Fiecare om urcă la un moment dat Golgota lui, fiecare își poartă coroana sa de spini, fiecare trăiește o răstignire și fiecare are posibilitatea unei renașteri. Unii îmbrățișează șansa, alții o ignoră sau o alungă. Câțiva dintre ei se răzvrătesc atât de tare pedepsind întreaga fire pentru nefericirea lor iar alții se anulează și rămân închiși în ei înșiși, devenindu-și fiecare o celulă întunecată cu ușile ferecate pentru tot restul vieții. Își astupă fereastra minusculă cu o bucată de carton și resping până și cea mai îndrăzneață rază de soare, lăsând răceala și umezeala să le pătrundă în oase și în inimă, urlându-și durerea din toți rărunchii, nu pentru a fi auziți, ci pentru a se ventila… pentru a o expulza… deși ea rămâne acolo, în celula rece și insalubră pe care ei și-au ridicat-o cu bună știință în jurul lor.

Se spune că universul, acest etern misterios fără margini presărat cu infinite necunoscute, este un mecanism complex guvernat de legi nescrise pe care cei mai mulți dintre muritori nu își propun și nici nu au capacitatea să le înțeleagă. Însă ele ne sunt transmise armonios prin tot ceea ce compune viața noastră: bucurii și tristeți, reușite și eșecuri, câștiguri și pierderi, bune și rele, credință și necredință.

Anul acesta, Crăciunul meu a înlocuit bradul îmbrăcat în mii de beculețe cu câteva coroane și lumânări care ardeau la căpătâiul celei care m-a luat de mână și m-a purtat mândră și puternică prin copilăria mea magică; în locul colindelor mi-a răsunat recurent în urechi „veșnica pomenire” și odată cu ziua nașterii lui Iisus s-a dus bunica mea la ceruri. I-am privit ore în șir trupul lipsit de viață și mi s-a derulat ca un film copilăria trăită alături de ea. M-am întrebat: de ce nu îmi amintesc măcar un episod în care să mă fi certat? I-am întrebat și pe ceilalți și nimeni nu își amintea. Pentru că ea nu m-a certat vreodată.

Și acum avea pomeții de culoarea somonului completat de zâmbetul ei discret. S-a dus acolo sus împăcată, bucuroasă, liniștită. Când eram mică, o visam mereu pe bunica. Mergeam de mână amândouă și parcă, dintr-o dată, când ea făcea câțiva pași în fața mea, eu încercam să o strig și nu aveam voce… și ea mergea mai departe. Ce frică înfiorătoare să mă gândesc atunci că m-aș pierde de bunica mea; de Crăciun, când stăteam la căpătâiul ei nici nu am încercat să o strig. Ce sens ar fi avut când sufletul ei umplea toată casa cu miros de tămâie parfumată și cu liniște? Ii simțeam mângâierea blândă și ii auzeam învățăturile înțelepte care mi-au călăuzit pașii în vremuri tulburi… și îmi spunea să nu fiu tristă pentru că acum am încă un înger care mă va veghea de sus și că deși nu ii voi mai vedea vreodată chipul, ea și-a făcut un culcuș adânc în inima mea și va rămâne acolo până la sfârșit, până când ne vom reîntâlni în veșnicie.

Astăzi ar fi fost ziua ei însă astăzi devine ziua în care îmi derulez în minte filmul vieții ei…povestit, trăit, simțit. Mă ține de mână și mă însoțește oriunde. Am iubit-o enorm pe bunica. O iubesc și acum și îi trimit răvașul acesta pentru că vreau să știe că sunt împăcată și liniștită.

–––––––––

Cristina HOROTAN

25 Decembrie 2021

Bucovina

Deși sunt născut în timpul războiului, am avut parte de o familie unită, cu posibilități materiale medii, părinții făcând totuși sacrificii pentru ca atât eu, cât și sora mea, Cătălina – cu 5 ani mai mică – să creștem sănătoși și să avem o educație care să ne asigure un viitor cu stabilitate morală și materială.

Copilăria s-a derulat în orașul Pucioasa, o mică localitate balneoclimaterică, situată pe cursul superior al râului  Ialomița la cca 106 km de București. În anii ’50, Pucioasa era sediul raionului cu același nume, în cadrul regiunii Ploiești. Încă  înainte de a începe școala, ambii părinți mi-au stimulat interesul lecturii iar în primele patru clase am avut învățătoare „sufletiste” pentru care cititul și scrisul erau cerințe primordiale. Captivat de poveștile spuse de mama, de cărțile cu poze pe care mi le cumpăra tata și apoi de îndrumările învățătoarelor și profesoarelor am devenit curând unul dintre cititorii „fruntași” ai modestei biblioteci „raionale”.

Prin 1953, fiind elev în clasa V-a B la „Școala de 10 ani” din orașul Pucioasa, într-o zi senină de primăvară, profesorul nostru de geografie Petre Onicescu (poreclit de elevi „Tuciul”, pentru că avea un ten foarte închis la culoare) intră în clasă, împreună cu un domn venerabil, ușor gârbovit de povara vârstei, pe care îl prezintă simplu: scriitorul Radu Cosmin. Instantaneu, ochii tuturor copiilor s-au îndreptat către bărbatul care prin îmbrăcăminte și înfățișare degaja un aer de civilizație și prestanță. Iar când a început să ne vorbească, mai ales despre frumusețile țării dar și despre ale altor locuri din străinătate pe care le colindase, ochii săi verzi, inteligenți și pătrunzători, s-au umplut de lumină și căldură, pe care noi, micii săi ascultători le simțeam fizic cum ne pătrund prin toți porii!

