
Flacăra din interior
Într-o noapte surprinsă la furat de stele
un zmeu adormise pe lună plină
și i se șopteau povești la ureche.
Prințesă îți cerem iertare pentru tentativa
de a te măsura cu ochii,
e obișnuința din vechime de a rotunji frumosul
la care oricine aspiră
măcar cu gândul.
Dacă am privi numai în jos
înălțimea n-ar mai fi percepută,
dar noi avem nevoie de înaltul iubirii
care ne lasă sub acoperișul ei cald
ca pe niște copii.
În inima mea se naște întregul
pe care odată cu vârsta îl caut
nu-mi pot păstra sufletul singur
când iubesc din ambele părți.
Tu aștepți? Am să vin.
Flacăra din interior
e o lumină care răzbate prin toți porii.
—————————————-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Octombrie 2019





Sorb o vorbă aburindă și alerg să nu mă prindă nostalgiile cu gândul la ce nu se poate spune… șterg și ard toată dovada, toate urmele visării ce-am avut în tinerețe… nu e haină ca tristețea, nici viforniță ca slova din trecut nu-i cu putință… numai să-mi dezghețe mâna din strânsoarea juruinței ce-am făcut cu Universul și vă scriu, tristețe jună, săbuit de astă dată, și deplin… iată că sunt viu 



