Poate că noi căutăm de multă vreme o iubire străină de realitatea vieţii noastre, străină de fricile şi grijile noastre, dezlipită de necazurile vieţii noastre…
————————————————-
Monah IUSTIN T.,
2 februarie 2019
Foto: Alta iubire nu este (meditație la Bust de Jeune Fille, 1914)
ÎNTÂLNIRE CA-NTRE PRIETENI…
Ce soră credincioasă, mi-ai rămas tu, Singurătate…
La braţ ne luăm adesea, noi şi cu Tăcerea colindând…
În parc tomnatic şi pustiu, pe bănci goale şi uitate,
Ne lăsăm numele, cu briceagul Timpului crestate,
Careva, citindu-le, să-i rămână-ntipărite-n gând,
Găsindu-ne de-ar vrea, oricând…
Sub ploi de frunze moarte, veni pe bancă Amintirea,
Să-mi cunoască pe nedespărţita-i prietenă, Tristeţea…
Încet ridic spre ea, nedumerita, tulbure privirea,
Trezând în minte, dureros, Dezamăgirea, Rătăcirea,
Ce mi-au alungat-o pe nepreţuita-mi Tinereţea,
La zar pierzând cu Bătrâneţea…
Şi, când se stinge seara, cu-a lumii falsă Veselie,
La răscrucea drumurilor, pe furiş îmi vine Teama…
Braţ la braţ cu Durerea, Ţipăt de-amar, Melancolie,
Aduc Speranţa ponosită, cu gustu-acid de glie
De prin fruze, din Amurguri cu spada lor c-arama,
Carotida-mi mângâind cu lama…
În turnul cu vise-ucise, venit-a zdrenţuit Trecutul,
Cu ani de-a valma, dosiţi prin mucegăitele cotloane…
La uşa ferecată bate, cu pumni de-oţel Necunoscutul,
Cică să mă-nveţe cum să lupt ţinând în mână scutul,
Cum să găsesc Dorinţa, ascunse Iubiri după coloane
Şi-Apa Vie a vieţii din filoane…
—————————–
Anna-Nora ROTARU (PAPADIMITRIOU)
Atena, Grecia
1 februarie 2019
ÎNCREDEREA, SPERANȚA ȘI IUBIREA
Indiferența, rece ca o mare
Tăcere-ți toarnă-n suflet, ne-ndurată
Până Încrederea se pierde și dispare
Până Speranța plânge disperată.
Speranței șterge-i lacrimile feței,
Găsește-ți și Încrederea pierdută,
Ce în fântâna limpede-a dreptății,
E o steluță palidă și mută.
Și când ai înțeles ce-i nemurirea,
Și-n inimă ai raze de lumină,
Încrederea, Speranța și Iubirea,
În suflet o biserică devine.
S-asculți cum bate clopotul în seară,
Cântând eterna viață,-al ei grăunte,
Să urci în sus, tot scară după scară,
Sub bolta ei, ca culmea unui munte.
Și sus ajuns, sub cerul plin de pace,
Tu să privești atent ca astronomii,
Cum dulcea stea ca floarea se desface,
Ferind timid din calea ei toți norii.
————————-
Alla TONU
Chișinău, Moldova
1 februarie 2019
UMBRE DE CER
Din edenul fad curg în noapte,
Geroase și tăioase anateme
Sclipiri de stea îngheață-n șoapte
Și tremură în tainice catrene.
Umbre de cer se rup în schisme,
Se pierd tăcute-n necuvânt
Ca patimile-n paroxisme
Rece și-ntuneric între profan și Sfânt.
În purgatoriu eu îmi sunt cruce,
Mă salută timid palide oglinzi
Văd umbre reci pierzându-se năuce
Și vise frânte atârnând de grinzi.
Văd acum umbrele unui timp pierdut,
Ce se destramă în clipe virgine
Mă întreb oare câte vieți oare s-au țesut…
Și câte din ele îmi vor fi străine …
—————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
1 februarie 2019
În brațe la tine
În brațe la tine, viața-mi luminează
În brațe la tine nu pot obosi,
În brațe la tine ingeri-mi dansează
În brațe la tine, de-i ploaie peste zi.
În brațe la tine, lupta nu mă luptă
În brațe la tine n-am teamă de nimic,
În brațe la tine și de-am speranța ruptă
În brațe la tine, cu tine mă ridic.
În brațe la tine, nu-mi pasă de n-am pâine
În brațe la tine și versurile-mi scriu,
În brațe la tine va mai veni un mâine
În brațe la tine și mor, dar iar înviu.
În brațe la tine nici liniștea nu-i tristă
În brațe la tine, se nasc și mor zăpezi,
În brațe la tine ființa mea există
În brațe la tine, mă trec spre cer, să vezi !
În brațe la tine, nu-mi pasă de-am dreptate
În brațe la tine, cresc floare şi-n ierbar,
În brațe la tine, mă vecui peste toate
În brațe la tine și moartea-mi pare dar.
În brațe la tine, mă trec de întuneric
În brațe la tine mă însănătoșesc ,
În brațe la tine și Iadul e feeric
În brațe la tine ,simt că mă nemuresc.
În brațe la tine, mă trec prin tot ce-i bine
În brațe la tine uit gândul de-a fi eu,
În brațe la tine şi-n clipe clandestine
În brațe la tine, îl simt pe Dumnezeu!