Desigur prezența sa în micul oraș era cunoscută mai ales adulților dar puțini știau împrejurările în care scriitorul cu nume sonor în mintea mea (studiam pianul și vioara de câțiva ani) ajunsese să-și petreacă bătrânețile în modesta localitate care avea totuși rangul de reședință de „raion”! Cred că tata (inginer silvic care trecuse de la conducerea Ocolului silvic la cea a Școlii Medii Tehnice Silvice din localitate) cunoștea câte ceva din biografia scriitorului (profesor și inspector școlar de mare valoare dar și scriitor premiat care fusese mutat de la Ploiești cu domiciliu forțat la Pucioasa!?) însă fusese avertizat ca să evite întâlniri și discuții cu persoane pe care „raionul de partid” (Partidul Muncitoresc Român), le avea sub strictă supraveghere. E trist pentru bietul și răbdătorul nostru popor că la acea vreme se afla la cheremul regimului tributar unei doctrine aduse cu forța din afara României iar în zilele noastre suferim aproape la fel ca urmare a unei alte doctrine „moderne” imaginate de minți diabolice similare!

La sfârșitul scurtei expuneri, scriitorul Radu Cosmin – pseudonimul lui Nicolae Tănăsescu (1879-1959) – a întrebat clasa: „Cine este cel mai bun elev de la voi?” În așteptarea răspunsului a scos dintr-o servietă voluminoasă mai multe cărți din populara colecție „Biblioteca pentru toți”, pregătind stiloul pentru a scrie un autograf fruntașului clasei. După ce clasa s-a „exprimat”, m-a chemat la dânsul, la catedră unde stătea alături de profesorul Onicescu și m-a felicitat. Apoi, m-a întrebat:

– Ce materii școlare îți plac mai mult și ce meserie o să-ți alegi când vei fi „mare”?

I-am răspuns:

– Deocamdată îmi plac toate materiile, începând cu matematica și limba română și terminând cu muzica, desenul și sportul. Iar ca meserie, nu voi putea fi niciodată medic dar visez să ajung inginer ca tata sau poate scriitor ca dumneavoastră!

Răspunsul meu l-a amuzat și în continuare mi-a oferit mai multe cărți, printre care „Nuvele și schițe” de I.L. Caragiale (Editura de Stat pentru Literatură și Artă”, București, 1952), în interiorul căreia, cu scrisul său deosebit de ordonat și citeț, a notat următoarele: „Lui Țuțuianu Ovidiu din clasa V-a B, ales de întreaga lui clasă ca cel mai bun elev-în ora profesorului, distins pedagog, Petre Onicescu. Ca amintire de la Radu Cosmin. 23 Mai 1953, Pucioasa”.

În 1954 m-am mutat cu familia în București și am urmat liceul „Mihai Viteazul”. Generația mea a fost una de tranziție: durata școlii de 11 ani, eram numai băieți și structura materiilor școlare era generală (nu eram despărțiți în „real” și „modern”), dar nu neglijam niciuna! Având la „limba română” doi profesori de elită – Constantin Marinescu și Coralia Călin – am învățat cu plăcere și am citit cu pasiune „lectura particulară”. Dânșii mi-au fost mentorii și primele călăuze în domeniul scrisului, debutând în revista liceului „Mugurul” și primind onoranta misiune de a conduce cenaclul literar al promoției. Deși practicam unele sporturi (volei și tenis de masă) și cântam în orchestra liceului la pian și vioară, citeam cu nesaț literatură de toate genurile cu accent pe „clasici” români și universali la poezie și respectiv pe teme de istorie și geografie la proză.

La absolvirea liceului am fost în dilemă; profesorul de muzică mă îndemna să dau examen la conservator dar sub influența tatălui și în urma unei vizite la Muzeul Tehnic din Parcul Libertății (fost și actual Parcul Carol I) mă atrăgea ingineria, către care am și optat. După absolvirea Institutului Politehnic București, Facultatea de Energetică am început activitatea „în producție” la termocentrala Grozăvești din Capitală (1965). Se împlinea astfel prima parte din destinul vieții elevului din clasa V-a B de la Pucioasa!

Peste patru ani am debutat în literature tehnică cu lucrarea Emisiuni muzicale în schimbul de noapte (revista Protecția muncii nr.9,1969). Ulterior am publicat 10 cărți și numeroase articole în reviste tehnice din țară și străinătate. Cred că se împlinea o altă etapă din destinul copilului respectiv și anume tranziția inginer-scriitor. După pensionare se poate spune că destinul s-a împlinit plenar: am debutat în beletristică cu eseul „Latinitatea limbii române? Argumente și dovezi pro și contra” (revista Gândul anonimului, București, nr.49-50, 2013).

În continuare am început să fecventez cercuri/cenacluri literare din capitală, fiind chiar membru fondator al „Cercului scriitorilor ingineri din AGIR”. Am devenit colaborator la publicații literare din țară și străinătate fiind inclus cu creații în proză, poezie și muzicale în diverse antologii cu participare națională sau internațională. Până în prezent mi s-au tipărit 12 volume, abordând cu predilecție teme patriotice și umoristice-în versuri și originea poporului și a limbii române-în proză.

