Versurile Veronicăi Balaj, țesute dintr-o fibră aleasă, metaforică, par la prima vedere, reminiscent parnasiene. Poeta dă un impuls sentimentelor, simțirilor și te poartă de la o stare la alta cu repeziciune, prin fața personajelor și peisajelor citadine iscate dintr-o pană iscusită, (scriere bazată pe observații reale, pe parcursul călătoriilor întreprinse în întreaga lume), pe marginea tematicii alese, anume: Cotidiene parisiene. Dar, imposibil să nu remarcăm că aceste poezii sunt străbătute de un flux solar și astral în care abundă îngerii, făpturi de lumină, care se intersectează și se amestecă în lumea noastră, orânduită la scară umană, cotidiană, fapt care face ca acest volum de poezii să se demarce prin construcția sa conceptuală, asemănându-se cu un oracol (poetic) care enunță destine, iubiri, vieți ce se desfășoară în planul cotidian care este intersectat de planul astral, mitologic și mistic în același timp.
Nici nu se putea mai bine da o voce POEZIEI decât prin adăugarea acestei supra-dimensiuni, care are de altfel, rădăcini adânci în subconștientul uman, coordonată invizibilă la lumina zilei, dar care, odată lăsată „mintea să zburde” și când sufletul este eliberat din chingile cotidianului în care unghiurile drepte sunt citite întocmai, atunci pentru ochiul și sufletul experiemntat apare o lume fantastică, care, oarecum, se suprapune cu realitatea, dar poate fi descifrată de visători, poeți, artiști și…călători. Lucru observat și de Ada D. Cruceanu chiar din primul paragraf cu care se deschide postfața cărții: Cotidiene pariziene, un volum de poeme – prozo-poeme, le numește autoarea – care îndeamnă (și) la o reflecție asupra a ceea ce ar mai putea fi astăzi „fantasticul” și cât din el a mai rămas în limitele ficțiunii, cât a trecut în lumea de zi cu zi? Cât din „a fost odată…” (și toate derivatele, se subînțelege) a intrat în cotidian? .Și dacă a intrat – cu siguranță, a făcut-o, de la „ochiul magic”, gata să te urmărească pretu-tindeni, (nanoparticula organică sau nonorganică!), gata să-ți invadeze viața și, după unele spuse, să-ți controleze „trecerea” –, ce îi mai rămâne scriitorului/ artistului din „lumea” peste care, altădată, era doar el stăpân de drept și de fapt?
Cu această carte, poeta Veronica Balaj deschide o fereastră spre un univers al călătorului, fizic și spiritual, marcând în versuri continente și țări, fluvii, mări, orașe, cu verva descoperirilor locurilor și în același timp, a adâncimilor interioare, (în Euphonii și Rondou Iluzoriu). Sau o vom descoperi pe ea, pe această călătoare asumându-și trecutul, fapt care vine să întărească felul în care este trăit prezentul, (în Cifru sentimental). Planurile pe care este construit acest voiaj prin lume, (bazat pe auto-biografia autoarei), cu pretextul unor Cotidiene pariziene, sunt multiple și constituie un univers în sine.
Veronica Balaj ne poartă pe străzile Parisului (Cotidiene parisienne I, II, Saint-Charles, Salvatrice, etc), al Temeswar-ului, (Timișoarei) cu Parade Platz în pandemie), în Spania și în Italia, peste ocean, la Montreal și Ottawa (pe malul fluviului St-Laurent și la Hunters Club), pe malul Mării Negre, în Cartagina (Tunisia), etc. Cititorul poate savura imagini ale acestor locuri și mai ales emoția cu care sunt schițate, iar Veronica Balaj ne face să descoperim istoria lor și impactul care-l au asupra firii sale lirice și inovatoare.
Există în acest volum câteva poezii care par fi concepute de distinsa poetă ca niște chei… Cifru sentimental și Euphonii, (citate mai sus), care pun acest recit al călătoriilor într-o altă perspectivă, pentru că deschid adâncimi nebănuite ale poetului călător, cum am spus deja, pe mai multe planuri și mai multe dimensiuni.
Citez :
din barca țintuită la mal,
prin cerul ca un ochean
se-aude un cântec defăimat
de lumea din lume dublat
iluzia unor meridiane interioare, (…)
într-un drum secret rostuit
oprită la mal,
îmi privesc propriul adânc
nu te speria, ființă,
nu scoate nici un miorlăit
căderea e zborul
invers desăvârșit
(Euphonii)
De la Constantin Brâncuși care a sintetizat ideea zborului prin Pasărea Măiastră cel mai frumos în cultura Română și universală, sau și mai demult, de la Luceafărul eminescian, au urmat suite întregi de artiști, scriitori și poeți care au tatonat cu ideea zborului, dar nimeni, din câte știu nu a reușit până la Veronica Balaj să definească atât de poetic cealaltă coordonată posibilă a zborului, căderea, ca pe un zbor invers desăvârșit!
Cultura se pǎstrează prin scriiturǎ! 
Am primit cu mare emoție al doilea volum de poezii al Doamnei MIHAELA CD „FOCUL DIN NOI”. Se observă din start performanța lucrărilor expuse, cât și șansa de a continuă mai departe cu noi apariții valoroase.
