Sunt doar un fir de praf ce rătăcesc de milenii prin Univers. În rătăcirea mea am ajuns întâmplător pe Terra, crezând că aici e Paradisul. Aşa de frumos se vedea Pământul de sus! E mult mai frumos când păşeşti pe el, când atingi o frunză, un fir de iarbă, o petală de floare, o pietricică, o bobiţă de rouă. Aici am întâlnit alte firicele de praf care au uitat cine sunt, crezându-se sori, luceferi şi dumnezei. E trist să-i vezi cum i-a lovit amnezia. Într-o zi, m-am îndrăgostit de alt firicel de praf, iar celălalt firicel de praf era la fel de îndrăgostit.  În  faţa lui Dumnezeu, sunt doar un firicel de praf şi nimic mai mult. Ce e omul?  E doar un fir de praf şi atât. O! Dar ce grozav se crede! Ce ambiţii prosteşti! Ce orgolii nemăsurate! Şi toate, pentru ce? Pentru nimic!

Totul e vânare de vânt!

Sună telefonul şi îi întrerupe gândurile.
– Ce faci?
– Mă gândeam, mamă.
– Sper că nu te gândeai la George.

– Chiar la el mă gândeam. Mamă, nici acum, după atâţia ani, nu mă laşi în pace, nu mă

laşi să fac ce vreau?

– Sper că nu vorbeşti cu el pe net.

– Ar fi aşa de grav ?

– Doamne fereşte! Să nu cumva să te pună cel cu coarne să te întâlneşti cu el.

– De ce mamă?

– E fratele tău.

– Da, mamă, toţi  oamenii suntem fraţi. De când te-ai pocăit  ai  început şi tu să găndeşti altfel. Să ştii că sunt mândră de tine, că acum crezi în Dumnezeu.

– Fata mea, e fratele tău. Tatăl  tău  biologic  e Ion, tatăl lui George. Voi doi sunteţi fraţi. Când m-am căsătorit cu Vasile eram gravidă. Înţelegi de ce te-am bătut atât de rău când aveai 14 ani? Aflasem că-l iubeşti . Regret, copila mea! Te rog să mă ierţi. Poate că am fost prea  rea cu tine, dar îmi era teamă să nu faci şi tu vreo greseală. Când  erai copil m-ai întrebat  dacă nu cumva te-am  înfiat. Atunci mi-am dat seama că tu nu te simţeai iubită. Cum să-ţi spun, fata mea? Ochii tăi îmi aduceau aminte de greşeala tinereţii mele, îmi aduceau aminte de ochii lui

Ion, tatăl tău, de care vroiam să uit. Recunosc că am fost o mamă rea şi te rog să mă ierţi. Acum ştii de ce m-am opus atât de mult împotriva iubirii tale. Sunteti fraţi.

Angela închide telefonul. Era şocată. La orice lucru se aştepta, dar la aşa ceva… Era prea mult. Rămâne cu privirea aţintită în gol ore în şir.

Între timp, Geoge  venise din Africa,  şi-a sunat tatăl şi i-a spus că o să se însoare cu Angela.  După discuţia avută era complet schimbat, luând  hotărârea să se călugărească. Şi-a încheiat socotelile cu lumea şi a plecat la drum spre o frumoasă  mânăstire, care se afla pe malul unui izvor cristalin. Vorbeşte cu stareţul, iar acesta  încearcă să-l convingă că nu toţi oamenii pot fi călugări.  Trebuie să aibă anumite calităţi, în primul rând chemare interioară spre Dumnezeu. Adevăratul călugăr e un om deosebit, nu un om obişnuit . I-a spus că viaţa în mânăstire e grea, trebuie să muncească, să-şi înfrâneze trupul, să asculte ordinele, să-şi învingă patimile, să ajungă la virtuţi. Muncă, ascultare, ordine, disciplină ca la armată, tăcere şi rugăciune. El a zis că are să facă faţă traiului greu, aspru din mânăstire.  Stareţul îi schimbă numele în fratele Gheorghe şi îi spune că regula este: sărăcia, castitatea şi ascultarea.

