Laura Cristina CRISTEA: Poeme

Muza

 

Muza sublime emoții
a pasiunii omeneşti
fără nici o stavilă
a existenței noastre pământeşti
într-un extaz îmbătător
licărul amintirilor
vâltoarea bețiilor vieții
a omului sentimental

Muza imaginea vieții
în arta poetică
ca aripile serafimilor
unde luminoase
duioase pline de delicatețe
izvorâte din dragoste
nesecate comori ale grației
farmec izvorât
versuri , imagini eternizate
dintr-un secol în altul

Muza …iluzii ce nu mor
pansament şi leac
ce dă lumină
sciziuni în fantasmagoria unei clipe
leac şi otravă
punct nodal ce prinde formă şi viață
reverență fac în fața muzei

 

Non sens !

 

Trist mormânt al gândurilor mele
Aripă dulce a închipuirii
În inima mea, apa cerului întinde
Pagini larg deschise din soarta vieţii

E toamnă târzie în caruselul vieţii
Alung zilele calde ce zboară epocal
Frunzele subţiri le torn într-un pocal
Gânduri dezgolite fug în alte zări şuvoi

E un tablou zidit în frescă sumbră
Aripi de vise, bombă de opal
Ecou solid al gândului din umbră
Suflet netemător dar nu pe piedestal

Iar voi citiţi mestecând în frunze goale
Pana vântului ce scrie
Norii mi-au dăruit cerneala
Ca să scrie …..cine scrise

Continue reading „Laura Cristina CRISTEA: Poeme” →

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Rugă

Rugă

lasă-mi Doamne zările
dă-mi marea să îmbrățișez chemarea
a unei femei ce a pășit spre nemurire
nu am înțeles atunci durerea ce mă apasă
era har, era blestem
să văd cum mori în taina primei primăveri
lasă-mă femeie să țin în brațele vânjoase surâsul
rătăcit între buze arse de gânduri
lasă-mă să descopăr curcubeul privirii
să frâng în palme neștiutul
deschide-te femeie în noapte
mătasea verde învăluindu-ți sânii
trupul gol să se răsfrângă în ape
sub raza clarului de lună
știi, privirea ta a început să se confunde azi cu zarea
seara îți mângâia pașii
la cina poeților în altarul cuvântului
treceai dintr-o clipă în altă clipă
lăsând în urmă flori de câmp
culese în zori de pe câmpii de dor
treceai albă și pură
o lacrimă crudă în poala universului
treceai și nu îți păsa
că viața asta te lasă
te vei așeza în cer între îngeri
ascunzând o aripă rănită într-un zid
femeie, bătaie de aripi
ai deschis raiul în mlădierea duioasă a cuvintelor rostite
cu glas divin, tulburător
împletind din timpuri maramă
valsai odată printre stele
tu cea mai suavă dintre ele
scriai în slova timpului cu lacrimi de ceară
râdeai privind la mine
în jocul nebunesc a două trupuri împletite
un joc de dor, adânc, profund, amețitor
am înțeles atunci
erai un ideal cioplit din plăsmuiri
se risipeau nopțile în zori de zi
dacă tu vei pleca
eu voi muri sub stea polară
dacă tu, atunci eu
cu cine aș vorbi
zările vor fi searbăde, pustii
eu am rămas, femeie
un trubadur nebun pe țărmul mării
adunând cuvinte în palmă din cioburi de speranță
în zori voi coborî să mor în valuri
tot așteptând sărutul unei tainice femei
în lotca ce plângea pe mare

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

9 ianuarie, 2019

Vasile COMAN: Dragă Domnule Eminescu

Dragă Domnule Eminescu,

 

Află despre noi, românii
– Numele ni-l dau străinii –
Dar noi, tot copii de dac,
Așa vom rămâne în veac.

Țara ni-i vândută vrac.

România-i ciuntită,
De hainul Ribbentrop
Și a fost reîmpărțită
De-un nemernic Molotov.
„De la Nistru până la Tisa,
Tot românul plânsu-mi-s-a.”
Tot așa e, cum ne știi,
Ale lumii sărăcii.
Codrul tău cu păsărele,
L-au tăiat niște lichele,
Iară apa din izvor
Nu e a noastră – e a lor.
Mamele sunt la străini,
Slugărind pe bani puțini,
Trudesc la niște stihii,
Asta n-ai cum s-o știi.
Biet român e pustiit,
Alungat și prigonit
Și într-o Europă Mare,
Noi nu avem loc sub soare.
Alergăm prin întuneric,
Tot ce-a fost, a fost feeric
Într-o țară milenară,

Daci am fost întâia oară.

Am un sentiment puternic
De la tine, e vremelnic,
Dulcea noastră Românie,
Mare a fost și-o să mai fie!

