Dr. Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă (82) / opinii

AT: Aoleu! Tot respectul pentru curajul tău, dragă Viorel! Nu e de colea să vii cu argumente care nu sunt pe linia „corectitudinii politice”! (dar, după cît te ştim nu eşti „la prima abatere“)

EM: O excelentă adunare de idei, la care aș adăuga doar că nu trebuie să uităm că Lumea Bizanțului nici măcar nu a cunoscut Renașterea, nu a trăit-o, nu a asimilat-o, drept care nici vreo reformă n-are șanse. Cam așa cred eu…

DG: Draga Viorel, ai dreptate in analiza ta lucida asupra societatii romane. Marea Unire a introdus in Transilvania si Banat, coruptia valaha de la Bucuresti, mitocanismul, smecheria si hotia. Incet, incet toate posturile importante din administratia noastra (inainte de tip german) au fost ocupate de „mititeii” de la Bucuresti, Craiova, etc.

Bine-nteles ca si in Ardeal/Banat a existat un potential de ciurucuri umane, vreo 10 -15% putori, betivani, smecheri si coruptibil de care s-a folosit Bucurestiul. Acum populatia romana, mai ales cea de la orase, influentata de o mass-medie ciudata si mai ales de TV care tot mai mult pare a fi un TV al tiganilor, incet se tiganizeste. Limba vorbita este acum ca a tiganilor de aici in anii 1950-60.

Nimic nu se va schimba in urmatorii 50 de ani. Nu exista material uman decent care este dispus sa lupte pentru democratie, natie, etc. Politicieni corupti, pusi pe japca se inconjoara si sunt sprijiniti de acelasi soi de oameni. Romanul, bun la suflet si ne-educat social-politic, iarta politicienilor orice abuz! Puscariasii deci conduc tara! Ce mai vrei?

Tragedia este ca o UE corupta si ea accepta starea de lucruri din Romania! Atata timp cat pot sa profite nemtii, francezii, austriecii, olandezii de resursele de aici, nu le pasa.Poate ca peste vreo 50 de ani, o noua „desteptare” si o noua ordine va fi posibila. Sansa ca Romania sa devina RRomania unde va fi sediul mondial al tiganilor (din India/Pakistan si pana in America Latina) este posibila.

https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

Teocratia ortodoxa moldo-valaha (81)

… Biserica nationala, ritul, Statul, Partidul unic, glia … si Securitatea …

Securitatea-i de vină, bat-o vina! Eugen Matzota în dialog cu Viorel Roman (II.)

Eugen Matzota: Mă uit de fiecare dată la imaginile de atunci (de la Revolutia de Craciun 1989) și sunt șocat de cât de diferiți eram, naivi, aș zice, oricum mult mai puțin șmecheri decât azi, cinstiți în interior și, poate, și în societate.

Viorel Roman: Atunci era speranta refacerii unitatii crestine, a egalitatii ortodocsilor cu occidentalii. Nu a fost sa fie si acest serial ne ajuta sa intalegem de ce si cum a ajuns tara la mana șmecherilor, tiganilor romanes romi, ca jumatate din forta de munca activa sa refuga in occident.

http://www.gandaculdecolorado.com/tiganizarea-romanilor/

http://romaniamare.info/tiganizarea-romaniei/

http://www.logossiagape.ro/2019/02/01/dr-viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-80-81/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

–––––––––––-

Dr. Viorel ROMAN

1 februarie 2019

 

*Materialele publicate nu reprezintă și punctul de vedere al revistei, responsabilitatea asupra conținuturilor acestora revenind, în totalitate, autorilor.

Nelu PREDA: Departe!

Departe!

 

Ești prea departe, dar în suflet îmi ești atâta de aproape,
Parcă îți văd iubitul umblet; te-aș săruta ușor pe pleoape,
Apoi în brațe mi te-aș strânge lipindu-te ușor de piept,
Sărutul tău nu mi-ar ajunge și altele am să aștept…

Iar tu, cât ești de generoasă, iubirea mea vei răsplăti
Cu gura-ți dulce, răcoroasă, în sărutări te-i răzvrăti,
Iar eu de ele fermecat, pe brațe te-oi purta ușor
Și voi uita apoi pe-ndat’, că vreodată mi-a fost dor!…

Așa visez în vis de noapte, când depărtarea ne desparte,
Aud în vis a tale șoapte iar sufletul mi se împarte
În două zboruri de condor ce caută să te găsească,
Să ostoiască al meu dor și tot mai mult să te iubească.