,,Acum călugar te-ai facut, să vedem  când o să te faci şi Om adevărat!”i-a mai zis stareţul.

 L-a dus şi i-a arătat o turmă de capre pe care trebuia să le ducă zilnic la păşune, să le facă curat şi să le mulgă. Îmbrăcat într-o haină neagră şi lungă, cu o tocă pe cap, cu un şirag de mătănii în mână şi o cărticică de rugăciuni în sân e trimis cu caprele pe un versant al muntelui.

A doua zi pleacă şi Angela la mânâstire să se călugărească. În drum se opreşte să mângâie trovanţii, nişte pietre vii care cresc dintr-un deal nisipos şi se rostogolesc la vale. Ea iubea acele  pietre uriaşe  sferice, lunguieţe, elipsoidale. De multe ori venise cu George în acel loc. Nu rezistă până nu îmbrăţişează câteva pietroaie mari şi înalte cât omul. Îşi plimbă mâinile peste acele formaţiuni stranii cu forme bizare şi începe să plângă.

Întâmplarea face ca şi ea să aleagă  aceeaşi  mânăstire, unde într-o aripă stăteau călugării şi în alta călugăriţele. Ceea ce i se spusese lui George i se  spune şi ei, dar nu vrea, cu niciun chip, să renunţe la hotărârea pe care o luase. Ei îi  pun numele de sora  Cristiana şi are sarcina   să îngrijească  turma de oi a mânăstirii . O trimit cu oile, dar pe versantul opus celui pe care păştea fratele Gheorghe caprele. Zilele treceau una după  alta, fără ca cei doi să ştie unul de altul sau să se întâlnească întâmplâtor. La sujba de la 12 noaptea  mergeau  toţi călugării şi toate călugăriţele mânăstirii, dar nimeni nu ridica privirea din podea, mai ales fratele Gheorghe şi sora Cristiana, care erau în perioada de probă.

 Dacă se acomodau cu viaţa aspră din mânăstire peste trei ani depuneau jurământul de credinţă. Când cineva îşi arunca ochii spre versantul muntelui din partea dreaptă vedea un cârd de capre şi o mogâldeaţă  neagră aplecată, care părea că citeşte. Pe partea stângă a muntelui era altă mogâldeaţă  neagră  care sta aplecată şi citea lângă  o turmă  de oi.

Trecuseră cei trei ani de probă şi azi era ziua cea mare când sora Cristiana şi fratele Gheorghe trebuiau să depună jurământul de credinţă. Nici nu răsărise soarele că la poarta mânăstirii se întâlneşte verişoara sorei Cristiana  cu tanti  Ioana, mama fratelui Gheorghe.

– Bună dimineaţa, ce-i cu dumneavoastră aici? Aveţi vreun necaz?

– Toată viaţa omul se luptă cu  necazurile. George, băiatul meu, e de trei ani aici. A renunţat la tot şi a hotărât aşa dintr-o dată să se călugărească. Nu ştiu, fata mea, ce l-a apucat. Din director  acum a ajuns să pască caprele pe munte. Avea tot ce-i trebuia, nimic nu-i lipsea, dar de când a fost în Africa a venit complet schimbat. Dar tu ce ai păţit? Omul vine la mânăstiri doar când are necazuri.

– Nu pot să cred ce aud! Băiatul matale s-a călugărit acum  trei ani, aici! Acum înţeleg  dispariţia lui subită de pe net. Dumnezeule! Nu, nu pot să cred!

– Asta e maică! Ţie ce ţi s-a întâmplat?

