Lilia MANOLE: Opriți lacrimile

OPRIȚI LACRIMILE…

 

Opriți lacrimile, că și ele au darul să zboare,
Precum se înalță păsări în albastrul infinit-
Nu le lăsați să-și facă cuib în ochi fără soare,
Ci dați-le drumul să zboare către cel mult iubit!

Strângeți lacrimile de pe fețele voastre amărâte,
Și ștergeți durerea cu cel mai deschis prosop,
Apoi brăzdați florile, ce ard în tivul cu zile strivite,
Și culegeți plăpândele lacrimi, din acest potop.

Mușcați de pe buzele voastre cu sânge iubirea,
Hrăniți-o cu pâinea sevelor dulci de părinte,
Și când se va sfârși din pupile suspinul, mărirea,
Să-i dați o lacrimă, numai, o lacrimă, dar… fără cuvinte.

Opriți și această unică lacrimă, să se -mplinească,
Strângându-vă într-un oțel sufletul vostru împovărat,
Și veți simți o vigoare lăuntrică, cu har, cerească
A celui ce lacrima voastră a iubit-o și lui i s-a dat…

Opriți lacrimile, că și ele au darul să zboare-
Să nu le-aruncați în imensul vostru tunel căzător,
Ci dați-le aripi, să treacă peste aceste limpezi hotare,
Că nimeni nu a murit, și omul cel drag e nepieritor…

———————————–

Lilia MANOLE

3 decembrie 2018

(Lilia Manole – Până mai sus de păsări, Ed. Fundaţiei Culturale Ion D. Sârbu, Colecţia Banchetul, 2018)

 

Florentina SAVU: Moșule, aș vrea să știi

MOȘULE, AȘ VREA SĂ ȘTII

 

Moșule, aș vrea să știi
Că n-o să-ți cer jucării,
Vii de foarte de departe
Ca să ne aduci de toate,

De vrei un bine să-mi faci
Și-ntotdeauna să-mi placi,
Adu-mi părinții acasă
C-o descântare frumoasă,

Am pozele lor în ghete,
Privește-le pe-ndelete,
Dacă bine le-oi vedea
Vei ști ce suflet mi-o vrea:

Vreau să fiu cu ei la masă,
Să râd și să fiu voioasă
Așa cum eram odată,
Lucind ca o nestemată,

Când mama-mi punea pe masă
Hrană bună și gustoasă,
Prăjituri și vorbe bune,
Acum însă, spune-mi, cine?

Cine zâmbet să-mi redea?
Eu le vreau mângâierea.
De ce-au fost goniți prin lume?
Asta spune-mi tu, e bine?

Plânge sufletul în mine,
Mă arde ca un tăciune,
Plânge sufletul și-n ei…
Moșule, mi-i aduci? Vrei?

Adu-mi pe tăicuțul bun,
Rugăciuni întruna spun,
Sunt cuminte, silitoare,
De mine sunt mândri tare.

Moșule, dacă tu uiți
Și acasă nu-i trimiți,
La mine nu mai veni,
N-am cu tine ce vorbi…

Ți-am spus cam tot ce mă doare
Și ți-am pus și o-ntrebare…
Dacă nu poți să m-ajuți,
De la mine să te duci,

Să nu mai vii niciodată,
Voi sta-nlăcrimată-n poartă,
Voi privi din depărtare
Cum se bucură-n pridvoare

Alți copii și alți părinți,
Cu pantofii lustruiți,
Cu ghetuțe pline toți,
Nu rătăcind pe la porți,

Uitându-se triști în zare
Cu suspine în suflare,
După mama, după tata…
Ce să fac? Asta mi-i soarta!

———————————–

Florentina SAVU

6 Decembrie, 2018

Anatol COVALI: Am biruit

Am biruit

 

Am biruit. A fost o luptă dură
şi-aş fi putut cădea de ea răpus.
Dar nu m-a-nspăimântat a morţii ură
şi nu am acceptat să-i fiu supus.

Tăria mea a fost mereu credinţa
că sunt şi apărat şi ocrotit
de Dumnezeu, ce-mi sprijină fiinţa
de când sufletul meu L-a regăsit.

Iubirea mea e fără de măsură,
ea luminează blândul meu apus
şi îmi transformă-n clocot neputinţa.

De-aceea azi nu-mi pasă de sfârşit,
căci nu o să mă mustre conştiinţa
când ştiu c-am fost iubit şi am iubit.

