Mircea Dorin ISTRATE – POEME DE SUFLET

FII DAR ROMÂN, ADEVĂRAT

Doar dacă simți că-n vene-ți curge

Bătrâna DUNĂRE ce plânge,

Și-un MUREȘ lin, însângerat,

De dealul OARBEI blestemat,

Și CRIȘURI, ce împreunat

Cu TÂRNAVELE lenevite

Cuprind CÂMPII ce-s înflorite,

Și-o TISĂ lină și un NISTRU

Ce la vecini se varsă-n ISTRU,

Și-n brațe-ți dă tării, CARPAȚII,

Și-n suflet CODRII ce ți-s frații,

Și CÂMPURI large, roditoare,

Și DEALURI care râd în soare,

Și-o GLIE ce-i de pus pe pâine

Ce ieri și azi și răspoimâine

Ne-o tot hrăni flămânda gură

Și ne-o-aminti de cei ce vrură

De-atâtea ori să ne-nnrobească

Pe VATRA NOSTRĂ STRĂMOȘEASCĂ,

Vei fi ROMÂN  ADEVĂRAT,

Și-n fața sorții, NE-NFRICAT

Vei fi scoborâtor  la RÂND,

Din cei ce-n SUFLETE și GÂND,

Au fost uniți în fața sorții,

aici să stăm în VECI,  CU TOȚII.

De încă ții LIMBA  STRĂBUNĂ

Să-ți fie vorbă, caldă, bună,

Și DATINI vechi și SĂRBĂTORI,

Și OBICEIURI care vor

Ne aibă strâși, îngemănați

De toți ai noștri ce-s plecați

Spre cer cu ZEI și DUMNEZEI,

În veci de veci vom fi cu ei

COLUMNE cu nemuritori,

Ce nimănui n-or fi DATORI.

Și de-om trăi în ăst lumesc

CREȘTINI sub umbră de ceresc,

Și-om fi ca frații-n veci UNIȚI,

Vom fi mereu NEBIRUIȚI,

Iar când vor fi pe-aici nevoi,

Din noi s-or naște mari eroi,

Că suntem neam, ce în ceresc

Avem SĂLAȘ dumnezeiesc,

Cum spusu-ne-au de-atâtea ori

Străbunini mei, NEMURITORI.

Fiți dar ROMÂNI  ADEVĂRAȚI

În GÂND și-n CUGET, ca  buni FRAȚI,

Cereți IERTĂRI de-aveți păcate

Și-așa să-mi mergeți mai departe

CURAȚI, de-apururea UNIȚI,

Și-atunci veți fi, NEBIRUIȚI.

VISARE DULCE-NLĂCRIMATĂ

În nopți de toamnă îmbrumată,

Când înfioară cu răcoare

Un vânt subțire cu-a lui boare

Venit din ceea depărtare,

Te văd în vis, ca altădată

Pe tine, muguraș de fată,

Cu părul ca și mura coaptă,

Cu ochii ca albastrul mării,

Cum vii, pe umedul cărării

La ruga mea, cea-ndurerată.

Eu, însetat de-a ta iubire

Îți simt dorința din privire,

Ca într-o strânsă-mbrățișare

Să-nfiorăm c-o sărutare

Păcatul dulce, cela care

L-om face de acum nainte,

Și ține-l-om apoi aminte,

În țandără de gând, cuminte,

Ne fie-n suflet, alinare.

Ce-o fi apoi, mai nimeni știe,

Va fi o dulce tăinuire,

Ținută veșnic ferecată

În gând și inimă, ce-odată

Va fi avere nestemată,

Un vis, o geană-nălcrimată

La clipa vremii ce ne-a dat,

Simțitul cel adevărat,

Ce naște dulcele păcat.

Târzie-i toamnă, tu nu vii

Să-nvie vechile iubiri

Din vremi ce fost-au împliniri.

Acum, te-asunzi în amintiri,

Și de acolo, când și când

Îmi tulburi nopțile la rând

Cu vise  ce au fost odată

Trăire vie-adevărată,

În Raiul dulce-al tinereții,

Când am trăit clipita vieții

Ce ne-nălța din ăst lumesc,

În învrăjitul cel ceresc.

 Când mâine ziuă se va face,

Vraja visării s-o desface,

Și-n dimineața îmbrumată

Dori-voi noaptea așteptată,

Ca să-mi mai fii, ca și-altădată,

Visarea dulce-nlăcrimată.

––––––––––

Mircea Dorin ISTRATE

1 Decembrie 2021

Târgu Mureș

Violetta PETRE: Ţara mea, cea mai frumoasă…

Ţara mea, cea mai frumoasă…

Spuneţi, voi, români, de-i ţară mai frumoasă ca a noastră,

Unde cântă ciocârlia pe sub bolta cea albastră,

Unde se aude naiul şi viorile-n pădure,

Sub arcuşul limbii noastre,-alungă hoţii, să nu fure.

.

Spuneţi voi, unde-s izvoare, care susură-a iubire,

Spărgând piatra cea mai dură, mirosind a nemurire?

