Anton ILICA: Iisus în celulă

Inspirat de romanul Întoarcerea din cruciadă (2020), al scriitorului Al. FLORIN ȚENE, volum donat chiar astăzi Bibliotecii Universității din Knoxville, TN, am scris trei considerații despre viziunea autorului vizavi de viața poetului român, Radu GYR. Precedentul eseu cuprindea o reflecție despre asemuirea dintre ”închisorile” lui Rady Gyr și lumea de astăzi, încartiruită de propriile greșeli: ”Universul e mai mic decât a fost înainte și așa va rămâne, iar omenirea întreagă și-a pierdut siguranța și plăcerea degustării libertății”. ”Suntem oameni liberi în propria colivie”.

Am intrat în sărbătoarea Învierii, iar în țara mea, Lumina taborică și Paștele – simboluri ale creștinismului – sunt aduse de preoți însoțiți de polițiști. Inedita ofertă de speranțe mi-a stimulat amintirea zilei în care poetul Radu Gyr, în închisoarea de la Aiud, prin anii 1956, alături de alți pușcăriași politici (A. Berzescu, B. Anania), au întîmpinat, în vremuri laice, o sărbătoare crestină. După stingere, toți încartiruiții politici au început să cânte, iar colindul s-a auzit în întreaga comunitate a Aiudului, iar aceasta a început să colinde alături de pușcăriași. Poetul își recunoaște versurile din poemul IIsus în celulă:

Unde esti, Doamne? Am urlat la zăbrele

Din lună venea fum de cățui

M-am pipăit …și pe mâinile mele,

Am găsit urmele cuielor lui.

Și mai spune autorul: ”În aceste clipe mărețe, noi, cei din spatele ușilor ferecate, prin colindul nostru din mărginire, făceam saltul în nemărginire, în dumnezeire. Eram în Dumnezeu și Dumnezeu în noi” (p. 265).

Continue reading „Anton ILICA: Iisus în celulă” →

Al.Florin ȚENE: Cunoașterea rațională sau discursivă la jurnaliști și scriitori

Cunoașterea rațională constă în obținerea de cunoștințe despre obiect, fenomen și acțiune, pornind de la cunoștințe anterior existente, prin aplicarea unor operații și procedee logice care aparțin gândirii. Cunoașterea rațională poate avea loc și în absența obiectului cunoașterii, ea efectuându-se fie pe baza studiului informației existent în cărți, presă, radio, televiziune, sau comunicată intersubiectiv, fie în dialogul interior al subiectului cu el însuși. De aceea, cunoașterea rațională este mediată ea se realizează prin intermediul limbajului scris sau vorbit, astfel încât semnele și expresiile lingvistice sun substituienții obiectelor reale și ai experiențelor anterioare ale subiectului. Astfel, cunoașterea se detașează de perceptibil, de variabil și individual, devenind social-istorică și generală.Posibilitatea subiectului de a lua în considerare cât mai multe obiecte crește nelimitat: el se poate referi la experiențele sale trecute, la experiența prezentă sau trecută a altor subiecți, dar mai ales se poate referi la posibil și viitor. Prin intermediul cunoașterii raționale se pătrunde la cele mai profunde niveluri de organizare a realității, structuri necesare, esențiale și generale care sunt exprimate în enunțuri testabile din punct de vedere al valorii lor de adevăr. Gândirea este operatorie: cu ajutorul conceptelor și al enunțurilor se realizează o serie de operații complexe și calcule prin care este prelucrată informația, în vederea decantării adevărului de fals, pentru a-i prescrie o ordine gneosologică, pentru a-i mări volumul și pentru a putea fi aplicată. Cu ajutorul gândirii subiectul obține maximum de creativitate și obiectivitate , realizând o altă lume, de natură ideală, prin care sunt dezvăluite semnificațiile cele mai profunde ale lumii reale.

Operația prin care se realizează penetrarea esenței se numește abstractizare. Esențele nefiind dezvăluite dintr-o dată, nici noțiunile nu sunt fixe, imuabile, ci suferă transformări în conținutul lor, având un caracter istoric, și fiind în concordanță cu evoluția cunoștințelor despre obiect. Astfel, a conceptualiza înseamnă a gândi esența lucrurilor.În acest domeniu manualele de logică formală ale logicianului P.Botezatu, printre care și Cursul de logică de la Universitatea din Iași sunt exemple pentru tema noastră.

Ca forme ale gândirii, noțiunile au o structură proprie care rezultă din însăși geneza noțiunii, din însăși împrejurarea că noțiunea exprimă clasele de obiecte în esența lor. De aceea, orice noțiune are o sferă, extensiune, în care sunt exprimate obiectele ce alcătuiesc clasa respectivă, și un conținut , în tensiune, prin care sunt exprimate proprietățile comune și esențiale ale obiectelor care alcătuiesc clasa noțiunii.

