ÎNCHINARE LA LUCEAFĂR
Astru luminos, măsură şi însemn statorniciei,
Al credinţei de mai bine-n viitorul României,
Veghetor la vatra sacră unde rumeneşte slova
Când în codrii de aramă sună armii de Moldova,
Stea a Neamului, Luceafăr din a cerurilor bolţi,
Lasă-ţi raza să vegheze în a nopţii noastre nopţi,
Pune gândului lumină şi credinţei noastre vrere
Să-mplinească-n poezie altă sfântă Înviere!
LUI EMINESCU
Îţi mulţumesc, mărite domn,
Pentru răcoarea serii
Înmiresmată de salcâm în floare,
Pentru bucium
Şi corn sunând din timpi apuşi
De glorii şi răstrişte, duşi
Cu noi ‘napoi spre Mircea, la Rovine,
Pentru Scrisoarea gândită pentru mine
Şi pentru codrul ce fără ploi sau vânt
Se leagănă întruna
Când în tărie luna
Varsă spre noi nelinişte şi somn…
Îţi mulţumesc, prealuminate domn
Al graiului român din care cresc
Şi dor, şi plâns, şi cântec omenesc,
Spre-a dăinui în noi cât va dura
Sub cerul lumilor ecou de stea.
UNOR DEFĂIMĂTORI MĂRUNȚI
Ne-a fost şi regat ţara, cândva-ntr-un zece mai.
Dar rege peste slova zidită-n dacic grai
Rămâi doar tu, poete-luceafăr, care treci
Tot ne-nţeles şi singur parcă din veci de veci,
Să duci prin timpul orb solie-n zare
Cât soarele apune şi răsare,
Că, între regii – robi ai armoniei
Tu eşti chiar împăratul poeziei,
Lumină-n Verbul ce ne-a fost lăsat
De Unicul Luminii Împărat.
…………………………………………..
Şi iată-ne acum în secol-nenoroc
De care zicea unul că nu va fi deloc
Dacă …
În fine, alţii, mai ritos,
Răstălmăcindu-ţi slovele săpate
În cremene de gând eternitate
Cu-nsemnele iubirii – legământ,
Bieţi lătrători la lună, mori de vânt,
Umbre turnate-n umbră de Apus,
S-au vrut, decât lumina ta, mai sus …
Bâiguitori prin necuvântul lumii,
Tot mai străini de înţelesul humii
Însufleţite, ce necugetat
Aţi vrea să-i luaţi şi sceptru, şi regat,
Ca-n locul lui să puneţi pentru o zi
Trufia voastră oarbă : De-a nu fi !
NEDUMERIRE
Nu înţeleg şi pace
cum se face
de-i reuşeşte poetului
„Cel mai chemat din toţi
şi cel mai teafăr”
Continue reading „Paula ROMANESCU: Portret de Luceafăr (poeme)”