Corneliu NEAGU: Fanfara militară

FANFARA MILITARĂ

 

Toamnele venite din trecut
se așază-n cuget către seară,
îmi aduc cu vântul nevăzut
amintiri lăsate într-o gară.
Aş fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.

 

Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
peste mize cu accente-n grai,
înțelease doar pe jumătate,
doruri nesfârşite, fără glas,
spintecând uitarea-nşelătoare,
dar ştiam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.

 

Am venit să le aștept tăcut
în același colț uitat de gară,
dar sosea pe șine din trecut
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz cu tentă reperată
peste visul magic regăsit
în fanfara nedisimulată.

———————————————–

Corneliu NEAGU

24 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: La margine de timp

LA MARGINE DE TIMP

 

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
adusă-n amintirile ce vin în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.

 

În fire lungi le deapănă prin vreme
dar nu te pot aduce mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna-n oaze trece peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.

 

Din cer se lasă noaptea-ntunecată,
se stinge luna-n geana unui nor,
departe-n zare-a mai rămas un dor
sub umbra ta întinsă ca o pată !…

———————————————–

Corneliu NEAGU

21 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Enigmă falsă

ENIGMĂ FALSĂ

 

Enigmă falsă-n epilog,
căzută într-o călimară,
voia să intre-n dialog
cu întrebările de-afară.
Nu bănuia că ar fi fost
doar o-ncercare inutilă,
silabe scurte, fără rost,
se auzeau rostite-n silă.

 

Peretele din calea lor,
oprire necesar fixată,
rupea silabele în zbor
în fraza greu articulată.
Se întâmpla ca uneori
pe gura fără dop rămasă
să vezi, cuprinse de fiori,
poemele sărind pe masă.

 

De ciudă călimara grea
se revărsa pe cuvertură,
iar dopul, răzvrătit, cerea
să joace șah în loc de tură.
Pe un poem neterminat
pica cerneala infernală,
surprins, poetul supărat
sufla năduf în călimară.

———————————————–

Corneliu NEAGU

21 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Gânduri peste timp

GÂNDURI PESTE TIMP

 

Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă țin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.

 

Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.

 

Ieșite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.

 

Din buza nopții vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.

 

Poveștile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.

 

Adorm târziu tăciunii în cenușă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub ușă.

———————————————–

Corneliu NEAGU

18 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Mișcarea defragmentată

Încă de pe vremea când eram copil m-au fascinat coroanele copacilor puse în mișcare de acțiunea rafalelor de vânt. Priveam uimit legănarea inegală și, aparent, dezordonată a ramurilor, după fiecare rafală, căutând să înțeleg ceea ce se întâmplă în intimitatea acestei mișcări. Cu timpul, am înțeles acest fenomen. Datorită dimensiunilor diferite ale crengilor, precum și modului de dispunere a frunzelor, lungimile de undă ale mișcărilor ondulatorii realizate de ramuri sunt inegale. De aceea se produc multiple defazări în coroana copacului ( sau a pâlcului de copaci). Atât lungimile de undă ale mișcărilor individuale cât și defazările se modifică de-a lungul timpului, sub influența unei multitudini de factori : direcția și intensitatea vântului, durata rafalelor, pauzele care pot apărea între rafale etc. În ansamblul, mișcarea ondulatorie a crengilor devine complexă și, în același timp, fascinantă, neputând fi asemuită cu nici-o altă  mișcare cunoscută din natură. Am căutat în dicționare cuvinte care ar putea fi utilizate  pentru a denumi acest fenomen. Nu am găsit niciunul care să poată descrie complet și exact această mișcare (legănare) fascinantă.  De aceea am denumit-o „defragmentată”. Evident, este un neologism propus de mine și nu există nici-o garanție că va intra în lexicul limbii române. Am utilizat, pentru prima dată, adverbul „defragmentat” într-un poem din volumul de versuri „FATA MORGANA”, Ed. ePubishers, 2016: „Copacii triști, răniți de brume, / Se legănau defragmentat,/ Plângând peronul devastat/ Din gara mică fără nume”/.

Am înțeles, cu timpul, că fenomenul defragmentării este universal, putând fi regăsit în „mișcarea” cuvintelor, ideilor, amintirilor, sunetelor, culorilor etc. De aceea, presupun că a spune „ideile veneau defragmentat” este întrutotul corect, pentru că mai multe idei, care bat la poarta minții deodată ori secvențial, ajung pe „lungimi de undă” defazate și inegale. Tot așa, sunetele emise de instrumentele care dau viață unei creații muzicale (simfonie, concert etc) ajung, de cele mai multe ori, la urechea ascultătorului « defragmentate », dând naștere unei polifonii care fascinează. Într-un comentariu pe marginea acestui eseu, scriitorul Corneliu Traian Atanasiu spunea următoarele : « Defragmentarea ca termen al informaticii este un procedeu de a recupera fragmentarea fișierelor împrăștiate pe parcursul compunerii lor. Oricum, ele folosesc mai multe clustere, dar prin defragmentare se încearcă adunarea acestora în secvențe cât mai continui pentru a economisi spațiul discului. Și în acest caz cuvântul a de-fragmenta este opusul lui a fragmenta, așa cum a demonta este opusul lui a monta, a deregla al lui a regla »

Eu adaug observația că, în anumite cazuri, prefixul „de” se aplică pentru a desemna aducerea laolaltă a mai multor elemente (de exemplu, fragmenta-defragmenta), în alte cazuri pentru a separa aceste elemente (de exemplu, monta-demonta).