Cele mai importante operații logice constructive sunt generalizarea și determinarea, diviziunea și clasificarea, analiza și sinteza. Diviziunea și clasificarea sunt operații logice prin care sunt ordonate obiectele realității în clase. Un merit mare al structuralismului este de a fi sesizat necesitatea ordinii gnoseologice chiar în gândirea sălbatică, de unde ideea că oricărui act uman îi este specifică o anumită ordine.Gândirea cultă a impus inițial modelul aristotelic de sistematizare științifică, prin ordonarea obiectelor reale, a lucrurilor, despre care știm ceva.Metodă folosită în Continue reading „Al.Florin ȚENE: Cunoașterea rațională sau discursivă la jurnaliști și scriitori” →

Anton ILICA: Al. Florin Țene despre închisorile lui Radu Gyr

LUMEA DE ASTĂZI E O ÎNCHISOARE

Am scris două eseuri despre cartea lui AL. FLORIN ȚENE, ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ (2020), dedicată vieții poetului Radu Gyr, între realitate și poveste. Am apreciat demersul autorului în elaborarea ”unui roman iscoditor”, îmbinând ”realitatea” cu ”ficțiunea” în conturarea unei biografii tulburătoare, claustrată de scrâșnete și durere, de revoltă și jale. Autorul a utilizat, cu pricepere și talent, instrumentele stilistice ale criticului și istoricului literar, obsedat parcă de evenimente contradictorii ale literaturii ți culturii române și de viețile unor scriitori, cum ar fi Gib Mihăescu, Ion Minulescu, Al Macedonski. De această dată, voi scrie despre ”închisorile lui Radu Gyr”, așa cum sunt ele descrise de A. F. Țene, vizând ideea că lumea de azi e mai mică decât cea de ieri, că universul actual e o închisoare, fiecare casă devenind un refugiu închis și fiecare suflet – înspăimântat de consecințe. Trăim într-o atmosferă tulburată și nesigură, cu omenire apăsată de pierderi umane și de incapacitatea de a intui recuperarea ”distanțării sociale” și a zâmbetului trist și adânc neliniștitor.

Radu Gyr a fost poetul epocii interbelice, ideologul legionarismului și poetul oficial al acestei mișcări politice. A scris vreo 15 volume de poeme lirice, fiind prolific pentru generația sa, din care făcea parte L. Blaga, N. Crainic, N. Ionescu, B. Anania, M. Eliade, Aron Cotruș, P. Țuțea etc. Cum perioada aceea de vreo două decenii își căuta identitatea și un anumit profil european și în condițiile rescrierii geografice a unei alte ordini statale europene, activitatea politică a fost dintre cele mai dinamice și dramatice. Oameni de cultură, universitari, distinși intelectuali, cercetători, teologi și militari, țărani și târgoveți au avut implicări politice și angajamente în grupări ideologice. Iorga a plătit cu viața, la fel ca și Goga ori Z. Codrreanu.

După descrierea lui A. F. Țene, autorul romanului inspirat din viața lui Radu Gyr, poetul ideolog a avut aproape 20 de ani de detenție politică: în timpul dictaturii carliste (în lagărul de la Tismana și Miercurea Ciuc) și în vremea comunismului (la Aiud). Pentru care fapte, ar putea întreba cititorul? Prima închisoare a făcut-o după organizarea ”revoluției legionare” împotriva dictaturii carliste, fiind închis împreună cu Mircea Eliade și Nae Ionescu, fiind apoi trimit la ”reabilitare”, cum spune autorul, în Batalioanele disciplinare de la Sărata, dem unde a fost printre puținii care au scăpat cu viața. A doua pușcărie, din 1945, o face în urma condamnării politice, fiindcă a făcut parte ”din lotul ziariștilor creștini”, alături de Pamfil Șeicaru și Nichifor Crainic. Afirmă A. F. Țene, că ar fi fost condamnat la moarte pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, dar și pentru crimă de ”insurecție armată” și ”uneltire contra ordinii sociale”. După chinuri aproape absolute, în 1964, este amnistiat și mai trăiește până în 1975, fiind scos din ”circuitul valorilor publice”.

Continue reading „Anton ILICA: Al. Florin Țene despre închisorile lui Radu Gyr” →

Al. Florin ŢENE: Jose-Maria de Heredia* a devenit celebru printr-o singură operă

Heredia face parte din rândul puținilor scriitori care au devenit celebri printr-o singură opera. În cazul acestuia nu este vorbă de o lucrare dintr-un șir de alte lucrără, care să exprime personalitatea unui geniu, spre exempli Infernul de Dante, Hamlet de Shakespeare sau Faust de Goethe. Heredia a scris doar un volum- Trofeele- care s-a impus în rândul marilor poeți moderni, fiind o expresie perfecta a esteticii parnasiene și exercitând o influență considerabilă asupra dezvoltării poeticii secolului al XIX-lea.

