Al. Florin ŢENE: Antologiile Apollon – Antologia “Vis cu Nichita“ un adevărat barometru al literaturii române contemporane

La sfârșitul lunii martie a apărut cele patru volume ale antologiei de texte literare“Vis cu Nichita “, editată de “Ro.Cart“, București, 2020, sub egida Societății Culturale “ARTĂ; CULTURĂ; CIVILIZAȚIE“, ediție îngrijită de Anca Elena Călin.

            Cele patru volume cuprind 175 de autori, în 2418 pagini, poeți și  prozatori cu un scurt curriculum vitae și fotografie, urmate de creația literară, poezie sau proză. Numărul mare de pagini rezervate fiecărui autor, ne conving faptul  de generozitatea  Academiei Internațională de Literatură și Artă, sub care apar aceste tomuri, și intenția Societății Culturală Apollon-România că aceste volume să se constituie într-un barometru al literaturii române contemporane.

            Aceste tomuri, fiecare conținând , în medie 45 de autori, în peste 600 de pagini, au apărut în cadrul Festivalului Internațional de Poezie”Zilele Nichita Stănescu “, ediția a XIV-a, 15 martie-15 aprilie 2020.

             Antologie cu cele patru volume, se vrea un mare cerc, cum scria academicianul Mihai Cimpoi, în “Enciclopedia  scriitorilor români contemporani de pretutindeni”, apărută la sfârșitul anului 2019, însă lucrarea de care facem vorbire se constituie, metaforic, într-o horă românească, perfect rotundă, în spațiul carpato-danubiano-pontic, în fruntea căruia, ca deschizător, se află Nichita Stănescu, urmat de George Călin, ambasador cultural-Convenția ONU pentru drepturile copilului din Geneva.

            Citind lucrările publicate, pot să fiu de acord de ce spunea despre literatură  C.S. Lewis: „Literatura se adaugă realității, si nu o descrie pur și simplu. Ea îmbogățește abilitățile necesare pe care viața cotidiană le cere și le dăruiește; și, din acest punct de vedere, ea irigă deșerturile în care s-au transformat deja viețile noastre.”
Calitatea literaturii române contemporane indică înălțarea spirituală a națiunii.Nu este o speranță, este certitudine. Literatura publicată în aceste tomuri sunt paginile unde se află creațiile ce explorează cele mai înalte și mai joase locuri ale societății noastre si a spiritului uman, unde găsesc nu un adevăr absolut, ci adevărul poveștii, al imaginației și al inimii.

            Practic, toți autorii cu operele lor, cuprinși în aceste volume, merită enumerați, însă datorită spațiului mă rezum doar la unele nume, mai cunoscute în literatura română.În volumul I, din cei 45 de antologați remarc pe: Nichita Stănescu, George Călin, Zenovia Zamfir, Olimpia Sava, Nicolae Rotaru, Geo Călugăru, Any Drăgoianu și Gabriela Stanciu Păsărin. În volumul II din cei 46 de cuprinși în volum, îi remarc pe toți, însă, îi citez pe următorii: Continue reading „Al. Florin ŢENE: Antologiile Apollon – Antologia “Vis cu Nichita“ un adevărat barometru al literaturii române contemporane”

Al. Florin ŢENE: Jocul de șah

În ultimii doi ani, până la pensionare, Doru-Sorin nu mai avea răbdare. I se părea o veşnicie cele şaptesute trezeci de zile până la marea zi a ieşirii la pensie. I se urâse să se scoale zilnic la patru dimineaţa, să ia primul tramvai care să-l ducă la întreprinderea unde lucra. Sub această aşteptare s-a rostogolit timpul peste el. Între timp i-a murit soţia într-un accident de circulaţie, pe care a îngropat-o cu bruma de bani strânşi pentru un tratament la Băile Olăneşti. Nu de puţine ori se gândea când au trecut 39 de ani de muncă. De la decesul jumătăţii mitologice, Sorin îşi „omora timpul” jucând şah de unul singur, după ce se întorcea de la servicu, iar în timpul verii ieşea pe banca din faţa blocului să joace o partidă de şah. . „De ce să mă bucur, dacă nu mai este Maria? Fără ea totul pare pustiu. N-am cui să-i spun că azi l-am bătut la şah pe Doru“.   

În ziua pensionării colegii i-au făcut cadou un costum de haine, o umbrelă şi un geamantan.

– Pentru călătorii nenea Sorin!

– Să ai viaţă lungă, cu sănătate!

I-au urat colegii, într-o mică ceremonie, organizată în clubul unităţii. Emoţionat a mulţumit cu glas stins. Singur şi abătut a ieşit pe poarta unităţii pe unde a intrat şi ieşit de mii de ori. Portarul l-a salutat ca de obicei. Strigându-l din urmă:

– Pensie îndelungată!

Ajuns acasă Doru-Sorin puse costumul în dulap, umbrela pe cuier şi geamantanul îl aranjă deasupra şifonierului de pe hol. Primele zile s-au scurs ca nişte reptile ce se târăsc pe un teren nisipos. Până la urmă, simţind nevoia de a sta de vorbă cu oamenii, şi-a luat cutia cu piesele de şah, şi a ieşit din apartament. A coborât cele două zeci de trepte şi a luat-o agale spre barul din colţul străzii, unde din când în când, mai ales la salariu, se ducea să bea o bere, să mai audă o vorbă. „Aşa … ca birjarii la botul calului, după ce a făcut un transport.”. Piesele zornăiau în cutie, parcă se certau. „Au îmbătrânit odată cu mine şi acestea. Le am amintire de la bunicu’. Îmi spunea că sunt făcute de puşcăriaşii de la Ocnele Mari. Doamne, doamne, cum a trecut timpul. Parcă ieri mă mângâia pe cap şi-mi repeat un citat din Romain Rolland: Sorin, să şti, că…acolo unde caracterul nu există, nu există nici om mare, nici artist mare, nici mare om de acţiune. Puţin importă succesul. Trebuie să fii mare, nu să te prefaci că eşti”.   

Cu aceste gânduri a intrat în Cafe-Bar. Mirosul de alcool amestecat cu fumul de ţigară îl îngreţoşă. Era pe punctual de a se întoarce, când se auzi strigat.

– Sorin! Vino aici, la masa mea!

Îşi îndreptă privirea spre locul de unde venise chemarea. Prin fumul de-l tai cu cuţitul, îl zării pe vecinul Mărin. Se îndreptă spre el.

– Stai aici!

Se aşeză, punând cutia pe masă. Se uită în jur. La fiecare masă era câte o faţă cunoscută, de prin blocurile vecine.

– Ce bei?

– O bere! Dar … fac eu cinste. Este prima mea zi de pensie.

– Felicitări! S-o mănânci cât mai mulţi ani!

– Mulţumesc! Tu ce ai băut?

– Un carcalete!…Doina! Adu aici un repetir şi o bere pentru noul nostru pensionar. E prima zi!

Ceilalţi auzind de acest eveniment, toţi pensionari din cartier, ridicară paharele şi îi urară sănătate şi pensie lungă. După ce sorbiră câte o gură din pahare, Marin îl întrebă.

– De ce ai adus şahul?

– Să jucăm. Să mai treacă timpul, şi mintea să nu lenevească. Vorba latinului… „minte sănătoasă în corp sănătos”!

Şi se apucară să aşeze piesele pe tabla de şah. După un timp, pe neobservate, mai toţi consumatorii de la celelalte mese, se strânseră în jurul lor, luând scaunele cu ei. După două ore, partida s-a încheiat cu victoria pieselor albe. Cei doi „beligeranţi” îşi strânseră mâna, după care goliră paharele.

– Marine, plec. M-am intoxicat cu atâta fum de ţigară. Mâine ne vedem iarăşi aici.

– Da …! Continuăm să jucăm.

După o săptămână şi ceva, şi-a luat cutia de şah sub braţ şi cu paşi agale s-a îndreptat spre barul de la colţul străzii. Uşa era deschisă şi se vedea cum un fum albastru de ţigară năvălea Dar pe Marin nu-l vedea. „Poate vine mai târziu … ”. Se aşeză la aceaşi masă, punând cutia cu piesele de şah alături.

– Doamna Doina, vă rog aduceţi-mi o sticlă de bere!

Femeia, trecută de prima tinereţe, dar păstrând frumuseţea femenină încă, a ieşit pe uşiţa de la bar, şi îi puse sticla pe masă.

– Mulţumesc! L-aţi văzut pe Marin?

Femeia se uită la el câteva clipe, mirată, şi-a rotit privirea în jur la cei şapte pensionari care îşi sorbeau liniştiţi băutura din pahare, apoi cu un glas ce exprima o durere, îi răspunse:

– Nu aţi auzit domnule Sorin ce s-a întâmplat?

– Nu!

– Azi, se împlinesc opt zile de când l-au înmormântat.Dumnezeu să-l odihnească!

– Văd că ai venit cu şahul. Facem o partidă?  L-a întrebat Vasile.

– Sigur! Sorin a deschis cutia şi a luat în palme doi pioni de culori diferite.Ce alegi? – Dreapta! Deschise palma.

