Încă de pe vremea când eram copil m-au fascinat coroanele copacilor puse în mișcare de acțiunea rafalelor de vânt. Priveam uimit legănarea inegală și, aparent, dezordonată a ramurilor, după fiecare rafală, căutând să înțeleg ceea ce se întâmplă în intimitatea acestei mișcări. Cu timpul, am înțeles acest fenomen. Datorită dimensiunilor diferite ale crengilor, precum și modului de dispunere a frunzelor, lungimile de undă ale mișcărilor ondulatorii realizate de ramuri sunt inegale. De aceea se produc multiple defazări în coroana copacului ( sau a pâlcului de copaci). Atât lungimile de undă ale mișcărilor individuale cât și defazările se modifică de-a lungul timpului, sub influența unei multitudini de factori : direcția și intensitatea vântului, durata rafalelor, pauzele care pot apărea între rafale etc. În ansamblul, mișcarea ondulatorie a crengilor devine complexă și, în același timp, fascinantă, neputând fi asemuită cu nici-o altă mișcare cunoscută din natură. Am căutat în dicționare cuvinte care ar putea fi utilizate pentru a denumi acest fenomen. Nu am găsit niciunul care să poată descrie complet și exact această mișcare (legănare) fascinantă. De aceea am denumit-o „defragmentată”. Evident, este un neologism propus de mine și nu există nici-o garanție că va intra în lexicul limbii române. Am utilizat, pentru prima dată, adverbul „defragmentat” într-un poem din volumul de versuri „FATA MORGANA”, Ed. ePubishers, 2016: „Copacii triști, răniți de brume, / Se legănau defragmentat,/ Plângând peronul devastat/ Din gara mică fără nume”/.
Am înțeles, cu timpul, că fenomenul defragmentării este universal, putând fi regăsit în „mișcarea” cuvintelor, ideilor, amintirilor, sunetelor, culorilor etc. De aceea, presupun că a spune „ideile veneau defragmentat” este întrutotul corect, pentru că mai multe idei, care bat la poarta minții deodată ori secvențial, ajung pe „lungimi de undă” defazate și inegale. Tot așa, sunetele emise de instrumentele care dau viață unei creații muzicale (simfonie, concert etc) ajung, de cele mai multe ori, la urechea ascultătorului « defragmentate », dând naștere unei polifonii care fascinează. Într-un comentariu pe marginea acestui eseu, scriitorul Corneliu Traian Atanasiu spunea următoarele : « Defragmentarea ca termen al informaticii este un procedeu de a recupera fragmentarea fișierelor împrăștiate pe parcursul compunerii lor. Oricum, ele folosesc mai multe clustere, dar prin defragmentare se încearcă adunarea acestora în secvențe cât mai continui pentru a economisi spațiul discului. Și în acest caz cuvântul a de-fragmenta este opusul lui a fragmenta, așa cum a demonta este opusul lui a monta, a deregla al lui a regla »
Eu adaug observația că, în anumite cazuri, prefixul „de” se aplică pentru a desemna aducerea laolaltă a mai multor elemente (de exemplu, fragmenta-defragmenta), în alte cazuri pentru a separa aceste elemente (de exemplu, monta-demonta).
În abordarea propusă în acest eseu, a defragmenta conține ambele fațete ale mișcări, respectiv, aducerea împreună sau desfacerea elementelor, uneori într-o logică deterministă, alteori într-o logică aleatorie.
———————————————–
Prof. univ. dr. Corneliu NEAGU
15 octombrie, 2018