Specialiștii și cercetătorii au considerat că valoarea operei lui Heredia și specificul acesteia este asemănătoare cu cea a bijutierului și gravorului, și pot fi definite în cadrul mișcării literare francize din a doua jumătate a secolului XIX. Era perioada în cadrul expansiunii romantismului se dezvolta un current nou- parnasianismul, nume luat după revista Parnasul literar , apărută la Paris între anii 1866-1876. Această revistă sub conducerea lui Leconte de Lisle a grupat în jurul ei tineri poeți care urmează doctrina maestrului. În această revistă întâlnim numele lui Heredia, Coppee, Verlaine, Marllame etc. Însă dintre toți aceștia, Heredia a fost cel care s-a manifestat ca fidel al doctrine parnaisiene. Concepția sa asupra poeziei el și-a expus-o în discursul de recepție la Academia Franceză în anul 1894. Cu mulți ani înainte, în sonetele sale , el era deja un parnasian remarcabil. În concepția parnasienilor s-a fundamentat pe ideea impersonalității artistului, a detașării de lirismul afectiv al romanticilor, în poezie trebuind să primeze cultul formei și obiectivitatea din știință.Heredia arăta: “Adevărata poezie este în natură și în umanitatea eternă și nu în inima omului zilnic. Ea este esențial simplă, veche, primitivă și, pentru asta, venerabilă. “Pornind de la aceste considerente, putem să înțelegem caracterul particular al operei acestui mare artist, în care omul și umanitatea, printr-un efort de imaginație, sunt transferate în epocile trecute, în care autorul surprinde eroii și semnificația fiecărei etape istorice, pe o bază obiectivă-științifică, fără imixtiunea propriei sensibilități. Dedicat maiestrului său, Leconte de Lisle, singurul volum al lui Heredia, apărut în 1893, când autorul era deja celebru în Franța și în Europa, se înfățișează ca o replica modern la o lucrare nu mai puțin celebră în acea epocă: Legenda secolelor de Victor Hugo.

Sub titlul semnificativ, Trofeele, Heredia fixează , în cadrul riguros al sonetului, excelente tablouri de epocă, gravuri și sculpture în cuvinte și imagini, ansamblul alcătuind o “monografie” poetică a istoriei omenirii.

Om al bibliotecii, prieten cu H.Taine, și Gaston Paris, Heredia procedează ca un istoric și ca un filolog, studiind profund miturile antice și arta Renașterii, pentru a surprinde ansamblul sau tonul sominant al unei țări, al unei epoci sau al unui personaj istoric. Din ele, el modelează statuete “poetice”, punând pe primul plan trăsăturile lor particulare.

Trofeele sunt o reușită poetică de excepție. Sonetele volumului alcătuiesc o biografie a umanității, realizată prin concentrarea unor ample tablouri plastice care sugerează pentru fiecare epocă un evantai de idei și sentimente, față de care însăpoetul se vrea indiferent, “stăpânit și rece “.

Cele șapte cărți ale volumului, cu titlurile:I- Grecia și Sicilia, II- Roma și barbarii, III- Evul Mediu și Renașterea, IV-Orientul și Tropicele, V-Natura și visul, VI-Romancero, VII- Căutătorii de aur, cuprind o suită de tablouri plastice mai mult decât muzicale din epopeea umanității, mai toate având un personaj omniprezent: eroul.

Chiar și în ritmul endecasilab al celor 14 versuri, poetul e preocupat în primul rând de descifrarea spectacolului istoric, fie că e vorba de personaje reale cum ar fi Hanibal, Antoniu, Samurai, de zeii Hercule, Perses sau chiar destinul unui popor cum ar fi greciii- îndrăgostiți de măsură și frumos, romanii- oameni luptători, voluptoși și mândri. Fie că că se “ sculptează“ geniul acelor titani ai artei din Renaștere sau se “pictează” luminozitatea și vegetația luxuriantă care incendiază Orientul și lumea tropicelor. Cele 121 de sonete din volum sunt niște insule strălucitoare pe oceanul vârstelor umanității.

Unii critici literar l-au definit ca pe un poet al culorii și al armoniei, în cărui opera elemental pictural joacă un rol essential, dând strălucire și sonoritate fiecărui poet.

Trofeele lui Heredia sunt nu numai o opera unică în poezia franceză, dar și una de răsunet în literature europeană.

Al.Florin Țene

–––––––––-

* José María de Heredia (n. 22 noiembrie 1842 — d. 3 octombrie 1905), poet francez, maestrul modern al sonetului francez, s-a născut la Fortuna Cafeyere, lângă Santiago de Cuba, fiind în parte spaniol creol, respectiv în parte francez.

La vârsta de 8 ani a venit din Indiile de Vest în Franța, reîntorcându-se de acolo în Havana la vârsta de 17 ani, și în sfârșit stabilindu-se în Franța nu mult după aceea. A primit educația clasică de la preoții bisericii Sfântul Vincențiu din Senlis, și după o vizită la Havana, a studiat la École des Chartes la Paris. Pe la sfârșitul anilor 1860, împreună cu François Coppée, Sully Prudhomme, Paul Verlaine și alții mai puțin distinși, a format un grup de poeți care s-au adunat în jurul lui Leconte de Lisle, și au primit numele de Parnasieni.

