Eva HALUS: COTIDIENE PARIZIENE ȘI VIZIUNEA POETICĂ A VERONICĂI BALAJ – FLUX SOLAR ÎN POEZIE

Versurile Veronicăi Balaj, țesute dintr-o fibră aleasă, metaforică, par la prima vedere, reminiscent parnasiene. Poeta dă un impuls sentimentelor, simțirilor și te poartă de la o stare la alta cu repeziciune, prin fața personajelor și peisajelor citadine iscate dintr-o pană iscusită, (scriere bazată pe observații reale, pe parcursul călătoriilor întreprinse în întreaga lume), pe marginea tematicii alese, anume: Cotidiene parisiene. Dar, imposibil să nu remarcăm că aceste poezii sunt străbătute de un flux solar și astral în care abundă îngerii, făpturi de lumină, care se intersectează și se amestecă în lumea noastră, orânduită la scară umană, cotidiană, fapt care face ca acest volum de poezii să se demarce prin construcția sa conceptuală, asemănându-se cu un oracol (poetic) care enunță destine, iubiri, vieți ce se desfășoară în planul cotidian care este intersectat de planul astral, mitologic și mistic în același timp.

Nici nu se putea mai bine da o voce POEZIEI decât prin adăugarea acestei supra-dimensiuni, care are de altfel, rădăcini adânci în subconștientul uman, coordonată invizibilă la lumina zilei, dar care, odată lăsată „mintea să zburde” și când sufletul este eliberat din chingile cotidianului în care unghiurile drepte sunt citite întocmai, atunci pentru ochiul și sufletul experiemntat apare o lume fantastică, care, oarecum, se suprapune cu realitatea, dar poate fi descifrată de visători, poeți, artiști și…călători. Lucru observat și de Ada D. Cruceanu chiar din primul paragraf cu care se deschide postfața cărții: Cotidiene pariziene, un volum de poeme – prozo-poeme, le numește autoarea – care îndeamnă (și) la o reflecție asupra a ceea ce ar mai putea fi astăzi „fantasticul” și cât din el a mai rămas în limitele ficțiunii, cât a trecut în lumea de zi cu zi? Cât din „a fost odată…” (și toate derivatele, se subînțelege) a intrat în cotidian? .Și dacă a intrat – cu siguranță, a făcut-o, de la „ochiul magic”, gata să te urmărească pretu-tindeni, (nanoparticula organică sau nonorganică!), gata să-ți invadeze viața și, după unele spuse, să-ți controleze „trecerea” –, ce îi mai rămâne scriitorului/ artistului din „lumea” peste care, altădată, era doar el stăpân de drept și de fapt?

Cu această carte, poeta Veronica Balaj deschide o fereastră spre un univers al călătorului, fizic și spiritual, marcând în versuri continente și țări, fluvii, mări, orașe, cu verva descoperirilor locurilor și în același timp, a adâncimilor interioare, (în Euphonii și Rondou Iluzoriu). Sau o vom descoperi pe ea, pe această călătoare asumându-și trecutul, fapt care vine să întărească felul în care este trăit prezentul, (în Cifru sentimental). Planurile pe care este construit acest voiaj prin lume, (bazat pe auto-biografia autoarei), cu pretextul unor Cotidiene pariziene, sunt multiple și constituie un univers în sine.

Veronica Balaj ne poartă pe străzile Parisului (Cotidiene parisienne I, II, Saint-Charles, Salvatrice, etc), al Temeswar-ului, (Timișoarei) cu Parade Platz în pandemie), în Spania și în Italia, peste ocean, la Montreal și Ottawa (pe malul fluviului St-Laurent și la Hunters Club), pe malul Mării Negre, în Cartagina (Tunisia), etc. Cititorul poate savura imagini ale acestor locuri și mai ales emoția cu care sunt schițate, iar Veronica Balaj ne face să descoperim istoria lor și impactul care-l au asupra firii sale lirice și inovatoare.

Există în acest volum câteva poezii care par fi concepute de distinsa poetă ca niște chei… Cifru sentimental și Euphonii, (citate mai sus), care pun acest recit al călătoriilor într-o altă perspectivă, pentru că deschid adâncimi nebănuite ale poetului călător, cum am spus deja, pe mai multe planuri și mai multe dimensiuni.
Citez :

din barca țintuită la mal,

prin cerul ca un ochean

se-aude un cântec defăimat

de lumea din lume dublat

iluzia unor meridiane interioare, (…)

într-un drum secret rostuit

oprită la mal,

îmi privesc propriul adânc

nu te speria, ființă,

nu scoate nici un miorlăit

căderea e zborul

invers desăvârșit

(Euphonii)

De la Constantin Brâncuși care a sintetizat ideea zborului prin Pasărea Măiastră cel mai frumos în cultura Română și universală, sau și mai demult, de la Luceafărul eminescian, au urmat suite întregi de artiști, scriitori și poeți care au tatonat cu ideea zborului, dar nimeni, din câte știu nu a reușit până la Veronica Balaj să definească atât de poetic cealaltă coordonată posibilă a zborului, căderea, ca pe un zbor invers desăvârșit!


Ada D. Cruceanu, în postfața volumului, se oprește asupra acestei descrieri de „geografie interioară„ , care alături de alte căutări de sine conduce la atingerea unei libertăți mult dorite ( în cale nu-i nicio opreliște/ desprinsă din tainele lumii / ce bine, putem ajunge până/ la cea de-a șaptea poartă/ a cunoașterii de sine. (Rondou iluzoriu)
iar vocea poetică a autoarei, cu care se afirmă toate cuceririle-descoperirile deschide cu această colecție de poezii o frumoasă pagină de poezie „feminine”. Ada D. Cruceanu adaugă: Poezie “feminină„ cu siguranță, numai că aici eliberarea de sine, frenetică, descoperă goluri și temeri, noteză doar „posibilități” („în golul bine marcat/ sunt liberă să cred că/ lumea-i legiută de Dumnezeu pentru mine/ pot spune te iubesc”) și opreliști („valurile hăituite de pieire/ mă-nvață ce-i frica”).

Veronica Balaj dă un sens profund alegoric existenței, vieții, cu drumurile ei de-a lungul „firului Ariadnei”, de care nu dai de capăt și nu ai cum și când să te plictisești, făcând drumul palpitant, misterios și plin de însuflețire. ( în Din poveste’n poveste și De-a viața, pentru a da numai două exemple). Iar în această alegorie, totul pare posibil.
Veronica Balaj, care are o carieră de „cursă lungă” în jurnalism radio și TV, intervievând sute de oameni de cultură în cariera sa, devine în acest volum de poezii personajul care, ca într-un joc, răspunde instantaneu frumuseții și misterului lumii pe care o descoperă călătorind, revelând simultan imaginile și istoria locurilor și afirmând, în același timp, poziția sa și „materia” poetică din care este alcătuită ea, ființa umană, aflată în continuă frământare. „Creez, deci exist!” ar putea deveni noul corolar…

În acest volum, “Solar-temătoarea poezie”, după cum o numește Ada D. Cruceanu, este ca un foc inițiac prin care treci, pentru ca pe urmă viața, lucrurile și întreg sistemul de valori să se poată reașeza liniștite în COTIDIANUL fiecăruia, fără însă a uita sau neglija „arderea” inerentă, exuberantă, provocată experimentarea vieții, care în cartea doamnei Balaj se ridică la valori sublimale.

–––––-

Eva HALUS

http://www.observatorul.com/

Montreal, Quebec, Canada

15 februarie 2021

 

Lasă un răspuns