Alice PUIU: Un neant numit plecare

Un neant numit plecare

 

Nimic nu-i schimbat între aceste ziduri,
aceleași chipuri în noaptea îmbrățișată de iubire
aceeași cenușă a zilei
printre pașii troieniți de lună
aceleași rotocoale de glasuri foșnind
prin iarba aplecată-n amintire.
Nimic nu-i legat de fântâni, de vânturi,
se lasă aprinsă câmpia unui sărut
de-o floare, ce-n somnul
unui ceas rotit pe-o margine de stea
strigă focul absenței
în ramuri negre, de piatră.
În aurora șoptită din lut muritor
respiră-ntr-un vis de rouă
umbra unui înger rătăcit,
nimic nu-i spulberat pe țărm
doar un neant numit plecare.

—————————–

Alice PUIU

Mai 2019

Pictura Graziella Faini – watercolor

Laura OPARIUC: Puteai să vii…

Ai trecut fluid și palid ca un nor
curgând prin fața luminat-a lunii
imaginând un alt măreț decor
poveștii noastre ideale și a lumii.
Nu ai venit să strângi din lacrimi
durerile culese într-o viață,
tu nu ai pene îngerești, ci patimi
ce-acuză zarurile sorții-n față.
Ca-ntr-un spital de boli necruțătoare
te-ncrezi în orice fir fragil din lume,
tu știi iubirea mea adânc cum doare,
dar nu știi piatră peste piatră pune…
Te-ai oprit mereu la margine de visuri,
zburând cu dor spre mari iubiri,
și laș te-ai cufundat în paradisuri
de faimă efemeră, sclipire și măriri…
Iubirea n-a murit pe drumuri și bariere,
dar nici nu s-a-mplinit ca-n vis,
e doar o mare, tainică tăcere
pășind pe trepte triste în abis…
Se va închide zborul peste clipe
cu mari blesteme duse în vecii,
iubirea se va scurge prin aripe.
cu visul că puteai oricând să vii…
Cu tinerețea vie păstrată peste timp
adorm visând la tine peste fire,
cu aripi îngerești, cu luciu nimb,
te las în visuri, marea mea iubire…

—————————-

Laura OPARIUC

21 mai 2019

Gheorghe APETROAE: Floarea de salcâm

FLOAREA DE SALCÂM

Din ramurile de salcâm
ce ning lumini
pe drumul ei de vis,
o floare ai desprins
şi i-o oferi …
Ea-n părul răvăşit de vânt,
din mers şi-o prinde …
Cu privirea o petreci
la cugetul primei iubiri …
Parfumul florii albe
o-nvăluie şi-aprinde …

Răpit şi tu
de valul ochilor senini,
pluteşti pe mări de raze;
covor de flori
i-aşterni pe adânc,
tot soarele-n privire …
Tresari ! …
În ochii mari, azuri, zglobii
un univers admiri,
iar ea în floarea de salcâm,
o lume de iubire !…

Din cel mai lung fior
al flăcării de-amor,
calea-i întorci şi-i ceri
în locul florii albe,
mâna delicată …
Şi-o întinde vad,
spre trupul ei copil, nevinovat
şi adori ce doar visai,
cea mai frumoasă fată! …

Prin râul sărutărilor adânci,
pe braţe-o treci,
o-nalţi uşor;
de gâtul tău se prinde …
Cerul o scaldă cu seninul
şi-o poartă de cunună;
pe faţa ei: zăpezi de mai,
o floare de salcâm,
curg râu, petale de surâs,
iar buzele-nflorite
le-neacă în furtună …

De atunci, se tot îmbracă
în alb curat salcâmii,
să ningă-n primăveri
un drum de amintiri,
de vise încărcat,
… din locul florii crise,
desprinsă la-ntâlnire,
izvoarele luminei
să curgă ne-ncetat …

Fălticeni, 1964

–––––––––––

Gheorghe APETROAE

Sibiu

(Poem cuprins în ciclul „Cântarea luminii” și publicat în volumul ,,Depăşirea trecerii”, Editura ,,FIAT LUX ” , Bucureşti, 2000)

Anatol COVALI: Prezent

Prezent

 

                                  Motto : Deşteaptă-te române….