La acest nou curent literar, forma – partea tehnică a artei lor – era de o importanță extremă, și, ca reacție împotriva lui Musset, și-au reprimat cu rigurozitate în opere expresia sentimentului și emoției. „Poezia adevărată”, spunea M. de Heredia în discursul său la intrarea în Academie, „poezia adevărată trăiește în natură și în umanitate, și nu în inima ființei dintr-o zi, chiar dacă minunată.” Locul lui M. de Heredia în această mișcare a fost numaidecât asigurat. A scris foarte puțin, dar sonetele sale au circulat în manuscris, și i-au conferit o reputație înainte de apariția lor în 1893, împreună cu câteva poeme mai lungi, într-un volum cu titlul de „Trofeele”.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Jose-Maria de Heredia* a devenit celebru printr-o singură operă” →

Titina Nica ŢENE: Inițiativa Ligii Scriitorilor “Cartea la cititor acasă “

În condițiile actuale când virusul corona 19 ne-a obligat să stăm în casă, Liga Scriitorilor Români la inițiativa scriitorului și jurnalistului Al.Florin Țene, președintele național al acestei asociații profesionalăe a inițiat “Cartea la cititor acasă. Prin internet “ Cititorii care doresc să citească cărți scrise de membrii Ligii Scriitorilor sunt rugați să trimită pe e-mailul alflorintene@yahoo.com solicitarea, ce carte dorește să primească gratuit și de ce autor semnată, și va primii pe adresa de e-mail cartea solicitată, trimisă de autor.

Această inițiativă, ca multe altele, vine în întâmpinarea solicitării expresă a Guvernului României: STAȚI ACASĂ! La care Al.Florin Țene adaugă: ȘI CITIȚI!

——————————

Titina Nica ŢENE

Cluj-Napoca

4 aprilie 2020

Al. Florin ŢENE: Amfora din cuvinte pentru Nichita

Amfora din cuvinte pentru Nichita

La 31 martie s-a împlinit 87 de ani de la nașterea Poetului

Pescăruşii cerul pe aripi l-au luat

Mutându-l unde se termină marea,

Oraşul a rămas pe înserat izolat

Şi Carul Mare şi-a pierdut cărarea.

Rătăcește pe malul pustiit de întuneric

În căutarea muzei udată de ploi,

Gânduri robindu-l homeric

Sub pietrele lunii macină dorul de noi.

Doar vapoarele uitând de univers

Trag întunecata mare după ele,

El stând pe-o stâncă de vers

Plămădeşte amfora din cuvinte şi stele.

––––––––––

Al.Florin ŢENE

Al. Florin ŢENE: Antologiile Apollon – Antologia “Vis cu Nichita“ un adevărat barometru al literaturii române contemporane

La sfârșitul lunii martie a apărut cele patru volume ale antologiei de texte literare“Vis cu Nichita “, editată de “Ro.Cart“, București, 2020, sub egida Societății Culturale “ARTĂ; CULTURĂ; CIVILIZAȚIE“, ediție îngrijită de Anca Elena Călin.

Cele patru volume cuprind 175 de autori, în 2418 pagini, poeți și prozatori cu un scurt curriculum vitae și fotografie, urmate de creația literară, poezie sau proză. Numărul mare de pagini rezervate fiecărui autor, ne conving faptul de generozitatea Academiei Internațională de Literatură și Artă, sub care apar aceste tomuri, și intenția Societății Culturală Apollon-România că aceste volume să se constituie într-un barometru al literaturii române contemporane.

Aceste tomuri, fiecare conținând , în medie 45 de autori, în peste 600 de pagini, au apărut în cadrul Festivalului Internațional de Poezie”Zilele Nichita Stănescu “, ediția a XIV-a, 15 martie-15 aprilie 2020.

Antologie cu cele patru volume, se vrea un mare cerc, cum scria academicianul Mihai Cimpoi, în “Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni”, apărută la sfârșitul anului 2019, însă lucrarea de care facem vorbire se constituie, metaforic, într-o horă românească, perfect rotundă, în spațiul carpato-danubiano-pontic, în fruntea căruia, ca deschizător, se află Nichita Stănescu, urmat de George Călin, ambasador cultural-Convenția ONU pentru drepturile copilului din Geneva.

Citind lucrările publicate, pot să fiu de acord de ce spunea despre literatură C.S. Lewis: „Literatura se adaugă realității, si nu o descrie pur și simplu. Ea îmbogățește abilitățile necesare pe care viața cotidiană le cere și le dăruiește; și, din acest punct de vedere, ea irigă deșerturile în care s-au transformat deja viețile noastre.”
Calitatea literaturii române contemporane indică înălțarea spirituală a națiunii.Nu este o speranță, este certitudine. Literatura publicată în aceste tomuri sunt paginile unde se află creațiile ce explorează cele mai înalte și mai joase locuri ale societății noastre si a spiritului uman, unde găsesc nu un adevăr absolut, ci adevărul poveștii, al imaginației și al inimii.