Dar pasiunea majoră a fost și rămâne opera eminesciană! Am publicat și comunicat la diverse manifestări culturale peste 10 eseuri privind viaţa şi opera lui Mihai Eminescu.   Cel privind „Proporţia de aur” în opera eminesciană a fost premiat la al VI-lea Concurs Mondial de Creație, S.U.A, 2018. Impresionat de preocupările „spiritului enciclopedic” – Mihai Eminescu pentru muzică și de muzicalitate poeziei lui am publicat eseul „Mihai Eminescu critic muzical avizat” și am compus un lied pe versurile minunatei poezii „Stelele-n cer”. Iată unele extrase din creațiile personale:

 – „Mihai Eminescu a fost cunoscut, mai ales ca poet, scriitor şi ziarist… Pe lângă preocupările literare, el a manifestat un interes deosebit pentru filosofie, drept, sociologie, istorie muzică şi teologie, dar şi pentru ştiinţele exacte, domenii asupra cărora intenţionez să mă opresc (p.11)… Din păcate, chiar dacă aşa cum am arătat, Poetul (a se citi acum, ”Enciclopedicul”!) este recunoscut şi apreciat în străinătate, în propria sa ţară (atât în timpul scurtei, dar eficientei sale vieţi cât şi după trecerea în nefiinţă!), a fost cenzurat, denaturat şi deseori a devenit ţinta unor atacuri mârşave” (p.98) (Mihai Eminescu spirit enciclopedic, Editura RAWEXCOMS, Bucureşti, 2015);

 – „Mihai Eminescu descrie, atât în poezie cât şi în proză, tablouri memorabile din istoria antică, creionează portrete vii de eroi ai vechilor epoci, îmbrăţişează cu nostalgie trecutul strămoşesc evocând figurile măreţe ale neamului, contemplează monumente şi ruine de ziduri şi palate… (p.20) …Dacă în tinereţe Mihai Eminescu se mândreşte cu originea noastră latină, vorbind totodată cu deosebită dragoste de eroicul popor dac, ulterior (1881), el declară că «Totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte!» Dacizarea în înţeles eminescian înseamnă «întoarcere parţială la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii de dezvoltare»” (p.29) (Mihai Eminescu şi istoria, Editura DacoRomână T.D.C., Bucureşti, 2015);

– „Fiecare generaţie are nevoie de «modele pozitive» pentru a atinge performanţele acestora şi chiar a le întrece. Deci, «modelele pozitive» pot fi instrumente de stimulare a indivizilor, a unor grupuri sau chiar naţiuni pe calea performanţelor şi a progresului. Ele pot redeştepta unele calităţi rămase în stare latentă şi pot inocula optimism şi încredere în propriile forţe!… (p.11). Pe urmele lui Dimitrie Leonida. Prof.ing. Dimitrie Leonida (1883-1965) face parte din «generaţia de aur» a personalităţilor din energetica românească… Este principalul meu model de viaţă de la maturitate!”. (p.44) (Nevoia de modele, Editura RAWEXCOMS, Bucureşti, 2016);

– „Analiza vieţii şi operei omului de cultură, Nicolae Densuşianu, inclusiv prin prisma unor similitudini cu cel denumit de Constantin Noica «omul deplin al culturii româneşti» – Mihai Eminescu, impune cu necesitate reconsiderarea şi valorificarea plenară a eforturilor gigantice depuse de eruditul istoric… Cred că ar fi momentul ca Dacia preistorică să poată fi accesibilă, măcar specialiştilor europeni, la început în limba engleză şi greacă iar apoi în franceză, spaniolă şi italiană”. (Să-l reconsiderăm pe Nicolae Densuşianu!, Editura DacoRomână T.D.C., Bucureşti, 2017, p.66; 67);

 – „Se naşte Bulă…: «În Bulă noi ne regăsim/ Cu tot ce-n viaţă irosim/ Dar şi când, învăţăm, iubim/ Sau performanţe reuşim»(p.6). Autobuz cu etaj: «Într-o zi frumoasă,-n „buzul” etajat/ Pentru o plimbare Bulă s-a urcat/ Ca să vadă bine, chiar şi la viraj/ El se instalează primul la etaj/ Ici e veselie, foto, film în mers/ Numai Bulă tace şi e fără ghiers…./ – Ce se-ntâmplă Bulă, de eşti aşa trist?/ Îl întreab-atuncea un coleg turist/ Îi răspunde Bulă, tare încordat/ Cu privirea dusă şi glas disperat: – Cum să-mi fie bine, să nu fiu stingher/ Când etajul nostru… nu are şofer?!»”. (p.60) (D’ale lui Bulă, Editura Editgraph, Buzău, 2018);

– „Consult ginecologic: «După consult, ginecologul surâdea:/ Stimată doamnă, vestea-i bunişoară!/ Să ştiţi dom’ doctor că sunt domnişoară!/ În cazul ăsta cred că am o veste rea!»” (p.55); Insensibilităţi: «…Nu sunt sensibil nici la frig,/ Oprit e azi caloriferul,/ Şi chiar vă spun de vă intrig,/ Mă lasă rece, însuşi gerul!» (p.69); Pentru un păstor setos: «Păstor setos era Dorel,/ Şi bea mereu lapte de oi./ Dacă era un Păstorel/ Sugea tot vinul din butoi!»” (p.93) (Pofta de… râs!, Editura Editgraph, Buzău, 2019);

– „Sub tir cu măsuri: izoletă/ Vânat permanent de vaccin,/ Rămâi sănătoasă Planetă/ Că plec, dar înclin … să revin!”. (Ovid versus Covid&Co, Editgraph Buzău, 2019, p.89-90);

– „Ea, bătrânețea-i vârsta când,/ Cunoști și poți să dai degrabă/ Răspunsuri docte și oricând; Atât că… nimeni nu te-ntreabă! (Motto); Bătrânețe… «haine grele»/ Dau la tineri, scap de ele!/ Dar în aste vremuri «faine»/ Tinerii mai poartă… haine?”. (p.76) (Povețe la … bătrânețe! Editgraph Buzău, 2019).

–––––––––-

Ovidiu V. ŢUŢUIANU

București, 27 decembrie 2021

Sunt Smaranda, trăitoare între două lumi, născută în România, într-un miez de noapte din octombrie, când constelația Orion se afla în crucea cerului, după spusele mamei. De jumătate de viață mă aflu cu o parte din familie în America. M-am născut să fiu liberă așa cum fuseseră de zeci de ani, ba chiar sute, toți din familia alor mei, din familia neamului din care am apărut. Neam de eroi și martiri. Ai mei, oameni educați, sensibili, buni, drepți. ROMÂNI.