Cine are munţi şi mare, Dunăre şi locuri sfinte,

Unde se aude doina, aşa dulce şi cuminte?

.

Ca o ie înflorată, îmbrăcată-n sărbătoare,

Râde ţara mea bogată, chiar şi-atunci gând glia doare

Sub potopul de injurii ale hoardelor străine,

Care strigă-n gura mare, să nu-i fie ţării bine.

.

Neamul, chiar de nu-i prea mare, e viteaz, la o adică

Şi-o acoperă cu trupul şi nu tremură de frică.

Că viteji ne-au fost eroii, s-or scula şi din morminte,

Să ne fluture drapelul şi să strige: Înainte!

Violetta Petre

Mirela Minuța ALEXA: La mulți ani, iubită Românie!

Hei, frate, șterge-ți geana de roua sângerată!

Cum eu mi-am dosit rana sub iia înflorată…

Tu, soră, ia-ți năframa și straița din tindă,

Că ne așteaptă mama cu pâine aburindă!

.

Măcar o zi, doar una să-i facem bucurie

Și să lăsăm ranchiuna… Duce-s-ar pe pustie!

C-au reușit magnații, iudei avizi de faimă,

Să-nvrăjbească frații de-un tată și de-o mamă!

.

Azi este ziua mamei… Cât rabdă ea, sărmana!

Sub asprele sudalme purtându-și demnă rana…

Suspinul și calvarul doar Domnul i le știe…

Când soarbe din paharul cu fiere și leșie.

.

Dar azi e sărbătoare, la Alba ne așteaptă

Cu pâine și cu sare, la fel ca altădată…

Când ne țineam de mână, prinși în hora frăției,

Cu steaguri tricolore, toți fiii României…

.

Fraților, putem smulge acest jug al sclaviei,

Uniți putem învinge războiul Plandemiei!

Credința și iertarea, iubirea, dorul gliei…

În ele stă salvarea noastră și-a României!

.

Ți-au venit pruncii, mamă! Ieși în întâmpinare,

Să-i ungi cu mir pe frunte, spre binecuvântare!

Să dăinuiești sub soare liberă, cu mândrie,

Mulți ani, înfloritoare, iubită Românie!

Autor: Mirela Minuța Alexa

Mihaela AIONESEI: Îndemn la unitate

Îndemn la unitate

Românii mei ca niște zmei

Să nu vă plecați fruntea la atei!

Inima să nu vi-o înstrăinați

Hulindu-i pe ai voștri frați!

.

Că-s vaccinați ori nevaccinați,

Temători ori prea zdruncinați,

Mai mult ori mai puțini patrioți,

Toți suntem pe acest plai, compatrioți.

.

Și pentru Ea, române, oricine ai fi.

De ești plin de ură, degeaba te-oi jertfi!

Mai bine întinde mâna bărbătește

Și țara, iubind unitatea, îți cinstește!

.

Hai să ne prindem de mâini

Iertarea nu încerca s-o mai amâni,

Să învățăm iar hora strămoșească,

Uniți ca frații, n-are cine s-o oprească!

.

Hai, oltene, fă tu primul pas!

Fii cu munteanul în același glas,

Dobrogene ieși grabnic afară

Nu lăsa lupii să muște din țară!

.

Hai, moldovene, strigă odată!

Să se adune degrabă suflarea toată.

Marele Ștefan să ne fie călăuz,

El niciodată nu a fost confuz.

.

Fii de nădejde pe drumul drept

Lasă crucea să urle în voie în piept.

Ține-te de fratele tău mai mic

Care nu mai înțelege din haos nimic.

.

Hai, ardelene cu pas mărunțel

Apropie-te și tu de ei nițel.

Iubește-i și prinde-te în horă

Fă loc să intre și Basarabia-soră.

.

Și Bucovina cea luminoasă

Las-o să se simtă ca acasă.

Maramureșul, uite, iute se prinde,

Lasă ranchiuna, mâna o întinde!

.

Banat și Crișana, voi ați rămas.

Haideți cu toții să facem primul pas

Să fim măcar azi un exemplu în lume

Pentru al Ei drag și sfânt renume.

.

Plini de iubire, cu numele Ei pe buze

Să-i fim frumoasei Românii, noi – călăuze!

.

La mulți ani românii mei/ Fiți viteji ca niște zmei!

Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc, 1 Decembrie 2021

Ionuț ȚENE: Pavel Albu-Tentu, reprezentantul Mănășturului la Alba-Iulia, pe 1 decembrie 1918. Român, cu nume identic, împușcat de hortyști în 1940

Istoricii români din Cluj-Napoca trebuie să rezolve prin studierea arhivelor și prin anchete de istorie orală o dilemă și o enigmă istorică locală. A fost Pavel Alb -Tentu, reprezentantul Mănășturului la Marea Adunare de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, împușcat de hortyști în 11 septembrie 1940?