Practic, toți autorii cu operele lor, cuprinși în aceste volume, merită enumerați, însă datorită spațiului mă rezum doar la unele nume, mai cunoscute în literatura română.În volumul I, din cei 45 de antologați remarc pe: Nichita Stănescu, George Călin, Zenovia Zamfir, Olimpia Sava, Nicolae Rotaru, Geo Călugăru, Any Drăgoianu și Gabriela Stanciu Păsărin. În volumul II din cei 46 de cuprinși în volum, îi remarc pe toți, însă, îi citez pe următorii: Continue reading „Al. Florin ŢENE: Antologiile Apollon – Antologia “Vis cu Nichita“ un adevărat barometru al literaturii române contemporane” →

Al. Florin ŢENE: Jocul de șah

În ultimii doi ani, până la pensionare, Doru-Sorin nu mai avea răbdare. I se părea o veşnicie cele şaptesute trezeci de zile până la marea zi a ieşirii la pensie. I se urâse să se scoale zilnic la patru dimineaţa, să ia primul tramvai care să-l ducă la întreprinderea unde lucra. Sub această aşteptare s-a rostogolit timpul peste el. Între timp i-a murit soţia într-un accident de circulaţie, pe care a îngropat-o cu bruma de bani strânşi pentru un tratament la Băile Olăneşti. Nu de puţine ori se gândea când au trecut 39 de ani de muncă. De la decesul jumătăţii mitologice, Sorin îşi „omora timpul” jucând şah de unul singur, după ce se întorcea de la servicu, iar în timpul verii ieşea pe banca din faţa blocului să joace o partidă de şah. . „De ce să mă bucur, dacă nu mai este Maria? Fără ea totul pare pustiu. N-am cui să-i spun că azi l-am bătut la şah pe Doru“.

În ziua pensionării colegii i-au făcut cadou un costum de haine, o umbrelă şi un geamantan.

– Pentru călătorii nenea Sorin!

– Să ai viaţă lungă, cu sănătate!

I-au urat colegii, într-o mică ceremonie, organizată în clubul unităţii. Emoţionat a mulţumit cu glas stins. Singur şi abătut a ieşit pe poarta unităţii pe unde a intrat şi ieşit de mii de ori. Portarul l-a salutat ca de obicei. Strigându-l din urmă:

– Pensie îndelungată!

Ajuns acasă Doru-Sorin puse costumul în dulap, umbrela pe cuier şi geamantanul îl aranjă deasupra şifonierului de pe hol. Primele zile s-au scurs ca nişte reptile ce se târăsc pe un teren nisipos. Până la urmă, simţind nevoia de a sta de vorbă cu oamenii, şi-a luat cutia cu piesele de şah, şi a ieşit din apartament. A coborât cele două zeci de trepte şi a luat-o agale spre barul din colţul străzii, unde din când în când, mai ales la salariu, se ducea să bea o bere, să mai audă o vorbă. „Aşa … ca birjarii la botul calului, după ce a făcut un transport.”. Piesele zornăiau în cutie, parcă se certau. „Au îmbătrânit odată cu mine şi acestea. Le am amintire de la bunicu’. Îmi spunea că sunt făcute de puşcăriaşii de la Ocnele Mari. Doamne, doamne, cum a trecut timpul. Parcă ieri mă mângâia pe cap şi-mi repeat un citat din Romain Rolland: Sorin, să şti, că…acolo unde caracterul nu există, nu există nici om mare, nici artist mare, nici mare om de acţiune. Puţin importă succesul. Trebuie să fii mare, nu să te prefaci că eşti”.

Cu aceste gânduri a intrat în Cafe-Bar. Mirosul de alcool amestecat cu fumul de ţigară îl îngreţoşă. Era pe punctual de a se întoarce, când se auzi strigat.

– Sorin! Vino aici, la masa mea!

Îşi îndreptă privirea spre locul de unde venise chemarea. Prin fumul de-l tai cu cuţitul, îl zării pe vecinul Mărin. Se îndreptă spre el.

– Stai aici!

Se aşeză, punând cutia pe masă. Se uită în jur. La fiecare masă era câte o faţă cunoscută, de prin blocurile vecine.

– Ce bei?

– O bere! Dar … fac eu cinste. Este prima mea zi de pensie.

– Felicitări! S-o mănânci cât mai mulţi ani!

– Mulţumesc! Tu ce ai băut?

– Un carcalete!…Doina! Adu aici un repetir şi o bere pentru noul nostru pensionar. E prima zi!

Ceilalţi auzind de acest eveniment, toţi pensionari din cartier, ridicară paharele şi îi urară sănătate şi pensie lungă. După ce sorbiră câte o gură din pahare, Marin îl întrebă.

– De ce ai adus şahul?

– Să jucăm. Să mai treacă timpul, şi mintea să nu lenevească. Vorba latinului… „minte sănătoasă în corp sănătos”!

Şi se apucară să aşeze piesele pe tabla de şah. După un timp, pe neobservate, mai toţi consumatorii de la celelalte mese, se strânseră în jurul lor, luând scaunele cu ei. După două ore, partida s-a încheiat cu victoria pieselor albe. Cei doi „beligeranţi” îşi strânseră mâna, după care goliră paharele.

– Marine, plec. M-am intoxicat cu atâta fum de ţigară. Mâine ne vedem iarăşi aici.

– Da …! Continuăm să jucăm.