Am fost binecuvîntată cu doi copii: o fiică, Laura spre care neobosind încerc cărări, rămasă împotriva dorinței noastre în România, acolo unde se mai află sora mea, Anca și fratele meu, Călin Cazan. Fiul, Adrian, care are viața și familia lui îmbogățind-o și pe a noastră cu o nepoțică, este aici, cu mine și cu soțul meu, Lucian. Acesta, din neam de greci români (Calogera/Livescu), jurnalist, profesor, inginer constructor este un împătimit în a deschide încăperile universului unde ne aflăm ca parte integrantă.

Am studiat și obținut Diploma de Master în Limbă și Literatură, Cultură, Civilizație Engleză și Americană, secundar Limba Română, completând studiile din România pentru Specialist în Limba Engleză și Engleza ca limbă secundară, apoi studii doctorale in Educație, Conducere și Dezvoltare a Curiculumului în Statele Unite. Aceasta după ce am urmat și absolvit clasa de grafică a Profesorului Dragoș Pătrașcu, obținînd premiul I pe țară cu portretul lui Nicolae Labiș lucrat în peniță.

Sigur, dinainte de a mă naște am scris viața mamei. Apoi, gândesc că din bătăile inimii ei, am scris mai departe în ritmul propriu, apropiind traiectoriile tuturor semenilor de a mea. Compuneri, eseuri, olimpiade, analize critice. Mai apoi, scurte poezii de dragoste, cărți… povestea vieții mele.

Părinții, Elena și Constantin, profesori care îsi pregăteau planurile de lecții având la îndemână, pe lîngă o pregătire excepțională, și două culori – albastru și rosu – erau demni de urmărit  Prin convingerea lor că modelînd vieți tinere creau o lume mai bună pentr români în zbaterile de după războaie, în timpul comunismului, dar și pe mai departe, ei au fost și rămas pentru mine, sora si fratele meu, ca și pentru sutele de elevi ai lor, eroi frumoși ai unor timpuri nebune.

Tot ei mi-au îndemnat mâinile către biblioteca înaltă pînă la plafon, cu trei rînduri de cărți în profunzime, întâi spre povestiri ale copilariei despre Furnicel și un Orologiu al Împăratului, Legendele Olimpului transcrise în pagini cu însemne românești, de suflet, de către Alexandru Mitru, mai apoi La Medelenii lui Ionel Teodoreanu cunoscut bine alor mei. Orașul cu Salcîmi și Accidentul prin care Mihai Sebastian mi-a copleșit amintirile pentru totdeauna cu acel buchet de liliac oferit eroinei… Scrinul Negru, Patul lui Procust dar si Laleaua Neagra, Misterele Parisului, Jane Eyre. Apoi Minulescu pe care mama îl descria ca pe un colos cu pălărie largă cât pentru gândurile pe care le împărtășea cu dărnicie studenților așezați, în amfiteatrul devenit neîncăpător, chiar și pe parchet, în timpul cursurilor lui. Nu mi-au fost străini nici Proust sau Saint-John Perse, T.S. Eliot si Robert Frost, Jaques Prevert. Mi-am apropiat pe Elizabeth Barrett Browning, iar surorile Bronte mi-au creat starea că am mai trăit alte vieți, recunoscându-mă în filigranul scriiturilor lor. Aceste și multe alte condeie mi-au format în subconștient foamea de a scrie, fără leac și fără dorință de a mă vindeca!

Da, nu mă satur de scris. Scriu și în somnuri. Observ lumea din jur, reală, dar si pe cea adusă de muzică între noi. Am iubit și iubesc muzica, începând cu vioara pe care Tata despletea „Frumosul Rozmarin” de Kreisler pentru a ne trezi ușor în dimineți de iarnă, până la concertele Corului de Copii Radio în care mi-am șlefuit vocea sub bagheta minunatei dirijoare, regretata Elena Vicică, fiind colegă cu viitori membri ai Corului Madrigal, printre ei și cu regretatul Luchian Mihalea.

Șansonetele pe care plăcile vechi, mai apoi discuri și concerte încă îmi însoțesc clipele de viață… Un Yves Montand, Charles Aznavour, Mirelle Mathieu, Mikis Teodorakis, Virginia Zeani nu doar în „Traviata” pe scena Palatului… pâna la „Romanța cu Parfum”, sau „Iarba verde de acasă” care, da, nu mă lasă să mă rătăcesc prin lume, făcându-mă permanent să doresc revenirea spre România părinților și a bunicilor, a strămoșilor mei, ai noștri. Totem pentru suflet. ACASĂ.

Studentă fiind, am scris poeme despre drumul înrămat care culegea copaci, un tablou în stare de repaos pe unul din pereții de acasă, din București. Apoi despre Iașul care m-a adoptat cu drumul îmbrăcat în aurul frunzelor de tei, trecând prin toamne, de la Universitate, pe Copou, sau spre Biblioteca Eminescu.

Observ lumea din jur și pentru că totul vorbește, stârnesc foi albe spre devenirea vieții, de la tonurile răsăritului sau ale apusului până la norii delfini pe cerul colorat în clădiri de alabastru al Atlantei, oraș care încă o re cunoaște pe Margaret Mitchell. Rotunjesc cuvinte și fraze pentru că merită. Viața noastră este un palimpsest.

Și totul a pornit, cred, de la dorința de a vorbi oamenilor despre frumosul din noi, tristeți  sau bucurii spuse altfel, oglindă a celulelor universului care suntem. Ce mai pot spune către dumneavoastră dintr-o viață tumultoasă în care am întâlnit-o în lagărul de refugiați din Austria pe Maica Theresa, ca apoi să îl am lângă mine pe Casius Clay în timpul Jocurilor Olimpice Centenare din 1996 în care am fost Envoy Olimpic pentru echipa României, selecționată de Comitetul Olimpic American?

Mai mult, în câteva note rigide din anexă despre scriiturile mele mai noi – Romane polițiste (Nu, nu o copiez pe Agatha Christie deși o iubesc) publicate dar și in curs de; poezie ; proza, articole in reviste literare (Cronica, Convorbiri Literare, Luceafarul, dar și în Flacăra lui Paunescu). Tot în jur mă îndeamnă să continui descoperirea vitraliului format de crengile copacilor desfrunziți sau pădurile care cresc dinspre oameni.

În prag de Sfinte Sărbători, urez tuturor, marii familii umane românești brodând harta lumii și nu numai lor, liniște și sănătate, gânduri creatoare de bine pentru păstrarea frumoasei limbi române, maramă de prințesă. Este suficient spațiu pentru fiecare! Eu am înțeles demult că IERI este o altă țară! Ca scriitor, profesor, ca mamă, ca soție, bunică, OM ! De acum, pe mai departe!

–––––––––––––––––––––

Smaranda CAZAN-LIVESCU (Mada CAZALI)

Atlanta, Georgia, SUA

24 Decembrie 2021

(…la priveghiul SFINTELOR MISTERII !)

DESCÂNTEC

ROSALINDA

cu COLINDA

veni – și-mi umplu – iar – TINDA !

vin WALKIRII

‘și-află MIRII

apoi pleacă

‘n LUNA SEACĂ…

curg IZVOARE

din ODOARE

ODIN șoptește și…moare…

…cresc toți MUNȚII

ODĂ FRUNȚII

STIHUL se dă cu CĂRUNȚII…

RANĂ SLUTĂ

se vrea MUTĂ :

CREȘTE STRUNE DE LĂUTĂ !

***

CE O FI ZIS ADAM – CÂND A VĂZUT PRIMA ZĂPADĂ ?

…ce o fi zis ADAM – când a căzut PRIMA ZĂPADĂ ?
”iar – DOAMNE ?  –  și AICI ? – vii  peste min’ – GRĂMADĂ ?

văd  – hmmm… – …cum ești TU  – GRANDOMAN !  –  te-ai preschimbat în  MII  SCÂNTEI  !

…ca să-ți înțepenești – pe-un SOCLU – CAP’DOPERA – de tot – în STEI…”

…și – amărât – s-a așezat pe jos – S-A LĂSAT NINS :

parcă la FURT DE MERE ALBE – TOT CEL NEIERTĂTOR – DIN NOU – l-a prins…

ADAM a devenit o GALAXIE DE ZĂPADĂ :

astfel  – a dat-o naibii și pe EVA – și-a ei PRADĂ !

…acolo – JOS – a învățat SĂ SCRIE – cu DEGET ÎNSÂNGERAT – PE ALB…

PRIMA  LUI  FRAZĂ suna a RĂZBUNARE : ”ORICARE DUMNEZEU E CALP !”

apoi – a șters – și-a scris o EPOPEE

în care BLESTEMA :  și MERE – și FEMEIE…

…ADAM – ȘI NUMAI EL ! – scrie și-acum :

AȘTEAPTĂ  NEAUA – SĂ  SE  FACĂ  SCRUM…

***

MĂSURĂ ȘI RUȘINE

nu-i nevoie de MAI MULT – peste MULT :

BATALIOANE DE DEMONI – cum năvălesc – eu ascult…

nici de MAI BINE – disprețuind ce e BINE :

FII ÎNȚELEPT ! – CRISTUL-CÂNTAR e – mereu – LÂNGĂ TINE !

să nu te crezi vreun DUMNEZEU

când tu CERȘEȘTI : MEREU – MEREU !

ce s-a făcut la ÎNCEPUT – e CHIPUL PERFECȚIUNII :

voind  – ACUM – ce nu-i  :  tu stingi FOCUL MINUNII !

învață ce-i MĂSURA și RUȘINEA – încă de-AICI

ca să n-apari – în LUMI CE VIN – TEMBEL ARICI !

SFÂNTĂ  RUDENIE  LEAGĂ  – ÎNCĂ DE-ACUMA – CU MOARTEA :

doar așa – MÂNA-ți cea SLABĂ n-o scăpa – -n TINĂ – CARTEA !

…vei călări – pe STELE – pe ÎNGERI – pe CAI

toate LUMILE LUMII DE SFERE – iar CRIST nu-ți va striga : ”STAI !”

***

MIREASA-MI  DIN  VECIE

s-a oprit MOARTEA-mi în POARTĂ

vămuind ZILE și SOARTĂ…

s-a oprit MOARTEA-mi în POARTĂ :

NOPȚI veghează – VIAȚA-mi SPARTĂ…

MOARTEA-mi s-a împintenat

sub NĂCAZ m-a-ncovoiat

(…DUMICAT ÎNVENINAT…) :

nici nu vrea – cumva – să plece

nici NĂCAZU-mi nu să trece..

”MOARTE – MOARTE –  STEA AMARĂ

e numai IARNĂ – pe-afară :

mai degrabă m-ar lua GHEAȚA

să nu-ți văd – într-una – FAȚA !”

MOARTEA   –  -AMARĂ și FRUMOASĂ

nu se desprinde din CASĂ :

”un’ să plec – când NUNTA mea

e cu tine – -n ORICE  STEA ?

un’ să plec ? – când tu-mi ești MIRE :

VECIA-NTREAG’  are  ȘTIRE !

DUMNEZEU ne-a făcut  CASĂ :

de ALTCEVA  – NICI CĂ-I PASĂ !