Și-oricât de mare-i depărtarea, iubirea ce ți-o port sporește,
Urmează neclintit cărarea spre tine și mai mult dorește
Să-i fii aproape către visul unei iubiri cum n-a mai fost,
În doi s-atingem Paradisul – de unul singur, n-are rost!…

Ne-om regăsi în ceas de seară ca doi eterni îndrăgostiți,
Iubirea nu o să mai doară, vom fi de dragoste vrăjiți
Iar depărtarea și tot dorul vor dispărea din ecuații,
Va triumfa de tot amorul, în ale Cerului ovații!…

————————

Nelu PREDA

1 februarie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Plămadă ni-i nestrămutată

PLĂMADA NI-I NESTRĂMUTATĂ

 

Ce zis-aţi voi? C-aş fi roman,
Aşa, croit “ca din condei”,
Metamorfoză peste an
A drepţilor străbuni ai mei?
*
Şi-ar fi lăsat strămoşii felul
Trădând cumva, ca dintr-o toană,
Ce leagă şi-n mormânt inelul?
Şi-ar fi uitat ei duhu-n goană?
*
Credinţa asta e-n zadar,
Nu-i demnă de vreun adevăr
Clădit temeinic, după har –
E-o vorbă spusă în răspăr.
*
Niciun popor nu-şi smulge viţe
Din stânca înrădăcinată
Spre a le ţese-n alte iţe –
Plămada ni-i nestrămutată!
*
De ziserăţi c-aş fi roman,
Eu zic că-s dac, că sunt de-aici
Mai dinainte de Traian,
De când Carpaţii erau mici.
*
Şi urlă lupul cel din steag
În sângele-mi netulburat:
“Nu eşti în Dacia pribeag,
Nu ai Istorie de dat!”

———————————

Gheorghe PÂRLEA

1 februarie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Portret

PORTRET

 

Tu ești noaptea mea de așteptare,
e limanul searbăd pân la tine,
nici-o stea n-a mai născut minuni
care să te-apropie de mine.

 

Ești ca diminețile de rouă,
în fotolii reci pui frunze moarte,
s-a mai rătăcit un vis prin mine
amețit de liniștite șoapte.

 

În curând n-am să-ți mai pot aduce
un suspin de țărm, foșnet de valuri,
ostenit e azi corăbierul,
ce te-a’nlănțuit pe-un rug de maluri.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

1  februarie 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Printre fulgi de zăpadă

Printre fulgi de zăpadă

 

m-am întors pe țărm într-o iarnă
în iarna ultimului veac
ningea în jur și era frig în lume
ningea a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o pagină de carte
era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în noi
un pelerin, un scrib sau un nebun
veșnic rătăcit pe drum
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate
azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în altă noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieții
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarța lumii mă scriam
povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec și nu am mai rămas
înghețau frunze pe ramuri târzii
se stingea o țigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă , priveam către cer
atunci am simțit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

1 februarie 2019

Vasile COMAN: A fost… ieri…

A fost… ieri…

 

Gândurile mele toate
le voi pune într-o carte
și când dorul vine-n noapte
cu o iubire între șoapte,
voi deschide la întâmplare
amintiri… printre sertare.
Și-o să vărs potop de lacrimi
despre adormite patimi,
o să scutur de rugină
un Hristos fără de vină,
o icoană – semn de carte,
dorul care mă desparte.
Și mă doare… tare doare
a icoanei supărare
și piroanele din suflet,
le voi alina în cântec.
Totul parcă a fost un vis,
în oglindă văd că-s nins,
parcă-s rupt din crucea Lui
și-s cioplit dintr-un gutui.
Și mă doare… tare doare
a icoanei supărare.
Azi, îngheț între tăceri…
Este iarnă… a fost… ieri!

                    14 ianuarie 2016, Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Corneliu NEAGU: Părinți vizionari