– Soarta a hotărât! Joc cu negrele… cu toate că nu-mi place culoarea asta.

– Dacă doreşti, facem schimb!

– Nu! Acesta e norocul!

– M-ai învins! Mâine îmi iau revanşa.  Se consolă Vasile.

Îşi strânseră mâinile.

– Bine. Vin la aceaşi oră. După care se ridică, îndreptându-se spre bar.

– Doamna Doina, puteţi să ţineţi şahul aci? Să nu vin în fiecare zi cu el.

– Sigur! L-a luat şi l-a aşezat sub tejghea.

– Vă salut domnilor! O zi bună în continuare…

 Acel mâine se făcură trei săptămâni. Sorin a trebuit să plece la ţară să culeagă prunele de vară. Întors în oraş într-o vineri, cum l-a văzut doamna Doina a scos şahul de sub tejghea şi îl întinse lui Sorin.

– N-a jucat nimeni cu el. N-avea cine să joace, că pe Vasile l-a luat Domnul!

– Îmi pare foarte rău! Dumnezeu să-l aibe în paza Lui!

– Mai sunt aici colegi de… pensie.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Jocul de șah”

Al. Florin ŢENE: Sextil Pușcariu un interpret al limbii române

Sextil Iosif Pușcariu sau, cum semna cărțile și studiile, Sextil Pușcariu s-a născut în  4 ianuarie 1877, la Brașov  și a decedat în  5 mai 1948, la Bran) a fost un filolog și lingvististoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, inclusiv publicist și academician român. Acesta a fost între personalitățile reprezentive ale culturii românești.A contribuit prin cercetări științifice la analiza originii limbii române și al literaturii noastre. A avut o activitate didactică și de organizare a unor instituții culturale și științifice de prestigiu.Patriotismul său și valoarea deosebită a operei în ansamblu îl situează între marii cărturari ai neamului nostrum, alături de înalte spirite, dominând cuprinzătoare arii de cultură românească, precum Maiorescu, Iorga, Hașdeu, Sadoveanu, Călinescu, Sorescu,Anghel  Dumbrăveanu, Aurel Rău.

Desfășurând o activitate științifică și didactică prodigioasă, abordând în studiile sale aproape toate domeniile culturii umaniste, creând cea mai importantă școală în lingvistica românească, învățatul Clujean s-a impus, între contemporani, ca o personalitate complex.

 Dar să vedem drumul parcurs de acest mare lingvist.Brașovul a fost oraşul în care şi-a făcut şi studiile gimnaziale, urmate de studii universitare în Germania, la Leipzig (1895-1899), apoi în Franţa, la Paris (1899-1901) şi Austria, la Viena (1902-1904), Sextil Puşcariu a sosit la Cernăuţi în anul 1906, ca titular al Catedrei de Limba şi Literatura Română, după pensionarea lui I.G. Sbiera, şi ca decan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Cernăuţi, din 1908, până în primăvara anului 1919, când pleacă la Cluj, iar o stradă cernăuţeană începe să-i poarte numele, faptele ardeleanului fiind demne de recunoştinţă şi încununate ca atare după exemplul lui Pumnul, cel care-l numea nemuritor pe Bariţiu, pe când acesta trăia.

*

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Sextil Pușcariu un interpret al limbii române”

Al. Florin ŢENE: Poezia -o religie a trăirilor

Poeta Mioara Oprișan, de a cărei carte facem vorbire în aceste pagini, are o activitate în domeniul literaturii destul de bogată.

A debutat în revista ,,Prezent” a Liceului Pedagogic Brăila – 1975, apoi a urmat o serie de apariții în diferite reviste: ,,Prețul cuvintelor” a Liceului ,,D. P. Perpessicius”,BRĂILA-2015, în revista,, Interferențe” a Liceului,, Nicolae Titulescu”-2015-2016, ,,Armonii culturale”, ADJUD, VRANCEA, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, în revista ,,Zeit”, Brăila, 2016.

A publicat  în volumul ,,Antologie de poezie contemporană românească, ARIPI DE VIS ”, 2013, edit. ,,ARMONII CULTURALE ”, ADJUD, VRANCEA, „ANTOLOGIE DE POEZIE CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ- ACTORI PRINTRE ASTRE ”, 2016, edit. ADJUD, VRANCEA.

A debutat în anul 2017 cu volumul  „ARIPI DE CÂNTEC”, editura ARMONII CULTURALE, ADJUD, VRANCEA.

Are Note de lectură în volumul de poezii „CER ȘI PĂMÂNT”, autor GHEORGHE A. STROIA, 30 octombrie 2017, edit ,,ARMONII CULTURALE ” ADJUD, VRANCEA.

Apariții editoriale în vol. de versuri colective „ROMÂNIA PENTRU TINE” , noiembrie 2017, edit ,,ARMONII CULTURALE”, ADJUD, VRANCEA

Este prezentă cu  versuri în revista „CONTRASTE CULTURALE”, GIURGIU, 2017, 2018 și apariții editoriale în volumul de versuri colective ,,UT SIS POPULIS/ SĂ FIM OAMENI”, 2018, editura ,,CONTRASTE CULTURALE” și în ANTOLOGIA LITERARĂ,,CENTENAR 2018”, edit.,,CONTRASTE CULTURALE”, GIURGIU, coordonator prof. IZABELA TANASĂ

A primit Premiul SPECIAL AL JURIULUI la Concursul Internațional ,,Centenar 2018”, secțiunea poezie, editura ,,Contraste Culturale”

A publicat  versuri în ANTOLOGIile,,SCRIITORI ÎN SĂRBĂTORI”,STARPRESS, Editura Olimpias, 2018, autor LIGYA DIACONESCU, ANTOLOGIA ,,SCRIITORI ROMÂNI LA ÎNCEPUT DE MILENIU III”, STARPRESS, Editura Olimpias, 2019, autor LIGYA DIACONESCU și note în vitrina critică a carții de poezii ,,RESTUL LA 30 DE ARGINȚI”, autor GHEORGHE A. STROIA, Editura ARMONII CULTURALE, ADJUD, VRANCEA, 2019,  ANTOLOGIA ,,TALANTUL SCRIITORULUI ROMÂN DE PRETUTINDENI”, STARPRESS CANADA, Editura Olimpias, 2019, autor LIGYA DIACONESCU, ANTOLOGIA ,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”, STARPRESS, Editura Olimpias, 2019, autor LIGYA DIACONESCU, ,,CONTRASTE CULTURALE”, GIURGIU,2019,2020

A publicat versuri, note de călătorie, eseuri în revista,, ARMONII CULTURALE”,2019,2020, ADJUD, VRANCEA, în ANTOLOGIA ,,ROMÂNIA, ȚARA MEA DE GLORII, ROMÂNIA,ȚARA MEA DE DOR”, STARPRESS, 2020, eseuri în revista ,,MEMORIA SLOVELOR”, 2020, VÂLCEA.

Este membru și partener organizator al CENACLULUI LITERAR BRĂILEAN ,,DESTINE JUNIOR” sub egida SOCIETĂȚII CULTURALE,,DESTINE” BUCUREȘTI, director scriitor VICTOR GH. STAN.

                                                                        *

            Volumul poetei Mioara Oprișan, intiluat programatic “Amor vincit/Iubirea învige “ cu uu motto dinVirgilius: “Omnia vincit amor Et nos cedamos amori “, conține o lirică matură, structurată în ciclurile:”I-Iubirea învinge timpul “ ,“II-De profundis“, “III-Suflet român“ și “IV-Pentru voi oameni dragi “ în care metafora este încărcată de solemnitatea trăirilor clipei trecătoare și exaltarea eului în momentele subiectului major:

“Acolo,

aproape de mare,

clipele

se scutură de fericire,

de alb

pe veșmântul  iubirii.

Acolo

te simt de-o veșnicie,

iubire,

așteptând  să-nfloresc,

luminând

drumul  meu către tine….”( Iubirea învinge timpul ).

            A fi poet înseamnă a atinge inefabilul şi a putea împărtăşi şi celorlalţi bucuria acelei atingeri. A fi poet înseamnă să simţi durerea celuilalt cu propriul tău sânge, să-i trăieşti singurătatea până la ţipăt, să te îndrăgosteşti până când conturul propriei inimi ia forma inimii celuilalt şi nu mai ştii a cui este lacrima, surâsul, gândul. În măsura în care o carte înseamnă şi un dialog între idee și trăire. Volumul de poeme  impresionează prin seriozitate, elocvenţa şi eleganţa scriiturii.

            Poeziile sunt descripții stilizate printr-o cunoaștere a liniilor celor mai subțiri ale desenului.Poeta trăiește momentul când “Prin plopii desfrunziți  trecurăm iară,”în timp ce “Dorința  încinge tot ceru-n apus,”sufletul acesteia vibrează, manifestându-și simpatia pentru peisajele reale, dar și abstracte, încremenite, mai mult decât în fața lumii palpabile.Plasticitatea frisonată de un suflet dornic de iubire, inclusiv, abstragerea sunt de pe acum accente pe care se înalță lirica ca o chemare, atunci când dorul pleacă precum berzele călătoare: “Privește stolul în zare,

Prin ochii de struguri, lucioși,

Se oglindește-n frunzare,

Zâmbește duios, către soare

Și parfumează perii zemoși.

