot parcursul vieții.

———————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

21 martie 2019

Lasă un răspuns