După o săptămână şi ceva, şi-a luat cutia de şah sub braţ şi cu paşi agale s-a îndreptat spre barul de la colţul străzii. Uşa era deschisă şi se vedea cum un fum albastru de ţigară năvălea Dar pe Marin nu-l vedea. „Poate vine mai târziu … ”. Se aşeză la aceaşi masă, punând cutia cu piesele de şah alături.

– Doamna Doina, vă rog aduceţi-mi o sticlă de bere!

Femeia, trecută de prima tinereţe, dar păstrând frumuseţea femenină încă, a ieşit pe uşiţa de la bar, şi îi puse sticla pe masă.

– Mulţumesc! L-aţi văzut pe Marin?

Femeia se uită la el câteva clipe, mirată, şi-a rotit privirea în jur la cei şapte pensionari care îşi sorbeau liniştiţi băutura din pahare, apoi cu un glas ce exprima o durere, îi răspunse:

– Nu aţi auzit domnule Sorin ce s-a întâmplat?

– Nu!

– Azi, se împlinesc opt zile de când l-au înmormântat.Dumnezeu să-l odihnească!

– Văd că ai venit cu şahul. Facem o partidă? L-a întrebat Vasile.

– Sigur! Sorin a deschis cutia şi a luat în palme doi pioni de culori diferite.Ce alegi? – Dreapta! Deschise palma.

– Soarta a hotărât! Joc cu negrele… cu toate că nu-mi place culoarea asta.

– Dacă doreşti, facem schimb!

– Nu! Acesta e norocul!

– M-ai învins! Mâine îmi iau revanşa. Se consolă Vasile.

Îşi strânseră mâinile.

– Bine. Vin la aceaşi oră. După care se ridică, îndreptându-se spre bar.

– Doamna Doina, puteţi să ţineţi şahul aci? Să nu vin în fiecare zi cu el.

– Sigur! L-a luat şi l-a aşezat sub tejghea.

– Vă salut domnilor! O zi bună în continuare…

Acel mâine se făcură trei săptămâni. Sorin a trebuit să plece la ţară să culeagă prunele de vară. Întors în oraş într-o vineri, cum l-a văzut doamna Doina a scos şahul de sub tejghea şi îl întinse lui Sorin.

– N-a jucat nimeni cu el. N-avea cine să joace, că pe Vasile l-a luat Domnul!

– Îmi pare foarte rău! Dumnezeu să-l aibe în paza Lui!

– Mai sunt aici colegi de… pensie.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Jocul de șah” →

Al. Florin ŢENE: Sextil Pușcariu un interpret al limbii române

Sextil Iosif Pușcariu sau, cum semna cărțile și studiile, Sextil Pușcariu s-a născut în 4 ianuarie 1877, la Brașov și a decedat în 5 mai 1948, la Bran) a fost un filolog și lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, inclusiv publicist și academician român. Acesta a fost între personalitățile reprezentive ale culturii românești.A contribuit prin cercetări științifice la analiza originii limbii române și al literaturii noastre. A avut o activitate didactică și de organizare a unor instituții culturale și științifice de prestigiu.Patriotismul său și valoarea deosebită a operei în ansamblu îl situează între marii cărturari ai neamului nostrum, alături de înalte spirite, dominând cuprinzătoare arii de cultură românească, precum Maiorescu, Iorga, Hașdeu, Sadoveanu, Călinescu, Sorescu,Anghel Dumbrăveanu, Aurel Rău.

Desfășurând o activitate științifică și didactică prodigioasă, abordând în studiile sale aproape toate domeniile culturii umaniste, creând cea mai importantă școală în lingvistica românească, învățatul Clujean s-a impus, între contemporani, ca o personalitate complex.

Dar să vedem drumul parcurs de acest mare lingvist.Brașovul a fost oraşul în care şi-a făcut şi studiile gimnaziale, urmate de studii universitare în Germania, la Leipzig (1895-1899), apoi în Franţa, la Paris (1899-1901) şi Austria, la Viena (1902-1904), Sextil Puşcariu a sosit la Cernăuţi în anul 1906, ca titular al Catedrei de Limba şi Literatura Română, după pensionarea lui I.G. Sbiera, şi ca decan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Cernăuţi, din 1908, până în primăvara anului 1919, când pleacă la Cluj, iar o stradă cernăuţeană începe să-i poarte numele, faptele ardeleanului fiind demne de recunoştinţă şi încununate ca atare după exemplul lui Pumnul, cel care-l numea nemuritor pe Bariţiu, pe când acesta trăia.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Sextil Pușcariu un interpret al limbii române” →

Al. Florin ŢENE: Poezia -o religie a trăirilor

Poeta Mioara Oprișan, de a cărei carte facem vorbire în aceste pagini, are o activitate în domeniul literaturii destul de bogată.

A debutat în revista ,,Prezent” a Liceului Pedagogic Brăila – 1975, apoi a urmat o serie de apariții în diferite reviste: ,,Prețul cuvintelor” a Liceului ,,D. P. Perpessicius”,BRĂILA-2015, în revista,, Interferențe” a Liceului,, Nicolae Titulescu”-2015-2016, ,,Armonii culturale”, ADJUD, VRANCEA, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, în revista ,,Zeit”, Brăila, 2016.