Prima frunză desprinsă de vânt

S-a îmbujorat a mirare:

– Jucăușa codană cântând

Sprințar berzelor călătoare

E toamna ori zână muritoare? “(La plecarea berzelor călătoare… )

Lirica Mioarei Oprișan este una emblematică, de origine pictural-sentimentală, urmărind fundamentele, lumea nemărginirii eterne, în locuri unde frumusețea renaște din veșnicie:

“Iarna toarce lin din caier

Vălul ei buclat și alb,

Munții, brazii se-nfioară

Sub sărutu-i de opal.

Pe poteci valsează leneș

Fulgii moi, ce-n tihnă cad,

Argintând mândra cunună

A pădurii de smarald.”

Aceste versuri au izul poeziei nemuritoare eminesciene.Poezia de linearități, atrasă teoreticește de imagini memorabile cu necesitate să cânte clipele trăite în diferite anotimpuri, precum primăvara, când păsările sunt personificate într-un tablou  pictural și hieratic:

“Lună, stele, chiar și vânt,

Ce cutreieră pământ,

Au văzut c-am înflorit,

Așa, cât sunt eu de mic,

Ca un gând!

– Lume, lume! Ce mirare!

A făcut și el o floare!

Îmi trimite cucul mie,

Zeflemistă melodie:

– O floare!

Cu surâsul ei cochet,

Dar șăgalnic și discret,

Gărgărița îi șoptește,

Ca vecina, la ureche:

– Nu o floare,

Un buchet!”( Ghidușii de primăvară).

Iubirea, pentru poetă, îmi aduce aminte de ce spunea despre acest sentiment uman Albert Schweitzer:”Ceea ce noi numim iubire este în esența venerația vieții.” Poeta are o nostalgie a latinității, inclusiv a elinității și dintr-o dată lirica aceasta mustește de aluzii mitologice-Iona, Atlas, Psyche, Zeus, Eros etc:

”A mai rămas iubire

Și râset de copil.

De vrei să alegi viața,

Ca  IONA vom ieși

Din pântecul balenei,

Pe țărmul  luminat,

Pășind curat, docil,

Sub zâmbetul divin”.

Poezia din acest volum are o plenitudine muzicală și nostalgii în care este strecurată speranța, iar uneori optimismul:

„ Desprinși de solitudine,

Pârâuri sufocate de deșert,

Urcăm cu gratitudine,

Nebănuite forțe, alert,

Pe muntele din cetate.

Precum Deucalion și Pyra

Refugiați pe Muntele

Parnas, ne lepădăm ura,

Tăcuți și rătăciți pe culmile

Adevărului ancestral.

Rupem formele hieratice

Ale regatului gândirii,

Atârnându-le flamuri de pace

La porțile devenirii,

În cânturi de bucurie.”( Când un an trece, altul vine… )

Nu de puține ori poeta personifică elemente din natură, dându-le viață și sens în narațiunea pe care o desfășoară în poezie.Atrasă de mașinăria poematică, de lirica de echilibru, de versificația muzicală, poeta a ajuns la o înțelepțire substanțială ca la Arghezi, Coșbuc,  sau la Blaga.Trăirile în clipele de dinaintea somnului sunt cuprinse de imaginea coralei universale.Mare îndemânare pune poemul în aceste lirisme elinește, de extracție elegiacă și limpidă, precum la poetul grec Giorgos Seferis .

” Doar vânt,

Întuneric…

Străbate pădurea

Doină sihastră.

Mi-e frig!

Un tremur gri,

Amar mă cuprinde

Pe înnoptare.

Mi-e somn,

Dar simt cum cad

De sus, din tăcere

În nemișcare…”(Mărturia unei frunze )

Autoarea se substituie acestei minuni ale naturii ce contribuie prin fotosinteză la înprospătarea oxigenului, dătător de viață, speranță și optimism:” Mi-e cântec/Verde copacul/Ce se-nalță drept,/Spre soare! “Mioara Oprișan practică un lirism ușor abstract și muzical, elegiac, întors la originea poeziei, oraculară, surdinizată. Imaginea exprimată prin metaforă  este fundamentală și în principiu poeta convoacă mai toate sentimentele liricii sale până la religiozitate făcând din strofe icoane limpezi, arătându-se iubitoare de Dumnezeu și dătătoare de nostalgii:

„Fie-ți milă, Doamne,

Suferința doare!

E atâta sărăcie

De iubire-n oameni!

Nu-i lăsa, Părinte,

La grea încercare!

Iartă-ne, Mărite,

De-al nostru-ntuneric!

Lumina Ta-l iubește.

Lasă-ne credința

Din inimă vie,

O întinerește! „(Rugă ).

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Poezia -o religie a trăirilor”

Al.Florin Țene: Scriitorul, jurnalistul și luptătorul anticomunist Paul Goma a urcat la cer. În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii

Scriitorul, jurnalistul și disidentul Paul Goma născut la 2 octombrie 1935, în localitatea Mana,- Orhei, a decedat într-un spital din Paris în 24 martie, fiind bolnav de coronavirul 19.România, , În tinerețe a cochetat cu comunismul, indus în eroare de propaganda sistemului comunist-criminal. Apoi este cunoscut pentru atitudinile anticomuniste și naționaliste. Datorită atitudinii anticomuniste și anti ceaușiste este expulzat din ţară în noiembrie 1977, împreună cu soţia şi copilul. Fiind un luptător cu “arma” scrisului a continuat lupta împotriva regimului comunist. Eşecurile spionajului în epoca lui Nicolae Plesiţă care a organizat atentate cu colete a făcut să scape cu viață. La 2 octombrie, Paul Goma împlineşte 84 de ani. Statutul său a rămas în ultimii 42 de ani cel de azilant politic, spune Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România. Acelaşi statut a avut şi Ana Maria, care a murit acum câțiva ani, acelaşi statut îl are şi fiul lor – Filip Ieronim. „Am atins o cotă de saturaţie insuportabilă la textele „de atitudine” despre Goma. Oamenii cred că o aniversare trebuie să fie mereu motiv de bucurie. Pentru mine, ziua de 2 octombrie este una de covârşitoare tristeţe, aş spune că – dacă n-ar suna prea medieval pentru urechile prea progresiste – este ziua în care retrăiesc cu inima în gât toată istoria lui Goma, aşa cum am aflat-o şi înţeles-o din cărţile lui şi din tonele de documente pe care le-am citit. Îi urez sănătate şi «mulţi ani!», cu îndemnul pentru noi să fim mai conştienţi de lumea în care trăim, să ne lepădăm de superficialităţi“, transmite Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la “Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului”. Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“(n.r. – mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel). În anul 1952, în timp ce era elev la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, a fost reţinut opt zile de Securitatea din Sibiu pentru că vorbise în clasă despre partizani şi pentru că ţinea un jurnal. În toamnă aceluiaşi an a fost exmatriculat. În timpul revoltei de la Budapesta, din 1956, fiind student, Goma a criticat materialismul dialectic, a afirmat că limba moldovenească este o invenţie şi că trupele sovietice sunt de ocupaţie. Afrontul lui n-a rămas nepedepsit. A fost arestat în acelaşi an, sub acuzaţia de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă“, fiind condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la Jilava şi Gherla. . În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Comunist și apoi, al Uniunii Tineretului Muncitoresc. În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, iar în iunie 1956 a fost chemat la rectoratul universității pentru a i se atrage atenția. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM după care, în noiembrie 1956 a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă” În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.

Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, în care se înscrisese în august 1968, din cauza romanului „Ostinato”, amplu cenzurat în România și publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp. Un an mai devreme, la Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma Ușa (noastră cea de toate zilele).

În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.

