Libertate
Lumina inteligentă se plimbă goală
la nudiști pe plaja fără mare,
pescăruși legați la cioc
zbiară-n scoici în renovare,
umbre se întorc înot printre blocuri
paralele,
cerul se înfundă-n zori de mașini
încolonate, sus răsare-un soare dom
ce trimite raze de beton
macaralelor însingurate,
bate vânt de libertate dinspre cimitire
arondate la spitale ce nu dorm,
prin chilii de pace surdă
umblă Iuda spânzurat, bate clopotul
în toate și fantomele se-ntorc,
neputința din pancarde strigă matinal
din noapte,
ne adunăm în intersecții tot cu
buzunarul gol,
nu ne auzim poeții si ne vindem
la străini, bărăganul dintre visuri
ne oferă mărăcini, bate-o grindină
cât vina celor ce ne vând discret,
primăveri vor fi colante peste ziduri
sabotate de uitare si năduf,
vom mânca cireșe coapte de la
Schengen-ul pierdut,
o cireașă-ntreagă costă cât chenzina
unui paznic la tractoare
fără plug,
se mai văd în libertate găuri incitante-n
steaguri ce se flutură plângând,
cei ce au murit nu știu
c-au rămas fără pământ,
totuși este libertate e un fapt decis
curând, de strigoi umblând în haine
de la firme ce se-ntind între luxuri
orbitoare si un vot închis în mapa
unui jude prea flămând,
libertate-n anarhie, nepotisme,
non valoare, preacurvie si mizerii
intre lumi alambicate cu războaie
așteptând pe la colțuri fără nume
cu pistoale tremurând peste foamea
de mărire unei libertăți bolnave,
unde ne vom crește pruncii intre
clipe de fantasme si mesaje
ro.alert !…
Cu vârful în jos
mai singur ca cel singur
e însinguratul,
îndoitura peste planul liniștii
un gen de echimoză
albă, în movul de-a dreptul unui drum
ce stă neavenit cu piatra
dezbrăcată pe o daltă,
mai tăcut ca o tăcere e un rug
care arde în noi cu fumul
în jos,
fumul acela are un vârf
de unde poți privi meschin
cum îți ard picioarele în jarul unui
pământ cu brazda neîntoarsă.
Ce n-ai înțeles încă tu…
Ce n-ai înțeles încă tu
e că îți număr de la marginea nopții până
la nordul rostirii din zi
pasul și nu e puțin lucru căci
gleznele noastre împreunate în aceeași
umbră fac anotimpurile
și anotimpurile, ceasul!
Ce n-ai înțeles încă tu
e că sărutul luminii pe fruntea ta
la culcare,
a fost doar cu o clipă înainte tâmpla mea
vociferând în așternutul visului tău
ce va să vină la întâlnirea cu ochiul
neînchis din veghea unui christ
pe sânul ce suspină,
și n-ar fi nimic dar tot aștept
de veacuri parcă să te pronunț în mine
deșteptare și să te țin de mâna care doare
în aripă de soare,
în moftul unui înger beduin, în florile raiului
de seară, in nemurire chiar
Semiramidă plutitoare peste efemerul
citadin,
Ce n-ai înțeles încă tu
e că te iubesc nemaiubind nimic din timpul
ce rămâne să-mi fiu eu, născare, agapă
pentru aștrii ce mă știu în foamea
de-nrudire-n Carul Mare, postelnic de iubire
în necuvinte simple, orfeu în deja vu-uri
de pustiu,
ce nu știi tu, e că din toate astea câte-un pic
la ore nechemate,
îți stau pe umeri și în…viu
ne-nduplecata resemnare, pe aripi ce-ți
vor crește ca să știu,
că te-am iubit murind și altădată! …
Continue reading „Simon JACK: Versuri” →
Ai trecut fluid și palid ca un nor
dialogul dintre mine și femeia din Sao Tome și Principe