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
29 ianuarie 2019
Sentimente
Am adunat un pumn de stele
din ochii tăi, când mă priveai,
să-mi luminez nopțile cu ele,
când prea departe, plecat erai.
Și-n întunericul opac, de smoală,
în taină, mi-erau far și călăuză,
cu amurguri sângerii pe coală
scriam scrisori, chiar fără muză.
În suflet am tot strâns… comori
doar cu tine să le împart doresc,
sunt amintirile neprețuite, fiori,
fluturi de lumină ce-n jur roiesc.
Sunt armonii primite din astral
vibrații cântate pe corzile inimii
măști triste sau vesele de carnaval
straniu joc al umbrelor și luminii.
Toate le-am strâns în sipet de fag
pentru nopțile reci de toamnă târzie,
când la gura sobei, vei răsfoi cu drag
un caiet cu foi-ngălbenite, de poezie.
Sentimente, frunze călătoare pe vânt,
lacrimi nevăzute, pierdute în picături
de ploaie, tăcut, trist, nerostit cuvânt,
purtat pe aripi frânte de efemeri fluturi.
—————————–
Sofia Doina GAVRILĂ
1 februarie 2019
Cântare de primăvară vremelnică
Păşind în taină, pretutindeni,
Ca o fantasmă de zăpadă,
Deasupra port un cer cu raze
Care, căldura o înnoadă.
Privind în jur, cu bucurie
Încondeiez iar, clipele,
Privind mereu, plăcut spre dealuri,
Spre păsări mici, sensibile,
Dezleg simboluri prin natură,
Alerg cu gând necontenit
Pe urmele iernii-ncâlzite,
Din lanul viu, iar încolţit.
Mă bucur, recitind iar cerul,
Pe urmele-i dumnezeieşti!
M-abat, şoptind în faţa lumii
Dureri vădite din poveşti.
De pot, aduce-voi un zâmbet,
Măcar pe chipul soarelui;
Un chip copilăresc şi tandru,
Vădind din chipului cerului.
Voi apăra cu multe inimi
Şiragul nesfârşit şi lin
Al versurilor de-altădată,
Mai vii, frumoase ca un crin.
Lăsând departe giuvaeruri,
Cu-al lor venin, păcat de iad,
Mai dau o şansă re-nvierii
De poezii cu chipul dalb.
Dar voi stârpi neiertător,
De-s caldarâmuri dărâmate,
Oricâte-ofrande ar şopti,
Unele parcă, tot mai moarte.
Din vechea noastră, minunată
Natură, parcă mai frumoase,
Voi readuce-m vechi tablouri,
De tinere grădini pioase.
În ele, numai paşi de îngeri,
Ce-au recitit din legi nescrise,
Vor avea cum să se îmbete
De-aroma lor, de soare-aprinse.
Nimicul din nimic renască,
Cum totul dintr-un tot dispare,
Aşa cum luna ştie sigur
Că ziua este zi cu soare.
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
2 februarie 2019
Miezul de lumină
Lărgimea interiorului
m-a cuprins cu tăcerea lui…
gândurile au devenit neputincioase
precum ologul care urcă pe scara
ce duce către alergatul în jurul lumii.
Sâmburele a încolțit din lumină
și a devenit un pom în care
m-am urcat tăcută,
de acolo privesc cum îi cresc rădăcinile
interminabile și încep să trăiesc clipa,
să gust din nemurirea miezului de lumină.
Mi-am întors fața către oglinda mea
și m-am văzut schimbată …
parcă nu mai eram eu.
————————–
Camelia CLENCI
2 februarie 2019
Toarnă-mi Doamne!
Toarnă-mi Tu din bolta plină
Sunt un biet suflat de om
Și-un atom, lângă atom
Fă-mă Doamne iar Lumină!
Toarnă-mi flori de nu le număr
Stele, noaptea din mister
Vara, iarna prinsă-n ger
Iar Luceafărul, pe umăr….
Toarnă-mi Doamne, viscol, vânt
Toarnă-mi apa din fântână
Toarnă-mi prispa mea bătrână
Alinare, pe Pământ. …
Toarnă-mi Doamne ceai de tei
Când ai timp să-l bei cu mine
Și în liniștea ce vine
Să te odihnești… de vrei !
Toarnă-mi Doamne cupa plină
Și adună-mă de-s arsă
Parcă. ..vreau sa plec acasă
Unde stelele…lumină. ..
Doamne, tu să nu mă dori
Nu te-ascunde după șoapte
Toarnă-mi Doamne zi și noapte
Dumă-n Rai…de subsiori…
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
31 ianuarie 2019
Timp
Topește timpul peste lume
Un amalgam de neajuns,
Pe un penel tăcit să-ndrume
Cuvântul cel de nepătruns.
Poveste încâlcită-n spume,
Un mut poem care apune,
Străin azi costumat în glume
Ce se apleacă-n iertăciune.
Aleargă iute printre vise
Golind copacii de frunziș,
Îmbracă ale noastre case
Într-un alean ce stă pieziș.
Și-n vuietul pe care-l lasă
La trecerea de peste ani,
Găsim povestea dureroasă
În care-am devenit orfani.
Și lacrimi curg peste durerea
Închisă-n labirintulul firii,
Împărtășindu-și azi părerea
Uitată-n glastra nemuririi.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
1 februarie 2019