În Cimitirul din cartierul Mănăștur se află mormântul lui Pavel Albu -Tentu, chiar lângă biserica renovată a parohiei ortodoxe cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, care a fost reprezentantul Mănășturului la Marea Adunare Națională de la Alb-Iulia din 1 Decembrie 1918, în care s-a hotărât unirea Transilvaniei cu România. Exponent al unei vechi familii mănășturene, Pavel Albu-Tentu (1885 – 1939), om cu știință de carte, s-a aflat printre mănășturenii aleși care a participat, pe 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia din partea Cercului II Cluj. În 1918, cartierul Mănăștur de azi era un cartier cu aspect de sat românesc la marginea Clujului. Abia în anul 1895, satul Mănăștur s-a unit cu Clujul și a devenit cel mai mare cartier al orașului de pe Someș. Pe crucea de mormânt a lui Pavel Albu-Tentu scrie anul decesului acestuia: 1939. Mormântul se află chiar pe marginea aleii ce mărginește latura sudică a lăcașului de cult creștin-ortodox. Pavel Albu-Tentu era un om respectat în Mănăștur și prețuit de localnici, tocmai de aceea a fost ales trimisul mănășturenilor să voteze unirea Transilvaniei cu România la Alba-Iulia în 1918. Numele lui a intrat, astfel, pe lista neagră a revizioniștilor și iredentiștilor de la Budapesta. Un mănășturean cu același nume este ucis imediat după Diktatul de la Viena din 30 august 1940, odată cu intrarea trupelor armate maghiare conduse de amiralul Horty în Cluj, pe 12 septembrie 1940, la o zi după asasinarea protopopului Aurel Munteanu în mod sălbatic la Huedin. Despre asasinatele ”gărzii zdrențăroșilor” și a elementelor declasate din ”Crucile cu săgeți”, ne-au rămas mărturii de la jurnalistul clujean de atunci, Aurel Socol, de la diplomații români rămași în Cluj, dar și de la autoritățile maghiare care au anchetat crimele în noiembrie 1940. După cedarea Transilvaniei de nord către Ungaria, elemente revizioniste și iredentiste din trupe paramilitare au intreprins acțiuni de răzbunare asupra românilor din Ardealul cedat. Era evident că un nume ca Pavel Albu-Tentu era pe lista neagră a iredentiștilor, la fel ca cel al protopopului Aurel Munteanu din Huedin. Documente oficiale ale vremii îl plaseză pe Nyiro Jozsef, alături de naziști recunoscuți oficial ca și criminali de război și care au fost căutați de autorități pentru a fi trași la răspundere pentru genocidul săvârșit împotriva evreilor, românilor și romilor din Ardeal. În documentele amintite se precizează: „fenomene deosebit de grave s-au petrecut în acele zile la Cluj şi împrejurimi, unde trupele de ocupaţie horthyste au sosit la 11 septembrie 1940. Pînă atunci, crimele, bătăile, devastările declanşate împotriva românilor, îndeosebi în cartierele Mănăştur, Întreape, comunele Floreşti şi Someşeni au fost — aşa după cum recunoştea la 15 noiembrie 1940 fostul consul al Ungariei la Cluj, dr. Bothmer Karoly — efectuate de elemente declasate, şovine, fasciste, organizate în grupe teroriste. La conducerea grupelor s-au aflat de Kerekes Istvan, Kiraly Zoltan, Mălnassy Tivadar, Nyiro Jozsef, Kovats Arpad, dr. Szasz Ferenez, Veres Lajos, Lengyel Jozsef dr. Vekas Lajos și Pataky Kalman, aflaţi sub comanda lui Kovats Arpad, fost ofiţer de carieră. De altminteri, informaţiile consulului horthyst, dr. Bothmer Karoly, coincid cu relatările din ziarele vremii care vorbesc de devastările caselor româneşti din comunele Someşeni şi Floreşti. Perja I, din cartierul Mănăştur, a fost lovit cu cuţitul în cap şi în braţul stîng; losif Popa, înjunghiat în plămâni; V. Albu, din acelaşi cartier, a fost arestat, apoi ucis; Pavel Albu a lui Tentu, tot din Mănăştur, a fost împuşcat, iar dr. A. Hoţiu a fost crunt bătut, fracturîndu- i- se trei coaste”.

Unul din martorii oculari a evenimentelor din Cluj, dr. Aurel Socol, nota: „spiritul aţîţător şi oficial, încurajți de autorităţi, care organizaseră „gărzi volante”, auxiliare, voluntare ale poliţiei (cu brasarde tricolore pe braţul stâng, de obicei cu vechi şepci de honvezi), a început „răzbunarea” asupra cartierelor marcante româneşiti, ca Mănăşturul şi cartierul Iris. Grupuri de hortyşti parcurgeau noaptea străzile, înarmaţi cu bîte şi pietre, şi cu sălbăticie spărgeau geamurile ferestrelor caselor şi urmăreau ce apucau, adesea femei, bărbaţi, copii, sau îi snopeau în bătaie pe cei pe care-i prindeau pe stradă”. În documente apare ucis prin împușcare românul Pavel Albu a lui Tentu, care are același nume cu delegatul mănășturean la Alba-Iulia din 1918. Coincidența este prea mare, iar elucidarea asasinatului trebuie rezolvată de istorici. Pe crucea de mormânt scrie că delegatul de la Alba-Iulia, Pavel Albu-Tentu a murit în 1939, atunci cel ucis era fiul, nepotul sau o rudă apropiată cu același nume. La români, în zonele rurale, exista practica de a se da același nume copilului sau nepotului. Era clar că revizioniștii orbiți de răzbunare din gărzile ”zdrențăroșilor” și din ”Crucile cu săgeți” au dorit uciderea românului cu numele reprezentantului mănășturenilor la Alba-Iulia, care a votat unirea Ardealului cu Transilvania. Pavel Albu a lui Tentu este împușcat în fața Măcelăriei, care se afla undeva vizavi de fosta stație ”Răcoritarea” (zona Plopilor) de dinainte de 1989, pe Calea Mănăștur.