– Tanti Ioana, lucrurile sunt tare încurcate. Eu am venit, fiindcă verişoara mea, Angela, e şi ea aici la mânăstire, tot de trei ani. Azi trebuie să depună jurământul de credinţă. S-a hotărât să se călugărească pe viaţă, fiindcă a aflat că băiatul dumneavoastră e fratele ei. Mama ei a păcătuit cu soţul dumitale. Când a aflat  a înnebunit. Am găsit-o uitându-se în tavan. Nu vedea, nu vorbea. De abia am  reuşit să o scot din starea aceea de şoc. Nu am putut să o opresc. A doua zi a venit aici şi m-a pus să jur că nu o să spun nimănui, unde este.

– Doamne! Eu nu  am ştiut nimic despre ei! Băiatul meu nu mi-a povestit niciodată despre Angela, doar era vecină cu noi. Întrebam dacă are şi el vreo fată, dar nimic. Numai eu sunt  vinovată.

– Dumneavoastră nu aveţi nici o vină, ci mama Angelei şi bărbatul matale .

– Păcatele mele! Şi femeia începe să plângă în hohote.

– Tanti Ioana, vă rog, nu mai plângeţi! Aveţi o vârstă, nu vă face bine. Vă rog, liniştiţi-vă! şi îi ia mâiinile între ale ei.

Femeia îşi ridică ochii albaştri plini de lacrimi şi privind-o îi spune: Angela  şi George nu sunt fraţi.Tatăl lui a murit într-un accident, iar eu eram gravidă în două luni când Ion  m-a cerut de soţie.

– Cum? Dar e minunat! O îmbrăţişează şi o sărută pe bătrână spunându-i:

– Duceţi-vă şi spuneţi adevărul! Mare eşti, Doamne! Întortocheate, necunoscute şi minunate sunt căile tale!

– Ei stau aici de trei ani şi nu s-au întâlnit?

– Nu. Angela nu ştie nimic de el. Mereu mă întreba, iar eu nu aveam ce să-i zic.

– Mă  duc să-i spun, acum e timpul să plece cu caprele.

Vasile tocmai vroia să intre în oborul caprelor când apare  mama sa plânsă.

– Mamă, ţi-am spus să nu mai plângi! Ştii, că ai probleme cu inima. Fii calmă! Aşa vrea Dumnezeu, ca eu să merg pe drumul acesta.

– Băiatule, eu  nu am de unde să ştiu ce vrea Dumnezeu. Dar cred că El a aranjat lucrurile, ca azi să mă întâlnesc cu verişoara Angelei, la poarta mânăstirii. De ce nu mi-ai spus niciodată că voi doi …..? Ştiai  că şi ea s-a călugărit, aici, la aceeaşi mânăstire cu tine, fiindcă  a aflat că sunteţi fraţi?

Adevărul  e că nu sunteţi fraţi. Adevăratul tău tată a murit…Ion  m-a cerut de soţie  şi a crezut că te-ai născut la 7 luni, dar tu te-ai născut …..şi începe să plângă. Îţi aminteşti cum te luam  cu mine la biserică şi mergeam să  aprindem  lumânări în cimitir? M-ai văzut plângând  lângă un mormânt şi m-ai întrebat cine e înmormântat acolo?

– Ai spus că acel băiat a fost cel mai bun prieten al tău şi ai început să plângi în hohote.

– El e tatăl tău. Te luam cu mine, gândind  că-i fac o bucurie……să-şi vadă feciorul.

– Mamă, nu mai plânge!

Fratele Gheorghe urcă muntele şi o găseşte pe sora Cristiana stând jos şi citind.

Se apropie şi cu o voce aproape şoptită spune: ,,Angela!”

Femeia priveşte teneşul rupt care se vedea de sub sutana fratelui Gheorghe şi întreabă:”De unde îmi cunoşti numele adevărat?”

Încet îşi ridică privirea spre el şi rămâne înmărmurită. Lacrimile îi inundă ochii, privind la faţa lui palidă. El îi întinde mâna ajutând-o să se ridice, recunoscând  ochii care-l priveau în vise cu duioşie, buzele care-l sărutau  şi  mâinile ce-l mângâiau.

…………………………………….

Carmen GIGÂRTU