Ulterior, pentru că autorităţile comuniste au considerat că nu s-a reeducat, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan. „Toţi vecinii noştri se mişcă“ La 2 martie 1977, la Europa Liberă a fost citită scrisoarea adresată de Paul Goma lui Nicolae Ceauşescu. Manifestul, dar şi alte documente din dosarul de Securitate al lui Paul Goma, au fost făcute publice recent de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), la împlinirea a 40 de ani de la mişcarea revoluţionară din fosta Cehoslovacia. „Toţi vecinii noştri se mişcă, îşi cer drepturile care li se cuvin. Până şi ruşii strigă în gura mare că sunt neliberi, că drepturile le sunt călcate în picioare. Numai noi, românii, tăcem. Şi aşteptăm să ni se dea totul de-a gata. Românii noştri se gândesc numai la ceea ce vor pierde dacă va afla Securitatea. Nu se gândesc la ceea ce vor câştiga în ciuda Securităţii. Un cunoscut, un «…escu» pur sânge, m-a jignit de moarte. Şi nu numai pe mine. Ştiţi ce mi-a zis? Zice: «Domnule, dumneata te agiţi într-un fel anume şi vrei să faci anume chestii care nu sunt specifice românului. Deci, nu eşti român»“, scria Goma în scrisoarea către Europa Liberă. Continue reading „Al.Florin Țene: Scriitorul, jurnalistul și luptătorul anticomunist Paul Goma a urcat la cer. În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii”

Prof. Univ. Dr. Anton ILICA: ”Floricelele” lui Al. Florin Ţene în romanul despre Radu Gyr

În recenzia publicată despre Întoarcerea din cruciadă. Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste (Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020), romanul lui Al. Florin Țene, pomeneam metaforic despre ”floricelele” folosite ca ingrediente pentru aromarea textului și incitarea la o lectură multinevalară. Acestea erau ”buclele” informaționale suplimentare, care se dezvoltau în jurul biografiei narative și care, aparent, n-aveau vreo legătură implicită cu viața și activitatea poetului Radu Gyr. Este vorba de uciderea lui Eminescu, viața lui Zelea Codreanu, moartea agresivă a lui Iorga, abdicarea forțată a lui Cuza și alte câteva. (Cuvântul floricele” l-am preluat din limbajul unui prieten, cu care am schiat pe ghețarul Stella Ronda (cu 52 km de coborâre), propunându-mi să ne abatem ”într-o floricea”, adică să ne relaxăm schiind pe pârtii suplimentare deviate de la traseul principal).

Justificarea utilizării ”floricelelor” am regăsit-o în romanul lui Al. Florin Țene și, fără a nega utilitatea lor, asemenea ”bucle de istorie tulburată” aparțin informațiilor controversate ale culturii naționale. Vom comenta cea referitoare la Eminescu. Povestea ”scandalului mare cu bietul poet” – relatează Radu Gyr, personajul principal, auzită de la tata – a început de la ”francmasonul și junimistul P. P. Carp” și de la ”francmasonul și parlamentarul Titu Maiorescu”. Din interese politice, determinate de un acord secret al lui Carp cu Tripla Alianță, mai multe ziare ”care susțin lupta pentru Ardeal” sunt desființate, iar ”patronii lor își trădează confrații”: ”Toți acești nemernici, ar fi spus Radu Gyr, se vor implica plini de zel în acțiunea de internare forțată a lui Eminescu” (p. 65), publicist devenit indezirabil. De ce era incomod Eminescu? Pentru că citise la Iași poezia Doina (la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare), pentru că luptă pentru ”drepturile românilor din Ardeal”, pentru că ziarul ”Timpul” devine ”cotidian național”, publicând articole opozante politicii de stat. Pentru a preveni o dezvăluire a secretelor ”masonilor”, Titu Maiorescu pregătise ”internarea lui Eminescu”, sub pretextul că era nebun.

Mai apoi, Al. Florin Țene continuă povestea ”bietului Eminescu”, punându-și personajul să vorbească despre moartea lui Eminescu în urma loviturii la cap cu o piatră. Cică doctorul auspiciului examinează superficial creierul lui Eminescu, apoi îl aruncă la gunoi, sub pretextul stării de putrefacție, lansând ideea cauzei morții: sifilis.

Continue reading „Prof. Univ. Dr. Anton ILICA: ”Floricelele” lui Al. Florin Ţene în romanul despre Radu Gyr”

Al. Florin ŢENE: 85 de ani de la urcarea la cer a profesorului Ioan Bianu organizatorul Bibliotecii Academiei

 „Acolo la Academie, în cele două căsuţe dăruite, în care se păstrează cu neasămuită grijă comorile fără de care nu s-ar putea scrie nimic despre acest neam, un om şi-a închis viaţa pentru a da o operă şi recunoscătorilor, şi nerecunoscătorilor…”


Nicolae Iorga

 

 

Distinsul cărturar Ioan Bianu, un mare om de inițiativă, al cărui nume se leagă de organizarea Bibliotecii Academiei și de realizarea unor lucrări fundamentale de cultură românească.
Biblioteca „Academiei Române” este „atelierul principal de muncă a mii de cercetători”, dar aproape nimeni nu ştie sau refuză să ştie că organizarea şi dezvoltarea acestui ,,tezaur al culturii noastre” sunt legate de numele lui Ioan Bianu, personalitate situată în pleiada erudiţilor cărturari ai Blajului greco-catolic.

Despre ardelenii formaţi la Blaj, la vestitele „Fântâni ale darurilor” – şi Ioan Bianu este unul dintre aceştia, Nicolae Iorga spunea: „…când trec munţii, aceşti oameni vin la noi ca nişte cenzori aspri de moravuri, ca nişte judecători incoruptibili, ca nişte preoţi neînfricaţi ai idealurilor înalte şi întregi . Prietenul lor este omul de bine, cât de modest, duşmanul lor este orice trântor care se lăfăieşte în binele nemeritat…”

Venind la Bucureşti, Ioan Bianu, aducea cu sine spiritul „Şcolii Ardelene” al cărui continuator a fost. De la această impunătoare mişcare iluministă şi de credinţă a preluat aceeaşi aplecare spre ,,lucrurile mari şi grele”, aceeaşi dorinţă de a face cunoscute valorile culturii noastre din trecut, ca o speranţă a viitorului, munca fără odihnă şi excepţionala capacitate de a se solidariza cu colaboratorii în jurul unui ideal ce se cerea împlinit.

A consacrat Bibliotecii Academiei, al cărui bibliotecar a fost, zeci de ani de muncă, având tot ce poseda cultura apuseană, şi a făcut posibil, prin efortul său competent şi cinstit, „ca azi să putem lucra cu toţii în linişte, în ordine, ca în orice ţară civilizată” (Nicolae Iorga).

Ioan Bianu a fost un personaj – cheie al vieţii culturale româneşti: bibliotecarul Bibliotecii Academiei, profesor de limba şi literatura română la Liceul „Sfântul Sava”, profesor de aceeaşi specialitate la „Facultatea de Litere” a Universităţii din Bucureşti, membru şi preşedinte al Academiei Române, omul cu o autoritate morală exemplară, persoana căreia, de la primul contact, i se acorda o încredere totală.

La 160 de ani de la naştere se cuvine să închinăm câteva gânduri acestui fiu al Blajului, care a lăsat în Panteonul culturii româneşti valori care vor dăinui peste timpuri.

S-a născut la Făget, un sat de pe valea Târnavelor, în 1856, într-o familie de ţărani. A urmat Liceul „Sfântul Vasile” din Blaj, având îndrumător pe Timotei Cipariu şi profesor pe Ioan Micu Moldovanu.

La Blaj, „Mica Romă”, învăţământul era gratuit; elevii foarte săraci primeau şi câte un ,,ţipău” (pâine) din partea Mitropoliei. Când, pe străzile Blajului, trecea Mitropolitul, elevii care tocmai şi-au primit „ţipăul”, dacă îl întâlneau pe Mitropolit, ridicau ,,ţipăul” deasupra capului – era gestul lor de mulţumire şi recunoştinţă pentru pâinea zilnică. Despre Bianu se ştie că a crescut cu „ţipăii” Blajului… .

Şi mai era în tradiţia Blajului ca profesorii să ţină în gazdă pe elevii merituoşi, dar săraci. Ioan Bianu a fost găzduit de Canonicul, profesorul şi istoricul Ioan Micu Moldovan, cel cunoscut ca fiind un „alter ego” al Episcopului Inochentie Micu Klein. De la profesorul său, care i-a fost aproape toată viaţa, a învăţat iubirea pentru limba noastră şi istoria neamului, a învăţat cinstea şi generozitatea. De la Timotei Cipariu, iubirea cărţii, conştiinţa rolului pe care îl au bibliotecile în dezvoltarea culturii naţionale – eruditul blăjean avea una dintre cele mai mari biblioteci de la noi -, disciplina şi perseverenţa.

În 1876 s-a înscris la „Facultatea de Litere” a Universităţii din Bucureşti, unde a fost remarcat şi sprijinit de Alexandru Treboniu Laurian, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Odobescu şi Titu Maiorescu. După terminarea Facultăţii, va continua studiile în Occident, la Milano, Madrid şi Paris.

Bianu a fost creatorul şcolii naţionale de biblioteconomie şi bibliografie, cărora le-a pus pietrele de temelie, „a consacrat Bibliotecii Academiei 56 de ani de muncă neîntreruptă. El a găsit-o în 1879, când a fost numit bibliotecar, abia cu câteva sute de cărţi, înzestrându-o până în 1935, anul morţii sale, cu aproape 500.000 de mii de volume, cu mii de manuscrise, stampe, documente şi bogate colecţii de periodice româneşti şi străine” (Dimitrie Macrea, „Lingvişti şi filologi români”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p.122). Tot Bianu este cel care a reuşit să ridice clădirea modernă a Bibliotecii de astăzi.

Planul său, bine structurat, a rămas în esenţă acelaşi până azi, alcătuit în conformitate cu principiile şi metodele bibliografiei moderne. Cărţile au fost grupate în trei clase: cartea veche (1507-1830), modernă (1831 până azi) şi cartea străină privitoare la români.