9 ianuarie 2016, Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Anatol COVALI: Ce minunat

Ce minunat

 

Ce minunat este ca-n tine
să simţi un suflet zbuciumat,
care de-o viaţă-ntr-însul ţine
tot ce în Slavă i sa dat.

Ce minunat e să-ţi dai seama
că inima ce-ţi bate-n piept
n-a cunoscut ce-nseamnă teama
şi n-a gândit nicicând nedrept.

Ce minunat este ca-n minte
să ai un freamăt de idei
care se lăfăie-n cuvinte
şi vieţii tale-îi sunt temei.

Ce minunat e să n-ai tracuri,
şi ne-ncetat să crezi, să speri
că îndoielile sunt fleacuri,
pe când speranţele-s puteri.

————————————–

Anatol COVALI

București

9 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Pe urmele lui Eminescu

PE URMELE LUI EMINESCU

 

Pe lângă plopii, urcă-n cer,
Sub ploi stelare să se scalde,
În vis îl văd pe Eminescu,
Îi calc pe urme, încă-s calde.

Îl văd adesea… ră-tă-cind,
În căutare… de cuvânt,
Îngândurat, de unul singur,
Cu pletele cărunte-n vânt.

Nu la cruțat se vede, timpul,
Deprins de capul lui să zboare,
E nemilos… și cu Poeții,
Cu cei mai talentați, mai tare.

E nalt, frumos, cu fruntea lată,
Numai din ce n-a fost cioplit,
Cu trăsături… universale
Și-atât de mult… de toți… iubit.

Ce des îi prind în vis privirea,
De lacrimi… ochi îmbobociți,
Trăiește-n inimi… cu chirie,
La cei de El… în-drăgostiți.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

2 mai 2018

 

Elena VOLCINSCHI: Ce-i dorul tău?

CE-I DORUL TĂU?

Ce-i dorul tău? Un pas de vânt zănatec,
Căruia-i furi prinosul curs în adorare,
Când înflorirea visului primăvăratec,
Îmi cerne-n amintiri, cu atâta încântare…
Aș vrea, să te sărut de mii și mii de ori
Cu buze ce tresaltă în dor, împurpurate,
Să spăl rana din visul avut în prag de zori
Și apoi, să-l unduiesc pe atingeri vinovate…
„E drept, să fiu o stea îndepărtată
Ce doruri risipește în nopțile albite
În care glăsuiește neliniștea ciudată
Și fără de odihnă, frământă în ispite?
Mă-ncurcă aceste gânduri și tare m-amețesc…
Le șterg din poala minții, altfel înnebunesc”!

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,La margine de azur”, 2014 )

 

Anca-Maria DAVID: Bat ramurile în geam

Bat ramurile în geam

 

Bat ramurile în geam la ceas de seară,
În șuieratul vântului, te aștept încă o toamnă,
Cu privirea încolăcită de dor,
Cu visele scăldate-n izvor,
Se aprind stelele-n nori,
Adunând emoțiile-n culori.
Inimile bat în clopote,
Arde tăcerea în ropote,
Strigă durerea în noi,
Foșnind amintirile-n zori.
La fereastra mea, s-au adunat multe flori
Le privesc, le alint, le stropesc cu fiori
De iubire și dor, de trăire în ploi.

———————————-

Anca-Maria DAVID

9 ianuarie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Te-am așteptat…

Te-am așteptat…

 

Aseară mi-ai șoptit :
Iubirea mea…
A fost cel mai frumos cuvânt
pe care l-am absorbit
În gândurile mele…
Poate nu merit…
dar îmi plac trandafirii roșii
cu aromă de iubire
și culoare ce îmbată!

Te chem în lumea mea
de simfonie cu petale
și dragoste de viață…
Iubirea mea…și eu te chem
în lumea albastră a speranței,
Vom valsa pe nori,
pe ploaie si dor!…

Întinde mâna să-mi cuprinzi
trupul și inima în carapacea
dragostei…
Tu ești alesul meu din timpuri ,
am așteptat atât de mult
să vii !

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Franța, Paris

8 ianuarie, 2019

Diana CIUGUREANU: Răspuns

Răspuns

 

…curgea val de sânge prin viața mea
și-mi spuneam că sunt venele mele,
dar era mitul despre noi…

…sărea câte un strop de pace
și-mi spuneam că-mi aud inima,
dar era tăcerea ta…

…zâmbeau îngerii prin ceața sărată
și-mi spuneam că învăț să mă rog,
dar erau umbrele tale…

…zăcea un cuțit în mintea mea
și-mi spuneam că simt cărarea,
dar era teama ta…

…cânta o pasăre prin versul meu
și-mi spuneam că știu iertarea,
dar sunt ochii tăi…

—————————-

Diana CIUGUREANU

Chișinău, Basarabia

9 ianuarie 2019