Iată, am în fața mea cel de-al doilea volum de versuri al poetei, Mihaela CD, „Focul din noi”! Dacă începi să dai prima pagină nu te mai poți opri din răsfoit până nu ajungi la sfârşit! Împărțit pe capitole minunate, citind versurile frumoase ale autoarei, te simți parte din trăirile sufletești pe care le-a lăsat în fiecare vers, împletind cu multă dăruire de frumos, iubirea, dorul ,supărarea, neliniștea și dialogul cu Dumnezeu. Stări sufletești de o sensibilitate aparte în care ne regăsim fiecare lecturând cu atenție versurile minunate ale autoarei!
A trecut foarte puțin timp de anul trecut, când citeam cu multă încântare volumul de versuri: ,,BINECUVÂNTARE ȘI CHIN”, scris de prietena mea de peste ocean, poeta MIHAELA C.D.
Orice foc care arde produce ceva. Cel distrugător produce cenușă, durere. Cel creator aduce în fața lumii tot ce arde în interiorul nostru, transformându-l în perle ale sufletului.
Populismul, prin definiție, este o ideologie ce pune în acțiune mișcarea politică în cadrul unei comunități, iar conținutul semantic al acestui curent este de a obține superioritate în fața maselor prin diverse interese, avantajele fiind centrate pe un anumit scop sau pe o anumită situație. Este vorba de situații în care realitatea este întortocheată în cel mai direct și eronat mod, doar pentru a obține obiectivul prestabilit. Sub această formă de manifestare se înscriu populiștii, persoanele care, la propriu și la figurat, fac parte de fapt din clasa demagogică. Dacă să luăm în considerație opinia publică și a mediilor politice, atunci fenomenul populismului este comparat sau este chiar identic cu fenomenul demagogiei, ambele redând înțelesuri cu scop de a obține popularitate în fața maselor, în acest caz utilizând și punând în joc promisiuni și discursuri pline de emfază numai pentru a induce în eroare întreaga comunitate umană. Considerat un curent al democrațiilor moderne, populismul sau, mai bine zis, populismul politic a luat naștere din secolul XIX în S.U.A. și în Imperiul Rus. Nemijlocit, înainte și după anii 1990 fenomenul populismului politic a început să se manifeste într-o formă destul de activă și în alte țări europene, cât și în alte țări de pe mapamond. În particular, despre acest aspect destul de delicat în cultura politică europeană este binevenită monografia științifică „Populist Political Communication in Europe” („Comunicarea politică populistă în Europa”) – autori Toril Aalberg, Frank Esser, Carsten Reinemann, Jesper Stromback, Claes De Vreese – publicată la prestigioasa Editură Routledge din Marea Britanie, 2017. Lucrarea în cauză cuprinde studii corespunzătoare din 24 de țări europene (Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia, Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Olanda, Elvețea, Marea Britanie, Franța, Grecia, Israel, Italia, Portugalia, Spania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Slovenia), respectiv centrându-și subiectul pe cele mai importante domenii ale populismului și comunicării politice populiste, și anume despre: actorii populiști în calitate de comunicatori; mass-media și populismul; cetățenii și populismul. Ca urmare, în lucrarea respectivă sunt descrise părțile componente și modul în care liderii populari, partidele și mișcările politice (din cele 24 de țări prezente în cercetare) obțin influență asupra maselor, „fie prin succese electorale ca atare sau fie prin influențarea altor partide politice prin discursul politic național”[1]. Cu referire la „Populist Political Communication in Europe” Michael Higgins, profesor la Universitatea din Strathclyde, Marea Britanie, spune: „Populismul, în toate categoriile sale, a devenit o forță în întreaga Europă. În sfârșit, avem o colecție care combină o varietate de analize la nivel de stat cu o rigoare conceptuală necondiționată. Pentru oamenii de știință din Europa și nu numai, colecția respectivă promite să hrănească o discuție informată despre provocarea populistă pentru anii următori”[2]. În spectrul tematicilor abordate sunt formulate condițiile social-politice ale unor țări prin intermediul cărora politicianul sau clasa politică este acea persoană care determină prin influență modalitatea de a guverna, în rezultat fiind pus în acțiune și nivelul de trai al cetățeanului și societății acestuia în dependență de orientarea politică aplicată în administrare. Așa fiind, „Populist Political Communication in Europe” („Comunicarea politică populistă în Europa”) este o cercetare foarte bună, care reușește să oglindească aspirațiile fenomenului de populism contemporan.
Poezia este un spațiu recuperatoriu pentru sufletul împovărat de neliniști. Arta, literatura, Poezia, frumosul în general, sunt spații compensatorii în care sufletul, acoperit de metaforice zăpezi se zbate și se refugiază spre refacere, reechilibrare emoțională și recalibrare, prin cânturi de chitări „aprinse în cuvânt”. Stările noastre emoționale, vibraționale, sunt energii care ne plasează pe o treaptă înaltă (de vibrație), dincolo de tristeți: Crezul meu înfloreşte pictând armonii-n contraste…(Crezul meu). Toate stările, care urcă în intensități explozive și coboară în dezolare, de la melancolie, la tristețe, la amărăciunea îndoielii și a neputinței, până la mânie și durere scursă în resemnare sunt realități transfigurate cu migală de poetul Ștefan Doroftei. Dacă „toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe.” (Emil Cioran), atunci Eul liric își contemplă atent sufletul, ca un univers din care, cu fervoarea apelor și liniștea câmpului, răzbate simfonia: