Viorel BIRTU-PÎRĂIANU : Poesis

Lacrima îngerilor
străin într-o lume nebună
mă cațăr spre lumină
să cuprind gânduri în palme
cu speranța deșartă a mă întâlni
în ochi se zbat aprige vânturi
din nord, din sud
pe cel de la apus
nici azi nu știu cine l-a adus
într-o zi am trecut pe aici
acolo, pe la noi
lăsasem muguri de iubire
să încolțească în vale, la voi
acum pășesc prin lumi de păcate
din vremuri culese, apoi adunate
pe buze port albi crini
ramuri de măslini nu mai am
le-am adunat într-o noapte de beție
un rug să fac din acest tragic pământ
în vatră, azi, focul e stins
de dureri, de tăceri
uneori mai vorbesc
cu timpul, cu mine, cu anii pierduți
sub pietrele reci se adună sufletele celor plecați
seara ascult cum țipă sângele în arterele lumii
singur pe un ciot de memorie
adorm într-un gând
îngerii coboară de pe umeri plângând


Între nuferii cerului
treceau vremuri în goană
tu ascultai tăcerea nopții între nuferi
ciripeau stele în cer
m-am așezat pe o stâncă
spălându-mi chipul în mare
lăsând să curgă printre degete clipa
dacă aș fi știut să-ți cunosc lacrima



Dor de mamă
azi a plecat și mama
și nu-i bine
nu mai aude stropii ce se sparg de geam
azi nu mai sunt decât speranța nimănui
aprind bezmetic felinare în pridvorul casei sperând să sting întunericul din jur
sunt disperarea unui rămas bun nebun
azi telefonul nu mai sună
te ascult acum în rugăciuni
privirea nu vrea să înțeleagă că am rămas al nimănui
piciorele-mi sunt grele și cruce mi-e durerea
clepsidra este rece și timpul a trecut


For you
ce tristă e singurătatea
un loc gol în eternitatea reîntoarcerii
în nopți târzii
să vii femeie pe la noi
nu te-am uitat
să știi, să știi
nici azi, în nicio zi
te voi ține de mână
aici și dincolo
în neliniștea cuvântului nerostit

Viorel Birtu Piraianu

In memoriam Mariana Gurza

În Sâmbăta lui Lazăr (24.04 2021) am fost alături de Familia dragei noastre Mariana GURZA, la Pomenirea după 40 de zile. În timpul slujbei de taină, desfășurată în frumoasa biserică de la Pișchia, la pomenirea numelui, Mariana nu s-a ridicat cu trupul din mormânt ci ni s-a alăturat dintre îngeri cu sufletul. Ajunși acasă, toți din jurul mesei ne-am simțit mângâiați parcă de privirile ei transformate-n raze de soare. Ne-am vorbit despre Ea și am recitit din versurile-i oferite cu generozitate cândva … cumva spre luare aminte. Ne-am simțit bine împreună, parcă dominați de-un sentiment ambiguu izvorât din parastasul creștin înlăcrimat de regrete și sărbătorirea Ei renăscută-n viața-i veșnică de-acum. La revedere, Mariana! Veșnica Ei amintire! Mnerie Dumitru

Din senin s-a iscat iubirea,in senin s-a intors !
Asta v-am spus voua prieteni ai mei ,
Cand mi-ati aratat cerul si stelele,
Cand mi-ati adunat lacrimile , in potire de crini,
Cand din norii rataciti ,
Pe drumul meu plin de poeme
Se vor ivi cohorte de ingeri ,
Si-si vor lasa aripile peste singuratatea mea ,
Acum la sfarsit de drum …..

CELE DOUĂ LUMI

Între viaţă şi moarte
un prag fragil…
Păşesc pe el
în cele două universuri.
Aş mai rămâne în viaţă,
unde e prezentul şi viitorul.
Dincolo…
E timp şi pentru dincolo…
Acolo vom da vămi văzduhului,
pentru popasul veşnic.
Dumnezeu, va avea El grijă de noi!
Ne va ţine de mână
Aici,
Acolo,
O eternitate…



AM RĂMAS ÎN LUMINĂ

Doamne, ce mult lumină
dai acestei lumi în agonie.
Şi însetatei de mine,
mi-au dat să beau din apa vie…
Când sângele a ţâşnit
ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute
ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.
În ea m-am întors, alăturea cu Tine
deasupra cu cerul înseninat.
Ocolisem moartea…

Mariana Gurza

CRISTEA Camelia Scrisoare de bun ramas

Scrisoare de rămas bun
Din pământ am fost făcut
Și în pământ mă voi întoarce
Ostenit de toate căte-am dus,
Vin să-mi pun tărână peste trup,
Ca o pătură, cu care să învelesc
Trupul meu, sleit și omenesc.
Dar voi lăsa sufletul să zboare
Către cerul luminat de soare
Cănd prea sfănta Ta chemare,
Îmi va fi izbăvitoare!
Scriu acum, o ultimă scrisoare.
Rănduri calde, dulce îmbrățișare,
Viața ca un vis, o lumânare,
Pâlpâind în sfeșnicul stingher
Plec, acum la Tatăl către cer !
Eu, cobor în gara cea stelară!
Ceasul din perete s-a oprit.
Veșnicia tainic, mi se-arată,
Timpul meu…aici e pe sfărșit!
Să mă pomeniți în sfânta rugăciune,
Să nu plângeți că în grabă plec.
Mă așteptă Domnul să-mi aline
Rănile, ce rău mă chinuiesc !
Las cu voi, în amintire,
Zilele însorite ce s-au dus
Și Dragostea, liantul ce unește
Lumea de aici, cu cea de sus !
Pe Mariana am ales să o port in rugăciune!
Dumnezeu să-i odihnească sufletul in lumină!
Mulțumesc, Mariana!
Camelia Cristea

Viorel BIRTU-PÎRĂIANU: Rămas bun

                                                         
Rămas bun

 

tu taci
la răspântia ultimului cuvânt nerostit
ai rămas să privești răsăritul
nu ai văzut cât de aproape-i sfârșitul
te-ai îmbrăcat femeie
în albă ie de borangic
pe masă, o prescură și o cană cu vin
te caut în singurătatea unui gând
despărțind nisipuri mișcătoare
printre cuvinte scrijelite pe ziduri
zidul e dur
cripta e rece
tăcerile se scurg agonic acum
te-ai desprins încet-încet de învelișuri
plutind ireal
pe țărmuri de suflet
te sprijini de-o mască aruncată neglijent pe un pat de spital
între trecătoarele lumi
ale unui timp rătăcit nefiresc printre noi
mi-e dor acut de tine
de ce-ai plecat fără un semn de rămas bun
te aștept în abisul unui vis
să îți alin cuvântul nerostit
știu, vei croi lumină din neguri pășind către cer
pe frunte ți-ai pus coroana durerii
cu spini, ascuțiți spini
în ochii o lacrimă crudă
se scurge încet pe obrazul uscat
o ultimă rugă sau un tragic decor
privesc, sfâșiat de întrebări eșuate

ce tristă noapte

în care durerea
a ucis zborul tău, înger stingher
mâine voi fi lângă tine
aduna-voi în mine
mireasma pură a sufletului tău
dimineața pe țărm, o pană albă,
a ultim mister
 Viorel BIRTU-PÎRĂIANU

Vasilica GRIGORAȘ: Cruce-ți sunt, Doamne !

CRUCE-ŢI SUNT, DOAMNE!
M-am nălucit
printre fapte rele,
răzmeriţa gândurilor
m-a prăvălit în pustie,
mi-a întinat sufletul
cu murdare cuvinte,
rătăcirile rebele
mi-au fost surori siameze,
zădărnicia îndrăzneaţă
plapuma care m-a încălzit,
grijile de tot felul
m-au împresurat năvalnic
doar cu voia mea.
Am adorat sminteala la tot pasul,
m-am scăldat în mocirla
hăului lumii
şi-am îmbrăţişat răul,
acceptându-l ca partener ideal
în dansul de societate,
apoi slobozindu-l mai deşănţat
cu turle şi trâmbiţe.
N-am înţeles, Doamne
că mi-ai dat doar pentru puţin timp
o cruce de dus
și m-am poticnit la fiece pas
fără să pricep că există
o Cale pentru a ajunge
la izvorul luminii.
Din dragoste
şi cu minunată blândeţe
mi-ai dat încercări
pentru ca eu să învăţ lecţiile lor,
dar n-am descifrat
alfabetul inimii Tale,
n-am înţeles Cuvântul,
cititul mi-a fost bâlbâit
şi n-am sporit în dulcea Ta voire.
Sunt repetent de ani mulţi
la capitolul iubirii de Tine şi de semeni.
Cruce-Ţi sunt, Doamne,
bat cu disperare la uşa Ta
şi Te rog, deschide-mi!
Vasilica Grigoraș

Victor Cobzac: In amintirea ta ” Poeta cu suflet de inger „

CU PRIMUL TREN
Ar fi nedrept să nu am pană,
E tot de ce azi mă mai tem
Și-am tot arat de-a latul foii,
Să-i scriu cel mai frumos poem .
Un Om… de-o bunătate rară,
Și un Poet, … jos pă-lă-ri-a,
Cu traiul s-a mutat în ceruri,
Cât mai aproape, … lui Mesia.
A dat tot ce-a avut mai scump
Și n-a cerut în schimb nimic,
Cu primul tren… în Pa-ra-dis
Doar… că s-a prea grăbit un pic.
Adio… Om… cu suflet… mare,
În versuri, mulți, te vor bo-ci,
A-di-o… Ma-ri-a-na… Gur-za,
Ce mult… de azi, … ne vei lipsi.
29.03.2021
Victor COBZAC

Cristinel Cristea :Omagiu Marianei Gurza

Doresc să fac cunoscut gândul, tuturor membrilor acestui grup, că toți cei ce scriu acum, cu ocazia tristă a plecării dintre noi a doamnei Mariana Gurza, își exprimă, sau găsesc posibilitatea să își exprime aici, considerația și omagiile față de persoana ei.
Ei nu îi mai putem scrie, familia este îndurerată și nu o putem contacta, la funeralii nu avem voie să participăm.
Fiecare își exprimă durerea aici și se vede clar că nu sunt gesturi ocazionale fiindcă, la fel cum simt eu acest gol imens al plecării ei, așa simțim cu toții.
Simt că ea nu va fi uitată, simt că durerea noastră nu va trece ușor.
Simt că nimeni dintre noi nu va fi judecat dacă va continua să îi scrie Marianei gânduri, ca și cum ar fi aici și este!
Continuați să îi scrieți fiindcă are nevoie de spiritul vostru în zborul ei spre Absolut!
Continuați să îi scrieți fiindcă, așa cum mi se întâmplă și mie, nu văd cum v-ați putea abține să nu o faceți!
Mariana dovedește clar că a rămas și va rămâne veșnic printre noi!
Mă gândesc la o pasăre pfoenix care a zburat spre cer și a găsit și cale înapoi.
Pace în spiritul tău, drum bun spre Dumnezeu!
Cristinel Cristea Alexievici

Carmen GIGÂRTU: Din Rai (In memoriam Mariana GURZA)

 

Din  Rai

Ai desfăcut aripile și ți-ai luat zborul

Lăsându-ne în suflete dorul,

De tine, de al tău vers

Ce îndruma al nostru mers.

Spre lumină plutești

Și te minunezi de ce întâlnești.

Cu soarele și luna vorbești

Și strălucirea îți mărești.

Acum, pe cer a mai apărut o stea

Ce din înalt ne va veghea.

Pe pământ arunci o privire,

Terra rămâne doar  o amintire.

Lacrima-ți se transformă în diamant

Ce strălucește radiant.

Îngerii te implorară și te  înconjurară

Să le scrii versuri ca odinioară.

Din Rai râuri de lumină reverși

Peste oameni și îngeri, care-i îndrăgești.

 

Carmen Gigârtu

28. 03. 2021 – Dănicei (Vâlcea)

Nicolae DABIJA: Cât trăim (In memoriam)

(15 iulie 1948 – 12 martie 2021)

Cât trăim

 

Cât trăim pe acest pământ

Mai avem un lucru sfânt,

O câmpie, un sat natal

O clopotniță pe deal.

 

Cât avem o țară sfântă,

Și un nai care mai cântă,

Cât părinții vii ne sunt

Mai există ceva sfânt.

 

Cât durea-ne-vor izvoare,

Ori un cântec ce dispare,

Cât mai avem ceva sfânt

Vom trăi pe-acest pământ.

 

Cât pădurile ne dor

Mai avem un viitor

Cât trecutu-l ținem minte

Mai există lucruri sfinte.

 

Cât Luceafărul răsare,

Și în cer e sărbătoare,

Și e pace pe pământ,

Mai există ceva sfânt.

 

Cât durea-ne-vor izvoare,

Ori un cântec ce dispare,

Cât mai avem ceva sfânt

Vom trăi pe-acest pământ.

 

Cât avem un sat departe

Și un grai ce n-are moarte

Cât ai cui zice părinte,

Mai există lucruri sfinte.

 

Cât durea-ne-vor izvoare,

Ori un cântec ce dispare,

Cât mai avem ceva sfânt

Vom trăi pe-acest pământ.

 

Autor: Nicolae DABIJA

 

***

Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni, raionul Cimişlia, Republica Moldova. În 1972, a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău. A fost lector la catedra de literatură română a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la catedra Ştiinţele comunicării a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

În calitate de redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova.

A debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea” (1975). Au urmat culegerile de proză: „Apă neîncepută” (1980); „Zugravul anonim” (1985); „Aripă sub cămaşă” (1989); „Dreptul la eroare” (1993); „Lacrima care vede” (1994); „Oul de piatră” (1995); „Fotograful de fulgere” (1998); „Tăceri asurzitoare” (2000); „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!” (2013) şi altele.

Nicolae Dabija a scris şi literatură pentru copii: „Poveşti de când Păsărel era mic” (1980); „Alte poveşti de când Păsărel era mic” (1984); „Domnia lui Ştefan cel Mare” (1991); „Nasc şi la Moldova oameni” (1992). A fost autorul manualelor şcolare „Daciada, ciclu de manuale pentru clasele I-IV” (1991-1993) şi „Literatura română pentru clasa a VI-a” (1998-2002).

A alcătuit o „Antologie a poeziei vechi moldoveneşti” (1988) şi a tradus din Federico Garcia Lorca, Goethe, Jukovski.

Pentru activitatea literară, i-au fost decernate: Premiul Naţional al Republicii Moldova (1988), Marele Premiu „Nichita Stănescu” (1992), Premiul „Giacomo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei (2015), Prix de l’Autre Edition (2016), Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Havana (2017).

În 1995, a fost distins cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

A fost cavaler al „Ordinului Republicii” (1996), cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova, precum şi comandor al Ordinului naţional „Steaua României” (2000).

Începând cu 21 iulie 2003, a fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

În anul 2010, Academia de Studii Înalte din România i-a acordat titlul de „Honoris Causa” şi titlul onorific de Academician în semn de înaltă preţuire şi respect pentru întreaga activitate. În 2012, a devenit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

 

 

Carmen GIGÂRTU: Dorul

DORUL

Un dor greu mă apasă

De adevărata casă.

Mă simt gol şi pustiit

cu sufletul îmbătrânit.

Materia greu apasă

în lumea asta întunecoasă.

Zi de zi răul se măreşte

şi pe oameni amăgeşte.

Voi, îngeri, aţi vrea să ne apăraţi

cu aripile voastre să ne protejaţi.

Dar, alegerea e a omului,

aşa  e legea Domnului.

Aripile voastre dantelate

îmi furară un zâmbet,

uitând de toate.

Spre lumină mă purtară

amintindu-mi ce eram odinioară,

o petală de floare

 în palmele Tale.

Spre Tine aş vrea să zbor,

aici sunt doar un călător.

 

Carmen GIGÂRTU