 

Otrăvite-s toate.
Mucegai, neghină.
Ceaţă în lumină.
Ploi întunecate.

Am dorit palate
şi e viaţa plină
de-o lume-n ruină
şi de nedreptate.
.

Este frig. E seară.
Numai visuri moarte.
Geamurile-s sparte.
Pâinea e amară.

Speranţele zboară,
ura ne dsparte,
dragostea-i departe,
toate par povară.

Mustind de decepţii
privim cum în viaţă
se-nghesuie-n faţă
hoţii şi inepţii,

că nu sunt excepţii,
şi că ne e greaţă
văzând că prin ceaţă
umblă şi-nţelepţii?!…

Nu mişcăm în fronturi
fiindcă-n resemnare
nimeni nu mai are
visuri, orizonturi.

Copleşiţi de ghionturi
traversăm sahare,
zâmbind când ne doare
că-ndurăm afronturi.

————————————–

Anatol COVALI

București

21 mai 2019

Vasile LUNGEANU: Biblioteca de gânduri

Biblioteca de gânduri

Când eram puști
zâmbeam lunii, călăream norii
și opream tăria vântului
cu tăria pieptului,
un fel de ”care pe care”.
Altădată sorbeam apa din stropii
de ploaie și chiuiam albastrului
în timp ce trimeteam băltoacele
în centrul Pământului
cu picioarele goale.

Când eram puști,
mama mea cea fără de chip
îmi aranja gândurile
alfabetic pe o etajeră de sticlă
să le pot vedea de jos în sus.
Printre gânduri strecura pe furiș
și câte un zâmbet de-al ei
să-l regăsesc peste ani
și să mă bucure.

—————————-

Vasile LUNGEANU

20 mai 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Galaxie pe-un vârf de ac…

Galaxie pe-un vârf de ac…

 

Poartă Luna-n galaxie o cometă-n loc de păr,
Are grijă să despartă visele de adevăr!.
Ți-aș încarcera pe veci dragostea-ntr-un vârf de ac,
… și grăi … în graiu-ți mut, vorbe ce te satisfac.

Pe atunci eram un hoț, de inime, -ascunse-n astru,
Care foarte dezinvolt ți-a furat cerul albastru.
… și-a răpit frânturi de stele … ca să ți le pui deoparte,
Iar senin ți-a aranjat, parc-ar fi un semn de carte.

Ți-aș fura ceva din casă … steaua ta … ca o cometă,
… să vezi și tu cum ar fi viața pe-o altă planetă.
Știu că nu ți-e reticent, sufletul ce-ai pus la colț,
împușcat în partea stângă cu-al iubirii tale glonț.

Eu cred că ți-am rătăcit raza clar-a unei stele,
Dar și dragostea curată ce-a fost șansa vieții mele.
Venerez iubirea ta … ca pe sfânta liturghie,
… o stea, ce în viața mea … va-nsemna a ta solie.

Tu ești cerul meu senin … chiar când semnele furtunii,
… sunt rămase-n el demult ca o urm-a rugăciunii.
Pentru-a câta oară plânge sufletul … eternitatea?,
Dacă-n mozaic de stele freamătă mortalitatea.