A publicat în volumul ,,Antologie de poezie contemporană românească, ARIPI DE VIS ”, 2013, edit. ,,ARMONII CULTURALE ”, ADJUD, VRANCEA, „ANTOLOGIE DE POEZIE CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ- ACTORI PRINTRE ASTRE ”, 2016, edit. ADJUD, VRANCEA.

A debutat în anul 2017 cu volumul „ARIPI DE CÂNTEC”, editura ARMONII CULTURALE, ADJUD, VRANCEA.

Are Note de lectură în volumul de poezii „CER ȘI PĂMÂNT”, autor GHEORGHE A. STROIA, 30 octombrie 2017, edit ,,ARMONII CULTURALE ” ADJUD, VRANCEA.

Apariții editoriale în vol. de versuri colective „ROMÂNIA PENTRU TINE” , noiembrie 2017, edit ,,ARMONII CULTURALE”, ADJUD, VRANCEA

Este prezentă cu versuri în revista „CONTRASTE CULTURALE”, GIURGIU, 2017, 2018 și apariții editoriale în volumul de versuri colective ,,UT SIS POPULIS/ SĂ FIM OAMENI”, 2018, editura ,,CONTRASTE CULTURALE” și în ANTOLOGIA LITERARĂ,,CENTENAR 2018”, edit.,,CONTRASTE CULTURALE”, GIURGIU, coordonator prof. IZABELA TANASĂ

A primit Premiul SPECIAL AL JURIULUI la Concursul Internațional ,,Centenar 2018”, secțiunea poezie, editura ,,Contraste Culturale”

A publicat versuri în ANTOLOGIile,,SCRIITORI ÎN SĂRBĂTORI”,STARPRESS, Editura Olimpias, 2018, autor LIGYA DIACONESCU, ANTOLOGIA ,,SCRIITORI ROMÂNI LA ÎNCEPUT DE MILENIU III”, STARPRESS, Editura Olimpias, 2019, autor LIGYA DIACONESCU și note în vitrina critică a carții de poezii ,,RESTUL LA 30 DE ARGINȚI”, autor GHEORGHE A. STROIA, Editura ARMONII CULTURALE, ADJUD, VRANCEA, 2019, ANTOLOGIA ,,TALANTUL SCRIITORULUI ROMÂN DE PRETUTINDENI”, STARPRESS CANADA, Editura Olimpias, 2019, autor LIGYA DIACONESCU, ANTOLOGIA ,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”, STARPRESS, Editura Olimpias, 2019, autor LIGYA DIACONESCU, ,,CONTRASTE CULTURALE”, GIURGIU,2019,2020

A publicat versuri, note de călătorie, eseuri în revista,, ARMONII CULTURALE”,2019,2020, ADJUD, VRANCEA, în ANTOLOGIA ,,ROMÂNIA, ȚARA MEA DE GLORII, ROMÂNIA,ȚARA MEA DE DOR”, STARPRESS, 2020, eseuri în revista ,,MEMORIA SLOVELOR”, 2020, VÂLCEA.

Este membru și partener organizator al CENACLULUI LITERAR BRĂILEAN ,,DESTINE JUNIOR” sub egida SOCIETĂȚII CULTURALE,,DESTINE” BUCUREȘTI, director scriitor VICTOR GH. STAN.

Volumul poetei Mioara Oprișan, intiluat programatic “Amor vincit/Iubirea învige “ cu uu motto dinVirgilius: “Omnia vincit amor Et nos cedamos amori “, conține o lirică matură, structurată în ciclurile:”I-Iubirea învinge timpul “ ,“II-De profundis“, “III-Suflet român“ și “IV-Pentru voi oameni dragi “ în care metafora este încărcată de solemnitatea trăirilor clipei trecătoare și exaltarea eului în momentele subiectului major:

“Acolo,

aproape de mare,

clipele

se scutură de fericire,

de alb

pe veșmântul iubirii.

Acolo

te simt de-o veșnicie,

iubire,

așteptând să-nfloresc,

luminând

drumul meu către tine….”( Iubirea învinge timpul ).

A fi poet înseamnă a atinge inefabilul şi a putea împărtăşi şi celorlalţi bucuria acelei atingeri. A fi poet înseamnă să simţi durerea celuilalt cu propriul tău sânge, să-i trăieşti singurătatea până la ţipăt, să te îndrăgosteşti până când conturul propriei inimi ia forma inimii celuilalt şi nu mai ştii a cui este lacrima, surâsul, gândul. În măsura în care o carte înseamnă şi un dialog între idee și trăire. Volumul de poeme impresionează prin seriozitate, elocvenţa şi eleganţa scriiturii.

Poeziile sunt descripții stilizate printr-o cunoaștere a liniilor celor mai subțiri ale desenului.Poeta trăiește momentul când “Prin plopii desfrunziți trecurăm iară,”în timp ce “Dorința încinge tot ceru-n apus,”sufletul acesteia vibrează, manifestându-și simpatia pentru peisajele reale, dar și abstracte, încremenite, mai mult decât în fața lumii palpabile.Plasticitatea frisonată de un suflet dornic de iubire, inclusiv, abstragerea sunt de pe acum accente pe care se înalță lirica ca o chemare, atunci când dorul pleacă precum berzele călătoare: “Privește stolul în zare,

Prin ochii de struguri, lucioși,

Se oglindește-n frunzare,

Zâmbește duios, către soare

Și parfumează perii zemoși.