…îți sunt GRAI și îți sunt IARBĂ :

nu stârni – cu mine – VRAJBĂ :

NOI DOI – MIRI în MAREA ARTĂ

CÂNTĂM – TUSDOI – DINTR-O HARPĂ !

AȘTRII VIN – AȘTRII SE DUC

ARMONIE NU ADUC :

NOI DOI – SUFLETE-PERECHE

din CERURI – ne-au pus PECETE

să fim LUMII-AMURG-LUMINĂ

să fim NAȘI de CRIN și CRINĂ !

…nu degeaba-ți stau la POARTĂ :

împlinescu-ți – în VECI – SOARTĂ

cum n-au MARII ÎMPĂRAȚI :

numai NOI SUNTEM MIRI-FRAȚI

numai noi VESTIM – prin NUNTĂ :

VIITOARE  LUMI  NE-ASCULTĂ !”

…MOARTEA să n-aibă DREPTATE ?

EA-i ȘTIINȚĂ – EA-i CETATE

unde cu EA-oi LOCUI

CÂT LUMI S-OR MAI ÎNVÂRTI…

…cât cu EA-s  în  BUNĂ  VOIE

am NĂCAZ  – cât TATA NOE !

…dar și FAIMA-mi din LĂUTĂ

RĂNI  NOI  – PREGETĂ  S-ASMUTĂ…

***

NU TE ÎNCREDE-N  AER –  APĂ – FOC – PĂMÂNT

nu te încrede-n AER – APĂ – FOC – PĂMÂNT :

toate sunt împotrivă-ți – cu GROAZNIC JURĂMÂNT !

când te-ai născut – a fost – în COSM’ – O MARE RĂZMERÌȚĂ :

toți au strigat : ”ÎNTOARCE-TE ! – ȘI-NCHIDE – -N URMA TA – ACEA <<PORTIȚĂ>> !”

….ce-aveau  – oare – cu tine ? – …poate  n-aveau NIMIC

dar SEMNE-s SCRISE – VAJNIC –  pe CHIPU-ți :  ”UN CALIC !”

n-aveai BAGAJ DE HARURI – AVERI ÎN VIITOR…

ci doar AMĂRĂCIUNE…  – …în PIEPT : UN NESTINS  DOR…

…de ce să strici TOT CHEFUL – în LIOTA ASTA MARE ?

ia-ntoarce-te MATRICE – RETÒPIT ÎN NĂSCARE :

poate-o ieși un ALTUL  –  cu ”LOZ” DE FOLOSINȚĂ !

…toți BENCHETUITORII așteaptă-acea PUTINȚĂ !

…n-am înțeles REVOLTA – oferii – RĂNII – COASTA :

veniră – deci : NĂCAZUL – URGIA – ȘI NĂPASTA

RELE mă podidiră : dar ce-ați făcut cu ASTA ?

…CĂPOS și PROST – nu mă-ntorsei din DRUM :

pe cine să dau VINA ? – ce-i de făcut – ACUM ?

…voi  v-ați plinit HACHÌȚA – eu sunt NENOROCIT :

dar RĂUL ce mi-l faceți – NU V-A ÎMBOGĂȚIT…

…da – MISTICELE SEMNE eu nu le-am luat în seamă…

dar – din TORTÙRA voastră – nu câștigați nici…ZEAMĂ !

***

ERA – OH ! – CÂT PE CE – DAR CÂT PE CE ! –  SĂ FIU ATENT !

era – oh ! – cât pe ce – DAR CÂT PE CE ! –  să fiu ATENT !

spuneți-mi voi : de ce VISEZ ATÂT DE LENT ?

probabil mă somează –  LUMEA-MI CEA ADEVĂRATĂ :

ea nu mai vrea să tândălesc  – pe-AICI – adică – -ntr-o…ERATĂ !

căci sunt BĂTRÂN – și ȘTIU PREA MULTE – și despre VAN – și VANITATE…

iar LUMEA ASTA nu-mi dă LOC – să-mi construiesc : PALATUL DE DREPTATE :

e-o LUME-SUROGAT – ASTA –  de-aici ! – …și-atunci am apelat la VÂLVELE DIN CER

să nu mai fiu un JALNIC MINCINOS – AICI – ci – în LUMINA ABSOLUTĂ  :  UN MINER !

da – dintre ÎNGERI – eu voi scoate MINEREUL DE-ADEVĂR !

da – dintre ÎNGERI – îmi voi alege…”COSTUM DE GALĂ – CU  REVER” !

…sunt PERSONAJUL MULT PREA IMPORTANT – din GALAXIE

care  tot  face  PLÂNGERI   –   cum  că  :   ”EU SĂ MĂ-NCHIN  DOAR  MIE !”

…voi finanța TOATE-EXPEDIȚIILE CE DUC SPRE AVENTURI

spre ceea ce-a fost OM : DIVIN – MĂREȚ ! – …iar nu…LĂTÙRI !

***

AM TRECUT  –  CU VIAȚA  –  DIMPREUNĂ

am trecut  –  cu VIAȚA  –  DIMPREUNĂ

printre ȚEPI DE OȘTI FUMEGĂTOARE !

…am crezut că-ajungem pân’ la SOARE :

n-am  ajuns decât…până la LUNĂ…

PREMIUL nostru nu a fost COROANĂ

ci a fost : ”CONCERTUL PENTRU MOARTE

ȘI  ORCHESTRĂ  DE  URSITE  SPARTE”…

…VIAȚA s-a uitat la mine – eu – la VIAȚĂ – și ne-am azvârlit – deodat’ – ÎNTR-O BULBOANĂ !

…ce vom înfrunta – în LUMI  ce-or tot VENI ?

ce VOM SLOVENI-N URSITE  –   de VOM DESLUȘI ?