————————————–

Anatol COVALI

București

6 decembrie, 2018

Alice PUIU: Fereastra

Fereastra

 

Stele desfac în crengi lumina,
vârfurile copacilor în zigzag taie cerul
Degetele fluidelor umbre
acoperă noaptea cu semne
ce-n somn teluric dăinuiesc,
din trupul inimii gândul lui alfa
și zborul lui omega palpită
în fiece miez al zilei
și-nnodă visul cu lacrima pietrei
în care zeii și-au ascuns fața.
singurătatea din vocale
s-a-nfășurat în letania rotundă a lunii,
un zvâcnet în artere taie săgeată clipa,
în pătrate înfloresc consoane și
zăngăne lacătele trupului durerea
materiei reinventate de iubire.
Doar tu peste șoapte desenezi fereastra
prin care-mi zărești chipul îndrăgostit.

—————————–

Alice PUIU

Decembrie, 2018

Imagine: kelogsloops – @beautifulbizarremagazine

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poesis

TRISTEȚI ALBE

 

Iarna…iarăși se așterne,
Vântul suflă mai aprig…
Din văzduh neaua se cerne,
Ciorile în cârduri strig…

Fulg cu fulg cade-n grămadă,
Împrejur și peste noi…
Mari mormane de zăpadă,
Ne îngroapă pe-amândoi…

Și pierduți, uitați de vreme,
Neîncetat fulgi-o să cadă…
Nimeni n-o să ne mai cheme,
Triști doi oameni de zăpadă…

Înghețați, mână în mână,
Cu bătăi firave-n inimi,
Viscolul cu noi rămână,
Să ne stingă focu-n lacrimi,

Ce, din ochii de tăciune,
S-or prelinge ca o ploaie
Și de-atât-amărăciune,
Se vor strânge în șuvoaie…

Rătăcit vreun trecător,
Poate-o sta cu noi o clipă,
Sau, vreo pasăre în zbor,
Să-și întindă vreo aripă…

Poate-o ceată de copii,
Ne-or veni-ntr-o dimineață,
Cu colinzi și rapsodii
Și coroane-n flori de gheață…

De-o fi însă prea târziu,
Nu-i nimic, noi vom fi bine…
Albi pe cerul azuriu,
Pe-albe lumi de Îngeri pline…

 

PE FILE DE POVESTE…

 

Se lasă noaptea peste orașul pustiit,
De nu mai vezi, nici om și nicio vietate…
Ninge, ninge monoton, necontenit,
Peste mormane de zăpadă, frământate…

Fulgi dalbi scutură cerul, în puzderii,
De nu mai știi, de ești sau nu, pe trotuar…
Încolțit fiind prin mrejele tăcerii,
De-abia mai vezi lumina vreunui felinar !

Te duc doar pașii în neștire, amorțit,
De ger și viscol, lăsând în urmă-ți urme…
De singurătate și gândul pare înghițit,
Pe undeva, prin cețuri, să se curme…

Și mergi, cu pași rătăcitori prin noapte,
Te bântuie vreun gând sau visul neîmplinit…
De-atâta liniște, parc-auzi năluci și șoapte,
Să-ți spună ca te-ndrepți spre infinit ,

Spre-o altă lume, ce pare-ndepărtată,
În urmă-ți, pașii dispărând fără de veste…
De tine neaflând, poate nimeni niciodată,
Sau, din amintire, scrisa pe-o filă de poveste…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poesis” →

Daniel BARBU: Te-ai întrebat iubito?…

Te-ai întrebat iubito?…

 

Te-ai întrebat iubito de ce tăcerea doare?
Te-ai întrebat vreodată de ce ard în amurg?
Te scriu în jurământul miresmei dintr-o floare
Când cu lumina lunii…mă scaldă un demiurg!

Eu te ascund de lume să pot să te iubesc,
Clădind o nălucire din colţuri de iubire,
Îţi simt din nou fiorii ce trupul mi-l robesc
Dar mă închizi nestins în visul din privire.

Îţi gust iubito dulce din sânii amândoi,
Şi simt aievea şi vraja din ultimu-ţi păcat,
Ne savurăm divinul în liniştea din noi
Când veşnicia sorţii la zaruri ne-a jucat…

Te-ai întrebat iubito de ce iubirea moare?
Că sufletul curat e prins între regrete…

——————————

Daniel BARBU

5 decembrie, 2018

Gheorghe PÂRLEA: Rondelul anilor ce trec

RONDELUL ANILOR CE TREC

 

Ca râul cel ce şi-a uitat izvorul,
Curg anii, valuri după valuri.
Rămân în pietre lacrima şi dorul
Şi-un rest de viaţă între maluri.

Şi surd ecou străpunge muritorul,
Adus cu valul dinspre dealuri:
“Ca râul cel ce şi-a uitat izvorul,
Curg anii, valuri după valuri.”