Asasinarea lui Pavel Albu a lui Tentu a avut loc cu arestarea unor gardieni publici români din oraș: ”Odată cu intrarea armatei horthyste în Cluj, un grup de 17 gardieni publici români a fost surprins pe stradă de o bandă de civili şi paramilitari, în timp ce se întorceau de la poliţie, unde fuseseră chemaţi de autorităţile ungare. Ei au fost înjunghiaţi cu cuţitele şi baionetele. Au fost apoi dezbrăcaţi de uniforme, batjocoriţi în mod sălbatic şi duşi la închisoarea tribunalului, unde, trei dintre ei au fost înjunghiaţi din nou cu cuţitele şi aruncaţi în celule, unde au murit în chinuri. La 12 septembrie 1940, în faţa măcelăriei Manciu, din Calea Moţilor, ziua în amiaza mare, au fost ucişi doi români. Totodată, gardianul V. Damian a fost împuşcat mortal, iar gardienii V. Parau şi T. Marin schingiuiţi la chestură. Au fost maltrataţi în stradă dr. Telea şi dr. Ştefan Hossu, fratele episcopului Iuliu Hossu.” Numele patrioților români din Cluj și Mănăștur au fost livrate de consulul Beck, care era reperezentantul Budapestei la Cluj în perioada interbelică. În acest context dramatic, Pavel Albu a lui Tentu cade mort prin împușcare de căre ”zdrențăroșii” din Crucile cu Săgeți în fața măcelăriei Manciu, poate doar pentru că avea numele identic al reprezentantului mănășturenilor la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia. Azi, Pavel Albu-Tentu nu are nume de stradă în cartierul Mănăștur, pe care l-a reprezentat cu cinste la Alba-Iulia pe 1 decembrie 1918.

Ionuț Țene

Magdalena ALBU – ZIUA ARMATEI, LA MĂNĂSTIREA COMANA

Flori și ceață, pe 30 octombrie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei, la troița de la Mănăstirea Comana, monument închinat militarilor români jertfiți în bătălia de la Cotul Donului din noiembrie-decembrie 1942… Și de data aceasta, Armata Română, Biserica Ortodoxă și poporul, au constituit o trinitate indestructibilă, aflată mereu dimpreună, la orice eveniment închinat faptelor de vitejie ale Eroilor neamului.

Lângă osemintele Eroilor de pe Valea Neajlovului, morți pentru Patrie, în Primul Război Mondial, din Mausoleul închinat lor la Mănăstirea Comana, timpul se oprește în loc. Dintr-o dată, ai în față radiografia propriei tale mari istorii, osuarul existent amintindu-ți cât de importantă și de sacră este datoria față de Țară, dar și față de memoria înaintașilor. A onora istoria Armatei Române, care și-a dat obolul cu vârf și îndesat, de atâtea ori, pentru ființa neamului, înseamnă, finalmente, a veni tu, de data aceasta, către ea, cu respect și cu propriile-ți proiecte de suflet, luptând pentru ele, indiferent de obstacolele ivite în cale, din perspectiva cetățeanului-instituție. Nu ai cum să nu faci aceste lucruri, dacă ești, cu adevărat, parte vibrândă față de glorioasa istorie, pe care stă clădit, azi, prezentul, iar, la Comana, s-a văzut acest lucru, grație organizatorilor și prezentatorilor evenimentului din acest an – Dl General-maior Radu Theodoru, Dna Col. Doina Jianu, Dl Comandor Constantin-Cristian Filip!…

Pe lângă depunerile de coroane și discursurile rostite – o expresie a demnității românești, precum le-a definit Dl General Theodoru -, o dimensiune aparte a marcării Zilei Armatei la Mănăstirea Comana au imprimat-o copiii, îmbrăcați în costume populare unii dintre ei, care, alături de îndrumătoarele lor, au depus flori la troiță și au interpretat cântece ostășești. De o spectulozitate unică, măiestrie aparte, finețe și precizie maximă în mișcări a fost și demonstrația tinerilor militari ai brigăzii de gardă, cu salutul lor de final: „Mihai Viteazu!”

Momente inedite, lângă zidurile vechi ale Comanei, ctitorite, cu 560 de ani în urmă, de către domnitorul Vlad Basarab al III-lea, supranumit Țepeș, a oferit formația de motocicliști sosită la mănăstire (NIGHT RAVENS LEMC ROMANIA , Doomstriker LEMC Romania , Veterans – Romania, @GREEN KNIGHTS ROMANIA). Plin de emoție momentul liric susținut de actrița Doina Ghițescu și, de asemeni, absolut fascinant zborul porumbeilor albi către Cer (columbofil Ghiță Măndică), simbol al sufletelor ostașilor, care au murit pentru Patrie…

Astăzi, când se dărâmă repere, unii dintre noi, cu inimă curată și gând bun față de memoria bravilor noștri înaintași, le construim, înfigându-le în pământ sau în ziduri, chiar dacă cei cu interese mercantile ne reproșează, cu vehemență și nervi abia ținuți în frâu, acest lucru. Oameni cu inimi mari, însă, care mențin vie, prin forțe proprii, ca și mine, tradiția istoriei militare românești, au putut fi admirați la manifestarea de la Comana, costumul de front al curajoasei Regine Maria, purtat de aceasta în Primul Război Mondial, ieșind în mod deosebit în evidență. Sunt atâtea lucruri frumoase de înfăptuit pe lumea aceasta, încât nu-ți rămâne decât să te rogi bunului Dumnezeu să-ți scoată oamenii potriviți în cale, împreună cu care să-ți întinzi propriile aripi și să zbori… Cerul nu este atât de departe pe cât se crede…

Aceasta a fost sărbătoarea din anul 2021 dedicată Zilei Armatei, la Mănăstirea Comana, eveniment devenit tradiție în partea locului, și neobositul ei organizator, Dl General-maior aviator, scriitor, om de cultură și veteran de război Radu Theodoru, căruia îi mulțumesc pentru invitația de a rosti un discurs în cadrul manifestării, alături de ceilalți invitați deosebiți. Întâlnirea cu Domnia-Sa reprezintă una dintre marile mele intersecții de destin. Fiindcă ce miracol mai mare poate să ți se întâmple în viață, decât acela de a-l întâlni pe autorul unei cărți, pe care o ții, vreme de 45 de ani, în bibliotecă, și, de asemeni, care să fi fost și elevul Eroului-aviator al celui de-Al Doilea Război Mondial – Tudor Greceanu, recent comemorat la primul loc al detenției sale nedrepte, fosta închisoare de tranzit a Bucureștiului din perioada comunistă – Malmaison ?!…

La un moment dat, pe măsură ce vorbeam, au început să bată clopotele mănăstirii, semn că Eroii noștri au primit slujba Părintelui Stareț Arhim. Dr. Mihai Muscariu și sentimentele noastre atât de calde și de înălțătoare, în frigul și ceața sfârșitului de octombrie 2021…

Finalul sărbătorii a fost unul desprins, parcă, de pe o peliculă cinematografică, trompetul anunțând, într-un decor autumnal de acuarelă, după ore încărcate de emoție pozitivă, stingerea. Sufletele și osemintele Eroilor, însă, vor aștepta, cuminți, așa cum au făcut-o întotdeauna, un nou semnal al începutului, pe 25 octombrie 2022…

Odihniți-vă în pacea Domnului, dragi Eroi ai României!…

La mulți ani Armatei Române și misiuni îndeplinite cu succes!

–––––––––

Magdalena ALBU

noiembrie 2021

București

Victor BURDE: VENIŢI LA ALBA IULIA, ROMÂNI!

VENIŢI LA ALBA IULIA, ROMÂNI!

Răsună tulnice în munţi, răsună,

Chemându-ne din piscuri de Carpaţi

Şi rând pe rând, românii se adună,

Strângându-se la piept ca nişte fraţi.

.

De la Tisa, până-n marea albastră,

Şi de la Dunăre, la Botoşani,

E neamul meu şi ţara mea frumoasă,

Şi-aici suntem stăpâni de mii de ani.

.

Veniţi la Alba Iulia români!

Un secol de Unire, împlinim;

Cu mândrul tricolor în mâni,

Măreaţa zi să o sărbătorim.

.

Să ne aducem orişicând aminte,

Despre eroii noştri din trecut,

Şi să jurăm pe sacrele morminte,

La rândul nostru, ţării să-i fim scut!

.

E sfântă sărbătoare pentru ţară

Şi-n suflete ne facem legământ,

Să devenim, ce-am fost odinioară,

O Românie Mare, sfânt pământ!

.

Victor Burde

Alexandra MIHALACHE: Jertfă

Jertfă

Nu-s lacrimi îndeajuns să ţi se-nchine,
Nici doină mai frumoasă şi mai tristă,
Iubirea de la Cer ţi se cuvine
Şi toate celelalte ce există.

Ai fost o mamă bună şi bogată
Şi te-ai jertfit, s-o ducă fiii bine,
Dar astăzi ţi-e mai greu ca niciodată
Şi doctorii întârzie la tine.

De fapt în noi e boala cea cumplită.
Noi ne-am lipsit de cinste şi onoare
Şi te-am lăsat în zdrenţe, umilită,
Şi n-am aprins măcar o lumânare.

Privirea ta mai caută lumina,
Dar noapte e în noi şi peste toate,
Păcatele s-au cununat cu vina,
Noi înşine am devenit păcate.

Tu stai în frig, în lacrimi şi durere,
Iar fiii tăi petrec şi se răsfaţă,
Când cerul îi priveşte în tăcere
S-a-mbolnăvit şi dreptul sfânt la Viaţă.

Nu-s lacrimi îndeajuns să ţi se-nchine,
Nici doină mai profundă şi mai vie,
Iubirea de la Cer ţi se cuvine
Icoana mea de doruri, Românie!

Alexandra Mihalache

Florentina SAVU: DE ZIUA PATRIEI

DE ZIUA PATRIEI

O pastilă de iubire pentru țara mea azi iau

Și din drag mult pentru ea toate puterile-mi dau.

Am pastile pentru toți care-au uitat să iubească,

Luați, amici și îi cântați: „România să trăiască!”

.

În unire și-n iubire să ne-avem ca frații-n veci

Și la străini niciodată, române, să nu te-apleci!

Suntem os de daci străbuni, să jucăm hora frăției,

Să fim fiii îndrăzneți și veseli ai României!

.

Luați pastile de iubire și cu steaguri defilați

Și-n marșul vostru spre Alba din buciume să cântați.

Cerul întreg și pământul să participe cu noi,

Din cerul pur și albastru să ne privească eroi,

.

Să se bucure din plin că nu au murit degeabă,

Că viața va fi frumoasă, nu pentru străini tarabă,

Că a patriei zi sfântă e iubită de români,

La mulți ani cu sănătate și să fiți mereu mai buni!

Florentina Savu

Miorița SĂTEANU – LANSARE DE CARTE: „CAZEMATA” – AUTOR COL.R. DR. CONSTANTIN MOȘINCAT

Data:

29 Noiembrie 2021(Protopopiatul Ordodox Oradea)

  3 Decembrie 2021 (Biblioteca Virtuală Elite)

Trecând pragul acestui lăcaș de cult (Sala de Conferințe a Protopopiatului Ortodox Oradea), încărcat de spiritualitatea icoanelor, a statuilor şi al frescelor, în faţa lor ne închinăm cu smerenie și gândul nostru și prezenţa noastră este dovada vie și incontestabilă a sentimentelor de recunoştinţă și preţuire a eroilor, căzuţi pentru apărarea pământului strămoşesc în luptele celor două Războaie Mondiale, precum și al eroilor care au luptat de-a lungul timpului pentru ţară, credinţă, libertate și neam și nu în ultimul rând a ostașilor care au căzut eroic, în jurul cazematelor, ostași al căror dăruire a contribuit alături de a tuturor luptătorilor la renașterea permanentă a țării noastre.

„Pe-al nostru steag e scris UNIRE

 Unire-n cuget și-n simţiri”

Măreţele simţăminte de sincer și puternic patriotism, inundă sufletele noastre, la evocarea momentelor istorice, la frământările și preocupările înaintașilor noştri, a personalităţilor marcante ale Armatei Române dar şi a acelora care au scris istoria României Mari și a urmaşilor lor, domnitori, voievozi și regi care prin dragostea lor faţă de ţară au cârmuit cu înţelepciune, iscusință, chibzuință, devotament și pricepere ţara, pentru a asigura pacea, independenţa și dezvoltarea neamului nostru, în toate domenii existenței, necesare progresul țării, pentru că subliniez că, patriotismul neamului reprezintă, după credință, puterea poporului, puterea neamului românesc unit.

Importanţa evenimentului la care, acum, cu mare onoare participăm, este prilejuit de ocazia de a pre întâmpina Ziua de 1 Decembrie – să sărbătorim împreună Ziua  Națională a Românie -, cu recunoștință pentru înțelepciunea înaintașilor noștri și al sacrificiul celor care au înfăptuit  România Mare- „dodoloață” – și cu multă încredere într-un viitor plin de speranțe, viitor pe care noi, trebuie să-l realizăm și să-l dedicăm dezvoltării și prosperității țării noastre.  

Să nu ne înstrăinăm limba, să nu ne înstrăinăm pământul, să nu ne înstrăinăm fiinţa, să nu distrugem PACEA. Să avem grija mare pentru că am primit PACEA. PACEA este cel mai preţios cadou. Generaţia mea a cunoscut ororile războiului, a auzit și s-a cutremurat la auzul exploziei bombelor lansate din avioanele în „picaj”, bombardierele care plantau bombele la fel cum se aprind pe rând artificiile colorate proiectate pe cer la evenimentele și zilele naționale sau internaționale sărbătorite de comunitate.

Generația de adulți și tinerii, niciodată n-a trebuit să lupte pentru această PACE, ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oamenii care au luptat pentru ea, sunt Eroii care și-au dăruit viaţa lor pentru a înfăptui pacea pe pământ. Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele ne amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasă şi a căror amîntire noi o preţuim.