Cea mai impunătoare lucrare ştiinţifică a lui Ioan Bianu este „Bibliografia românească veche”, în patru volume (1903-1944) „care cuprinde o icoană completă a tot ce s-a tipărit în ţările româneşti sau de români în alte ţări între 1508-1830”. Această lucrare „este prima mare bibliografie românească în înţelesul ştiinţific al cuvântului […] o înfăţişare sistematică a tuturor elementelor de cultură românească până la 1830, în măsura în care ele s-au arătat sub forma tiparului” (Op.cit.,p.126). Totodată, este „o oglindă a felului în care limba noastră şi-a făurit mijloacele de expresie literară” (Op. cit., p.127). Lucrarea aceasta importantă „stă cu cinste în fruntea lucrărilor similare din Occident”.

La redactarea lucrării Ioan Bianu a avut colaboratori nu numai competenţi, dar cu acelaşi suflet mare pentru cultura naţională: Nerva Hodoş, Ilarie Chendi, Septimiu Albini, ardeleni şi ei, Dan Simionescu şi alţii. Unul dintre cei mai importanţi colaboratori a fost Canonicul Ioan Micu Moldovan, profesorul său de la Blaj. Corespondenţa dintre „fiul sufletesc” şi „părinte”, adusă în atenţie de Doamna Mihaela Vladu, în lucrarea ,,Ioan Bianu şi contribuţia colaboratorilor la «Bibliografia românească veche»”, scoate în evidenţă munca marelui prelat, care, cu erudiţia şi experienţa sa vastă, verifica, corecta, revizuia şi sfătuia. Fostul elev îi era recunoscător: „Îţi mulţumesc apoi, cu fiiască recunoştinţă pentru bunele sfaturi pe care mi le dai asupra lucrării mele. Preţuiesc mult, foarte mult aceste sfaturi, căci le ştiu ieşite dintr-o minte pătrunzătoare şi îmbogăţită cu multă şi variată experienţă a vieţii”, îi scria Bianu profesorului prieten.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: 85 de ani de la urcarea la cer a profesorului Ioan Bianu organizatorul Bibliotecii Academiei”

Liliana Moldovan: Simfonia inimii – Interviu cu Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români

REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE

ŢENE Florinel Sandu (Al. Florin ŢENE), născut în oraşul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, la 13 iunie 1942. Părinţii Ion şi Ecaterina.   În 1964 se căsătoreşte cu poeta Titina Nica-Ţene. Are doi băieţi: Florin, specialist în imagine de televiziune şi Ionuţ, doctor în istorie şi master în drept, istoric, poet şi scriitor, fondatorul ziarului „Napoca News”, cu 16 cărţi publicate.

  Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

  Este membru corespondent al Academiei Americană Română (A.R.A), din anul 2011.

  Este membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada.

  În anul 2011 a primit DIPLOMA DE EXCELENŢĂ din partea Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldişi “, din Arad, pentru întreaga operă şi activitatea sa în promovarea literaturii române.

  Liga Scriitorilor Români îi acordă în anul 2012 MEDALIA”VIRTUTEA LITERARĂ “, pentru strălucita sa creaţie literară şi pentru promovarea culturii române în ţară şi străinătate.  În ianuarie 2012 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza “,Facultatea de Filologie şi Fundaţia “Vasile Pogor“ din Iaşi îi acordă DIPLOMA la Festivalul Internaţional Eminescu pentru lucrarea “Norocul limbii române, Eminescu “.

Urmare faptului că Al.Florin Ţene a oglindit în opera sa şi viaţa şi activitatea oamenilor de pe Valea Jiului Sindicatul Liber al E.M. Paroşeni i-a oferit cel mai înalt ORDIN MINERESC „ SFÂNTA VARVARA“, în luna mai 2012.

Foloseşte pseudonimele: Al.Roşianu, Florin Roşianu, Florin Drăgăşenescu.

  În 1997 primeşte o bursă de studii la Bruxelles, în structurile Uniunii Europene, unde i se oferă diploma de „Jurnalist European”.

            În septembrie 2006, a înfiinţat „Liga Scriitorilor din România”, devenind preşedintele executiv al acestei organizaţii profesionale care are 30 de filiale în ţară şi 12 în străinătate şi care editează 15 reviste în care se promovează literatura română autentică.

 Este fondatorul revistelor :„ Agora Literară„, „Regatul Cuvintelor „, „ Constelaţii diamantine„, „Scurt circuit oltean „, etc.

            În prezent este directorul revistei „Agora Literară” care apare sub egida Ligii Scriitorilor din România.

Activitate profesională şi literară:

  • Şcoala primară şi Liceul Teoretic (absolvit în 1960) în oraşul Drăgăşani,
  • 1960-1962 Urmează cursurile de 2 ani ale Şcoali Tehnice de Tehnoredactori „Dimitrie Marinescu” din Bucureşti,
  • 1962-1965 Institutul Pedagogic din Baia Mare, Facultatea de Filologie-istorie.

După absolvirea facultăţii lucrează ca profesor în comuna Tarna Mare din regiunea Maramureş.  În 1964 devine redactor al Staţiei de Radioficare Drăgăşani, în emisiunile căreia difuzează reportaje şi lucrări literare ale scriitorilor drăgăşeneni, cum ar fi: prof.Emil Istocescu, Dumitru Constantin, Dumitru Velea, părintele Bălaşa, N.Cochinescu, Virgil Mazilescu, Titina Nica Ţene, dar şi vâlcenii, Doru Moţoc, Traian D.Lungu, Ion Lazăr, Gh.Diaconu, Costea Marinoiu, George Ţărnea, Lucian Avramescu, etc.  În perioada 1965-2004 ocupă diferite funcţii economice în Drăgăşani şi Cluj-Napoca. În 1959 înfiinţează, pe lângă Casa de Cultură din Drăgăşani, Cenaclul literar „Gib I.Mihăescu” care funcţionează şi astăzi. La şedinţele acestui cenaclu au participat poetul Virgil Mazilescu, pe atunci elev la liceul din Drăgăşani, viitorul prim-ministru Radu Vasile, Nicolae Cochinescu, procuror pe atunci în Drăgăşani, azi membru în Curtea Supremă de Justiţie. Pe când era student la Baia Mare a înfiinţat împreună cu poetul Vasile Radu Ghenceanu „Cenaclul Literar Nord”. În 2004, la Cluj-Napoca a pus bazele cenaclului literar „Vasile Sav”, care funcţionează pe lângă o secţie a Primăriei Cluj-Napoca.    În perioada 1970-1971 lucrează ca redactor la ziarul de şantier „Lumina de pe Lotru” ce apărea pe şantierul hidro-energetic de la Voineasa. A fost redactor şi la „Curierul Primăriei Cluj-Napoca” şi la revista „Cetatea Culturală”, inclusiv la „Confluenţe româneşti”.

  Debutează cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în clasa XI-a. Debutează editorial în 1974 cu volumul de versuri „Ochi deschis”, editura Litera, Bucureşti. În 1979 îi apare al doilea volum de versuri „Fuga Statuilor”, editura Litera, Bucureşti. Este tradus în limbile sârbă, engleză, coreană, rusă, franceză.

Publică poezie, articole, critică literară şi eseu în peste 40 de reviste și alte publicații seriale.

Înainte de 1989 este anchetat de securitatea comunistă împreună cu soţia, poeta Titina Nica-Ţene, pentru o scrisoare adresată revistei Flacăra în care demasca înfometarea poporului român de către dictatorul Ceauşescu.

            A participat activ la Revoluţia din decembrie 1989.

            În anul 2000 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România fiind acuzat de plagiat, în fond intertextualitate, aşa cum au folosit foarte mulţi din generaţia opzecistă. Adevărul este că Al. Florin Ţene a publicat un articol într-un ziar din Valea Jiului în care arăta că o parte din conducerea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a colaborat cu Securitatea comunistă bazându-se pe unele documente găsite în Comitetul judeţean PCR Cluj în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. Urmare acestui fapt Conducerea Filialei l-a exclus din Uniunea Scriitorilor înscenându-i plagiatul.   Din 2011 este membru corespondent al Academiei Americane Române.

  Premii naţionale:

  • Premiul special la Festivalul şi Concursul de Poezie Nicolae Bălcescu, Râmnicu Vâlcea,1972
  • Premiul lll la Festivalul de Creaţie Literară „Octavian Goga”, septembrie,1996
  • Premiul l la Concursul Pavel Dan, ianuarie 1999
  • Premiul revistei „Poesis” la festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Lancrăm, Sebeş-Alba, 2000
  • Diploma de onoare pentru promovarea valorilor literare, oferită de Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Gorj
  • Premiul ll la Concursul Naţional „Permanenţele unei biografii eroice”, Alba Iulia, 2000
  • Premiul şi Medalia pentru critică literară „Duiliu Zamfirescu”!, Focşani, 2000
  • Diplomă de Excelenţă pentru întreaga activitate oferită de Asociaţia Epigramiştilor olteni prin domnul ambasador Petre Gigea-Gorun.
  • Premiul OPERA OMNIA oferit de acad.Gh.Păun.
  • DIPLOMA PREMIULUI I la Concursul Internaţional de Poezie STARPRESS, 2010, pentru românii din întreaga lume.
  • DIPLOMA şi TROFEUL DE EXCELENŢĂ la Festivalul Internaţional” Mihai Eminescu-Poet Naţional şi Universal“, oferite de către Universitatea” Al.I.Cuza“, Facultatea de Litere, Iaşi, pentru lucrarea “Norocul Literaturii Române, Eminescu “, şi pentru întreaga activitate în domeniul promovării literaturii române.
  • Premiul Ligii Scriitorilor pentru critică literară, 2011.
  • DIPLONĂ pentru organizarea concursului germane-român DANUBE IN POEMES. Proect finanţat de Comisia Europeană.

