Nela TALABĂ: Ora de neiubire

Ora de neiubire

 

Din bolgiile orei noastre de neiubire,

perfect rotundã,

ca un ou rugos,

s-a zãmislit un bazilisc.

Priviţi-l cum aleargã pe ape!

Privirea lui îngheaţã lumina,

rãsuflarea lui incendiazã culorile

pe care iubirea noastrã nu le-a atins.

Cât frig în lume, câtã cenuşã,

şi cât gri, Doamne!

O lume monocolorã,

îngheţatã, nãscutã într-o orã doar

de neiubire!

Un singur câmp de maci a mai rãmas intact.

În el se oglindeau cândva

şi rãsãriturile

şi asfinţiturile noastre

bãtrîne

de iubire.

Ademeniţi hidosul şarpe

spre câmpul de maci

şi-n faţã sã i-l puneţi oglindã!

Sã piarã din lume neiubirea,

sã reînviem culorile,

pe care iubirea noastrã le-a ignorat!

Cu braţele întinse spre luminã,

iubirea noastrã un lan de maci sã fie,

iar poezia – ciocârlie!

—————————-

Nela TALABĂ

11 mai 2018

(Imagine sursa internet)

Lasă un răspuns