NEDREPTATE  PURĂ  –  URĂ  –  VIS TRĂDAT…

ĂSTA nu-i MOTIV – în FUND – de STAT !

NE VOM NĂPUSTI – să prindem – dinspre COLȚURI – ZAREA

s-o ferfenițim – SĂ-I ȚINEM LUMÂNAREA !

…și VOM SPARGE ZIDUL – MAI DEPARTE :

pân-acolo unde-a mai rămas doar CÂNTECUL ! – …din MOARTE !

…eu așa AM PLĂNUIT și DESENAT : din OCHI – VIAȚA –  -NDAT’ ! – M-A CONFIRMAT !

***

AJUTĂ-MĂ – DOAMNE – SĂ SCAP DE PÀTIMĂ

Ajut-mă – DOAMNE – să scap de PÀTIMĂ

adu-mi – în SUFLET – FULGER DE LACRIMĂ !

să scap de ORBIREA PRIPÈLILOR

de-a asasina IERNILE – în DORUL VERILOR !

ajută-mă – DOAMNE – SĂ TRĂIESC ORICE CLIPĂ

de parc-aș DEZGROPA O COMOARĂ – de parcă MI-AR FI CRESCUT O ARÌPĂ !

ține-mi BALAURII-n mine – în LANȚURI – cu BOTNIȚE

cât nu-i prefac – însumi – în ZDRENȚE – LIMBRICI – FÈRFENIȚE !

ajută-mă – DOAMNE – SĂ MĂ-NALȚ RĂSTIGNIRII

să nu mai stau   –   GURĂ-CASCĂ – la RÂPA UIMIRII !

ajută-mă să ajungă – în SUFLETU-MI – MOȘI și STRĂMOȘII

SĂ MĂ AFLU PE MINE – SĂRUTÂND VOIEVOZI – VIGUROȘII !

…îmi cad – din BUZUNARE – POTOP – ȘERPI  ÎNFOCAȚI  – SUBLIME CRIME :

știu : NU MĂ VOI VINDECA – decât CÂND LE VOI STINGE – ÎNSUMI – SUB PRINCIARE  RIME !

***

DUHUL NU VA AVEA STĂPÂN – NICI STĂPÂNIRE : ZEU ÎNTRE ZEI VA FI !

…când DUHUL meu s-a duce-n LUMEA LUI  AFÌNĂ

nu va avea STĂPÂN – nici STĂPÂNIRE : ZEU ÎNTRE ZEI VA FI !

va fulgera  –  ACOLO   –  – n ”LUMEA-i RĂDĂCINĂ”

spre-a-și SEMNALA IDENTITATEA – nu spre-a ÎNGROZÌ !

ACOLO  –  CĂPRIOARĂ – OM –  COPAC sau RÂMĂ

PROTOZOAR – sau BOLOVAN : EGAL SUNT RIMĂ

EGAL SUNT ZEI  –  EGAL TRUDESC LA ”CÂRMĂ” !

iar TRUDA lor SENINĂ-i  VĂLUL DE LUMINĂ

prin care SE FERESC A FI VĂZUȚI DE  ”NOI – VERMINĂ”…

ACOLO  nu-s  JUDECĂTOR  –  ori  JUDECATĂ

ci sunt doar  ”CONȘTIINȚA  FĂRĂ  PATĂ” !

ACOLO  – -ONOAREA și IUBIREA sunt COROANE

care  se văd doar de ești ZEUL : deci – nu-s ”TOANE” !

…DUHU-mi –  din ce în ce – DESPRINS DE HOIT – ca și de GÂND :

de tot ce  e LUMINĂ – MOARTE – ÎNVIERE și VECIE :  e FLĂMÂND !

…VULTUR SEMEȚ  –  sfărâmă  –  cu-ARÌPI VÂNJOASE – CUȘCA :

nu mai înghite  –  -AICI –  tot ce-i ”MINCIUNĂ-DUȘCA” !

…deja – NINSORILE  AU  PRINS  SĂ  LUMINEZE :

VULTURUL-DUH  e  SUS   –   PE METEREZE !

***

 PRIN COLȚURILE  CASEI  –  NUMAI GĂURI !

prin COLȚURILE  CASEI  –  NUMAI GĂURI !

nu sunt de ȘOARECI : SIMT MIROS DE HĂURI…

le caut cu de-amăruntul : poate vreo LUMINĂ

va fulgera – prin BORTA ANONIMĂ…

…începe să cam tragă – dinspre BORTE :

CURENȚI – ori VÂNTURI RELE – ori ZVÂCNIRI AORTE :

SUBLIMĂ – LUMINA – încă – nu s-a arătat

dar  TROPOTUL DE RAZE se-aude – -ndepărtat…

…e-o ÎNCHISOARE – TOTUL : aștept ELIBERAREA

spre AURORE BOREALE : LUMÂNAREA

nu îmi ajută : SUFLETE ADULMEC

și – după ele – PAȘII-mi ZBOARĂ…LUNEC !

…am lunecat – în fine ! – spre VULCANI :

eu ard   –  ca TORȚĂ – PENTRU MII DE ANI !

***

–––––––

Adrian BOTEZ

Adjud, 27 decembrie 2021

NAŞTEREA

DOMNULUI

Naşterea Sfântă îşi cerne Cerul serafic,

Aşternând hlamida pe-ntregul pământ,

Şiruri de Moşi – Strămoşi din arealul dacic

Treimii I se-nchină şi Pruncuţului Sfânt!

Emanuel – Împăratul şi Soarele Dreptăţii

Răsare omenirii din Nimbul Său frumos,

Edenul şi Emmausul se-alătur’ cu nepoţii,

Alaiului Naşterii Domnului HRISTOS!