  Premii internaţionale:

  • Diploma de jurnalist european, oferită de Uniunea Europeană prin Excelenţa Sa Ambasadoarea Karen Fogg, cu o bursă în structurile UE din Bruxelles,1997
  • Premiul Rhone-Poulenc Rhodia,1999, pentru cel mai bun ziarist în domeniul protecţiei mediului, oferit de Guvernul Franţei prin Excelenţa Sa, domnul Pierre Menat, ambasadorul Franţei la Bucureşti
  • Marele Premiu pentru Poezie la „Festivalul Internaţional de Poezie”, din Uzdin, Serbia, 2000
  • Diploma de „Om al anului 1999”, oferită de „American Biographical Institute”, din SUA
  • Diploma pentru întreaga sa excepţională creaţie literară, oferită de Asociaţia Internaţională „Publius Ovidius Naso – Sodalitasd Ovidiana”, pentru promovarea umanismului, semnată de Acad. Prof. Grigore Tănăsescu
  • Premiul OPERA OMNIA acordat de Fundaţia Petre Ionescu-Muscel şi revista Pietrele Doamnei, prin domnul academician Gh.Păun.

  Al. Florin Ţene a primit 56 de Premii şi Diplome naţionale şi internaţionale pentru activitatea sa literară şi de promotor cultural.

Al. Florin Țene

Opera

  1. „Ochi deschis”, versuri, editura Litera,1974, Bucureşti
  2. „Fuga Statuilor”, poeme, editura Litera, 1979, Bucureşti
  3. „Nucul dintre două veacuri”, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia,1996
  4. „Vitraliile mării”, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia,1997
  5. „Chipul din oglindă”, roman, editura Fundaţiei Culturale „I.D. Sîrbu”, Petroşani, 1997
  6. „Confesiunea unui navigator pe uscat”, poeme, editura Academiei Americano-Română, Mannhein, Germania,1998
  7. ”Să ne unim mâinile”, prieteni, poeme, volum bilingv (român-maghiar), Fundaţia Prietenia din Pecs, Ungaria,1997
  8. „Alfa juvenile”, în colaborare, editura Tinivar, Cluj-Napoca,1997
  9. „Moment poetic”, în colaborare, editura Carter, Chişinău,1998
  10. „Insula viscolului”, roman, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000
  11. „Cerul meu de hârtie”, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Tibiscus, Uzdin, Serbia, 2000
  12. „Orbul din Muzeul Satului”, roman, este al treilea volum, împreună cu „Chipul din Oglindă”, „Insula Viscolulu”i, ce fac parte din trilogia „Insula Viscolului”, ce se constituie într-o frescă a societăţii româneşti din secolul XX. Editura Napoca Star, 2002
  13. „Vă somez, domnule doctor!”, piesă de teatru, editura Fundaţiei „I. D. Sîrbu”, Petroşani, 2003
  14. „Memoria inimii, analiză istorică”, editura Etnograph, 2004
  15. „Cina cea fără de taină”, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Eurograph, 2006
  16. „Gh. P. Lăzanu – Viaţa şi faptele sale”, monografie, Editura Napoca Star, 2006
  17. „Cărticica de dat în leagăn gândul”, povestiri onirice, editura Viaţa Arădeană, 2008
  18. „Antologie de poezie românească”, poezii de Al. Florin Ţene, editura Noul Orfeu, 2008
  19. „Arca lecturii, cronici de carte”, editura Semănătorul, 2008
  20. „Prizonierul oglinzilor paralele”, eseuri, editura Semănătorul, 2008
  21. „Critică literară”, editura Semănătorul, 2008
  22. „Arca frumoaselor vise de vânzare”, piesă de teatru într-un act, editura Semănătorul, 2008
  23. „Un teatru cât o inimă”, critică teatrală, editura Fundaţiei „I.D. Sîrbu”, Petroşani, 2008
  24. „Cu inima în palmă”, interviuri, editura Contrafort, Craiova, 2010
  25. „A şaptea zi după Artur”, poezii, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2009
  26. „Evadare în Cutia Pandorii”, eseuri şi interpretări filozofice, Editura Semănătorul, 2009.
  27. „O stafie tulbură speranţa”, piesă de teatru într-un act, editura Semănătorul, 2010.
  28. „Florile Sarmisegetusei”, dramă istorică în versuri, Editura Semănătorul, 2010.
  29. „Cozia, dramă istorică în versuri”, Editura Semănătorul, 2010.
  30. „Ochiul magic al metaforei, critică literară şi eseuri”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2010.
  31. „Sonată pentru creşterea ierbii”, poeme, Editura Carte şi Arte, Bucureşti, 2010.
  32. „Răbdarea pietrei”, poeme, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  33. „Metafore ce ţin de mână ideile să nu rătăcească”, eseuri, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  34. „Întoarcerea statuilor”, antologie de poeme, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011.
  35. „Întoarcerea statuilor”, antologie de poeme, ed. a II-a, completată, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  36. „Cartea – prietena mea”, însemnări, editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  37. „Cronici noi şi poezii”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  38. „Drumul Golgotei spre sfinţenie, viaţa în versuri a lui Arsenie Boca”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  39. „Sonată pentru creşterea ierbii”, poeme, ed. a II-a, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  40. „Geamănul din oglindă”, roman, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  41. „A şaptea zi după Artur”, ed. a II-a, revăzută, Ed. Contrafort, Craiova, 2009.
  42. „Paznic la o pisică şi un castel”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  43. „Cărticica de dat în leagăn gândul”, Editura Fundaţiei Culturale „I.D. Sârbu”, Petroşani, 2010.
  44. „Dicţionarul Ligii Scriitorilor”, vol. I, în colaborare cu Anda Dejeu, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011.
  45. „Aventură prin dicţiunea ideilor”, eseuri, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  46. „Un teatru cât o inimă”, ediţia a II-a, cronici teatrale, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  47. „Între Thalia şi Minerva”, critică literară, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  48. „Autoritatea adevărului – Adevărul autorităţii”, interviuri, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  49. „O viaţă din întrebări şi răspunsuri – convorbiri între Al. Florin Ţene şi scriitorul australian de origine română George Roca”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  50. „Geamănul din oglindă”, roman, Editura NICO, Târgu Mureş, 2012.
  51. „Sămânţa din interiorul Cuvântului”, versuri, Editura Semănătorul, 2012.
  52. „Germinaţia cuvântului de sub zăpadă”, vol. I, versuri, de la A la I, Editura Semănătorul, 2012.
  53. „Germinaţia cuvântului de sub zăpadă”, vol. II, versuri, de la Î la Z, Editura Semănătorul, 2012.
  54. „Pe când poezia ţinea de foame”, proză scurtă, Editura Semănătorul, 2012.
  55. „Contemporanul meu, Iisus! Poezii”, Editura Semănătorul, 2012.
  56. „Eseul, metaforă a gândirii logice”, eseuri, Editura Semănătorul, 2012.
  57. „Călcâiul vulnerabil al mării”, Poeme, Editura Semănătorul, 2012.
  58. „Călcâiul vulnerabil al mării”, Poeme, Editura Nico, Târgu Mureş, 2012.
  59. „Subiectul ca text şi ideea ca subiect, eseuri şi cronici literare”, Editura Semănătorul, 2012.
  60. „Emirate de gânduri”, poeme, Editura Semănătorul, 2013.
  61. „Inelul de iarbă”, roman, Editura Semănătorul, 2013.
  62. „Concert în lipsa mea-poeme”, Editura Semănătorul, 2013.
  63. „Inelul de iarbă”, ediţie revăzută, roman, cu o prefaţă de Voichiţa Pălăcean Vereş, Editura Napoca Nova, 2013
  64. „Vârcolacii”, povestiri, prefaţă de Marinela Preoteasa, Editura CuArt, 2013.
  65. „Un ocean de deşert” – roman, Editura Semănătorul, 2013.
  66. „Un ocean de deşert” – roman, cu o Prefaţă de Mariana Cristescu, Editura NICO, 2013.
  67. „Aventura metaforelor prin canionul cu idei”, publicistică literară, Editura Semănătorul,2013.
  68. „Din stampe, Clujul…”, antologie realizată în colaborare cu Iulian Patca, Editura Napoca Nova, 2013.
  69. „În genunchi mă întorc la Vers” – poezii, Editura Semănătorul, 2014.
  70. „Critica între artă şi ştiinţă”, cronici şi eseuri, Editura Semănătorul, 2014.
  71. „Răzbunarea gemenelor”, roman, Editura Semănătorul, 2015.
  72. „Platanii visează veşnicia”, poezii, Editura Semănătorul, 2015.
  73. „Răzbunarea gemenelor”, roman, cu prefaţă de Mariana Cristescu, Editura NICO, Târgu Mureş, 2015.
  74. „La braţ cu Andromeda, viaţa scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate şi poveste”, prefaţă de Voichiţa Pălăcean Vereş, roman, Editura NAPOCA NOVA, Cluj-Napoca, 2016.
  75. „Oglinda Ligii Scriitorilor”, o altfel de istorie a literaturii române, în colaborare cu Voichiţa Pălăcean Vereş şi Gavril Moisa, Editura Napoca Nova, 2016.
  76. „Veniţi, privighetoarea cântă! Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste” – roman, Editura Napoca Nova, prefaţă de prof.univ.dr. Florentin Smarandache.
  77. Repetabila întoarcere pe o punte de cuvinte. Viața scriitorului Augustin Ostace între realitate și poveste, Editura Amazon, 2018.
  78. „Manifest. În anul Centenarului. Vinovăția criticilor și istoricilor literari care și acum promovează „operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist. Un pericol pentru elevi și tineretul de astăzi”.
  79. „Orice călimară poate să devină un Vezuviu”- Compendiu la o istorie a jurnalismului pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Editura Napoca Star, 2019.
  80. „Cursă pentru șobolan”, roman polițist. Editura Napoca Star, 2019.
  81. „Întoarcere pe o punte de pâine”, roman, Editura Napoca Nova, 2019
  82. „Sens și contrasens în înțelepciunile pentru ziariști”, Editura Napoca Star, 2019.
  83. „Întoarcere din cruciadă, viața lui Radu Gyr între realitate și poveste”, 2020.