Generaţia mea nu este proprietara acestei PACII; noi suntem numai
păstrătorii, paznicii ei. Noi putem doar preda această PACEA greu obţinută, copiilor noștri, în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă. Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată. Noi nu putem risipi PACEA. Pur şi simplu nu avem dreptul să facem asta. Trebuie să facem tot ce este posibil acum pentru a păstra PACEA și a opri orice tentativă de a distruge PACEA. Să ne întoarcem cu cugetele și cu inimile spre propria noastră ţară, spre propria noastră identitate și spre propria noastră glie.

O dovada vie și incontestabilă a sentimentelor de recunoştinţă și preţuire, este măreţia simţămintelor de sincer și puternic patriotism, care inundă sufletele noastre, la evocarea momentelor, celor mai semnificative perioade ale istoriei țării noastre, la frământările și preocupările înaintașilor noştri, prin evlavia în credinţă, prin dorul de mulțumire sufletească pentru obținerea și păstrarea libertății, prin apărarea pământului strămoşesc și al neamului românesc. 

Citez din „IMNUL LUI IANCU”:  

„Nu vom ceda o palmă de pământ

Chiar de vom întra-n mormânt”

Cu ocazia lansării volumului „Cazemata” creație al distinsului col. r. dr. Constantin Moșincat, s-a deschis spre cer o fereastră a sufletului, prin care privesc cu durerea nostalgiei, înapoi, la timpuri trecute, trăite și inima mea vibrează de emoția, conștientizării faptului că, perioada tratată în volumul scris de autor, reprezintă o perioada însemnată a vieții mele. Născută în satul Pișcolt, unde tata a fost învățător, am intrat în primul contact cu ofițerii care pregăteau linia fortificată. Nu mai suntem mulți care putem afirma prezenta noastră, vie, din timpul evenimente istorice care au zguduit,  țara, au solicitat ostașilor români, dăruire și sacrificiul suprem, printr-un patriotism puternic care dovedea dragostea de ţară și de neam.     

În volumul „Cazemata”  găsim o dorinţă arzătoare a autorului de a transmite cu exactitate derularea evenimentelor, pentru a oferii generaţiilor viitoare un tablou cât se poate de complet al vieţii adevărate trăite în perioada 1937-1945. Cu siguranţă că motivaţia, dârzeniei autorului, munca asiduă, continuă și migăloasă, pentru a culege picătură cu picătură, datele, locațiile, evenimentele, constituie o prezentarea cu rigurozitate a fluviul tumultuos al vieții și evoluției istorice și mai ales importanța fortificațiilor pentru organizarea la nivel strategic al artei militare

O importanță deosebită, pe care trebuie să o menționez este faptul că volumul „Cazemata” scoate în evidență mijloacele de protecție, de apărare al granițelor statului, de oprire a invadatorilor, prin obiective militare speciale pentru care inițiatorii, au gândit, s-au documentat din punct de vedere arhitectural, au planificat, apoi au ridicat construcții de fortificații, folosind strategii militare de înaltă eficacitate pentru ca aceste cazemate să fie amplasate în multe puncte nevralgice de apărare, care au constituit apoi puncte de rezistență națională, din cornul darnic al dragostei de ţară și de neam, a celor care participau la operațiunile militare din câmpul de luptă.

Autorul col .r. dr. Constantin Moșincat, consideră că are marea datorie de a prezenta, și a semnala fortificațiile permanente și a descrie și a scrie o filă importantă din istoria ţării noastre, pe lângă celelalte 20 de lucrări de anvergură concretizate într-o varietate tematică foarte ingenios alese, cu implicație speciale din viața istoria militară, cu posibilități și resurse intelectuale, tehnice și materiale înscrise în progresul tehnicii, din aceea perioadă, având în vedere că arta militară a fost, la rândul său, dinamică, în pas cu acest element din structura apărării la nivel strategic.

Lucrarea pe care col. r. dr. Constantin Moșincat o lansează sub titlul sugestiv de concis: „Cazemata”, este rezultatul unei cercetări îndelungate, complexe, vaste, cu arhive răscolite pentru a documenta volumul la care s-a adăugat și imensa experiență acumulată în timp, prin activitatea personală desfășurată în cadrul Armatei Române.

Este prima lucrare în istoriografia românească care abordează subiectul „Cazemata”, pentru a reconstitui și a completa șirul evenimentelor istorice, de pe granițele României Mari, cu o mare însemnătate specială, tehnico – tactică pentru perioada 1937-1945 în care au fost construite. Și totuși, acestea au fost desființate, distruse, neîntreținute după cel de Al Doilea Război Mondial, în contextul relațiilor socialiste cu țările învecinate.

„Frontul fortificat nu e deloc o amenințare pentru statele vecine”, consemna creatorul acestora Generalul Dumitru Vasiliu, căruia autorul îi dedică volumul la 130 de ani de la naștere, precum face mențiunea dedicației speciale pentru unchiul „Văsălica Buboi”, fratele mamei sale, sergent, comandant la Cazemata „65 Cogâlnic”, de lângă Otomani.

