„Eroismul este o componentă fundamentală a sufletului etnic românesc. Este un element al esenţei spirituale româneşti. Fenomenul istoric, naţional, social şi cultural românesc nu  poate fi înţeles fără să ne raportăm la esenţa sa spirituală.”

              (MIHAIL DIACONESCU-Apologet al Ortodoxiei)

 

   Unul dintre autorii  trilogiei bravului Erou-Mareşal Constantin Prezan, Generalul-locotenent dr. Grigore Stamate este mugurele erudit, înmugurit în pârga creaţiei, ţâşnit din rodul jertfelniciei modelului său-MARELE PATRIOT ROMÂN.

   Cu evlavie, cu echilibru, cu emoţie, cu echitate, cu erudiţie, cu entuziasm, cu empatie, cu energie, cu elevaţie, cu eficacitate, cu elocvenţă, cu efervescenţă, cu spirit epopeic, cu o acrivie stringentă în elaborare, cu ascendenţă elitistă, cu tendinţă emblematică, cu reflexie emergentă, cu eminentă evidenţă, cu cenuşie eminenţă, cu profunzime enciclopedică, cu heraldică estetică, cu o introspecţie etică, cu o efuziune euristică, cu o profundă expresivitate, cu o aleasă expunere, cu un licăr de exuberanţă, Ucenicul-General dr. Grigore Stamate s-a străduit şi a reuşit cu brio să redea cea mai fidelă Efigie, a vieţii, ca fiinţă, persoană şi personalitate a Eroului între Eroi, Mareşalul Reîntregirii Neamului Dacoromân-CONSTANTIN PREZAN.

   Latura esenţială a Destinului unui Neam hărăzit de Dumnezeu întru Vatra Străbună a veşniciei pe care i-a dăruit-o întru comuniune harică este PATRIOTISMUL, doar cel întrupat spiritului religios ce se încarcă cu o semantică divină, proniatoare, devenind astfel un autentic Naţionalism creştin ortodox, adică Puntea dintre Neam şi Dumnezeu, rezemată întru Trecut, Prezent şi Viitor.

   Călcând pe urmele marelui său Înaintaş, al nostru şi al Ţării, Generalul-locotenent dr. Grigore Stamate, în urzeala aleasă a Cuvântului său, de deschidere a lobarioasei lucrări se sprijină pe toiagul patriotismului, toiag care desparte apele limpezi de cele tulburi, toiag care înmugureşte lemnul uscat readus la fiinţă, toiag care desprinde izvorul din stâncă dătător de viaţă celor însetaţi de frumuseţea iubirii .

   „Un termen de o rară excelenţă, care incumbă în conţinutul său un complex de manifestări, de o intensă trăire socială. Pentru că, dincolo de orice conotaţie originară, precum: tărâm părintesc, tărâm al taţilor, linie de filiaţie paternă etc., noţiunea în sine, implică un atribut dumnezeiesc de fundamental: iubirea. Sublima iubire pentru ţară, ca şi pentru toţi locuitorii săi; grija părintească pentru promovarea unui neam, printre celelalte neamuri, fără nici un fel de excluderi xenofobe. Un drept real principal, care priveşte naţiunile prin apartenenţa la acelaşi teritoriu şi constitue statele, pe aceeaşi bază teritorială, indiferent de origini, credinţă şi limbă.” (pag. 5)

  Volumul al II-lea al trilogiei: Bătăliile MAREŞALULUI reliefează Aura marelui OŞTEAN, marelui STRATEG, marelui EROU,  marelui CREŞTIN, marelui ROMÂN.

   Personalitatea vie, măreaţă, austeră, generoasă, aspră, aristocrată, demnă, autoritară, iubitoare, hărăzită Neamului dacoromân, parcă din genealogia Cavalerului Trac ori a Marelui Biruitor creştin Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a întrupat filiaţiei noastre mai presus de cea paternă franceză, astfel încât posteritatea şi Divinul şi-au dat mâna, s-au îmbrăţişat şi i-au înnobilat măreţele bătălii ale Reîntregirii Patriei ca fiind de fapt ale Neamului său, ale Neamului nostru cel Mare şi Nemuritor.