Publică poezii și critică literară în 62 de antologii. A publicat până în prezent 7690 de articole de critică literară, anchete sociale, economice etc.

Liliana Moldovan (L.M) : – Recent, la începutul lunii martie, ați publicat, în Ediția 3349 a Revistei „Confluențe literare” un articol despre prima monografie în limba franceză referitoare la viața și activitatea lui Ion Creangă. Credeți că publicul din România mai are nevoie de monografii, de lucrări ample și bine documentate care să pună în valoare viața și activitatea unor personalități literare marcante pentru cultura națională?

Al. Florin Țene (Al.F.Ț) : – Pentru a cunoaște, cu adevărat, viața unor scriitori sunt necesare  monografiile. Însă, nu acele monografii ”„osificate” cu date biobibliografice și considerații critice și științifice care îndepărtează pe tânărul cititor. Prin anii 1956 apăreau la Editura „Cartea Rusă” cărți biobliografice romanțate despre Tolstoi, Ilia Ehrenburg etc, pe care noi liceenii le citeam cu mare plăcere. Amintindu-mi de acele cărți am început să scriu câteva romane, pe care le-am publicat, între realitate și poveste despre Gib I. Mihăescu, Ion Minulescu, Macedonski și Radu Gyr, cărți mult apreciate de tinerii cititori. Aceste tipuri de romane sunt adevărate  lecții de viață. O asfel de carte devine un prieten. Și acest prieten este precum spunea abatele Jacques Delille, poet fiind: „Fericit, ori nefericit, omul are nevoie de alt om, căci nu trăiești decât pe jumătate când trăiești doar pentru el.“

L.M : – În cadrul amplei dumneavoastră activități literare un loc important îl ocupă încercările de promovare a cărților nou apărute pe piața editorială. Despre ce scriu autorii de astăzi, care sunt temele predilecte ale cărților pe care le-ați recenzat?

Al.F.Ț : – În general cei care scriu proză abordează conflictele sociale și iubirea. Iar în poezie scriu despre dragostea față de jumătatea mitologică, femeia.

L.M : – Putem vorbi despre o strategie comună a criticii literare din România contemporană?

Al.F.Ț : – În istoria Ţărilor Române democrația prin cultură a apărut mult mai înainte decât democrația promovată de politic. Însăși cuvântul grec „demoskratos” însemnând: demos „popor” și kratos „putere”, ne duce cu gândul la faptul că această formă de guvernare este menită să asigure egalitatea cetățenilor în fața legii, libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, participarea la guvernare prin instituțiile democratice ca parlamentul, votul universal etc.

Aspirațiile poporului român spre democrație au existat aproape dintotdeauna. „Psaltirea în versuri” (1673) a lui Dosoftei, tipărită în Polonia la Uniev, este printre primele lucrări literare în care sunt abordate unele elemente democratice, într‑o perioadă când „dreptatea umbla cu capul spart”, și dorința de libertate față de turci răbufnea în versurile: „Ne‑au suit păgânii în ceafă/ Cu rău ce ne fac și ne cer leafă”. Însuși faptul că Grigore Ureche aducând o serie de date în favoarea tezei sale despre originea comună a Valahilor și Moldavilor, inclusiv atitudinea ostilă față de cotropitorii turci în cronica sa „Domnii Țării Moldovei și viața lor”, este o formă de luptă în implementarea unor firave elemente democratice în rândul populației din spațiul Danubiano‑Carpato‑Pontic. Același lucru se află și în „Letopisețul Ţării Moldovei” a lui Miron Costin (1633‑1691), în care prin faptul că arată cum a venit la domnie Alexandru Vodă Ilieș, cronicarul subliniază starea de mizerie a țărănimii ca o fierbere „în greutăți și netocmele” din care pricină ușor au putut fi răsculați împotriva stăpânirii.

În toată literatura începutului istoriografiei în limba română, inclusiv în „Cronica Ţării Românești” a lui Radu Popescu și în „cronica anonimă” pe care N. Bălcescu a publicat‑o sub titlul „Istoria Ţării Românești dela 1689 încoace, continuată de un anonim” unde este zugrăvită epoca lui Brâncoveanu, descoperim aspirațiile țărănimii spre o viață mai bună și sperând la firave elemente democratice și sociale.

În acea perioadă Isaac Newton publica „Principiile matematice ale filozofiei naturale” (1687), iar francezul Nicolas Malebranche căuta să înlăture de pe poziții idealist‑teologice dualismul lui Descartes, scriind „Despre căutarea adevărului „ (1674‑1675).

În literatura română de la sfârșitul secolului al XVIII‑lea și începutul secolului al XIX‑lea, prin reprezentanții Școlii Ardelene, se ducea lupta împotriva instituțiilor pe care se sprijinea orânduirea feudală, împotriva obscurantismului și pentru luminarea poporului. Lucrările ce au făcut obiectul acestor idealuri au fost: „Istoria lucrurile și întâmplările Românilor” de Samuil Micu, „Hronica Românilor și a mai multor neamuri” de Gheorghe Șincai și „Istoria pentru începutul Românilor în Dachia” a lui Petru Maior. Prin scrierile lor aceștia au militat pentru ideea unității românilor. Atitudinea lor era văzută ca progresistă cu tendințe democratice, de neacceptat de ocârmuitori.

Însă, ideile democratice în Principatele Române în secolul XIX au venit prin filiera literaturii și artei promovate de boierii cu dragoste de cultură ca Iancu Văcărescu și Iordache Golescu, fratele lui Dinicu. Gheorghe Lazăr deschide în 1818, la Sf. Sava, prima școală superioară în limba română din Ţara Românească. Publică în 1820 un abecedar „Povățuitorul tinerimii”, iar Constantin Dinicu Golescu scrie „Însemnare a călătoriei mele făcută în anii 1824, 1825, 1826”, în paginile căreia găsim imaginea vieții țărănimii exploatate, metodele cu care se storceau birurile de la țărani.

Un om cu idei înaintate a fost Ionică Tăutu, un boiernaș moldovean, autor a unor pamflete politice. Ca și Dinicu Golescu, el a luptat cu arma scrisului pentru smulgerea poporului din întunericul inculturii și pentru dreptatea socială într‑un context democratic.

În slujba ideilor progresiste, în preajma revoluției de la 1848, un rol important l‑au avut publicațiile periodice. Ion Eliade Rădulescu, cu sprijinul lui Kisseleff, editează „Curierul Românesc”, primul ziar din Muntenia. În același an apare, din inițiativa lui Gh. Asachi, la Iași, „Albina Românească”, iar în 1836, Eliade adaugă gazetei sale un supliment literar: „Curierul de ambe sexe”, urmat fiind de Asachi, care editează și el „Alăuta Românească” (1837).

În Transilvania, Gheorghe Bariț scoate în 1838, la Brașov, „Gazeta de Transilvania”, căruia îi adaugă un supliment „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. În același ritm cu transformările economico‑sociale din principate, presa românească promovează idei democratice, pătrunzând în mase.

În 1844, în urma înțelegerii cu Ion Ghica și cu N. Bălcescu, Mihai Kogălniceanu scoate o altă revistă – „Propășirea”. Numele revistei fiind socotit de cenzură prea revoluționar și democratic a făcut ca să apară doar cu subtitlul „Foaie științifică și literară”. După câteva luni de la apariție, revista a fost suprimată din ordinal lui Mihai Sturza.