Şi amintirile plutesc cu norul
Spre-amontele cu idealuri –
Iluzii puse-n două zaruri –,
În timp ce anii-şi curg întruna zorul
Ca râul cel ce şi-a uitat izvorul.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

5 decembrie, 2018

 

(Foto: Portret de Dimitrie Loghin)

Dorel SCHOR: Baruch Elron – desene și schițe

Editura israeliană Saga, prin directorul ei Adrian Grauenfels, ne-a pregătit o frumoasă surpriză prin tipărirea unui album cuprinzând desene şi schiţe ale maestrului Bruch Elron. Unele sunt pregătitoare unor tablouri cunoscute, altele crochiuri cu valoare individuală. Oricum, este o premieră editorială, începutul unui proiect îndrăzneţ de arhivare  şi catalogare a unei vaste şi valoroase opere de artă, o pătrundere în laboratorul de creaţie al unui pictor surprinzător prin ideile şi unicitatea stilului său.

 Adrian Grauenfels consideră, pe bună dreptate, activitatea laborioasă şi concepţia originală a lui Baruch Elron o parte crucială a procesului de elaborare în care muza, imaginaţia, intuiţia şi viziunea artistului se întâlnesc armonios  pe hârtie. Adrian a scanat sute de desene şi schiţe originale stocate în optesprezece mape din arhiva Elron, cuprinzând lucrări în creion, peniţă, tuş, cerneală albastră. Printre ele figurează peisaje, flori, păsări, bărbaţi şi femei, oul primordial,  timpul eternal, elemente geometrice, zodiacul…

Editorul s-a bucurat de sprijinul de nepreţuit al Lydiei Elron care i-a pus la dispoziţie fotografii ale altor numeroase lucrări, aflate în colecţii din Israel, Statele Unite ş.a.

   Albumul cuprinde imagini din seriile atât de apreciate ca Leda şi lebăda, peisaje israeliene, joaca de copii, măşti, umor,  dar şi alegorii, simboluri, mituri.

———————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

5 decembrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Credinţă

Credinţă

 

Să-mi cer iertare unor zei
Ce ne-au făcut timpul ţărână,
Să nu–mi rămână farisei
Când mă invaţă de lumina?!

Să-mi cer iertare unor ploi
Ce mi-au făcut ogorul tină,
Să nu-mi rămână un trifoi
Când vara vine în grădină?!

Să-mi cer iertare unor ani
Ce mi-au făcut uitată-o vină,
Să nu-mi rămână nici doi bani
Când ortul cade pe retină?!

Să-mi cer iertare unor slugi
Ce mi-au facut rănite clipe,
Să nu-mi rămână zloţi în pungi
Când totu-i rost pentru risipe?!

Să-mi cer iertare unor Sfinţi
Că mi-au făcut prea bine azi,
Să nu-mi rămână din arginţi
Cand ţie-ţi dau ca sa nu arzi?!

Sa-mi cer iertare unor zmei
Ca mi-au facut pe cer aripe
Să nu-mi rămână flori de mei
Cănd vreau să-mi cearnă peste clipe?!

Să-i cer iertare Domnului
Că mi-a facut Viaţa-n Lumină,
Mă-nchin la umbra Pomului
Când arde-n fruct păcat cu vină!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

5 decembrie, 2018

Ilarion BOCA: Destin

Iubită mamă, iar îți scriu
Deși e-atâta de târziu…
O, mamă, munte de blândețe
Ce frig este aici, și ce tristețe…

Mi-ai fost mereu pe-acest pământ
Și lacrimă și înger sfânt,
Purtându-mă pe-a vieții cale
Pe-aripile iubirii tale.

Mai așteptat ani mulți în prag,
Primindu-mă cu-atâta drag…
Ai strălucit mereu în toate ;
N-ai spus odată nu se poate.

Iar de aveai și tu dureri
Le ascundeai printre tăceri,
Să nu le poarte-n lume vântul,
Să nu le știe nici pământul…

Ai fost speranța mea în zare
Și cea mai sfântă sărbătoare,
Iar când n-am fost copil cuminte
Mai ars cu lacrima-ți fierbinte.

Mai ars cât nu a fost târziu
Spre ați rămâne-n suflet fiu,
Că nu-s sub cer mai tragici spini
Ca fiii deveniți străini.

Și nici un chip al suferinței
Nu are jarul neputinței
Ca cel de dincolo de ramă :
Cum e al tău, iubită mamă.

Ai griji ce zilnic stau la pândă :
De câte ori adormi flămândă ?
În câte nopți n-ai vrea un ceai,
Dar plângi în taină că nu-l ai ?

Azi morții nu i-ai spune nu…
Dar ea nu vine când vrei tu,
La fel, nici fiii tăi nu vin
S-arunce cupa-ți cu venin.

În ruga ta plângi istovită,
Sărmană mamă părăsită !
Iar noaptea, Doamne, va să vie,
Și până-n zori… e-o veșnicie.

Da…morții nu i-ai spune nu,
Dar ea nu vine când vrei tu.

————————-

Ilarion BOCA

5 decembrie, 2017