Era sfârşit de noiembrie şi brume besmetice se lăţeau peste grădini orfane de necuvintele ei. Picăturile de ploaie, căzute peste coroanele copacilor Şireadei, plângeau în inima mea cu ecouri medievale: Luminiţa, Contesa mea ! O căutam pe străzi şi pe poteci nevăzute, care mai purtau încă parfumul ei iluzoriu. Şi, într-o zi, adulmecând hoțeşte, între două trenuri sosite în gară, ne-am regăsit, incert, pe paşi nătângi, striviţi de îndoială, pe strada Olănescu din Pucioasa, unde se mutase chiar în acea toamnă. Dar nu mai eram Prinţul de altădată, căci părinţii ei hotărâseră déjà. Eu fi-voi muncitor în fabrică, iar ea medic. Părinţi vizionari! – pe distanţa unei singure strofe din poezia vieţii noastre. M-a căutat în Regie, mai târziu, când eram student la Politehnică. Dar soarele Prinţului strălucea în inima altei Contese. A plecat pentru totdeauna, pe aripile negre ale sinistrului din martie 1977. Dar renaşte neprihănită în amintirea mea, cu fiece reîntoarcere a gândului în Fieni-ul drag din anii aceia. În memoria ei am scris, mai târziu, poemul „Plângeau în noi copacii fără glas”, apărut în volumul de versuri „Cunoașterea de sine”, Ed. ePublshers, București, 2017.

 

Pângeau în noi copacii fără glas

 

Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.

În urma pașilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârșit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-și crengile pe dinafară.

La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu pași care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.

Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă știu că ești pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ți-a frânt povestea dintr-odată.

————————————

Corneliu NEAGU

1 februarie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Sunt zeița dragostei…

Sunt zeița dragostei…

 

Mă simt zeița dragostei în stele,
cu vise, împliniri și cu regrete
De aș atinge vârfurile albe,
M-aș transforma în pasăre de noapte…
Aș alerga-n cărările iubirii
și aș striga lui Prometeu, iertare,
dezmățul păsării de noapte
să se transforme în iubire…
Eu mă hrănesc cu suflete ușoare și apă beau de la izvoare,
în zborul meu spre înălțime
caut locuri cu verdeață vie,
unde iubirile se joacă cu ielele
copilăriei…
Sunt zeița dragostei eterne
cu multe suflete răzlețe
ce caută fericirea-n vise
și nopțile și le petrece pe înălțimi de culmi albastre…
Sunt zeița dragostei alese!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

1 februarie 2019

Elena TUDOSA: În umbra mea, tu ești lumina

În umbra mea, tu ești lumina

                                   (Cu drag, fiicei mele ca dar aniversar)

 

În umbra mea, tu ești lumina,
Ești floarea din gradina vieții mele,
Cea mai frumoasa, mai atrăgătoare,
Prin tine-am devenit nemuritoare.

Tu ești lumina umbrei mele,
Comoara cea mai de preț din toate cele,
Ești sensul meu în viața de-a trai,
De n-ai fi tu, un nimeni eu aș fi.

În umbra mea, lumina-mi ești,
Prințesa vieții mele din povești,
De n-ai fi tu, eu aș fi doar o umbra,
Iar viață pe pământ mi-ar fi atât de sumbră.

Tu ești lumina și umbra mea o luminezi,
Ești visul meu, ești al meu univers,
Unicul crez, primul meu gând,
De nu te-aș fi avut, eram un nimeni pe pământ.

În umbra mea, lumina îmi ești tu,
Unica mea nădejde, tu îmi ești sprijinul,
Dacă în viata mea, eu nu te-aș fi avut,
Mi-aș fi dorit chiar, sa nu ma fi nici născut.

Tu ești lumina în a mea umbra,
Prin tine eu renasc în fiece secunda,
De n-ai fi tu, viata mea nici n-ar fi fost,
Căci mi-aș trai-o fără de nici un rost.

În umbra mea, tu ești lumina mea,
Și viata mi-o luminezi într-una,
Cât de mult te iubesc, fetița mamei scumpă,
Soarele meu drag, ce lumini a mea umbră.

                                                          La mulți ani, draga mea fetiță scumpă!

——————————-

Elena TUDOSA

1 februarie 2019

Anatol COVALI: Nu este cu putinţã

Nu este cu putinţã

 

Nu este cu putinţã sã pier definitiv.
Şi trup şi suflet brusc sã nu mai fie.
Dacã aceastã viaţã nu este veşnicie
trãirea ei nu ar avea motiv.

Sufletu-a fost în acest trup captiv
jucând şi tragedii şi comedie.
Nu ar fi drept sã moarã, sã stea-ntr-o colivie
pe care-ncet s-o roadã pãmântul coroziv.

Nu pot sã cred cã n-am sã urc în zbor
spre infinitul care-i trecut şi viitor,
pentru cã viaţa este-un veşnic este.

Voi mai avea popasuri prin lumi din când în când
doar ca sã scriu în cartea eternã o poveste,
mereu un pumn de tinã îngropând.

————————————–

Anatol COVALI

București

31 ianuarie 2019