O parte activă la mișcarea revoluționară de la 1848, o au gazetele „Poporul Suveran” și „Pruncul Român”, care apar în timpul revoluției, promovând idei revoluționar‑democratice. În ultima publicație amintită din 8 iulie 1848, C. Aricescu publică „Odă la eroina română, Ana Ipătescu”. Trebuie să spunem despre „Marșul Revoluționar” al tânărului poet Ioan Catina. Ideile înflăcărate ale acestui marș urmăreau să dinamizeze mulțimea în luptă pentru democrație și libertate.

Finul Pepelei, cel isteț ca un proverb „ ‑ cum îl caracterizează în poezia „Epigonii” poetul Eminescu ‑ Anton Pann (1794‑1854) nu a fost un simplu tipăritor de literatură populară. De remarcat în privința ideilor ce le propagă este „Povestea vorbei” care reflectă și critică moravurile vremii, inclusiv instituțiile de stat.

Continue reading „Liliana Moldovan: Simfonia inimii – Interviu cu Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români”

Prof.univ.dr.Anton ILICA: Întoarcerea lui Radu Gyr din cruciadă

Roman semnat de Al. Florin Țene[1]

 

Al. Florin ȚENE se află la al patrulea roman, despre viața unor scriitori români văzută ”între realitate și poveste”: Gib Mihăescu, Ion Minulescu, Alexandru Macedonski și, iată, Radu Gyr. Sunt biografii romanțate în care ”scriitorul polivalent” cu 84 de cărți publicate reconstituie, într-un mod original, viața și activitatea scriitorilor pomeniți mai sus. Sub titlul ”Întoarcerea din cruciadă”, preluat de la un poem, Al. Florin Țene romanțează viața poetului Radu Gyr, unul dintre cei mai controversați scriitori, a cărui activitate publică (și politică) este legată de mișcarea legionară din perioada interbelică. Prefațatorul romanului, Ionuț Țene, amintește că, prin 1968, tânărul critic literar Nicolae Manolescu includea într-o antologie de poezie română modernă căteva poeme de Radu Gyr, pentru care cele două volume antologice au fost retrase din circuitul public și distruse, nu înainte ca vreo câteva sute de exemplare să fie vândute. A fost un prim semnal că liricele sale (ex.”Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane”) merită atenția literaturii române contemporane. Prefațatorul susține că Radu Gyr ”este un poet major al secolului XX, a cărui operă literară trebuie reconsiderată și analizată în cheia comenatriului critic și literar, nu ideologic”. Totodată ”versurile nu erau de salon și nici cu metafore de bibliotecă, ci plămădite cu sânge și multă suferință”. Gyr e ”poetul universului concentraționar”, definind ”poezia creștină autentică și universală”. Cu toate aceste corecte aprecieri, liricele lui Radu Gyr devin cunoscute public abia în jurul anilor 2000.

Romanul dedicat poetului legionar prezintă ”realitatea”, în sensul în care Radu Gyr a publicat vreo zece volume antum (Liniști din schituri, Cerbul de lumină, Cununi uscate, Poeme de război ș.a.), precum și alte volume postume, cum ar fi Crucea din stepă, Poezii din închisori, Poezii, I – III, Sângele temniței stigmate, Ultimele poeme. Scriitorul s-a născut în 1905, la Câmpulung Muscel, a fost universitar, demnitar politic în guvern legionar, adept al lui Corneliu Zelea Codreanu, autorul Imnului Gărzii de Fier și ideolog al acesteia, împreună cu Nae Ionescu. A făcut închisoare mai mult de jumătate din anii vieții, dar moare acasă, în 1975, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu catolic din București. Cele de mai sus le aflăm din cartea lui Al. Florin Țene, al cărui stil de biografiere înlesnește accesul cititorului spre activitatea spectaculoasă, dinamică și complexă a unui intelectual și creator din generația lui Mircea Eliade, Lucian Blaga, Petre Țuțea, Nichifor Crainic sau Alexandru Sahia.

Viața lui Radu Gyr ”între realitate și poveste”, subtitrează autorul! Câtă realitate și câtă poveste se regăsește în romanul ”Întoarcerea din Cruciadă”? Croșetarea ”poveștii” în jurul ”realității” constituie schema de îmbinare a adevărului cu imaginația, ceea ce ar motiva un cititor onest să despartă cele două fire narative pentru înțelegere. Autorul respectă adevărul despre viața și activitatea scriitorului Radu Gyr, dar îl ambalează într-o haină imaginativă, pentru atractivitate și pentru culoare beletristică. Impresia mea este că partea imaginativă se configurează în relatarea (foarte frumoasă și elegantă a vieții de familie, prin care ponderează emoționalitatea romanului), a dragostei pentru Flora, soția sa, pentru Simona, fiica lor. Secvențele de intimitate sunt o insulă de fericire și împlinire afectivă, cărora Al. Florin Țene le întreține tonusul optimist, prin arta dialogului, a relatării și a încrustării în semantica vieții a valorilor sentimentale, a nobleții certificată de virtute. Entuziamul vieții private umple clipele de fericire, atât de potrivite pentru echilibrarea presiunii politice alimentată de neliniști și nesiguranțe. Viața publică era amprentată de puternice pasiuni politice și de orgolii pătimașe. Împreună cu alți intelectuali, Radu Gyr îmbracă verdele legionar, implicându-se într-un proces complex de declinare a politicilor vremii și de conjugare a politicienilor, angajați în ”modernizarea” democratică a actului de conducere. În acest proces, se intersectează personalități cunoscute de la N. Iorga la Carol al II-lea, de la Madgearu la Codreanu, de la Antonescu la Sima, dar și Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Ion Pillat, Ion Barbu, Petre Țuțea, Valeriu Anania, Nae Ionescu, M. Sebastian, Dumitru Stăniloae, Constantin Noica. Scriitorul Al. Florin Țenea construiește narația pe o altă perspectivă de analiză a vieții politice și a interferenței acesteia cu activitatea literară. Bazându-se pe citate selectate, romancierul apreciază că ”mișcarea legionară își are temeiuri naționale și ortodoxiste”, iar poetul Radu Gyr – ”un poet patriot desăvâșit”, ”un mare intelectual”, ”cântărețul oficial al Gărzii de Fier”, ”cel mai mare poet român, după Eminescu”, ”poetul neamului românesc”, ceea ce nu exclude impresia de exagerări.

Continue reading „Prof.univ.dr.Anton ILICA: Întoarcerea lui Radu Gyr din cruciadă”

Al. Florin ŢENE: În memoria scriitorului, filosofului jurnalistului şi promotorului cultural ARTUR SILVESTRI la 67 de ani de la naștere -19 martie 1953

 

Ziua a şaptea după Artur

 

 

După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui

Cuvântul în tine a căpătat mişcare

A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui

Spre a înţelege noua-ntruchipare.

 

In această zi ai împărţit bucăţi din tine,

Poeme să le-nţelegem în ceas de mântuire,

Ajutorul pătrunderii în măduva timpului ce vine,

A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire.

 

O mie de ani într-o singură zi

Proclamă un ceas fără eroare,

In duminica de suflet te-aştept să vii

Poemul să-l citeşti întruchipat din mare.

 

Prilej universal de a ne cunoaşte,

De a întoarce cuvântul înapoi,

În mielul din câmpie ce tăcerea o paşte,

Aşa cum va fi în Ziua de Apoi.

 

 

Lumina din Acrostih

 

Aurul zilei îi acoperă fruntea înstelată de gânduri

Răvăşită de durerea altora în pagini peste veşnicie,

Tăcute cariatide aşezate în fraze şi rânduri

Unite sub flamura ideilor în Olimp

Rugă sunt şi poartă pe umeri veşnicul timp.

 

Stele s-au aprins în firidele lor

Iluminând verbele pe dinăuntru ce le porţi cu tine.

Lucrurile se reîntorc la veşnicul călător,

Venind cu destinul scris în Sine

Eveniment socratic de memoria ta consemnat

Să rămână prin noi mai departe.

Tăcut şi înţelept te-ai înălţat precum un sfânt

Rămânând ,acolo Sus,în Marea Carte

Iubire pentru neam şi Lumină în Cuvânt.

 

 

Înainte de sfârşitul frazei

 

Brazda ţării în care clocote sângele străbunilor

Ţi-a deschis Calea

Spre Lumina întoarceri în Sine.

 

Precum pasărea din interiorul

Oului de aer

Înălţimea îţi devorează tăcerea…

 

Doar cuvintele tale încărcate de gânduri

Ne umezeşte tâmpla

Iar din dosul ochilor tăi

Îţi este teamă că vei trece prin ei

Pentru îmbrăţişarea finală.

 

Continue reading „Al. Florin ŢENE: În memoria scriitorului, filosofului jurnalistului şi promotorului cultural ARTUR SILVESTRI la 67 de ani de la naștere -19 martie 1953”