   Arborele vieţii domniei sale a odrăslit din încrengătura, din dospitura sacră de martiriu şi os voievodal prin jertfa Domnului Moldovei Grigore Ghica al III-lea (1764-1767, 1774-1777) şi al Ţării Româneşti (1768-1769), omorât din porunca împăratului Joseph al II-lea (1765-1790) şi a aprinsei spre alte ispite, împărăteasa Maria Tereza, fiica sa, fiindcă s-a opus anexării Frumoasei şi Nobilei Bucovine, ucis, deci la 1 Septembrie 1777. Frumoasa crăiasă CASSANDRA înfiată de Ghica, a devenit fiica adoptivă, iar ulterior în plină corolă a vieţii, soţia Vicontelui regal Georges de Presen.

   Din acest fir genealogic, brodat pe nobleţe, eroism şi martiriu s-a împletit destinul marelui Erou-Întregitorul Mareşal al României Mari – Constantin Prezan.

 

   Principatele Dacoromâne i-au dăruit Franţei monarhice, fiica unui Voievod martir, iar Franţa le-a dăruit Principatelor Carpato-Danubiene, un nobil şi brav fiu, din care a odrăslit Mlădiţa cea mai aleasă a Oştirii Române, ce poate sta alături cu cinste lângă Marii Căpitani ai Oştirilor lumeşti: Hanibal, Spartacus, Antonius, Belizarie, Heraclius, Ioana D’Arc, Skanderbeg, Cromwell, Urdăreanu, Baba Novac, Radu Buzescu, Kutuzov, Ney, Murat, Bonaparte, Jose de San Martin, Tudor Vladimirescu, Gheorghe Cantacuzino, Rommel, Foch, Lunderdolf, Mannerheim, Alfred Mahan ş.a.

   Botezul „focului” l-a prins pe generalul de brigadă Constantin Prezan în fruntea Diviziei a 7-a Infanterie, din sânul Corpului IV Armată, condusă de inimosul şi bravul Alexandru Lambrino, general de divizie, în campania celui de-al doilea război Balcanic din 20 Iunie/ 3 Iulie 1913, răsfrânt ca un „război româno-bulgar”, unde comandantul Diviziei a 7-a, Prezan a confirmat „structură organizatorică, dotare, pregătire a corpului ofiţeresc, instruire a trupei, asigurare materială etc.”  (Colonel (r) prof. univ. dr. Petre Otu, Primul Război Mondial, evenimentul fondator al întregului secol al XX-lea ne marchează şi astăzi, în Viaţa Militară, nr.2 (50)/ 2016, p. 4, 42)

   Pentru eliberarea Provinciilor româneşti şi Întregirea României Mari, patria noastră s-a alăturat Antantei împotriva Puterilor Centrale în Primul Război Mondial, la 14/ 27 August 1916. Motivaţia intrării noastre în război o subliniază premierul Ionel Brătianu: „România nu cere de fapt decât o restituţio in integrum; ea nu are ambiţia unor cuceriri aiurea.” (Journal de Geneve, articol cu I.I.C.Brătianu, apud Mircea Muşat, Ion Ardelean, România după Marea Unire, vol. II, Ed. Ştiinţiică şi Pedagogică, Bucureşti, 1986, p. 478)

   Preliminar intrării în război, generalul Prezan conducea Corpul IV Armată în sprijinul trupelor de grăniceri. La decretarea mobilizării generale Corpul IV Armată a devenit Armata a IV-a, respectiv „Armata de Nord”, condusă de Constantin Prezan între 15 August-9 Noiembrie 1916, cu un efectiv de 41.000 de militari. Între colaboratorii apropiaţi s-au remarcat: col. Zadik, maiorul Sorescu şi căpitanii Corvin şi Ion Antonescu.

   Zelul, îmbărbătarea, impulsul, căldura, grija camaraderească a Comandantului Prezan i-a îmbrăţişat părinteşte, unindu-i în spirit, în literă de lege, în slovă evanghelică: „Scopul general al războiului, ce vom întreprinde, este realizarea idealului nostru naţional, adică întregirea neamului. Cucerirea teritoriilor locuite de Români, ce se găsesc astăzi înglobate în monarhia austro-ungară, trebuie să fie fructul războiului.” (Arhive diverse şi monografii, Arhiva Serviciului Istoric, mapa 16, nr. de inventar 151)

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: GRIGORE STAMATE / Mihai Hodorogea-Bătăliile MAREŞALULUI PREZAN între autoritate şi modestie.” →