A fost… ieri…
Gândurile mele toate
le voi pune într-o carte
și când dorul vine-n noapte
cu o iubire între șoapte,
voi deschide la întâmplare
amintiri… printre sertare.
Și-o să vărs potop de lacrimi
despre adormite patimi,
o să scutur de rugină
un Hristos fără de vină,
o icoană – semn de carte,
dorul care mă desparte.
Și mă doare… tare doare
a icoanei supărare
și piroanele din suflet,
le voi alina în cântec.
Totul parcă a fost un vis,
în oglindă văd că-s nins,
parcă-s rupt din crucea Lui
și-s cioplit dintr-un gutui.
Și mă doare… tare doare
a icoanei supărare.
Azi, îngheț între tăceri…
Este iarnă… a fost… ieri!
14 ianuarie 2016, Ploiești
——————————–
Vasile COMAN