Cred că peticul de cer este chiar din al tău suflet,
Galaxie-n vârf de ac care te-nsemnat ca tunet.
… și nu ți-a trădat secretul … dar condamă răzbunarea,
care-n stele, mi se pare, că își va afla iertarea.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Dorel SCHOR: Arie Lamdan – picturile fanteziei

   
Vorbim uneori de paleta inovativă a unui pictor în căutarea unor subiecte noi, în încercarea de a-şi modifica mijloacele de expresie, de a cultiva idei şi imagini care să-l să-l reprezinte, care să-i dea posibilitatea de a aplica libertatea nelimitată a imaginaţiei. Se înţelege că cel mai mult găsim aceste încercări la pictorii suprarealişti la care dimensiunile experimentului nu au frontiere.
   Pictorul Arie Lamdan a încercat şi  stilul realist figurativ, şi pe cel abstract, a pictat personaje satirico- groteşti, dar şi altele pe care le-a înconjurat cu multă simpatie. El ştie să fie aspru şi candid, naiv şi sofisticat, urmărind aspectele umane, spirituale sau artistice. Dar subiectul fanteziei în pictură îl preocupă de mulţi ani. El pare să dea totală „libertate de expresie” pensulei şi culorilor, lăsând fantezia să lucreze până ce pictura se prezintă singură, iar pictorul este numai cel ce execută. În felul acesta, mărturiseşte Arie Lamdan, subiectul se naşte singur din subconştientul său.
   Este probabil una din explicaţiile suprarealismului, care există fără să ştim, în vise, în inconştientul lumii noastre interioare.
Arie Laman rezumă desigur o întreagă filozofie, atunci când spune cu aerul că  glumeşte:
„Am terminat un tablou, dar de fapt el m-a terminat pe mine!”.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

20 mai 2019

Aurel CONTU: Stresuri

dialogul dintre mine și femeia din Sao Tome și Principe
se rupe ca o bucată de sârmă ghimpată
se aud „machetele” din oțel rece în tulpinile trestiei de zahăr
foșnetul pădurilor tropicale și a nisipurilor albe
pierdut în ecourile vulcanilor adormiți
care nu au de ce să se spargă
apucase să-mi spună că era în urmă cu strânsul cafelei
și a nucilor de cocos
ca și când ar fi avut vreo importanță pentru un necunoscut ca mine
de la celălalt capăt al lumii
un fel de Gregor Samsa
așteptând o altă femeie pe tavanul mansardei
în fața unei cești de cafea cu miros de caco și vanilie
vecinul de-alături dă muzica lui africană despre comerțul cu sclavi
la maxim
bagă de seamă că portughezii ți-au pus gând rău
în America cererea de inimi și creiere depășește oferta
Kafka sfârșește ca vânzător ambulant de coșmaruri Dow Jones
pe Wall Street
ai grijă…

——————————–

Aurel CONTU

21 mai 2019

Gia STANCULET: Cât de-amari sunt ochii lor!

Cât de-amari sunt ochii lor!

 

Lupi flămânzi ne încolțesc, sclavi de cruci pe la icoane
Strâng în lanțuri care mint și ard aripi de egretă,
Neavând nimic ce-i sfânt doar orgolii drept blazoane,
Prăbușind cu aroganță, peste noi, ziduri de cretă.

Plăsmuiri de ignoranți, cad pe frunți ce mai gândesc,
Făurindu-ne din drame, vieți ce-s scoase la negoț
Și ne dau cu mâna dreaptă, dar cu stânga ne lovesc,
Riduri se-adâncesc pe buze, din promisiuni de hoț.

Ne vând traista de pe băt, în minciuni de visuri nude,
Cu iluzii prinse-n salbe, hoți de cai ce hohotesc,
Prin pădurile străbune, tropotind pe frunze ude,
Plânsu-n patru zări se-aude, inocenți când pângăresc.

Ochi de diavoli și de beznă doar cu vorbe ne-amăgesc…
N-or putea nicicând să fiarbă, puritatea din tristeți.
Muguri în lumina oarbă ce-n morminte se tocmesc,
Orologii adormite, se trezesc de injusteți!

Neputința încă naște răzvrătiți ce-n voluptate,
Pulsul lor mai tare bate, stricând tihna zeilor,
Dezrobindu-se de soartă, doar nebunii cer dreptate…
Peste colțul alb de cer, cât de-amari sunt ochii lor!