Datini-Obiceiuri dace se aprind hieratic,

Omoforul angelic pogoară peste creste,

MARIA – Crăiasa Paradisului Carpatic,

Neamurilor trimite suavă, sacră VESTE!

Urare, cânt şi bucurie Colindele răsună,

Liturgice cântări se-aprind şi te-nfioară,

Universul Naşterii-creştinii îl încunună,

Iisus al Sărbătorii e îmbrăţişat de Ţară!

***

Ce este mai frumos ca la Naşterea Celui mai MARE CRAI al Cerului şi al Pământului, din preafrumoasa Vlaherna – Carpatina, să participe Creaţia regală cu tot ce are ea mai haric, mai suav, mai cântător, mai poetic, mai frumos, mai sublim şi mai princiar?!

COLINDELE româneşti întruchipează serafic toată această splendoare dumnezeiască!

Naşterea Domnului IISUS ne-a dăruit cea mai frumoasă Sărbătoare – Viaţa veşnică!

 HRISTOS S-A NĂSCUT SLĂVIŢI-L!

 HRISTOS PE PĂMÂNT ÎNTÂMPINAŢI-L!

Tuturor românilor creştini ortodocşi, mărturisitori, binecuvântări şi împliniri!

Familia Nicoleta și Gheorghe Constantin Nistoroiu

24 Decembrie 2021 – Ajunul Naşterii Domnului Hristos

Brusturi, Neamț, România

DACĂ

Dacă stelele din ceruri, ți- au menit întreaga viață,

Și- astfel zilele- ți se- nșiră ca mărgelele pe ață,

Dacă lumea cea nebună te strivește fără milă,

Și- ți creează neplăcere, indignare, scârbă, silă,

Dacă nimeni dintre oameni nu primește- a ta povață,

Și nu vezi decât sfidare pe a lor cea dublă față,

Dacă n- ai niscai proptele, și nici bani și nici tu pilă,

Poți să tragi din greu povara, gâfuind ca o cămilă.

Dacă tot ce te- nconjoară, este fals și plin de gheață,

Și te- ncarci cu- amărăciune începând de dimineață.

Dacă totul se rezumă la antet și apostilă,

Nu mai poți decât alege între prafuri sau pastilă.

Dacă și organizarea este una hrăpăreață,

Ce te strânge între ziduri, ca un val de fortăreață,

Dacă ești vânat la colțuri și sub sticlă de lentilă,

Ai putea să ai chiar pizmă pe o biată de reptilă.

Dacă lumea cea nebună te strivește fără milă,

Și- ți creează neplăcere, indignare, scârbă, silă,

Nu uita și ia în seamă ce bătrânii ne învață:

Nu doar stelele din ceruri ți- au menit întreaga viață!

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Moeciu de Jos, 28.04. 2019

D’ALE INTERNETULUI

Sună un client gurmand:

– Pizza Hut numărul doi?

Îi răspunde- un glas șarmant:

– Google Pizza suntem noi!

– Vai, scuzați, v- am deranjat

Cred că tare m- am pripit

Și greșit eu am sunat!

– Este bine, n- ați greșit.

Poate nu v- ați informat

Dar o știe orice Franț:

Google ieri a cumpărat

Pizza Hut cu- ntregul lanț.

– După vestea ce- am aflat,

Nu e timpul de ratat,

Am să trec la comandat.

– Vreți meniul preferat?

– Cum de știți ce îmi doresc?

– După telefonul dat,

Nu- i secret, nu mă feresc,

Ați fost iute depistat.

Mai avem și- adresa net,

Cu comenzi și referat,

Unde am găsit discret,

Și meniul preferat.

Vreți Suprema Pizza ‘ndat?

– Da este plăcerea mea.

– Nu- i meniu recomandat,

Altceva v- am sugera:

Căci colesterolu- i sus,

Și noi vrem să prevenim,

Greutate- aveți surplus,

Sănătos noi vă dorim.

– Dar de unde mi- ați aflat

Anatomicul trecut?

– Știm noi orice rezultat

De la teste ce- ați făcut.

– Totuși vreau ce- am comandat

Și voi lua medicament,

Cum mi- a fost recomandat,

De un medic eminent.

– Nu vă cred și- am cercetat,

Chiar la farmacia PLUS

Și din câte am aflat,

Nici la medic nu v- ați dus.

– Gata eu m- am săturat,

Internetul m- a ucis.

Comanda s- a anulat

Și pe loc eu m- am decis:

Voi pleca pe- o insulă,

Undeva la loc discret

Doar cu slip și pensulă,

Nu mobil, nu internet!

…

– Nu e bine și- i păcat,

Fuga nu vă mântuie:

Pașaportu- i expirat,

Iar …„corona” bântuie!

––––––––––

București,18 august 2020

ȘARPELE ȘI LICURICIUL

(Fabulă)

Se spune că pe- o baltă mare,

Un șarpe tare veninos

Îl urmărea cu- nverșunare

Pe licuriciul luminos.

După o cursă nebunească,

Chiar licuriciu- a obosit.

A stat puțin să s- odihnească

Iar șarpelui el i- a grăit:

– „Purtarea ta- i exagerată.

De ce m- alergi neîncetat?

Sunt hrana ta cea preferată

Sau ți- am făcut vre- un rău odat’?”

– „Nu e nici una și nici alta”.

– „Atunci de ce vrei să mă pierzi?”

– „Chiar dacă are pește balta,

Nu te suport, că…luminezi!”

…

Morala 1. Când lași în jurul tău lumină,

Se vede realitatea sumbră,

Ce se impută ca o vină,

De „lighioane”- ascunse- n umbră.

Morala 2. „Distrugătorii de lumină”,

Dispar mereu de pe „generic”.

Și sechestrați ca- n fund de mină,

Rămân etern în întuneric.

––––––––––

București, 14.09.2020