Prima frunză desprinsă de vânt

S-a îmbujorat a mirare:

– Jucăușa codană cântând

Sprințar berzelor călătoare

E toamna ori zână muritoare? “(La plecarea berzelor călătoare… )

Lirica Mioarei Oprișan este una emblematică, de origine pictural-sentimentală, urmărind fundamentele, lumea nemărginirii eterne, în locuri unde frumusețea renaște din veșnicie:

“Iarna toarce lin din caier

Vălul ei buclat și alb,

Munții, brazii se-nfioară

Sub sărutu-i de opal.

Pe poteci valsează leneș

Fulgii moi, ce-n tihnă cad,

Argintând mândra cunună

A pădurii de smarald.”

Aceste versuri au izul poeziei nemuritoare eminesciene.Poezia de linearități, atrasă teoreticește de imagini memorabile cu necesitate să cânte clipele trăite în diferite anotimpuri, precum primăvara, când păsările sunt personificate într-un tablou pictural și hieratic:

“Lună, stele, chiar și vânt,

Ce cutreieră pământ,

Au văzut c-am înflorit,

Așa, cât sunt eu de mic,

Ca un gând!

– Lume, lume! Ce mirare!

A făcut și el o floare!

Îmi trimite cucul mie,

Zeflemistă melodie:

– O floare!

Cu surâsul ei cochet,

Dar șăgalnic și discret,

Gărgărița îi șoptește,

Ca vecina, la ureche:

– Nu o floare,

Un buchet!”( Ghidușii de primăvară).

Iubirea, pentru poetă, îmi aduce aminte de ce spunea despre acest sentiment uman Albert Schweitzer:”Ceea ce noi numim iubire este în esența venerația vieții.” Poeta are o nostalgie a latinității, inclusiv a elinității și dintr-o dată lirica aceasta mustește de aluzii mitologice-Iona, Atlas, Psyche, Zeus, Eros etc:

”A mai rămas iubire

Și râset de copil.

De vrei să alegi viața,

Ca IONA vom ieși

Din pântecul balenei,

Pe țărmul luminat,

Pășind curat, docil,

Sub zâmbetul divin”.

Poezia din acest volum are o plenitudine muzicală și nostalgii în care este strecurată speranța, iar uneori optimismul:

„ Desprinși de solitudine,

Pârâuri sufocate de deșert,

Urcăm cu gratitudine,

Nebănuite forțe, alert,

Pe muntele din cetate.

Precum Deucalion și Pyra

Refugiați pe Muntele

Parnas, ne lepădăm ura,

Tăcuți și rătăciți pe culmile

Adevărului ancestral.

Rupem formele hieratice

Ale regatului gândirii,

Atârnându-le flamuri de pace

La porțile devenirii,

În cânturi de bucurie.”( Când un an trece, altul vine… )

Nu de puține ori poeta personifică elemente din natură, dându-le viață și sens în narațiunea pe care o desfășoară în poezie.Atrasă de mașinăria poematică, de lirica de echilibru, de versificația muzicală, poeta a ajuns la o înțelepțire substanțială ca la Arghezi, Coșbuc, sau la Blaga.Trăirile în clipele de dinaintea somnului sunt cuprinse de imaginea coralei universale.Mare îndemânare pune poemul în aceste lirisme elinește, de extracție elegiacă și limpidă, precum la poetul grec Giorgos Seferis .

” Doar vânt,

Întuneric…

Străbate pădurea

Doină sihastră.

Mi-e frig!

Un tremur gri,

Amar mă cuprinde

Pe înnoptare.

Mi-e somn,

Dar simt cum cad

De sus, din tăcere

În nemișcare…”(Mărturia unei frunze )

Autoarea se substituie acestei minuni ale naturii ce contribuie prin fotosinteză la înprospătarea oxigenului, dătător de viață, speranță și optimism:” Mi-e cântec/Verde copacul/Ce se-nalță drept,/Spre soare! “Mioara Oprișan practică un lirism ușor abstract și muzical, elegiac, întors la originea poeziei, oraculară, surdinizată. Imaginea exprimată prin metaforă este fundamentală și în principiu poeta convoacă mai toate sentimentele liricii sale până la religiozitate făcând din strofe icoane limpezi, arătându-se iubitoare de Dumnezeu și dătătoare de nostalgii:

„Fie-ți milă, Doamne,

Suferința doare!

E atâta sărăcie

De iubire-n oameni!

Nu-i lăsa, Părinte,

La grea încercare!

Iartă-ne, Mărite,

De-al nostru-ntuneric!

Lumina Ta-l iubește.

Lasă-ne credința

Din inimă vie,

O întinerește! „(Rugă ).

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Poezia -o religie a trăirilor” →