—————————-

Gia STANCULET

20 mai 2019

Simon JACK: Versuri

Libertate

 

Lumina inteligentă se plimbă goală
la nudiști pe plaja fără mare,
pescăruși legați la cioc
zbiară-n scoici în renovare,
umbre se întorc înot printre blocuri
paralele,
cerul se înfundă-n zori de mașini
încolonate, sus răsare-un soare dom
ce trimite raze de beton
macaralelor însingurate,
bate vânt de libertate dinspre cimitire
arondate la spitale ce nu dorm,
prin chilii de pace surdă
umblă Iuda spânzurat, bate clopotul
în toate și fantomele se-ntorc,
neputința din pancarde strigă matinal
din noapte,
ne adunăm în intersecții tot cu
buzunarul gol,
nu ne auzim poeții si ne vindem
la străini, bărăganul dintre visuri
ne oferă mărăcini, bate-o grindină
cât vina celor ce ne vând discret,
primăveri vor fi colante peste ziduri
sabotate de uitare si năduf,
vom mânca cireșe coapte de la
Schengen-ul pierdut,
o cireașă-ntreagă costă cât chenzina
unui paznic la tractoare
fără plug,
se mai văd în libertate găuri incitante-n
steaguri ce se flutură plângând,
cei ce au murit nu știu
c-au rămas fără pământ,
totuși este libertate e un fapt decis
curând, de strigoi umblând în haine
de la firme ce se-ntind între luxuri
orbitoare si un vot închis în mapa
unui jude prea flămând,
libertate-n anarhie, nepotisme,
non valoare, preacurvie si mizerii
intre lumi alambicate cu războaie
așteptând pe la colțuri fără nume
cu pistoale tremurând peste foamea
de mărire unei libertăți bolnave,
unde ne vom crește pruncii intre
clipe de fantasme si mesaje
ro.alert !…

 

Cu vârful în jos

 

mai singur ca cel singur
e însinguratul,
îndoitura peste planul liniștii
un gen de echimoză
albă, în movul de-a dreptul unui drum
ce stă neavenit cu piatra
dezbrăcată pe o daltă,
mai tăcut ca o tăcere e un rug
care arde în noi cu fumul
în jos,
fumul acela are un vârf
de unde poți privi meschin
cum îți ard picioarele în jarul unui
pământ cu brazda neîntoarsă.

 

Ce n-ai înțeles încă tu…

 

Ce n-ai înțeles încă tu
e că îți număr de la marginea nopții până
la nordul rostirii din zi
pasul și nu e puțin lucru căci
gleznele noastre împreunate în aceeași
umbră fac anotimpurile
și anotimpurile, ceasul!

Ce n-ai înțeles încă tu
e că sărutul luminii pe fruntea ta
la culcare,
a fost doar cu o clipă înainte tâmpla mea
vociferând în așternutul visului tău
ce va să vină la întâlnirea cu ochiul
neînchis din veghea unui christ
pe sânul ce suspină,

și n-ar fi nimic dar tot aștept
de veacuri parcă să te pronunț în mine
deșteptare și să te țin de mâna care doare
în aripă de soare,
în moftul unui înger beduin, în florile raiului
de seară, in nemurire chiar
Semiramidă plutitoare peste efemerul
citadin,

Ce n-ai înțeles încă tu
e că te iubesc nemaiubind nimic din timpul
ce rămâne să-mi fiu eu, născare, agapă
pentru aștrii ce mă știu în foamea
de-nrudire-n Carul Mare, postelnic de iubire
în necuvinte simple, orfeu în deja vu-uri
de pustiu,
ce nu știi tu, e că din toate astea câte-un pic
la ore nechemate,
îți stau pe umeri și în…viu
ne-nduplecata resemnare, pe aripi ce-ți
vor crește ca să știu,
că te-am iubit murind și altădată! …

Continue reading „Simon JACK: Versuri” →