În abordarea propusă în acest eseu, a defragmenta conține ambele fațete ale mișcări, respectiv, aducerea împreună sau desfacerea elementelor, uneori într-o logică deterministă, alteori într-o logică aleatorie.

———————————————–

Prof. univ. dr. Corneliu NEAGU

15 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Parfum de neuitare

PARFUM DE NEUITARE

 

Tăcerea rece-a orelor ce zboară,
cu aripa-i întinsă mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor rebel în suflet îmi aduce.
L-așez în partituri de triolete,
ca să-i alin durerile-ancestrale,
dar, răscolind apusuri violete,
își pregătește armele virale.

 

Aduce-n tolbă amintiri uitate
sub zidul neștiutelor redute
din visurile mele ancorate
pe umbrele iubirilor pierdute.
Și le așază seara la fereastră,
când luna se ivește pe o stâncă,
iar florile care adorm în glastră
parfum de neuitare îmi aruncă.

 

Te readuce-n gândurile mele,
pe-o aripă de vis întârziată,
cu versurile scrise printre stele
pe filele iubirii de-altădată.
Resimt acut mirajul împăcării
din vraja visului întors acasă,
când clipele din cumpăna iertării
cu vorbele nespuse mă apasă.

———————————————–

Corneliu NEAGU

14 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Noapte vrăjită

NOAPTE VRĂJITĂ

 

Se scurge prin mine un dor neștiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.

 

Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre trecutul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

 

Chiar dorul pribeag, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.

 

Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaștri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

 

Ședea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoțându-și grăbită vrăjitul veșmânt.

 

De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
să caut nagoda pe râu, mai în jos.

———————————————–

Corneliu NEAGU

13 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Fulgerul

FULGERUL

 

Soarele din vârful de stejar
mai privea câmpia înc-odată,
se opreau în tufe de mărar
dorurile-ntoarse din armată.

 

Fetele din poartă se foiau
prinse între cute de-ndoială,
zvonuri retrezite coborau
scările cu trepte în spirală.

 

Visuri de amor necuvenit,
cu arome încă negustate,
ajungeau din spațiul infinit
între sânii dornici de păcate.

 

Dar un fulger care a căzut
din adâncul fără nici-o pată,
aduna sub umbra unui scut
dorurile-ntoarse din armată.

———————————————–

Corneliu NEAGU

12 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Tablou votiv

TABLOU VOTIV

 

Vântul, care se lăsa sub deal,
mătura poteca-ntortochiată,
un amurg de toamnă ireal
dezlega uitarea dintr-odată.

 

Din trecutul ce părea lăsat
la o margine de gând precară
ajungeau pe umbre de păcat
dorurile-n strune de vioară.

 

Acordate într-un triolet,
aduceau în cuget neuitarea,
cu bemoli pictați în violet
căutând în inimă trădarea.

 

Iar diezii fără portativ,
răscolind iubirile rebele,
cu o tușă de tablou votiv
mă legau în visurile mele.

———————————————–

Corneliu NEAGU

10 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Eternitate

ETERNITATE

Ani mulți s-au adunat în urma mea,
încep să simt a timpului povară,
dar tot a mai rămas câte ceva
de adunat din clipele ce zboară.
Abia acum, privind înspre trecut,
găsesc minuni prin amintiri uitate,
o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut
să le adun și să le gust pe toate!…

 

Mult prea grăbit prin viață, uneori,
mizând pe șansele ivite-n cale,
nepăsător treceam pe lângă flori
fără-a gusta mireasma din petale.
Nu mă opream sub falnicii copaci
ce străjuiau poienile sihastre,
cuprinși de vraja norilor gonaci
pe căi deschise-n bolțile albastre.

 

Și prea puțin, în râul de cleștar,
mi-am odihnit tăcerile rebele,
pentru-a primi neprețuitul dar
privind adânc minunile din stele.
Nici vraja focului, troznit în jar,
nu am știut s-o gust pe îndelete,
prea obosit la munca în zadar
dormeam adânc cu fața la perete.

 

Acum, prin umbra anilor trecuți,
mai regăsesc și stropi de neuitare,
în praf de aur magic prefăcuți
pe-altarul sfânt al noilor tipare.
Renasc la umbra unui vis frumos
mi-aduc în suflet clipele ratate,
le regândesc, pentru-a pleca pios
spre ce presimt a fi – eternitate.

———————————————–

Corneliu NEAGU

7 octombrie, 2018