Pentru a prezenta volumul „Cazemata” este necesar a trece în revistă capitolele semnificative prin care se detaliază istoricul cazematelor, strategiile artei militare, servituțile cazematelor, *centrele de rezistență* în apărare, potrivit devizei strategice „fără gând de retragere”, aceasta, pentru a limita pătrunderea cu forțe mecanizate, în special a tancurilor din frontul de vest, dar și cu o privire asupra celui din Est.

O analiză pertinentă, din punctul de vedere al cetățenilor, neinstruiți militar, considerăm că abundența informațiilor oferite prin capitolele volumului, descrierile acțiunilor militare, care au fost desfășurate de către diferite structuri operative, precum și realizarea efectivă a unor manevre rapide, trecerea la apărare pe un nou aliniament – aliniamentul amplasării cazematelor, sunt operațiunile construite strategic și definite tactic, a momentului de apărare sau de contraofensivei planificate. Aceasta deoarece Cazematele organizate ca un front defensiv pot asigura mobilizarea armatei și pot ușura bătălia din apropierea lor, potrivit părerii unanime ale experților militari europeni, din epocă.

Capitolele dedicate concepției de apărare a cazematelor sunt tratate metodic, cu rigori științifice, academice, pentru că descriu planurile, strategiile, operațiunile prin care sau derulat evenimentele istorice pe fronturile de apărare a teritoriului tării, inclusiv conturarea diplomatică care nu a avut puterea de a menține teritoriile țării, astfel că multe teritorii zone și chiar regiuni geografice românești, au fost cedate altor state, din vecinătatea granițelor României Mari.

În volumul „Cazemata” sunt expuse succint, dar edificator, aspecte privind fortificațiile permanente și cele de campanie, folosite de Armata română, până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Toate argumentate logic, susținute de ancora documentelor de arhivă, românești și maghiare. În centru autorul plasează făuritorii acestor „puternice cazemate”, comparate cu cele construite în întreaga Europă, remarcă ingeniozitatea inginerilor, constructorilor și statmajoriștilor pentru a le face de netrecut. Apoi, alături de cei 15 ocupanți ai cazematelor reconstituie efortul lor, strădania pentru instruire, și apărare. Totul capătă respirație umană, suflu românesc, mai ales aici la granița de apus al României Mari. Remarcabilă demonstrație pentru a întări ceea ce Iorga spunea: „Cazemata e însăși identitatea poporului român”!

Și totuși… Dilema încuibărită în mintea și sufletul meu, este direcționată spre generația adultă și mai ales este îndreptată spre tânăra generație, care a trecut și trece prin istoria tării, fără a cunoaște, sau ca să fiu mai indulgentă și fără intenția de a critica, fără a cunoaște evenimentele istorice majore cu care s-a confruntat România. Oare știu ce este o cazemată? Oare știu ce semnificație au ruinele fortificațiilor din localitățile din apropiere satelor din județul Bihor? Oare știu că între aceste ruine și în jurul lor sigur a curs sânge al EROILOR neamului, Eroi, care s-au jertfit cu credință, în câmpul de luptă al războaielor cu care s-a confruntat armata română?

„Cazemata” dă răspuns încă la multe asemenea întrebări. Cazemata dă răspunsuri potrivite, cu siguranța cunoscătorului, al analistului militar, căci autorul ridică Munca, efortul financiar și uman pe treptele meritorii ale onoarei, mândriei și demnitâții la care poporul român are drept pentru a face din cazemate un obiectiv de țară, prin noi înșine!

Capul se apleacă cu smerenie și recunoştinţă pentru toţii EROII neamului nostru, dovadă evidentă de curaj, de dăruire și de sacrificiu al moșilor și strămoșilor noștri pentru realizarea victoriei asupra oricărui inamic. Spre cer trimitem un gând pios de compasiune pentru Sacrificiul Martirilor Neamului Românesc.

Cartea „Cazemata” – este volumul care îl caracterizează pe autorul col. r. dr. Constantin Moșincat, de o meritorie perseverență pentru a demonstra seriozitatea documentării în politicile militare, precum și dorința de a transmite cu exactitate complexitatea evenimentelor istorice legate de fortificațiile existente și strategiile militare în care au fost implicate și au oferit împlinirea misiunilor pentru care au fost create, construite pe teritoriul României Marei, de la Nistru pân’ la Tisa!

Cuvinte de înaltă preţuire, recunoştinţă și de mulțumire. Vă felicităm și Vă mulțumim pentru că avem onoarea de a participa la lansarea volumul „Cazemata” – încărcați de vibrația unei explozii de evenimente, sentimente și trăiri, care susțin și apreciază transmiterea complexității cunoștințelor dumneavoastră și al creativității dumneavoastră în alegerea temelor pe care le oferiți cititorilor.

Felicitări stimate domn col. r. dr. Constantin Moșincat!

––––––––––

Ing. Miorița SĂTEANU

Cetățean de Onoare a Municipiului Oradea

25 noiembrie 2021